Martha Marcy May Marlene [Sean Durkin, USA 2011]

Martha Marcy May Marlene e genul de titlu cu doua taisuri care forteaza aparentele unei drame inchise, caci filmul in ciuda titlului sau jucaus compus din 4 nume poreclite si pronuntate fara nicio bucata de aer printre, este dark,” Dark like Virginia Woolf, or a Nick Cave album”.

Povestea incepe cu aparitia unei tinere (Elisabeth Olsen) in dreptul unui telefon public; speriata de un asa numit fost iubit, Martha o suna pe Lucy (Sarah Paulson), singurul membru al familiei sale. Din momentul intrarii in casa surorii mai mari, Martha haladuieste un cosmar trezit din propriul sau subconstient cu amintiri socante din ultimii sai doi ani.

Sean Durkin, regizorul acestui film, vizualizeaza negresit de maiestruos, motivul minciunii si al manipularii, alternand intr-un mod impecabil, secventele reale din viata Marthei de azi, cu cele ale unui trecut atat de sumbru si confuz.

Martha Marcy May Marlene este un titlu fals pentru intreaga ei poveste, caci prezenta atat de tanara a fetei intr-un proces continuu de tortura transforma intreg filmul intr-un psihism oarecare, judecand o fata oarecare. Martha nu este de fapt numele acestei fete traumatizate de trecutul ei, Martha este un caz.

In stil metodicesc suntem protagonisti intr-o sala de cinema in care viata fetei curge prin fata ochilor ei, ai nostri si ai surorii ei. Niciuna dintre cele trei parti nu este privata de tristete si nedefinire.

Acum pot spune c-am trait tulburarea mea personala la privirea Melacholiei lui Trier, dar nu ma pot eschiva c-ar fi departe de o amintire obscura intalnita si aici, in filmul lui Durkin. Deci nu fugiti de tristete, caci tristetea vine peste voi.

Numele de afectiune din acest film zace ca ascuns sub nume de rudenie. Aproape ca este o iubire care trebuie, care este necesara, ca o mostenire care trebuie dusa mai departe sub acest nume. Lucy, sora salvatoare, este un rol egoist care isi salveaza motivul ingrijorarii si a cautarii neincetate, dar toate aceasta ajungind la un final in momentul regasirii Marthei. Impresia acestui intreg context in care se afla Martha este atat de trist, ca o conspiratie transata de un trecut si prezent similar si avind un acelasi scop meschin.

Secventele statice din film care o surprind in toate dintre ele pe Martha, fie care priveste pe fereastra, fie care zace intr-un pat inconjurata de perne, sau ca inoata in lac, toate urla disperarea si deceptia greu de suportat din viata ei.

Un film foarte bine notat, anul acesta, pentru cinematografie si pentru genul sau de a reflecta intact viata reala, unul dintre cele mai bune filme de acest gen, din 2011.