Istoria ne-a aratat mereu ca din istorie nu se invata nimic, niciodata. Asta e motivul pentru care ea se tot repeta.
Cred ca fiecare isi doreste sa aiba propriile lui greseli de pe urma carora oricum nimeni nu va invata.

Ingrijorator c-a iesit Basescu deja nu mi se mai pare. Dupa ce a demonstrat-o prin atitudine azi noapte ca se poate umfla procentajul, azi aflam stirea bomba. Stire bomba pentru cine nu se astepta la meschinaria pdl-ului.
O sa mi se sopteasca vehement la ureche ca nu cunosc meschinaria psd-ului, ei bine cred ca nici voi tinerilor care protestati atat.

Mie una mi s-ar parea deplasat sa-l votez pe Basescu tocmai pentru ca sunt anti-psd. Adica, ce motiv mai e si asta?! Pentru ca-l am in cap pe Iliescu si am evenimentele mineriadelor, care sa ma scuze pustii de varsta mea care se antreneaza in fel si fel de comentarii pe bloguri si nu numai, dar habar nu aveti ce a fost la mineriade.
Voi daca aveti vreun habar, il aveti acum cand trebuie sa puneti stampila unde trebuie pe buletin. Si daca mai asociaza cineva mineriadele cu votul asta din 2009 cred ca ma ia nervii. Ce rahat de legatura sa existe intre 1990 si 2009. Iliescu?!
Bine ca-l scaldati pe Iliescu in noroi doar pentru mineriade, dar pentru mana care a condus Romania post-comunista, pauza.

Si cum spuneam mai sus, nu ma ingrijoreaza c-a iesit Basescu, pentru ca la diferenta mica de azi noapte, ma asteptam sa ma trezesc azi pe cu totul alte rezultate, ceea ce este cu adevarat ingrijorator este procentajul acela de 50% care a votat pentru el. Ceea ce din punctul meu de vedere inseamna o juma' de Romanie care il vrea pe el. Asta mi se pare ciudat raaau. E ca si cum iti doresti o Romanie fara guvern si cu tiganeala prin conducere.
Luciditate le doresc in continuare celor care ne conduc tara si multa dar multa rabdare celor care vor lucra cu ei.

Asta e un moment publicitar, dar tin sa va recomand o trupa din Timisoara care mie imi place mult mult de tot.
Ascultati-i aici

In seara asta am ascultat primul colind.
E suprem sentimentul pe care ti-l da cantarea asta in luna decembrie.
Te antreneaza la liniste, la bunatate si la iertare.
Ma gandeam mai devreme cand il ascultam cat de usor si firesc este sa iubim si atat. Ma intreb acum de ce nu ne este de ajuns doar sa iubim? Sa oprim totul in acel loc.
Ne complicam pentru ca in final sa ne simplificam atat de mult.
E mesajul pe care il da toata lumea si pe care nu am de gand nici eu sa-l las deoparte.
Va urez sarbatori cat mai pline de bucurie si lasati iubirea sa va patrunda asa cum va doriti si voi!

Mai bine fumezi si ai parul imbacsit decat sa nu mai fumezi si sa te operezi de apendicita!

Uaaaa, tastez! Genial!
N-am mai privit un monitor de calculator de mai bine de o saptamana, de cand ma aflu in spital. Presimt ca v-a fost dor de mine, mie nu va mai spun. Cred ca ma declar alergica la ritmul de viata din spitale care numai ritm de viata nu poate fi denumit.
Nu ma intelegeti gresit, n-am vrut sa dureze asa mult, dar dupa 4 zile de tratat o infectie care nu-mi dadea pofta de mancare si care aparent era super enigmatica, un nenea chirurg se decide sa ma pipaie, apai si numai pipait nu poa sa-ti faca un chirurg cand iti masoara coastele si organele cu manutele lui de macelar.

Verdictul a fost apendicita acuta.
In aceeasi zi treceam dupa 4 zile de haos in spital, prin mainile acestui chirurg si prin emotiile unei taieturi care aparent stiu ca e banala pe langa altele, dar care ma dadea peste cap.
M-au ciuruit.

Urmeaza inca 3 zile de stat in spitale, fara somn si cu supa prin mate.
De-asta ziceam ca ma consider alergica la spital, pentru ca n-am reusit sa ma odihnesc decat vreo 2 ore pe fiecare noapte. Si experienta e mai mult decat sinucigasa.
Momentan sunt o leguma autentica, am facut ieri 10 minute la urcatul unor scari de bloc, din cauza celor 7 zile de stat numai in pat.
Azi pot sa zambesc si sa fac toate celelalte lucruri normale pe care voi le faceti zilnic fara sa le dati importanta.
Ma bucur c-am scapat de ce era mai rau si ca m-am intors acasa...

Mayasii sunt astia care au facut ei un calendar, la vremea lor, oprindu-se ca si notare la anul 2012.
Omenirea in timp a reusit sa puna mana nu doar pe calendar dar si pe o gramada de interpretari care mai de care mai de temut.

Unii zic ca pana in 2012 ne vom confrunta cu schimbari bruste de clima, ca multi oameni vor muri din cauza foametei si a razboaielor, ca vom suferi pe capete dar ca in acelasi timp ne vom cruta in fata marelui final din 2012.
Pana si Pentagonul vine cu o nebunie de terorii, evident acesta fiind cel care asigura cel mai mult prezenta razboaielor si a crutarii umane prin aceasta "tehnica".

Exista oameni de stiinta, oameni inteligenti cu experienta si discernamant care nu gasesc un raspuns pentru omenirea de dupa 2012.
Evident ca oamenii astia nu ne pot spune adevarul. Ca se constata ca mereu omul sub influenta unei temeri, cum ar fi frica de Dumnezeu, care este cea mai cea dintre toate, reactioneaza mai umil, mai ascultator, oamenii tind mai mult spre curatari sufletesti inspre final.

Ceea ce ni se ascunde de fapt si sunt sigura ca toti istoricii isi explica pe ascuns teoria 2012 este ca mayasii au fost atacati de spanioli exact in momentul in care ajungeau cu acel calendar in anul cu pricina.
Adica ma, c-o veni sfarsitul lumii intr-o zi asta e, c-or sa ne omoare bolile astea nenorocite sau vreun razboi mondial, ala da final al lumii desi suna cam nebunesc, dar sa nu ne lasam infranti pana la urma doar de un calendar.
Mergeti totusi sa vedeti filmul, efectele am auzit ca-s de exceptie.

Mi se pare cel mai bun film animat care l-am vazut in viata mea. E excelent realizat. Si infinit mai bun decat oricare alta animatie pe care ati vazut-o!

Aseara a fost una din putinele seri in care decidem sa alegem orice altceva decat un ceai intr-un bar.
Ma si plictisesc teribil dupa un timp sa merg intr-un loc unde toata lumea fumeaza iar eu imi folosesc mana dreapta jucandu-ma cu fel de fel de chibrituri sau servetele.
Asa ca aseara am iesit cu o prietena in fata cazino-ului, ne-am proptit cu botul inspre mare si am mancat ciocolata de casa si mandarine.
Cand am ispravit toate subiectele, am inceput sa numaram cuplurile care se perindau la ora aceea tarzie, pe faleza.
Si am avut 6 norocosi! O nebunie, cred ca mi s-a facut de plimbari romantice pe faleza.

Pe 2 decembrie in Club Fabrica din Bucuresti vor concerta americanii de la Delinquent Habits.
Concertul va incepe de la ora 20.00, in deschidere va canta Bitza and Cast iar pretul biletului va fi de 25 de lei.

Ma gandeam aseara cum ar fi aratat tabelurile daca ipotetic ar fi fost Antonescu in dreptul PSD-ului.
Cred ca deja Basescu se mai gandea la un referendum de criza, pentru 6 decembrie.

O nebunie curata o sa fie si anul asta cu goana dupa dulciuri si mancare prin supermarketuri.
Spun asta pentru ca azi am vazut cu ochii mei pregateala mall-urilor si a supermarketurilor pentru sarbatori. Si chiar e o crunta nebunie, fiecare aduce ceva nou, un nou slogan, un pret nou dar parca toate sunt la fel de vechi ca acum 100 de ani. Pana la urma e aceeasi mancare, sunt aceleasi culori, aceleasi obiceiuri, doar preturile difera.

Si eu zic sa ne facem un plan rapid pentru craciunul asta, sa evitam porcul in general, sa evitam dulciurile din abundenta si mancatul mult si prost.
Sa incercam sa mancam putin si des.
Eu in perioada asta implinesc 2 ani de cand m-am lasat de carnea de porc si astazi mai precis 3 saptamani de cand m-am lasat de fumat.
Asa ca singura batalie adevarata o voi avea cu dulciurile de care imi este o reala groaza sa ma dezlipesc.

Saptamana asta am incercat nebunia cadourilor insa, de care nu mi-era asa dor, am avut triplu eveniment in familie: nunta de aur a bunicilor, ziua tatalui meu si...marele eveniment pe care il astept cu sufletul la gura, nunta de argint a parintilor mei.
:D asa ca va urez voua un weekend bestial, pentru ca eu stiu sigur ca-l voi avea!

Mereu cand ajung la salonul de cosmetica, mereu ascult povesti nemuritoare din gura unor femei a caror guvernare se invarte in jurul unei stiinte naive, babesti, la colt de strada.
Daca pana acum subiectele se rulau in jurul gatitului, a soacrei, sotului si a painii, ieri discutia s-a ridicat spre culmi inalte de unde toate femeile din acel salon si de la acea ora aveau rau de inaltime.
Am discutat despre politica.

Am aflat astfel ieri ca inca mai exista in Romania un mare procentaj de oameni care inca il vor mai vota pe Basescu.
Si ma intreb eu in sinea mea, oare de ce l-ar mai vota oamenii pe Basescu?!
Adica e la mintea cocosului ca de 4 ani de zile in Romania, mai mult s-a vorbit despre Basescu si despre actiunile lui nebunesti, decat despre orice altceva. Dar nu mi se pare normal.

Lumea cred ca inca nu intelege ce inseamna la aceasta ora, un presedinte intr-o tara.
Cred ca nu stim exact ce inseamna o functie de presedinte, care dupa parerea mea si sunt sigura ca nu numai a mea inseamna numai o reprezentare a tarii noastre, o eticheta, o imagine. Lumea inca are impresia ca presedintele care ne va scoate din rahat va fi unul ca Basescu, care nu are diplomatie, coloana si stofa dar care vorbeste pe intelesul fiecarui om de la tara.
Apai ce pretentii mai avem noi sa iesim din criza asta, care oricum nu a depins si nu va depinde niciodata de noi, adica daca aveam ceva de facut ca si tara pentru depasirea momentului de criza, trebuia s-o facem inainte sa ne loveasca criza, dar noi ne intrebam acum de ce am inverstit deloc in tara, cand ne-a lovit, cand nu ne mai putem ridica de jos.
Urat.
Apai cum sa lasam in sprijinul unui om ca Basescu, care nu a facut decat circ in fata oamenilor, viitorul acestei tari.
Nu va putea nimeni sa faca nimic, nici Basescu si nici oricine altcineva, e clar ca lucrurile nu merg in sus, dar macar sa nu lasam ca din mainile noastre lucrurile sa mearga in jos.

La ora asta in Romania exista 3 ramuri: oamenii care au mai mult de 1 neuron si care inca sunt lucizi in fata performantei pe care Romania trebuie s-o atinga la un moment dat, acestia vor vota orice inafara de Basescu, apoi sunt oamenii carora le pasa prea putin de toate demersurile din tara asta exclamand ca altii nu vor aduce nimic mai bun Romaniei decat a adus Basescu, adica ei nu raspund la intrebare printr-o afirmatie si printr-o negatie, ceea ce inseamna ca in capul lor lucrurile nu-s asa lucide, deci ar fi mult mai bine sa ramana acasa si nu mearga la vot, acestia il vor vota evident tot pe Base iar a3a categorie o reprezinta oamenii care nu vor nimic. Ei nu au pareri, ar tinde spre ceva, dar se abtin pentru ca nu mai cred deloc in Romania. Acestia sunt oamenii scarbiti care ar trebui sa-si gaseasca ideile si sa actioneze pentru ca din vina lor, nu vom reusi sa schimbam ceva in tara asta.

Nu ma intelegeti aiurea, nu-s politiciana vietii si nici nu ma uit la sinteze politice de 20 de ani, dar ma uit si eu ca tot omu la diverse franturi de emisiuni si mai prind cate o stire pe ici pe colo, si constat ca nu facem nimic daca ne fofilam, pentru ca nu rezolvam nimic.
Ar fi trist daca as zice la cei 23 de ani pe care ii am ca refuz sa votez si ca refuz sa-mi pese.
Nu e corect sa gandesc asa, nu e corect mai mult pentru ca eu cred ca in jurul meu si in cercurile unde ma scald si deci si printre oamenii care imi citesc blogul, exista cel putin 99% dintre acesti oameni care gandesc.

Asa ca faceti-va un bine, evitati sa stati in cercurile joase ca si nivel cultural al societatii, evitati sa mergeti la saloane de infrumusetare, mergeti duminica la vot si sperati ca vom putea ajunge intr-o buna zi, o tara!

De vineri avem intalnire in cinema, la cel mai tare film al momentului: 2012.

Rivalitatea intre femei e ca glicemia, daca incepe sa scada e din ce in ce mai rau.
Femeile cred ca sunt invatate genetic sa fie rivale din momentul in care pasesc pe campul de joaca. In acel moment probabil cea care e mai rautacioasa cu jucariile comune puse in tzarc castiga mai mult.
La gradinita are puterea sa fie invidioasa pe imbracamintele colegelor si pe rolurile mai importante din piesele de teatru pe care ea nu le joaca si celelelalte da.
Si invidia persista pana se agraveaza in timp.

Discutam de curand cu o tipa care-mi spunea ca rivalitatea intre femei nu este un lucru rau. Pentru ca te sileste sa vrei mai mult tot timpul : daca una se marita o sa vrei si tu, chiar daca nu recunosti, daca una nush ce job are, o sa vrei si tu mai mult. Intr-un cuvant, rivalitatea te duce pana la sa-ti doresti sa vrei sa iti extinzi potentialul pana sa ajungi la performante mari, mai mari oricum decat ale ei.
Si cred ca-n fond e un lucru bun. Pana la urma femeile ar trebui sa inteleaga o data pentru totdeauna ca nu se fac frumoase pentru barbatilor lor ci pentru celelalte femei. Si nici marile lor reusite nu-s datorate privirilor barbarilor.

Se pare ca rezultatele studiilor stiintifice demonstreaza ca rivalitatea intre femei nu este doar o simpla forma de competitie, ci se bazeaza foarte mult pe insatisfactii si temeri, justificate sau inchipuite, aduse in prim plan de o rautate tipic feminina.
Astfel fie ca e vorba de partener, de job, de imagine exista femei care ajung sa-si comenteze depreciativ suratele, pentru ca o subminare constanta e mai eficienta decat o confruntare directa.
Si asta deoarece aceste femei intuiesc in astfel de femei de care va ziceam mai sus, adversari de temut.

Asa ca putem zice deliberat ca...suntem femei si asta ne cam ocupa tot timpul.

Azi am incercat sa-mi sterg contul de pe deviantart.
Sa nu incercati si voi ca ramaneti doar cu incercatu.

Can I delete my deviantART account?
Accounts cannot be deleted! We don't ever want you to leave, we'd miss you too much, sniff.

However, should you feel that you really really really REALLY must go, or you need to remove some personal information, please follow the instructions below.

Si dupa asta o sa cititi o serie de muuuuulte instructiuni pentru fiecare rahatel pentru care ati optat vreodata sa apara pe profilul vostru si pe care vreti sa-l stergeti.

Asa ca nu cautati niciodata in deviantart o optiune pentru a va arata lucrarile, e posibil sa vreti sa le stergeti intr-o buna zi si nu veti avea cum.

Un clip realizat foarte mijto!

Come touch me like Im an ordinary man, have a look in my eyes,
Underneath my skin there is violence, got a gun in its hand,
Ready to make sense of anyone anything.

Am ajuns acasa. Cat de bine e acasa.
Azi dimineata pe la 5 am lesinat in baie. Dupa 2 zile de dureri de cap, febra si tuse, am avut cadere de calciu. O nebunie.

Nu are sens sa va explic artistic cat de ciudat a fost cand nu m-am mai simtit tinand controlul picioarele mele. E foarte ciudat intr-un mod groaznic. Pentru ca se tot aud voci, oamenii te striga, te stropesc cu apa pe fata, reactia ta e zero, ti-ar placea ca ei sa taca, sa se faca liniste ca sa le poti spune ce simti, dar in acelasi timp te bucuri ca-i auzi pentru ca asta inseamna ca inca nu ti-ai pierdut cunostinta.
Cea mai motivatoare ramane insa vocea care se aude intr-un colt al mintii tale si care te implora sa rezisti.

Asa ca zilele astea ma instalez in continuare in fata serialelor mele, impreuna cu ceaiurile mele si cu servetelele mele.

Aseara m-am intors din Bucuresti, plina de oboseala care intr-un final a rezultat a fi raceala. Sper sa nu fie gripa, si cel mai mult sper sa nu fie un anume tip de gripa.
Cert e ca bucurestenii merg prin oras cu masca pe nas si gura, si credeti-ma ca imaginile de pe strazi sunt ciudate.
Dar, poate peste 10 ani se vor scrie scenariile unor comedii reusite.
La fiecare farmacie se vand pe zi peste 100 de masti, dar nicio farmacista nu poarta masca.
mmm, strange world, strange people.

La inceputul asta de iarna, ma simt ca un perfect Augusto Perez dintr-o negura uitata pe pamant romanesc. Si nu oricum ci cu buna intentie, caci fantezia ne vine ca un tovaras in zilele grele pline de foamete in care nu avem alte activitati de intreprins decat cele in care ne folosim ca instrument de capatai, insusi imaginatia, ea nebuna alergand prin toate colturile mintii noastre.
Asa sunt si eu, uitata undeva pe pamant dobrogean, in timp ce vantul imi bate cu palmele, obrazii astia rosiatici de frig.

Zilele trecute am mers la Sonar, un spectacol unpic comunist(ic). Spun asta pentru ca mintea mea mereu a corelat cuvantul "comunist" de ceva slab colorat, nici aproape de ceva sters, mai mult pal, uitat, sarac. Asa era si adunarea asta, unpic trista : copii de 14-15 ani jucand roluri de functionari la banci si plangandu-se de criza asta financiara, oameni mari recitand poezii in care nici macar nu mai credeau, oameni tineri cantand despre dragoste cu atata jale incat nici macar ei nu stiu daca au intalnit-o. Ma gandeam ca totul in folk se rezuma la iubire, iubirea de mama, iubirea de familie, de copii samd.
All is full of love.

Gata, v-ati luat portia de dragoste pe luna asta.
De-acum inainte vom vorbi numai despre politica, despre alegeri, despre imagine politica, aranjamente pe ascuns, vom tipari cani si brichete cu diversi candidati la presedentie, vom da la copii izmene si dulciuri, la mame 2 kile de zahar si inca o telecomanda tatilor. Si sa votam domnule cu....cu cine da mai mult.
Romania, tara mea de glorie.

Ce ati alege voi, ma gandeam, sa aveti bricheta si sa nu aveti tigari, sau sa aveti tigari si sa nu aveti cu ce sa le aprindeti?
Ma macina asta.
Cred c-ar trebui printata pe fiecare fluturas de vot, intrebarea asta, ca sa ne mai destresam si asa imi inghit si eu curiozitatea o data pentru totdeauna.

Eu cred ca oamenii care se iubesc in general, astazi sau de demult si care rezista in timp impotriva crivatului, trebuie ori sa fie foarte sinceri, ori sa aiba mult bun simt.
E clar ca daca esti sincer, ai bun simt, ca-mi spunea cineva ca sinceritatea depinde de bunul simt pe care il ai in fata omului respectiv, dar sinceritatea nu vine DIN bun simt.
Sincer esti in primul rand pentru tine, si apoi pentru ceilalti vrand tocmai sa demonstrezi sinceritatea si in ei cu tine, nu numai in tine cu ei. De multe ori poti fi considerat sincer pentru ca spui adevarul de fiecare data despre tine si despre ce-o fi, dar adevarul asta poate fi interpretat ca o lipsa de bun simt pentru urechile care il aud.

Depinde de oameni.
Pentru mine personal, sinceritatea este intr-o cutie si bunul simt in alta. Nu ma intelegeti gresit, nu ma refer la cazurile generale cand din bun simt devii sincer, ma refer la sinceritatea clara cand nu exista masca aia care raspunde nevoilor tale de barbat/femeie in relatie si societate.
Toti gresim la un moment dat, pentru ca ne este mai simplu asa. Cei care zic ca nu gresesc, nu-s sinceri.

Acuma, din a2a categorie face parte majoritatea. Putini suntem intr-adevar sinceri cu partenerii nostrii.
Multi ajungem sa tinem cont in timp de bun simt si atat. Nu fac aia din bun simt, nu ii zic nush ce din bun simt, n-o insel tot din bun simt.
Si ajungi o paiata veritabila care sub ea ascunde adevarate dorinte, idei, adevaratul om.
Ni se intampla des, socul este atunci cand partenerul descopera prea tarziu adevarata identitate. Si iti reproseaza ca l-ai mintit. Dar tu nu l-ai mintit, ai avut doar mult bun simt sa-i ascunzi, ceea ce nu vroia sa auda.
Totul este un mare joc de cuvinte pe care il interpretam dupa bunul plac.

Pentru ce ati opta voi? Asta e o intrebare stupida, clar am opta toti pentru sinceritate. Si mai e stupida dintr-un simplu motiv, prea putini ne gandim sa pornim o relatie mizand pe sinceritate.

Mai, mie-mi place sa cred ca sunt oameni care-mi asculta melodiile pe care le postez aici, tocmai pentru ca sunt compatibila cu stilul lor de muzica.
Nu vreau sa fiti multi, numai cativa. Imi ajunge.
Saptamana asta ma concentrez pe Marina and the Diamonds.
Si pe multe altele, dar toate la timpul lor.

Mai intai au fost creati oamenii in starea lor pura, fara nici un retus, fara nici o morala adusa firii lor. Oamenii lucrau, isi castigau painea de zi cu zi, traiau monotonia vietii zilnice ca un stil de viata, ca o viata insasi.
Dar erau seci. Erau lipsiti de idei, de motivatii, de aspiratii. Le lipseau gandurile.

Apoi au fost create gandurile pentru ei. Ca sa poata vorbi unul cu altul, sa poata judeca lucrurile care sunt de zis si cele care le pastreaza pentru ei, sa poata afirma ipoteze si sa munceasca apoi in materializarea lor, sa creeze idei pe care sa le sustina si sa-i poata influenta si pe cei care vor sa-i asculte, sa se ascunda, sa se macine, sa inteleaga puterea cuvantului si a gandului, si intr-un final sa-si gaseasca libertatea prin si in gandurile lor.
Oamenii erau acum stapani pe cuvant si pe inovatiile lor, dar nu-si atingeau aceasta stapanire a lumii ca un castig sau ca orice altceva, pentru ca nu cunosteau modul in care puteau face fata la lucrurile pe care le dobandeau.

Dar erau plini de cetitudini pe care nu le puteau argumenta, le lipsea sarea si piperul, le lipseau dorinta, emotia, nevoia, singuratatea si iubirea. Le lipseau toate trairile de care aveau nevoie.
Asa au fost create emotiile, sentimentele si toata suita de trairi.

Singurul lucru care mai era de facut, era sa se desparta acum oamenii si trairile lor in doua mari categorii. Sa puna Binele in dreapta si Raul in stanga. Dar era tarziu iar Creatorul era unul singur cu atatea de facut.
Inainte sa faca asta a avut nevoie de odihna. Si s-a dus in camera sa si s-a asezat in pat. S-a gandit ca in aceasta noapte, va vedea in vis cum o sa fie lumea si cum se vor descurca oamenii cu emotiilor lor in fata marilor alegeri ale binelui si raului.
I-a aparut in vis un batran care arata aproape la fel ca el, cu parul alb si lung, cu barba mare, cu fruntea plina de riduri dar cu ochii luminosi si atat de plini de viata.
Se pare ca acest mosneag era pe poteca pe unde mergea Creatorului in visul sau.

A simtit deodata o sete puternica si s-a gandit ca pesemne i s-a facut sete vazandu-l pe mosneagul care-si ingrijea gospodaria cu atata atentie si daruire.
S-a oprit in fata curtii sale care nu era imprajmuita de nici un gard, si l-a salutat pe batranul care de indata ce l-a vazut a inaintat cu pasi repezi spre el.
Din vorba in vorba s-au hotarat sa se aseze impreuna la un pahar de apa. Fiecare a inceput sa-si spuna preocuparile si trebuintele de zi cu zi.
Creatorul i-a spus noului sau amic despre grijile sale si i-a marturisit ca ceea ce viseaza acum trebuie sa-i explice modalitatea in care oamenii se vor descurca cu noile lor sarcini.
Batranul a zambit si s-a oprit uitandu-se fix in ochii Creatorului. Apoi i-a spus ca oamenii nu mai au nevoie de nimic altceva decat de ei. Creatorul s-a uitat mirat la batranul care parea ca stie mai multe decat avea de gand el sa faca.

Nu a inteles, iar cand a vrut sa-l mai intrebe o data, batranul l-a strans de maneca, si i-a intins inca un pahar de apa, spunandu-i ca drumurile lor se vor mai intersecta, pentru ca nu au altfel cum.
Creatorul s-a trezit din visul lui, care pe cat era de misterios, pe atat de linistitor l-a lasat.
S-a dus in camera sa de lucru, si a vrut sa se apuce de treaba cand a auzit la poarta curtii o voce de barbat.

Creatorul nu a mai aratat oamenilor in acea zi ce inseamna Binele si Raul, i-a lasat pe ei sa se descurce, insa le-a dat cele mai de pret lucruri de care aveau nevoie in viata lor : gandurile, emotiile si prietenii.

Mult mai slabut decat prima parte.

Aseara am plecat cu scopul de a ne "rataci" sistematic inspre Grindul Chituc.
Si am oprit masina undeva in camp si ne-am aventurat prin grane spre plaja.
Deja vedeam un super film de groaza eu la ora aia, ma asteptam sa iasa vreun porc mistret ucigas sau o vulpe cu coltii mari si sa ne terorizeze, noi sa fugim ca bezmeticii inspre mare, sa ne asteptam ca animalele nu vor intra dupa noi in apa, iar ele sa se transforme brusc in balenute odioase si sa intre dupa noi in apa.

Ei, unde te mai duci acum?! As fi gandit probabil in timp ce as fi inchis ochii asteptandu-mi finalul tragic.
Mi-ar fi placut totusi sa scape cineva si sa fuga cu masina inspre populatia care ar fi veni a2a zi cu furci sa ne caute. Probabil c-am fi fost gasiti la malul marii cu muste pe noi, toti facuti bucatele.
La asta ma gandeam aseara cand am ajuns acasa.
Se putea nu?!

Realitatea a fost alta.
Am mers cu masina pana la malul marii, batea un vant rece de ne scula parul in cap, luna era mai mult ascunsa dupa nori dar cand reusea sa razbeasca in fata, dadea o lumina de parca aprindeam becul pe plaja.
Sch a facut baie in mare. Cand a intrat parc-am simtit eu miile de ace cum imi batatoresc pielea.
A iesit teafar din fericire si tot teferi am plecat spre casa.

Am gasit pe facebook o aplicatie mijto!

Nu stiu daca v-ati gandit vreodata, ei bine nici eu pana astazi, dar noi oamenii ne pierdem foarte mult timp la semafor. Fiecare avem gandurile noastre, iar la semafor avem dispozitia sa fim numai noi cu ele. Si picioarele, ideal ar fi sa nu cadem din picioare, in caz de suntem pietoni.
Fie ca suntem in masina, in autobuz, la trecerea de pietoni suntem conditionati sa ne urmam activitatile din cauza a 75, 80 sau 95 de secunde pe care trebuie sa le asteptam mereu. Si ne enervam rau, ne enervam si mai rau daca intarziem undeva din cauza lui.
Si am impresia ca nerabdarea asta ni s-a accentuat de cand avem semafoarele astea cu cronometru.
Adica era mult mai simplu sa nu stim cat mai avem, nu mai stateam pe ace, mereu cand intarziam undeva nu-i mai spuneam persoanei care ne asteapta "bai, am prins 2 pe rosu cu 95!", am zice doar "am prins de 2 ori semaforul". Prea multe cifre care se scurg ne induc o stare de nervozitate.
Probabil din acelasi motiv nici nu se mai respecta prioritatea celuilalt cum trebuie; adica eram in masina intr-o zi si stateam la semafor cu 3 masini in fata mea si alte 3 in spate, cand la 10 secunde ramase aia din fata au inceput sa inainteze destul de mult.
La verde eram la mijlocul intersectiei.
Anyway, eu am zis ca de-acum incolo nu ma mai uit niciodata la secundele de la semafor, mai ales ca nu-s eu la volan niciodata.
Ma uit pe cer, in pamant, ma scormonesc in geanta sau dau pur si simplu un telefon.

Campanie strict adresata barbatilor fumatori! (nu stiu de ce am simtit nevoia acestei precizari)

E povestea unui tip care sufera de amnezie si care trece prin niste intamplari mai putin obisnuite.
Prima replica care iti va capta atentia este "atunci am murit prima data; totul era alb".
Enjoy!

Va recomand din toata inima albumul semnat Florence and the Machine.

"-S-a intamplat ceva cu vocea ta", ii spuneam incercand sa temperez asaltul de raspunsuri pe care ni le dadeam cu sufocare unul catre altul. Mi-a spus ca n-are nimic, desi am citit exact opusul.
Stiu ca nu era constient de tonalitatea vocii si de felul in care imi rostea fiecare scurt cuvant prin care m-ar fi putut intoarce pe de-antregul catre el, dar s-a retras protejandu-ne pe amandoi. (Nu conta in momentul ala si cu siguranta mai aveam timp sa ne intoarcem asupra subiectului)

Simteam fiecare rasuflare ca o povara mult prea mare pentru mine. Imi pipaiam sangele in nas clocotind, pregatit ca eruptia unui vulcan nervos, dar care dupa el ar aduce linistea.
Ce vulcan erupe distrugand orice in urma lui si readuce apoi bucuria locurilor de altadata?

Cred c-am rasuflat din nou, facand cunostinta pentru a nu stiu cata oara cu opacitatea vocii lui.
Tacerea mea nu-i facea bine, dar nu ma ingrijora atata de tare atunci cand nu ma facea constienta de asta.
Acum ca stiam ma simteam datoare sa echivalez orice ingrijorare, teama si pierdere din el.
Habar n-am cat de bine imi iesea dar din cate am inteles din conversatia lunga si apasatoare, nu faceam eforturi majore, eu si vocea mea.

Am simtit deodata o durere in jurul tamplelor timp in care mi s-a fulgerat intreaga vedere. La scurt timp dupa asta, mi-am simtit ochii inlacrimati.
Cred ca simteam pentru prima data in ultima saptamana, o durere in capul pieptului ca si cum strangeam acolo un cufar de cuvinte pentru care nu gaseam cheia potrivita.

Ma simteam slaba in fata acestui impuls de a regla lucrurile, fardandu-le.
Eram slaba.

Cand am crezut ca stiu ce se intamplase, am avut tresarirea unui inotator care iese deasupra apei, sau a unui orb care incepe sa vada primele culori. Eram in partea opusa a camerei si ma vedeam deja parcurgand de cateva ori de-a lungul spatiul pe unde puteam trece.
Mi-am indreptat capul spre oglinda din colt si pentru prima data am simtit ca zambesc, desi buzele mele nu se miscasera deloc de la lasarea telefonului de la ureche.
Stiam.

Situatia se prezinta asa : sunteti la iubita acasa si in aceeasi seara ea va spune ca nu stie cat va sta sotul la intrunirea de afaceri. Nu vreti totusi sa credeti ca sotul va veni mai devreme acasa, si incepeti sa-i desfaceti sosetele (????) cu dintii.
In clipa urmatoare auziti cheia in usa de la intrare.
Cel mai aproape loc posibil este sifonierul. Nu mai e timp sa va ganditi daca e cel mai sigur loc, e in cale, sigur e pus acolo cu un scop.
Se aud pasii sotului intrand in camera care isi saluta jovial nevasta intinsa pe pat din cauza (?!) unei dureri de cap.
O picatura de sudoare va traverseaza fruntea cat timp simtiti pradatorul aproape de usa care va desparte.
Barbatul isi da sacoul jos si deschide usa sifonierului pentru a o pune la loc, sub ochii inspaimantati ai neveste-sii.
Restul... e in filmulet.

1. never trust a cop in a raincoat.
2. beware of enthusiasm and of love, both are temporary and quick to sway.
3. if asked if you care about the world's problems, look deep into the eyes of he who asks, he will never ask you again.
4. never give your real name.
5. if ever asked to look at yourself, dont.
6. never do anything the person standing in front of you cannot understand.
And finally 7, never create anything, it will be misinterpreted, it will chain you and follow you for the rest of your life.

Via : I'm not there (The Movie)

Azi am stat la o cafea cu Eva.
Eva este, inafara numelui fictiv, o persoana in care am incredere maxima, cred ca mereu am avut incredere in ea, si de fiecare data am sunat-o la orice ora pentru un sfat, o cafea, o plimbare, orice. Cred ca asta e si motivul pentru care pe blog va purta numele meu preferat de fata, nume pe care sper intr-o zi sa i-l dau propriei mele fetite.
Si azi ma suna Eva, cu o falca in cer si una in pamant. Avea nevoie sa vorbeasca cu cineva. A venit la mine, am facut 2 cafele fierbinti si ne-am aprins o tigare.
Parea abatuta.
Intr-un fel, privind-o, ma simteam si eu datoare sa-i spun atatea lucruri care mi se intamplasera in ultima perioada, dar pentru ca din motive obiective n-am facut-o, am lasat pe ea sa se descarce prima.

Eva fusese indragostita mai bine de 2 luni de zile de un prieten de-al iubitului ei. Vorbeam rar dar cred ca-i intelegeam starea perfect, pentru ca adesea nu reusea sa-mi exprime in cuvinte modalitatile in care si-l imagineaza alaturi de ea cu toate apucaturile lui si cu toate ticurile vicioase pe care le aveau amandoi. Ma surprindea uneori, nonsalanta cu care si-l imagina langa ea, atata timp cat iubitul ei era pe langa statutul de om important in compania unde lucra, dar si un tip extrem de good looking.
Totusi nu-i intelegeam mahnirea, aveam deja peste jumatate de ceas stand la tigari in fata cafelelor care doar ce se racisera si ea nu-mi spunea mai nimic.
Stiam ca fusese in Bucuresti pentru o saptamana la shopping, stiam ca facuse nu stiu ce curs de design interior, stiam mai toate preocuparile ei, insa toate astea nu-i furau privirea trista din ochi.

Am intrebat-o ce s-a intamplat. Cand mi-a auzit tonalitatea grava m-a privit rupta de toate obisnuintele ei cotidiene si in secunda doi si-a indreptat capul spre palmele pe care le tinea in poala.
Cred ca nu stia cum sa inceapa si lasa intentionat o pauza inaintea primelor cuvinte care pentru mine pareau din ce in ce mai misterioase.
Incepusem ba chiar sa simt o usoara nervozitate interioara, vroiam sa stiu atat de repede prin ce-a trecut pentru ca apoi si mai repede sa ma gandesc la cum sa-i ridic moralul. Ma simteam cred datoare sa fac asta, ba chiar eram.

Din cateva fraze urma sa inteleg ca tipul de care era indragostita ii marturisise c-o doreste la fel de intens cum il doreste si ea pe el.
Eva ma privea gesticuland in timp ce eu o priveam pe ea si mai confuza.
Stiam ca va veni si momentul in care trebuia sa-i spun ceva.
Imi povestea atat de suparata pe viata si pe ea insasi ca nu-l poate scoate din peisaj pe Henry (iubitul ei) dar ca nici nu se poate lasa pacalita de viata ei de lux uitandu-si inima.
"- Mona, pe Henry il iubesc, il ador si-i multumesc pentru toata iubirea lui, dar Roger parca ma completeaza, parca e exact picatura care-mi lipseste la tot balansul asta monoton al vietii mele!"

Cred ca mereu oamenii au incercat sa vorbeasca cu mine dintr-un singur motiv, pe care de altfel il simt si eu la mine, cred ca sunt extrem de empatica.

Tacuse.
Cred ca era momentul sa-mi aprins o tigare si sa incep sa vorbesc.
Pentru orisice motiv ma puneam in situatia Evei incercand sa-i rezolv ecuatia, postura in care m-as fi aflat si eu, la fel pentru orice alt motiv.
"-Eu cred..."

Ii sclipireau ochii in cap ca ai unui copil care primeste primul cadoul visat, ii vine sa rada, sa planga, sa multumeasca, sa sara de gat.
"-Eu cred....eu cred ca daca prin absurd am juca scenariul unui film de razboi, atat iubitul tau Henry cat si Roger ar trebui sa mearga ca orice barbati la razboi. Ma intreb pe cine ai astepta sa vina mai repede acasa."

S-a ridicat de pe fotoliul pe care zacea in fata mea, s-a dus pana la fereastra mare din sufragerie si si-a ridicat mana drepta in lateral sprijindu-si cotul de cea stanga, formand silueta perfecta a unei doamne care isi duce gandurile undeva in subsolul trairilor sale puternice. Avea de gand sa-mi dea un raspuns, desi eu una nu mi-l asteptam.
Stiam ce inseamna viata langa un iubit perfect ca Henry, si mai stiam ce inseamna picatura lipsa din ea.
Stiam ce inseamna sa fii indragostita si atat si mai stiam care sunt urmarile unei iubiri impartasite ca cea a lui Roger.

Desi am incercat sa glumesc cu privire la ultimele bancuri pe care le zicea Roger si de care eram la curent, n-am reusit s-o scot din starea ei. Bine, nici nu cred ca-mi propusesem asta, cautam doar un timp de ragaz pentru ideile mele.
As fi vrut atat de mult sa-i spun ce-as face eu in locul ei dar m-as fi considerat atat de responsabila de urmatoarele ei luni de agitatie sau chiar de viata ei.
Stiam ca are incredere in mine si poate mi-ar fi urmat sfatul, dar nici eu nu stiam daca ala era un sfat bun.
Aveam senzatia ca daca ii spuneam teoria cu "trebuie sa faci ce simti" mi-ar fi spart capul fara sa se uite.
Ii simteam presiunea ochilor asupra mea, de parca eu trebui sa-i spun ca unui copil ce trebuie sa faca si ea sa ma asculte indeaproape.

A sunat Henry, care era in drum spre apartamentul meu. Trebuiau sa mearga la mama lui sa ia cina acolo.
S-a imbracat repede si in timp ce descuia usa mi-a adresat o ultima intrebare "Tu ce ai face cu iubirea, daca intr-o zi ti-ar da-o Dumnezeu?".

Am inchis usa in urma ei si m-am gandit la cele mai scurte si amuzante raspunsuri pe care sa i le trimit repede prin sms.
Mi-am amintit totusi de ochii ei in timp ce imi adresa intrebarea.
Cu siguranta nu la un raspuns rapid s-ar fi asteptat, iar eu cu siguranta nu aveam nici cel mai mic habar ce sa-i raspund Evei.