Ma enerveaza crunt oamenii care pleaca de la ideea "nu vreau sa vad un film care a castigat nu stiu ce premiu". De ce? Pentru ca l-au privit o gramada de oameni deja si o sa-l mai priveasca pentru ca se gaseste repede pe imdb si de ce sa ma incadrez si eu in multimea aia? Adica e cliseic sa stau acolo cu totii muritorii aia si sa privesc filmul.
Ma mir cum de oamenii astia mai accepta sa respire acelasi aer cu noi. E la fel de cliseic stiti?!
Cred ca e o problema de acceptare la mijloc. De care al naibi daca nu va impiedicati. E la fel de cliseic si sa va retrageti din multime! La naiba ca dac-am analiza tot ce este cliseic si ce nu, am trai cu antidepresivele pe birou.
Asa.
Aseara am fost la avanpremiera "Eu cand vreau sa fluier, fluier". Si mi-a placut. E drama unui pusti dar e lucrata atat de bine din punctul de vedere al replicilor incat nu te "infige" drept in ea. Nu iti dai seama prea bine pe parcursul filmului ca este vorba de o drama in adevaratul sens. E tratat cu o lejeritate anume. Si un plus pe care-l aduce filmul dupa mine, este un suis de momente dramatice date de viata acestui adolescent alternate cu o serie de replici care starnesc rasul.
Mi-a placut si vi-l recomand.
Aici gasiti si parerea mea amanuntita despre film.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu