Stiu ca nu era constient de tonalitatea vocii si de felul in care imi rostea fiecare scurt cuvant prin care m-ar fi putut intoarce pe de-antregul catre el, dar s-a retras protejandu-ne pe amandoi. (Nu conta in momentul ala si cu siguranta mai aveam timp sa ne intoarcem asupra subiectului)
Simteam fiecare rasuflare ca o povara mult prea mare pentru mine. Imi pipaiam sangele in nas clocotind, pregatit ca eruptia unui vulcan nervos, dar care dupa el ar aduce linistea.
Ce vulcan erupe distrugand orice in urma lui si readuce apoi bucuria locurilor de altadata?
Cred c-am rasuflat din nou, facand cunostinta pentru a nu stiu cata oara cu opacitatea vocii lui.
Tacerea mea nu-i facea bine, dar nu ma ingrijora atata de tare atunci cand nu ma facea constienta de asta.
Acum ca stiam ma simteam datoare sa echivalez orice ingrijorare, teama si pierdere din el.
Habar n-am cat de bine imi iesea dar din cate am inteles din conversatia lunga si apasatoare, nu faceam eforturi majore, eu si vocea mea.
Am simtit deodata o durere in jurul tamplelor timp in care mi s-a fulgerat intreaga vedere. La scurt timp dupa asta, mi-am simtit ochii inlacrimati.
Cred ca simteam pentru prima data in ultima saptamana, o durere in capul pieptului ca si cum strangeam acolo un cufar de cuvinte pentru care nu gaseam cheia potrivita.
Ma simteam slaba in fata acestui impuls de a regla lucrurile, fardandu-le.
Eram slaba.
Cand am crezut ca stiu ce se intamplase, am avut tresarirea unui inotator care iese deasupra apei, sau a unui orb care incepe sa vada primele culori. Eram in partea opusa a camerei si ma vedeam deja parcurgand de cateva ori de-a lungul spatiul pe unde puteam trece.
Mi-am indreptat capul spre oglinda din colt si pentru prima data am simtit ca zambesc, desi buzele mele nu se miscasera deloc de la lasarea telefonului de la ureche.
Stiam.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu