Sub toată puzderia de brizbrizuri, mese pantagruelice, pupături pe obraji rumeni și îmbrățisări de rubedenii întru măsurarea taliei ceiluilalt, Ingmar Bergman a dosit câteva elemente/sentimente primordiale și caracteristice sărbătorii: angoasa și imprevizibilul. Nefiind neapărat un film despre Crăciun ci mai degrabă un basm moralizator-apăsător-intravenos, Fanny and Alexander îi dedică totuși o anticameră tapetată cu roșul organic, chirurgical specific lui Bergman și opulent decorată cu personaje baroce, discursuri vii, cu personaje vii și discursuri baroce...
Mâine seara vine Crăciunul şi după o sesiune de colinde şi mâncăruri alese parcă ar merge şi un film. Nu ştiu alţii ce preferă, dar eu în preajma sărbătorilor îmi place să vizionez Home Alone. Da, ştiu e un film tipic de sărbători, e o comedie expirată cu un băieţel şi nişte hoţi proşti, dar îmi place. Mă distrează de fiecare dată când îl văd şi cred că din 1992 încoace l-am văzut de vreo 20 de ori. Kevin mă face să intru în atmosfera Crăciunului, să zâmbesc, să apreciez cina de Crăciun alături de cei dragi şi chiar mă face să mai suport încă o zi de cumpărături. Probabil că un altfel de film ar fi mai potrivit ca o recomandare ţinând cont de tema sesiunii, dar pentru restul genurilor avem vreo 363 de zile la dispoziţie. Merry Christmas and a Happy New Year! Vizionare plăcută.
Cine nu are o familie de Craciun sa-si cumpere una! Cam asa as rezuma “Surviving Christmas”, un film tare simpatic si tare de sezon. L-am vazut de vreo patru ori pana acum si nu pot spune ca m-am saturat. Acum nu stiu exact daca e vorba de subiect in sine, de actori sau de Ben Affleck in mod special. Hmm, da, Ben Affleck e de vina! Il gasesc tare simpatic si rolul ala e perfect pentru el. Parca nu as fi astezat-o langa el tocmai pe blondina de Applegate, dar se pare ca fac echipa buna. Cel putin la ciondaneli si la sanius. Craciunul se petrece in familie! Un mesaj perfect.
M-am tot gandit zilele astea la un film deosebit pentru perioada asta, mi-au venit in cap tot felul de Singur(atati) acasa si alte mici comedioare absente din platforma consacratilor de filme de genul asta; m-am gandit ca v-ar placea siThe Holiday care e o mixtura nu chiar cheesy, am ajuns apoi departe la Modern Times si la ideea ca un clasic ajunge, aproape negresit, in suflet si ca pe deasupra va mai si umple chipurile de zambet, dar nu, aleg Serendipity care mi se pare de departe cel mai potrivit pentru iubire, caldura si obraji colorati. Sa aveti un Craciun fericit!
O lume inca imaginara, calda, fara zapada, fara Hrusca si colindele-i depresive, fara zurgalai, o lume in care renii se vor fi scufundat de mult … Cu exceptia cazului in care se vor fi transformat in amfibii iar Santa ar fi evoluat catre o forma mai vesela a “Omului din Atlantis”, jucat, demult, de Patrick Duffy, mai cunoscut drept unul dintre personajele obositor de pozitive ale legendei “Dallas” … O lume fara zambet, o lume fara Craciun, o lume in care cadourile au fost inlocuite de jafuri iar colindatorii de ucigasi anuntati de huruitul ruginit al jetsky-urilor turate salbatic … O lume trista, dominata de blazare, unduitoare, precum mirajul unui Craciun de mult uitat …
Nu am sa pretind ca am vazut filmul asta de fiecare Craciun, pentru ca nu este asa. L-am vazut o singura data, cred ca pe un post german care hotarase ca printre zecile de ore cu Macaulay Caulkin in varianta preteen, adica foarte soft, printre “oooh, brazi frumosi”, apfelstrudels si bere neagra in editie limitata de sarbatori, ar merge si doua ore de evadare intr-un viitor indepartat, umed si post-apocaliptic. Si, sincer, chiar daca filmul nu avea nici in clin nici in maneca cu spiritul Sarbatorilor actuale, in timp ce il vedeam, pentru o clipa, m-am gandit ca intr-o lume a apelor, Mos Craciun e musai sa aiba branhii …
Daca anul acesta spiritual sarbatorilor e saracacios de-a binelea poate din lipsa zapezii, a oamenilor bine dispusi sau a urarilor de genu ce am vazut intr-un scurt-metraj jegos ce bantuie pe aici
Filmul meu recomandabil pentru starea de fericire in jurul sarbataorii de Craciun e Polar Express,o animatie pentru copilul din noi, o adevarata calatorie spre binecunoscutul taram al lui Mos Craciun, un adevarat traseu plin de peripetii, umplut cu imagini splendide desprinse dintr-o iarna de vis si o imaginatie bogata pentru a trezi sentimentele de fericire/bucurie.
