Poulet aux prunes [ dir. Marjane Satrapi, Vincent Paronnaud, Franta, Germania, Belgia 2011]

Nasser Ali Khan este cel mai renumit violinist al vremurilor sale. Il gasim la inceputul filmului in cautarea unei viori, un Stradivarius- aia nu-I buna, aia nu-I nu stiu cum, aia nu suna bine pana la urma nicio vioara nu este pe placul lui Nasser Ali Khan. Asa ca Nasser Ali Khan se hotaraste sa moara.  Mi se pare normal, voua nu?

Ce face Nasser Ali Khan in sensul asta?  Nasser Ali Khan (daca vi se pare ca repet prea mult numele lui o sa ma opresc dar trebuie sa va obisnuiti cu el) isi duce propria greva - refuza sa se mai hraneasca asteptandu-si sfarsitul. 

Ei bine si acum sa va tineti bine, intram intr-o contorizare a ultimelor lui zile si ne initiem intr-un proces psihanalitic la nivelul spectator-personaj, al vietii celui mai artist dintre artisti si implicit al dramei sale. Va avertizez ca nu-I lucru de mantuiala asta cu dedesupturile unui artist, mai ales ca taramul pe care suntem pregatiti sa pasim este presarat cu vraja, cu personaje fantasmagorice care mai de care, cu creatii spectaculoase si cu dovezi clare de fantezie sufleteasca.

Acum fie vorba intre noi, Marjane Satrapi și Vincent Paronnaud dispun de toate recuzita vietii pentru filmul asta: au o substanta creatoare peste asteptari (in anul 2008 au ajuns la nominalizarile Oscar pentru animatia Persepolis), au parte de nume numai unul si unul ale cinematografiei mondiale: Mathieu Amalric, Maria de Medeiros, Isabella Rossellini, Chiara Mastroianni, Rona Hartner, Golshifteh Farahani si Jamel Debbouze, au una dintre cele mai emotionante coloane sonore care mi-au fost date sa aud ( compozitia Olivier Bernet) si toate acestea pentru a sarbatori cu trambite daca se poate, ce altceva decat iubirea.

Sigur ca filmul nu abordeaza iubirea stropind ecranul cu sirop de prune (traducerea ad litteram a titlului filmului este Pui cu prune), dar gaseste un mod fin, magic, plin de umor si visare, un mod tipic fantezist pentru asta si ne introduce intr-o lume de basm sofisticata.

Aflat in comepetitia Festivalului de la Venetia, Iubire persana a fost unul dintre mult asteptatele filme de anul acesta in Romania, la fel de asteptat ca sosirea scriitoarei si regizoarei Marjane Satrapi, la Bucuresti pe 10 februarie.

De la Marjane Satrapi ramanem cu cateva cuvinte frumoase despre el  “Era timpul să sărbătorim iubirea și omul și să le punem în centrul a tot ce există. E extraordinar să faci un film în Germania, cu acțiunea care are loc în Iran, cu Isabella care e italiancă, cu Maria, care e portugheză, cu Golfshifteh care e iraniană, cu Rona care e româncă, cu Serge Avedikian care e de origine armeană, cu Jamel, ai cărui părinți sunt marocani, cu Mathieu, cu Chiara... și la final să fie un film franțuzesc!”