El nu intelegea ca ma dor umerii si nu vreau sa-l mai car inspre tinutul fara nume.
Pauza.
-Tacerea asta mereu mi-a dat dureri de splina, i-am zis cu un zambet usor uituc si nesigur.
-Mai bine imi aduceai putina marmelada de la unchiul Gimmy din Venetia, imi replica fara pic de ezitare.
Ii crestea orgoliul pro conventionalist in el cand ma trimitea sa-i aduc ceva. Se simtea mai barbat ca mine atunci. Poate pentru ca era, evitam sa-i zic eu mereu.
Imi aduc aminte de clipele de primavara pe care le petreceam uitata undeva in semiotica unei minti lucide de atatea ganduri, cu miros de flori abia imbujorate.
Si ma strapunge in mijlocul plexului ideea cum ca mai putine ganduri m-ar fi facut unanim mai fericita decat sunt astazi.
-E buna, e chiar foarte buna! Ia sa faci si tu intr-o zi!
Asta numesc eu moft de barbat prost. Sau de om prost, caci indiferent de sex, mesajul ajunge in acelasi sens.
Isi ridica apoi ochii inlacrimati tarandu-si privirea pe linia tibiei mele, pana cand ma cuprinse din priviri.
Aproape de pielea unde genunchii se termina, ma incerca un tremur nemaiintalnit. Si oricat m-as fi ambitionat sa nu-i raspund provocarii, nu ma puteam stapani.
Ma ridic brusc si-i imping masa inspre picioarele a caror greutate le masura.
Vroiam sa-l lovesc.
-Asta-i gluma? ma intreba cu buzele manjite de dulce din Venetia.
Mi-as fi dorit sa poata plange in momentele in care eu ma zbateam sa scap din mainile lui.
Doar lacrimile poate m-ar fi eliberat din ce numeam eu consuelo de perdida.
I-as fi dat zeci de motive pentru care alegeam sa-mi fac bagajele singura si sa nu ma priveasca in astfel de momente.
"Intotdeauna cineva pleaca singur..." iar el nu vroia sa priceapa ca nu vorbeam despre el.
-Daca vroiam sa te lovesc in gluma iti spuneam un "hai sictir", dragule.
Un comentariu:
:)
Trimiteți un comentariu