Cu legea dupa noi

In general prin plecarile mele de-a lungul timpului, mereu am avut de-a face cu oameni care la cat de simpatici sunt, la fel de dubiosi rezulta a fi. Poate si pentru ca ei vin mereu din alte zone ale tarii.

Cand am plecat duminica seara din Gura Portitei, ne-am urcat in vaporas cu aproape 20 de oameni : nemti, bucuresteni, ieseni si cine stie din care alte parti se trageau ceilalti de pe vas. Nu i-am intrebat. Nu pareau interesanti.
Atentia mi-a fost atrasa din prima clipa de cei doi ieseni, un el si o ea care pareau cuplul perfect vamaiot din dreptul statiunii aproape de bulgari.

El era ars de soare, cu o barba aproape alba, o camasa cu maneca lunga in dungi colorate, pesemne o purta din cauza arsurilor de la soare care-i razbeau pana si pe fata si gatul aproape ars; de maxim 30 de ani, cu niste pantaloni negrii pe el si cu un bluzon cu captusala ca de lana, reusea sa atraga atentia oamenilor de pe vas.
Tipa de aproape 25 de ani, avea vreo 3 tatuaje pe maini si o bascuta ciudatica pe cap.

Cand am coborat de pe vapor, impreuna cu Radu, ne pregateam sa cautam un autobuz care sa ne transporte pana in Constanta. Si in tot acest timp din cauza ploii care pornise, ne rezemam de un visin si incepem amandoi sa mancam fructe din el.
Cei doi ieseni care probabil ne vazusera si ei din vapor asa cum i-am vazut noi pe ei se ofera sa ne duca pana mai aproape de Constanta.
Ne-am urcat.

Pareau simpatici iar masina lor era plina de pufuleti si mancare de patiserie, asta in timp ce si din pielea noastra si din a lor se emana un parfum de ploaie, nisip si arsuri de la plaja.
La nici 2 minute de mers, suntem opriti de politia locala pentru o verificare de acte.

In momentul ala mi-am adus aminte de prietenii pe care iesenii ii lasasera in Gura Portitei si pe care vaporasul i-a asteptat pret de cateva secunde sa le aduca celor 2 de pe vas cu care noi eram acum in masina, un pahar de bere si o apa plata.
Cand ne-a oprit politia, stateam si ma intrebam cine isi comandase dintre ei doi berea si cine apa.

Momentul straniu a fost cand am aflat si noi o data cu politistul din dreptul geamului ca tipul nu avea actele la el.
A dat cartea de identitate politistului care indepartandu-se de masina noastra, s-a adapostit intr-a lui si in acel moment s-a lasat liniste in masina noastra.
Ii vedeam mana ieseanului sprijinita de geamul din partea sa, tremurand.

Recunosc ca mi-a fost teama pentru ca nu stiam cu ce om sunt in masina.
S-a ridicat, si-a bagat portofelul in buzunar si s-a dus la masina politistilor unde a stat mai bine de 5 minute.

Cat a fost el plecat, femeia care ramasese cu noi, ne-a povestit ca se cunoscusera doar de 2 zile si ca s-a oferit s-o duca in iasi, amandoi fiind din acelasi oras si avand unul sau doi prieteni comuni.

Dupa ce am aflat asta, tipul s-a intors la masina afisand un ranjet mai mult fortat care ascundea probabil o frumoasa suma de bani pierduta din portofel.

In timp ce ne continuam drumul, am inceput sa abordam fel si fel de subiecte mai mult sau mai putin de dragul conversatiei.

In masina era un danf de usoara relaxare, insa in fiecare dintre capetele noastre era lasata o amprenta a celor 5 minute pe care le petrecusem cu masina de politie in fata noastra.