....de Adrian Paunescu
"De multă, foarte multă vreme, s-au împuţinat şi riscă să se stingă definitiv relaţiile dintre oameni. Societatea profitului şi falimentului trece cu şenilele banilor ei şi ale absenţei banilor ei, peste prietenie, peste fraternitate, peste înrudirile voluntare.
De când nu am mai auzit de venirea finilor la naşi? Acele obiceiuri străvechi, care obligau pe oameni să se întâlnească, nu aveau decât în cazuri maladive un rost mercantil. Naşii nu aveau nevoie de ploconul finilor. Prietenii îşi aşteptau prietenii pentru ca, împreună, să-şi alunge singurătatea urâcioasă.
O mare familie parcă s-a destrămat, aici, între graniţele României. Şi ea, această mare familie, s-ar sinucide, probabil, dacă plecaţii din ţară n-ar micşora această nenorocire, cu dorul lor, cu grija lor, cu întoarcerea lor acasă.
Astăzi, în plină epocă materialistă, credinţa – în diversele ei ipostaze – ar trebui invocată şi trăită ca un contrapunct. Prea multă ură, prea multă indiferenţă, prea multă suspiciune!
Care mai sunt relaţiile dintre oameni? Mai există gratuitate în aceste raporturi omeneşti, cărora nebunia profitului şi spaima falimentului le-au pus surdină. Mai poate sta cineva, într-o noapte, în jurul unui pahar, niciodată golit până la capăt, ca să asculte sau să spună cântece şi poezii? Mai există jocuri de spirit?
Mai există omenie .......... Mai există stele? Mai există flori? Mai există oameni? Mai există prietenie? Mai suntem vii?
Atunci, ne strângeam unii în alţii, de teama de a nu fi surprinşi singuri de nenorocirile vremii. Aveam, dacă aveam, un telefon şi rescriam istoria fiecărei zile, la acel telefon. Acum, la toate telefoanele, ţiuie singurătăţiile.
Iar când sună cineva, sună pentru că are de exprimat o rugăminte, are de adresat o cerere, are de căutat o relaţie. Şi, în general, toate telefoanele sună ocupat. Deşi nu vorbeşte nimeni la ele. "
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu