Femeile cred ca sunt invatate genetic sa fie rivale din momentul in care pasesc pe campul de joaca. In acel moment probabil cea care e mai rautacioasa cu jucariile comune puse in tzarc castiga mai mult.
La gradinita are puterea sa fie invidioasa pe imbracamintele colegelor si pe rolurile mai importante din piesele de teatru pe care ea nu le joaca si celelelalte da.
Si invidia persista pana se agraveaza in timp.
Discutam de curand cu o tipa care-mi spunea ca rivalitatea intre femei nu este un lucru rau. Pentru ca te sileste sa vrei mai mult tot timpul : daca una se marita o sa vrei si tu, chiar daca nu recunosti, daca una nush ce job are, o sa vrei si tu mai mult. Intr-un cuvant, rivalitatea te duce pana la sa-ti doresti sa vrei sa iti extinzi potentialul pana sa ajungi la performante mari, mai mari oricum decat ale ei.
Si cred ca-n fond e un lucru bun. Pana la urma femeile ar trebui sa inteleaga o data pentru totdeauna ca nu se fac frumoase pentru barbatilor lor ci pentru celelalte femei. Si nici marile lor reusite nu-s datorate privirilor barbarilor.
Se pare ca rezultatele studiilor stiintifice demonstreaza ca rivalitatea intre femei nu este doar o simpla forma de competitie, ci se bazeaza foarte mult pe insatisfactii si temeri, justificate sau inchipuite, aduse in prim plan de o rautate tipic feminina.
Astfel fie ca e vorba de partener, de job, de imagine exista femei care ajung sa-si comenteze depreciativ suratele, pentru ca o subminare constanta e mai eficienta decat o confruntare directa.
Si asta deoarece aceste femei intuiesc in astfel de femei de care va ziceam mai sus, adversari de temut.
Asa ca putem zice deliberat ca...suntem femei si asta ne cam ocupa tot timpul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu