Lipsa de galben in club Doors, Constanta

Dragii mei...e deja stabilit, vineri pe 10 aprilie incepand cu orele 16 va astept in clubul Doors (str. Ion Lahovari nr. 12A) sa veniti cu mic cu mare sa ma vedeti si mai ales sa-mi vedeti fotografiile.

Cum deja stiti expozitia a mai fost vernisata de 2 ori in Mexic, si contine atat de fotografii de-ale mele cat si lucrari de-ale amicului meu de origine mexicana, Mauricio Silerio.

Fotografiile vor sta pe pereti in clubul Doors timp de aproape 2 saptamani.
Va astept!

Seara Nichita Stanescu

Azi am avut onoarea sa particip la o asa zisa seara dedicata lui Nichita Stanescu.
Cativa oameni stransi sub un pretext bine definit au realizat la Cercul Militar din Constanta un spectacol de cantec si poezie pe versurile marelui poet.

Spectacol care ne-a umplut inimile de unpic uitata pasiune pentru poezia sensibila si frumoasa a lui Nichita.
Am savurat la maxim momentul si promit sa-mi fac un aproape-obicei din astfel de evenimente.

Cantec

E o întâmplare a fiinţei mele:
şi-atunci, fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece de delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-ma fericire, în sus, şi izbeste-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloana sau altceva
mult mai înalt, şi mult mai curând.

Ce bine ca eşti, ce mirare ca sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se , amestecandu-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsa spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuita luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplarii că sunt.

Din volumul „O viziune a sentimentelor”, 1964

La Rue Ketanou-Les hommes que j'aimes

Nordici in troleu

Bai, cat de mijto e sa mergi sa vizitezi alte tari!!
Absolut incredibil...faci cunostinta cu oameni diferiti, te lasi surprins de noile caractere si te numesti deja lasat insusit de o noua cultura nu?! Incredibil...

Intr-adevar...

Eram azi in troleu, veneam acasa...de la munca. Si se urca o turma de nordici...nu stiu de pe unde erau exact caci limba lor straina nu-mi spunea nimic.
Si cum spuneam, se urcau ei in troleu...eu ii recunosc privindu-le mocile de pe geam...par balai si spalacit precum e parul vara in vama de la atata apa sarata, tatuati pe gat in stilul ala al lor...si forme lalai ale corpului...

NU aveam nimic cu ei cand s-au urcat in troleu, chiar ma intrebam in ce luna a anului suntem, incercand sa ma gandesc ce cautatu finlandezo-norvegiano-danemarchezii aia la noi in tara.

Anyway... si se asaza oamenii pe langa mine...
Si incep sa discute.
Tare?!
Mult prea tare...de fapt.
De toti oamenii din troleu erau atintiti cu privirea spre ei.

Cat de tare imi doream in momentul ala ... sa se trezeasca vreun tiganus in spate, sa bage din telefon vreo manea d-aia de prost gust.
Nu de alta...dar vorbeau cu o nesimtire exagerata...mult prea tare!!!
Iar eu ma simteam romanca...chiar si gestul unei manele auzite in surdina in spate acolo, ma facea sa-mi aduc aminte ca-s in romania, si ca ei sunt niste straini care nu se aud cum vorbesc intr-un loc ataaat de public.

:D salut cu acesta ocazie tot spalacitii prieteni sau cunoscuti de-ai vostrii...si le urez o viata plina de sanatate si prosperitate...:D

Cold War Kids-Hang me up to dry

Corregidora, Qro. Mexic

Surpriza mare pe capul meu azi, imi zice Mau c-a mai dus fotografiile intr-un alt oras din Mexic. Si e chiar fain ca se cam suprapune cu expozitia ce va avea loc aici.

Ma oftic asa tare ca nu va pot arata afisul si nu va pot spune deja o data sigura, dar momentan inca nu e batuta in cuie ...din motive obiective.



Asa arata afisul pentru al doilea oras din Mexic :

Cu telefonul sub perna

Stiti ca de ceva timp incoa' traim o adevarata moda a utilizarii excesive a telefoniei mobile?!
In limita in care cancerul nu se formeaza la creier de la atata vorbit si in limita bunului simt; de bani nu discut aici pentru ca in ziua de azi in Industria Cosmote nu conteaza cati bani ai, poti sa ai si super putini..ei iti dau cele mai multe minute.

Asta e o politica americana mai mult decat europeana, pentru ca pune baza pe ideea "mult cat sa ne saturam" nu pe "mult, dar sa-l impartim frateste".

Adica uitati-va la vodafone si orange care au ramas in picioare numai datorita unui orgoliu expandat in randul oamenilor care chiar nu-si permit sa piarda numere importante sau poate chiar tin la numarul lor de telefon.
Adica oamenii au coloana vertebrala, se gandesc si ei ca in mod normal trebuie sa iasa in pierdere in fata firmei, nu firma sa le dea minute cat mai multe la niste preturi cat mai mici.

Anyway, si vorbeam despre Cosmote in ideea de a va povesti ce mi se intampla in ultima perioada, cu oameni plictisiti de atata viata, cu purcei care nu depasesc suta de kile in curte, cu gaini neouate de la pastele trecut, na in fine...adica cu oameni care chiaaar nu gasesc bucurie in nimic.

Ce fac oamenii astia? Iau cosmote-ul in brate si incep sa dea telefone la nimereala.
Si ma trezesc zilele astea cu niste telefoane anonime ale unor oameni care de exemplu ma intreaba despre anuntul din ziarul Click cu referire la vinderea unui elicopter... sau ma anunta ca am vecini de numar de telefon prin navodari si prin suceava.

Si eu care credeam ca se vorbeste exagerat despre criza asta financiara...

The Editors-The Weight Of The World

In asteptare

Ultimele zile am cam absentat de la a va mai povesti ce se petrece cu lumea care-si duce veacul in capul meu; dar asta pentru ca am fost destul de ocupata.

In curand o sa va spun si exact de ce ... tot ce pot sa va spun de acum e ca urmeaza o data fixa a expozitiei Lipsa de galben, pentru inceputul lunii aprilie; data care sper ca v-o pot divulga urmatoarele zile.

Deci va imaginati ca sunt si eu cam fastacita cu ideea de ce-o sa fie. :D

Revin cu detalii :D

M.I.A. - Paper Planes

Idei din Azuga

Stiti cum se zice ca de fiecare data cand mergi intr-un loc nou trebuie sa iei o piatra in gura... si imi dau seama ca la cat de spontane imi sunt gandurile cand vine vorba despre o inca plecare...o sa-mi fac abonament la stomatolog.

Vineri pe zi am plecat in Azuga.

Imi trec prin minte acum ganduri de a va spune ce frumos e pe aici si cate alte lucruri noi am facut si de data asta intr-un loc la fel de nou...dar tolanita stand intr-un pat in varful muntelui, ascult la televizor corzile unei chitari vechi care-mi fredoneaza inspre creierul obosit niste versuri care incep cam asa "Iubire, bibelou de portelan,
Obiect cu existenta efemera,
Te regasesc pe-aceeasi etajera
Pe care te-am lasat acum un an..."

...si-mi trece acum prin cap ca atunci cand voi ajunge acasa...trebuie sa pun mana pe cartea aia lui Minulescu ...caci poeziile lui imi placea sa le citesc o data de mult.

Asta e unul dintre momentele .... alea foarte rare in care daca m-ar intreba cineva ce-mi doresc chiar acum...as zice ca nimic.
Sunt rare bai...si la voi sunt rare caci suntem exact ca niste sacali de nou.

Deci notati va rog : 22 martie 2009 ora 01:22, je e perfect ok cu viata, se considera un om norocos, a facut niste spaghete cu un sos rosu de care e mandra, nu le-a facut singura..de asta e si mai mandra, e inconjurata de oameni cu care se simte fain si tralala...totul e galben..atentie, nu e roz...e galben...caci yellow is the new pink :D

na, va trimit un aer rece .... si cu asta am incheiat.
socializam de acasa...

Nouvelle Vague-Dance with me

Pe ploaie, la frizerie

Ce-a plouat azi!!
:))
Am stat 10 minute sa ma gandesc cum sa incep postul asta si dupa cateva ganduri tampite am decis eu ca daca m-as mira la inceputul lui as avea mare succes, si toti prietenii mei m-ar citi :))

na, mi s-a intamplat azi ceva funny si vroiam sa va povestesc.
Pentru ca mergeam cu Radu sa se tunda si eram intr-o zona nu prea cunoscuta nici de mine nici de el; am decis sa cautam o frizerie, sa intram naibi cat mai repede intr-un loc unde nu ploua si sa "ne" tundem.

Zis si facut, gasim locul, intram, ne zice tanti aia sa asteptam niste minutele pentru ca o coafa pe una inaintea noastra...care apropo merita niste poze faine la ce par zbarlit avea in cap.

Si stam noi peste 30 de minute, asteptand-o pe zbarlita, moment in care reusim sa ne amuzam de fel de fel de chestii...in ochii celor 3 din salon.
Stanjenitor de-a dreptu dar femeia termina, se ridica de pe scaun si in locul ei in mod normal urma sa fie tuns un el nu o ea.
Adica nu urma eu sa ma tund, ci Radu.
:))

Si tanti aia ne zice pe un ton foarte simpatic : a, dar eu nu tund barbati!!
Na, in momentul ala tonul ei a asemanat putin specia barbatilor cu a unor leprosi de care nu e bine sa ne atingem, noi femeile.

Am salutat respectuos, si am iesit din locul cu pricina.
I-am pus un mare X pe usa.

Si...

...am notat si cel mai penibil moment din luna martie!

Part 2

Care mai doreste, care mai pofteste!?

Emeric Imre-Nebun de alb

Taximetristul de moment

Cred ca prezenta noastra, a tuturor ne-a fost macar o data disturbata de prezenta buimaca a unui simplu taximetrist.
Pentru ca adesea implicarea unui taximetrist in viata noastra este extrem de importanta.

Vi s-a intamplat siiiiigur sa aveti dispute cu acesti indivizi.
De exemplu mie azi dimineata, mi s-a intamplat sa dau de un taximetrist care mergea putin mai repede ca un melc.
Adica domne...daca vroiam sa ajung in 40 de minute la destinatie ma urcam in troleu, de-asta m-am urcat in masina dumitale ca sa ajung in 5-10 minute.
Si omu nu vroia sa inteleaga, pesemne avea un ritm al lui propriu de manifestare si nu isi permitea sa fie intrerupt de un muritor ca mine care chiar se grabea la servici.

Nu nu, nu e prima intamplare cu un taximetrist.
Cel putin 2 imi mai amintesc...o data m-a ocolit unu juma de oras ca sa ajunga la o scoala pe care el o confunda cu o alta la care trebuia sa ajung eu...si dupa ce m-a adus la scoala la care credea el ca trebuie sa ajunga...mi-a reprosat ca nu m-am exprimat corect.
Si stateam eu atunci si ma amuzam : oare in cate modalitati te poti exprima ca sa numesti o scoala? De regula zici cam : la scoala nr. 15 de ex.

Si ziceam sus ca este extrem de importanta implicarea unui taximetrist pentru ca-mi amintesc perfect ca la admiterea pentru facultate, mi-am uitat buletinul acasa...pentru ca mereu am fost un om ravasit si na, trebuia sa fiu si in acel moment.
Si de era si taximetristul din ziua aia tot semimelc sau tot ravasit ca mine...il pupam pe Sintion din mers.

Na, multe intamplari cu taximetristii...

Joseph Arthur - A smile that explodes

Dac-as putea face un top 5 al celor mai bune melodii ascultate de mine pana acum...asta ar fi clar printre primele locuri.

Trip in cetate

M-a intrebat zilele trecute cineva daca cumva am pozat numai caini in sighisoara :)) si mi s-a parut foarte amuzant.
Am zis sa vin cu poze sa va demonstrez ca nu am facut numai asta.
Promit ca restul de poze modificate vor aparea pe noul site cu poze, inca anonim.

Pathology

Trebuia sa fac mai de mult asta dar am uitat.
Vreau sa promovez un film pe care l-am savurat la maxim.
E sick de-a dreptul dar cred ca oamenii care ma citesc vor gusta din el la aceeasi intensitate.

Se numeste Pathology :

Cacaverish

Cand eram pici obisnuia bunica sa-mi faca un desert numit de mine "cacaverish" stiu ca suna ciudat...un fel de budinca de ciocolata dar imaginati-va ca pe vremea aia nu statea buni a mea sa foloseasca dr oetker sau alte minuni instantanee de astazi, ci facea totul cu lapte praf si cacao.

Avea buni a mea un ciaunel (un alt cuvant dubios) pe care-l lingeam dupa terminarea procesului. Cu degetul.

Si cacaverishul asta era pus in castronele si trebuia asteptat cam cateva ore bune in camara ca sa se intareasca. Ca altfel nu prea era bun nici pentru stomac nici la gust.

Ei bine si noaptea ma furisam evident in camara si mancam un castronel. La fundul castronelului bunica punea de obicei diferite arome de dulceata, si eu in general trebuia sa ghicesc aromele.

Mi-am amintit de asta pentru ca azi dimineata inainte sa plec mi-am pus intr-un castron niste cereale cu lapte pe care n-am apucat sa le termin.
Si le-am terminat in seara asta. Gustul cerealelor intarile cu laptele rece, mi-a amintit exact de gustul cacaverishului.

Caspa-Cockney Violin

The monkey steals my eyes

Bai n-am avut timp deloc sa stau sa le bibilesc, la poze ma refer.

De azi am inceput munca si a fost destul de obositor mai ales ca de cand am venit nu prea am apucat sa ma odihnesc cum trebuie. Iar azi prima zi de munca a fost uratica, ca dupa fiecare mult lenevit acasa.

Ziceam ca vreau un site, un blog, un cont...ceva unde sa-mi vada lumea traznaile si sa le voteze. Parerea voastra de critici autentici sau mai putin de atat, conteaza pentru mine, caci ochii mei nu ma lasa sa-mi autocritic fotografiile, asa cum as fi vrut.

Promit c-o sa vedeti ce s-a intamplat la Sighisoara, promit c-o sa aveti la ce sa va minunati si mai promit si ca voi starni in voi prin pozele mele, dorinte de vizitat cetatea cu pricina.

Urmeaza noi targeturi, noi tinte, noi calatorii si cate alte noi vise.

Pana atunci...o farama din "eu la poze" :

Acasa

Acasa.
Sunt inconjurata de bagaje de care nu pot sa ma ating.
Ma simt obosita si fericita.
Gresit.
Nu doar ma simt, chiar sunt asa.

As vrea sa scriu mare pe o pancarda pe care sa o atarn de geamul balconului meu ca "fericirea mi-au dat-o lucrurile simple".

Nici nu m-as atinge de tzoale daca cumva n-ar trebui sa le spal, pentru ca am impresia ca asa pe langa mine, ele ma readuc in locul unde am gasit atata simplitate si frumusete si sinceritate si ce vreti voi.

Nu sunt deloc exagerate domnilor povestirile alea despre Sighisoara. E un loc absolut incredibil. Numai ca trebuie sa credeti ca exista si conditii pentru a Vedea Sighisoara : sa cautati, sa radeti, sa izbucniti in plans, sa va minunati si sa ramaneti cu gura cascata, sa iubiti si sa nu va opriti in spatele ochilor obositi ai unor simplii turisti.

Acum ca sunt acasa, reusesc sa-mi dau seama cat de bogata sunt eu.

revin.

Sighisoara, vin!

Am stat eu cu mine si am ajuns impreuna la concluzia c-ar fi foarte fain dac-as detine si eu un site/blog cu fotografiile mele.
Adica, daca vrea cineva sa ma critice dintr-un punct de vedere atestat poa' s-o faca acolo.
O sa ma concentrez mai mult asupra acestei idei cand ma intorc.

Am pus sosete groase, colanti grosi, 2 pulovere, fes, manusi, fular si-am inceput sa strig in gura mare ... SIGHISOARA VIN!!
:D
Sa aveti grija de voi....si vorbim cand ma intorc.

Depeche Mode-Wrong

O regula de baza pe care nu trebuie s-o uiti pentru a nu pierde multe lucruri interesante in viata ar fi : sa nu le amani!
Doar ce mi-am dat seama ca am uitat sa-mi procur bilet la concertu' Depeche Mode.

Asa ca...anuntul vine in felul urmator : CUMPAR BILET pentru 16 mai-DEPECHE MODE!
Va las sa le asculti ultima creatie.

:))

=)) Doamne cat am ras!!
Si morala ar fi : ai grija ce visezi ca poti ajunge cu capu-n zid! :))

Blue Foundation - Watch you sleeping

M-as putea declara fan Blue Foundation.
Dar n-o s-o fac...inca.

Gandul unui inceput

Stii ce? Inainte lucrurile erau mai simple.
Nu trebuia sa lupti pentru ceva atat de mult si chiar cu minime eforturi acele lucruri erau tot ale tale.
Nu trebuia sa te prefaci ca-ti place un lucru decat daca el iti placea la maxim si toate tampeniile pe care le faceai iti erau justificate de altii.
Era bine.

Aveai chef de un rasarit in toate diminetile, iar patura gri cu mirosul ala puternic de caca de caine si de nisip statut nu-ti parea un lucru atat de ... scarbos, dezgustator, incomod.

Minunatul ganganit de lacuste iti facea mai linistita noaptea iar ticaitul ala de ceas din perete iti dadea semn ca inima ta e la locul ei si pulsul ei e la fel de consecvent ca ticaitul din perete.

Noaptea te trezeai transpirat si cu fruntea rece pentru ca stiai sa visezi sau cel putin te dedicai parca la toate trairile pe care ti le dadeau personajele tale inconstiente.

Laptele din cana de la micul dejun era mai lapte decat e azi.

Nu stateai sa legi propozitii, sa gasesti verbul perfect si sa transmiti exact ce vor sa auda ceilalti pentru ca ecoul ala transmis facea cat 2 bani pe langa satisfactia ta de a lasa umbra in unghiul perfect al celor care chiar aveau de gand sa te gaseasca interesant.

Oamenii nu-ti puneau intrebari nepotrivite iar nici tu nu trebuia sa te prefaci ca in pauza de 10 secunde pe care o asteapta ei dupa fiecare intonatie ridicata din glas va trebui sa te gandesti la un raspuns sau sa inventezi situatii sau chiar sa te pui in situatii in care chiar nu te vezi si chiar nu te intereseaza sa le descoperi.

In timp ai crezut ca le poti face pe amandoua, ca poti fi si tu soarecele patat pe nas cu doua picaturi albe de vopsea in timp ce coada-ti urmeaza corpul mic si ingust de o cenusa aramie. Dar n-ai putut.

Te-ai fi ascuns toata ziua in fel de fel de peisaje, unele mai rasarite ca celelalte, dar n-ai fi vrut sa faci asta pe ascuns.
E viata ta, la naiba. Pentru ce s-o faci pe ascuns?

Trista e seara cand realizezi cat de multe lucruri pierzi clipa de clipsa in asteptarea momentului perfect...a culorii si a situatiei instantanee in care nu trebuie decat sa faci ....click.

Sa scoti poza si s-o agati in perete.

Sa spui doar :
Vezi?
Asta faceam eu o data....

La multi ani Kid!!

Tamtaraaam taram tam tam tam taaaaaaaam!!!
:D Azi e ziua lu' asta micuuuu!!!
Blogul meu implineste 1 anisor :D

Cu ocazia asta o sa mergem sa ne umplem cu ceai in Doors :D

p.s. concursul de muraturi a fost castigat de bunica mea pentru ca mi-a facut azi o placinta de mere ...extraordinara!