...fii curios? Trebuie să recunoşti că ne trebuie din când în când câte o pauză, când spunem stop şi ne încălţăm parcă pe furiş evadând din ce facem noi cu atâta concentrare; o oră în care să ne purtăm încălţările pe străzile minunate ale oraşului, în care nu ne găsim timp, curaj sau pur şi simplu stare. Eu, îmi las privirea sa ma poarte unde vrea ea când ajung în zona veche a oraşului şi mă port ca o turistă, cu eşarfa care îmi acoperă în mod neglijent gâtul, cu aparatul în mână pozând fiecare colţişor din peninsulă, cu care bineînteles că în trecut am făcut cunoştinţă de atâtea ori, eu şi lentila aparatului meu. Dar niciodată nu e de ajuns pentru a mai fi încă o dată curios, aşa că imediat ce trec de cafeneaua Mozaic, mă uit în stânga şi în dreapta de parcă m-aş ascunde în cel mai ascuns loc, şi intru în gangul care mă duce înspre cea mai minunată alee dintre alei, cea în care îmi pot răsfăţa tot timpul privirea înspre falnicii lei care păzezc impunător Casa cu lei, apoi îmi cobor privirea şi zăresc Bazilica Sfantului Anton şi fabuloasa ei arhitectură din caramida in stil romanic, trec pe lânga părăsitul Hotel Intim uitându-ma în sus spre ferestrele parcă bântuite de câte o privire ştrengară de demult sau poate de razele soarelui jucăuse în sticla timpurie şi mă întreb mereu, oare în care dintre ele camerele înghesuite acum de mucegai şi-a scris poezia de la malul mării Eminescu pe vremea când venea aici?! Coborând înspre mare văd copiii uşor ciocolatii şi mereu zburdalnici din zonă şi nu stiu dacă mă deranjează vreodată sau dacă ei deranjează pe cineva căci sunt copii jucăusi şi atât în ochii mei fie că-s ei romi sau ba, dar eu mereu îndrăznesc să întru în gangul de unde ies ei, nu mult dar cca 10 metri, cât să privesc înspre balcoanele mici, colorate şi mereu pline de rufe încâlcite şi imi mai împlinesc curiozităţile pozând 2-3 cadre în această babilonie oropsită.
...fii altcineva? Pentru mine cea mai bună soluţie este să intru în sala de cinema, dimineaţa unpic înainte de prânz, atunci când nu e mai nimeni sau poate eu şi încă 2 rătăciţi pozând stingheri în sala apretată care-şi asteaptă vizitatorii. Şi-mi aleg filmele cu precizie şi multă migală, sau mă rog, atât cât pot şi mă aşez mereu înspre rândurile ultime şi mă las in voia scenariului: fie sunt crudă, nepăsătoare, sunt o amantă din secolul XIX sau un vrăjitor care transformă oamenii în fel şi fel de arătări, sunt peste tot şi mereu unde vreau eu. Iar în zilele în care nu gust din programul pe care cinema-ul mi-l oferă, intru râvnind de indiscreţie înspre Carturesti sau London Pub-ul de pe Ecaterina Varga, îmi comand un ceai de iasomie amărui şi stau cu ochii încântaţi în cărţile vechi pe care le găsesc aruncate pe lângă ferestre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu