Asta am facut cel mai bine. Am reusit sa furam zambetele, fara ca ceilalti sa se prinda.
Imi aduc aminte una dintre frumoasele discutii pe care le aveam vara aceasta cu prietenii mei, unii dintre oamenii la care tin eu cel mai mult. Si discutam despre timp si despre existenta lui. Atunci cadeam toti la comunul de acord ca timpul nu exista, ca este de fapt un concept si atat.
Faceam asta pentru ca eram toti la masa, ne simteam bine, filosofam cum facem noi de obicei despre nimicurile noastre importante, si parerile noastre curgeau fara ca viata sa ne influenteze in vreun fel, cugetarea.
Astazi si la sfarsitul acestui an, suntem putin mai saraci in pareri si nu mai avem aceeasi cugetare.
Poate pentru ca nu suntem toti in acelasi loc. In sfarsitul acesta de an, pentru noi, timpul exista.
Cred ca la sfarsitul acestui an mi-am dat seama ca din imperfectiune iese perfectiunea si ca toata transformarea asta ar trebui sa ma surprinda si sa ma bucure. Asa cum este si natural.
Mai stiu un lucru important, si anume ca lumea nu are spatiu pentru visele mele multe si ca viata mea si oamenii care ma iubesc sunt singurele cadouri pe care le pot primi vreodata de craciun fara sa simulez bucuria primirii lor.
Am mai aflat anul acesta ca nu stiu absolut nimic despre mine, dar si ca nici de asta nu sunt atat de sigura...
De fapt nu sunt sigura de nimic, dar tocmai asta imi da ceritudinea ca toate ma intristeaza pentru a ma bucura din nou.
Asa ca Stop! azi vreau sa va iubesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu