Aseara a fost altceva. Tot sangele imi clocotea in mine tasnind spre aceeasi idee obsedanta. Vroiam sa fiu atinsa cu aceeasi intensitate cu care si eu la randul meu as fi atins. Imi doream atat de mult sa fiu pradatorul care nu isi pierde victima din priviri. S-o silesc sa mi se ingenuncheze, sa ma traga usor spre inferioritatea ei si sa ma tintuiasca acolo sub dansul haotic si privirile celor care refuzau sa ne faca jocul. Vroiam sa fiu iubita acolo in mijlocul lor.
Dupa o scurta pauza frenetica in care fiecare si-a imaginat gustul placerii, am atins buzele Ei. Erau exagerat de moi imbibate ca o bucata imensa de vata cu multa bere. Am simtit pentru prima data gustul amar al berii si imi venea sa-l sorb de pe buzele Ei ca un insetat de placere. Dintr-un singur gest, carnea ei ar fi putut fi a mea. Din gura ei iesea o forta inimaginabila de placere careia nu ma puteam impotrivi. Imi venea sa strig cu puterea mintii mele sa fim lasate acolo in pace. Vroiam sa ma ridic in genunchi si apoi sa ma cufund in bratele Ei in timp ce buzele noastre isi continuau jocul acela nebunesc.
Am simtit apoi o nevoie de aer. Vroiam sa incetez orice miscare a mintii mele, vroiam sa ma opresc ca sa pastrez in mine totul. Acum era a mea.
Cand am incetat, amandoua aveam pe fata zambetul multumirii. Ne iubeam. Cel putin asta simteam amandoua in fata Lui.
El ne privea atintit de gesturile noastre. I-am simtit regretul in ochi. Isi dorea sa facem asta cu adevarat. Nu acolo, nu cu toti acei oameni care dansau nebuneste incarcandu-ne peisajul cu detalii nesemnificative. S-a asezat departe de noi si nu ne-a privit. I-am simtit pielea de la distanta care ardea. Imi doream atat de mult sa vina langa noi si sa-i mangai mainile atat de puternice, apoi sa-l sarut grumazul care isi dorea sa fie sarutat.
S-a asezat langa noi in timp ce eu o priveam pe Ea si buzele ei pe care le avusesem numai ale mele.
Cand El s-a asezat langa noi am vrut sa fim acolo toti trei. Ii iubeam. In acel moment simteam ca-i iubesc pe amandoi si ca mi-i doresc pentru mine si numai pentru mine. Vroiam sa ma ia in brate si sa ma duca intr-un loc mai intim. Sa imi rupa hainele si sa ma muste fiecare pana cand as fi inebunit.
Atunci l-am simtit ca ne vrea. Cred ca si-ar fi dorit si el acelasi lucru. M-am ridicat lasandu-le un mic spatiu intre ei. Cred ca vroiau amandoi sa se ia in brate si sa se sarute in fata ochilor aceia straini ca doi copii. Pentru a doua oara in acea seara am simtit ca-i iubesc si ca au nevoie de mine exact cum si eu am de ei.
M-am apropiat de chipul Ei si i-am atins buzele cat timp el ne privea curios. Acum nu numai buzele ei imi ofereau placerea aia imensa dar si ochii Lui atintiti asupra noastra. I-am apucat gatul si i l-am apropiat incet spre buzele noastre.
Pentru cateva secunde am fost toti trei acolo sarutandu-ne si atingandu-ne limbile fierbinti.
M-am indepartat usor si i-am privit cu atata atasament pe amandoi cum se sarutau nebuneste in vazul meu triumfator.
Erau ai mei, iar eu eram cu totul a lor.
9 comentarii:
Sunt atat de dezamagita de ceea ce am citit. Imi lasi impresia ca valorile si principiile au disparut cu totul, ca nu mai exista iubire (decat literele care formeaza cuvant, alaturate si lipsite de orice semnificatie), ca oamenii nu mai cunosc fericirea adevarata si alearga dupa placeri amare, trecatoare, seci.
Nimic din ceea ce am scris aici nu este trecator si sec.
Nici momentele mele si cu atat mai putin cuvintele.
Dar cine sunt eu sa-ti arat viata lipsita de prejudecati?!
Cat din ce e aici va ramane dupa ce mori?
Daca ar fi sa luam adliteram cuvantul pre-judecata ar insemna a judeca inainte de a face. Poate acum nu iti dai seama, dar cu cat ai mai multe experiente similare cu aceasta, cu atat vei deveni mai putin impresionabila si vei avea nevoie tot de mai mult pentru a te simti fericita... pana cand te vei trezi dimineata apatica, fara chef de viata, iar fericirea ta va depinde mereu de ceea ce vei primi din exterior, decat de ceea ce vei fi tu in sine. Cel putin analizand multi oameni, am observat asta.
Si pana la urma, ce sens are ceea ce ai scris tu acolo? Banuiesc ca vei vrea candva sa ai o familie, si nu exista conceptul de 3 parnti intr-o familie. Deci da, este trecator.
"Cat din ce e aici va ramane dupa ce mori?"
Nimic, nici macar iubirea aia mare de care vorbesti tu.
Hai sa-ti zic o fapta, daca tot observi oamenii si empatizezi cu ei, ar trebui sa iti treci principiile si gandirea pe modernism si sa lasi puritatea pentru secolele trecute.
Cum ziceam, povestioara este despre o psiholoaga care spunea ca intalneste foarte multe femei trecute de 40-45 de ani, printre pacientele dumneaei, cele dintre care au asteptat cu coatele pe pervaz exploarandu-si sexualitatea prea tarziu, pentru a cadea in depresii si regrete profunde din cauza pervazului si a coatelor batatorite.
Astea sunt fapte, nu vorbe.
Iar ce spui tu este poezie.
De altfel, nu-s impotriva cuvintelor tale, cu totii iubim si ne formam o casnicie. Si voi imbratisa cu drag aceasta nevoie umana, dar pana atunci imi rezerv dreptul de a cunoaste tot ceea ce am nevoie sa cunosc.
:):) Nu m-ai nimerit cu povestioara... caci sunt psiholog. :):) Ceea ce spui tu nu determina probleme psihice decat daca faptul respectiv e neconcordant cu dorintele si asteptarile persoanei.
Ce spun eu nu e poezie, ci un secret al fericirii. Sunt curioasa cati dintre cei ce au tot felul de experiente "tari" si "moderne" sunt fericiti cu adevarat, pe termen lung. Ce lasa in urma despartirile si prieteniile rupte? Un gust amar. Si de ce sa ne alegem cu multe amintiri amare?
As vrea ca ceea ce scriu eu sa nu sune ca o judecata. Ideea e ca si eu am amintiri pe care acum le regret si la momentul respectiv nu imi dadeam seama ca e "big deal". Atunci cand privesti putin in trecut (cu cativa ani, poate) iti dai seama ce ti-a folosit cu adevarat din ceea ce ai trait si ce ti-a daunat.
Te felicit pentru ce faci, insa nu vroiam sa te nimeresc in niciun fel.
Colega ta de breasla a ajuns la concluzia asta dupa discutiile ei, dar e dreptul tau s-o contrazici si al meu sa fiu de acord sau impotriva argumentelor voastre.
Ca si psiholog zic eu c-ar trebui sa privesti cu un egocentrism moderat, povestea mea.
Nu ma simt in niciun fel judecata, ba mai mult iti multumesc c-ai trecut pe aici, is good to have another point of view around here.
:)
Woooow, cu ce cuvinte mari se arunca pe aici.. Ma intreb daca doamna psiholog si-a planificat momentele, trairile, emotiile in functie de viitorul dorit; eu cred ca nu.
Si daca cineva imbratiseaza un moment cu toate cele 6 simturi (am zis 6, astept sa fiu crucificata (paranteza in paranteza: oare o sa fiu analizata pentru ca am zis ca astept sa fiu crucificata?) ), n-o sa simta nicio unda de regret peste o ora sau peste n ani. Ba chiar am impresia ca-i vad zambetul usor, enigmatic, in coltul drept al gurii.. rememorand momentul. :)
In psihologie nu-i totul relativ si nu se reduce adevarul la pareri personale. E o stiinta unde se fac studii pe esantioane largi, se analizeaza statistic si se deriva niste concluzii. Si de acolo am spus ceea ce am spus.
Shfrodo, asta e provocarea mea, sa imi traiesc prezentul si cu gandul la viitor si la consecintele faptelor mele. Reusesc? De multe ori nu, dar uneori da.
Trimiteți un comentariu