Crearea omului

Mai intai au fost creati oamenii in starea lor pura, fara nici un retus, fara nici o morala adusa firii lor. Oamenii lucrau, isi castigau painea de zi cu zi, traiau monotonia vietii zilnice ca un stil de viata, ca o viata insasi.
Dar erau seci. Erau lipsiti de idei, de motivatii, de aspiratii. Le lipseau gandurile.

Apoi au fost create gandurile pentru ei. Ca sa poata vorbi unul cu altul, sa poata judeca lucrurile care sunt de zis si cele care le pastreaza pentru ei, sa poata afirma ipoteze si sa munceasca apoi in materializarea lor, sa creeze idei pe care sa le sustina si sa-i poata influenta si pe cei care vor sa-i asculte, sa se ascunda, sa se macine, sa inteleaga puterea cuvantului si a gandului, si intr-un final sa-si gaseasca libertatea prin si in gandurile lor.
Oamenii erau acum stapani pe cuvant si pe inovatiile lor, dar nu-si atingeau aceasta stapanire a lumii ca un castig sau ca orice altceva, pentru ca nu cunosteau modul in care puteau face fata la lucrurile pe care le dobandeau.

Dar erau plini de cetitudini pe care nu le puteau argumenta, le lipsea sarea si piperul, le lipseau dorinta, emotia, nevoia, singuratatea si iubirea. Le lipseau toate trairile de care aveau nevoie.
Asa au fost create emotiile, sentimentele si toata suita de trairi.

Singurul lucru care mai era de facut, era sa se desparta acum oamenii si trairile lor in doua mari categorii. Sa puna Binele in dreapta si Raul in stanga. Dar era tarziu iar Creatorul era unul singur cu atatea de facut.
Inainte sa faca asta a avut nevoie de odihna. Si s-a dus in camera sa si s-a asezat in pat. S-a gandit ca in aceasta noapte, va vedea in vis cum o sa fie lumea si cum se vor descurca oamenii cu emotiilor lor in fata marilor alegeri ale binelui si raului.
I-a aparut in vis un batran care arata aproape la fel ca el, cu parul alb si lung, cu barba mare, cu fruntea plina de riduri dar cu ochii luminosi si atat de plini de viata.
Se pare ca acest mosneag era pe poteca pe unde mergea Creatorului in visul sau.

A simtit deodata o sete puternica si s-a gandit ca pesemne i s-a facut sete vazandu-l pe mosneagul care-si ingrijea gospodaria cu atata atentie si daruire.
S-a oprit in fata curtii sale care nu era imprajmuita de nici un gard, si l-a salutat pe batranul care de indata ce l-a vazut a inaintat cu pasi repezi spre el.
Din vorba in vorba s-au hotarat sa se aseze impreuna la un pahar de apa. Fiecare a inceput sa-si spuna preocuparile si trebuintele de zi cu zi.
Creatorul i-a spus noului sau amic despre grijile sale si i-a marturisit ca ceea ce viseaza acum trebuie sa-i explice modalitatea in care oamenii se vor descurca cu noile lor sarcini.
Batranul a zambit si s-a oprit uitandu-se fix in ochii Creatorului. Apoi i-a spus ca oamenii nu mai au nevoie de nimic altceva decat de ei. Creatorul s-a uitat mirat la batranul care parea ca stie mai multe decat avea de gand el sa faca.

Nu a inteles, iar cand a vrut sa-l mai intrebe o data, batranul l-a strans de maneca, si i-a intins inca un pahar de apa, spunandu-i ca drumurile lor se vor mai intersecta, pentru ca nu au altfel cum.
Creatorul s-a trezit din visul lui, care pe cat era de misterios, pe atat de linistitor l-a lasat.
S-a dus in camera sa de lucru, si a vrut sa se apuce de treaba cand a auzit la poarta curtii o voce de barbat.

Creatorul nu a mai aratat oamenilor in acea zi ce inseamna Binele si Raul, i-a lasat pe ei sa se descurce, insa le-a dat cele mai de pret lucruri de care aveau nevoie in viata lor : gandurile, emotiile si prietenii.