2009/06/30

Sa nu lasam feminitatea sa ne scape!

In viziunea general acceptata universal, feminitatea este un atu de care fiecare purtatoare a sexului frumos ar trebui sa profite.
In ziua de azi in lumea intreaga femeile au renuntat la afisarea in fuste, topuri, rochii pentru comoditatea blugilor, a tenesilor si a tricourilor care sa le ascunda formele.

Ba chiar parul lung ca semn de varf al feminitatii este ascuns de tunsorile ascutite si baietesti ale femeilor din ziua de azi.

Purtatoarele titlului de madame ale anilor 1850 s-ar zvarcoli in propriul mormant la contactul cu moda anilor in care traim.

Diferenta a peste 9 decenii cu cele de astazi este ca moda incearca in contradictie cu toate celelalte lucruri de pe acest pamant, sa ajunga la o anume simplificare.

Daca misterele feminine care duceau comportamentul, dansul, cochetul femeii din anii 1800 in varful unicitatii si a puritatii dar in acelasi timp si a pacatului si minciunii ascunse sub fustele largi si bogate ale acestora, in ziua de azi totul se incearca a fi transparent, blugii mulati pe fund neavand loc de pic de mister, femeia nu mai este unica si nici feminina in incercarea ei de a-si copia barbatul prin stil.
Feminitatea deceniului in care ne aflam scade considerent din cauza nevoii psihice care da nastere la nevoia pur fizica a femeii de a-si copia barbatul ( frate, tata, sotz ) in primul rand prin drept care sa-i confere imagine puternica, aproape de cea barbateasca.
Daca prostitutia anilor 1800 raspandea in intreaga lume nevoia barbatului de a cadea in bratele unei femei pasionale, ceea ce se practica astazi in intreaga lume in acest domeniu, este strict incheiat in nevoie animalic-sexuala.

Nu mi se pare deloc paradoxal sa aduc vorba aici de bolile psihice ale secolului in care traim, a homosexualitatii in special, cand rolurile de mama si respectiv tata, de femeie si respectiv barbat pot fi perfect confundate.

Fetelor, doamnelor ... sa nu uitam in primul rand sa ramanem femei!

Un comentariu:

Codruttzz spunea...

:)) de acord mona...am tras si eu mai de mult cateva semnale...dar nimic!!! Cred ca nu avem speranta, suntem incurabili in gandire! :))