Ce altceva poate fi mai potrivit să urmăriți de Crăciun decât o incursiune într-un bar de homosexuali intitulat subtil "Rectum", și o scenă de viol anal (cu nimeni alta decât Monica Bellucci) de 10 minute, toate astea și multe altele în capodopera lui Gaspar Noé, Irréversible.
Cu riscul să fiu off-topic, o să recomand de Crăciun un film... având ca temă Crăciunul. :) Mai exact este vorba despre Surviving Christmas, un film din 2004 cu Ben Affleck, pe care l-am văzut recent şi care mi-a plăcut. Nu-i perfect, nu-i lipsit de exagerări, nu-i lipsit de defecte, dar este funny. Recomandarea lui merge pe linia: nici nevasta ta nu-i perfectă (dac-o ai, iară dacă n-o ai atunci iar nu-i perfectă, nefiind nicicum) dar ai luat-o pentru calităţile ei şi nu pentru cusururi. Aşadar, ca un exerciţiu de a privi, recomand un film cu doar 5.0 pe IMDB, relaxant, nesolicitând altceva decât muşchii faciali şi antirasist, în sensul că poate fi vizionat de către oricine.
Regizorul Bruce Robinson s-a întors anul acesta după o lungă absență, dar ”Withnail & I” este filmul pentru cu care va intra în istorie. Iar în apropierea sărbătorilor, putem învăța câte ceva despre excese de la personajele din acest film. Richard E. Grant și Paul McGann plonjează într-un vârtej auto-distructiv antrenat de alcool, toate tipurile de droguri existente și (printre alții) Jimi Hendrix. What a piece of work is man! Dar există și o morală, iar ca să fie totul limpede - și fiindcă chiar nu are rost să ne speriem de spoilere în acest caz - voi dezvălui finalul:
Cu ocazia Crăciunului recomand filmul Bad Santa (2003). Pentru că e în temă, are umor negru de calitate, îl are printre actori pe regretatul Bernie Mac, şi a fost primu care mi-a venit în minte când am primit provocarea lu' Adina. A trecut vreme bună de când l-am vizionat.. aşa că intenţionez să-l revăd şi eu cu acest prilej. Ho! Ho! dragii moşului.
ps: şi la ăsta (Rare Exports: A Christmas Tale) m-aş mai uita; i-am văzut traileru' anu' trecut şi am uitat de el.
Ne adunarăm 15 bloggeri și bloggerițe să vă înșiruim cele mai tari replici de agățat pe care le auzirăm prin filme și care ne țintuiră locului. Enjoy!(Adina)
Hm, în principiu aveam în minte geniala scenă din New York, I love you, dar și Matiuska s-a gândit la ea, așa că o să aleg una potrivită alizeului monden gerontofil care bate pe la noi:
- I will die soon, Venus. Can I touch your hand?
-That's one chat-up line I haven't heard.
- I'm impotent, of course.
-Thank Christ.
-But I can still take a theoretical interest.
-Have you been thinking about me?
-All the time I was in hospital.
-What did you think about me?
- I saw your body.
-Which part?
-Your hair. Your feet. Your legs, your behind, your eyes.
-My eyes?
-Your elbows. Your cunt.
-Oh, shut up. You can touch my hand.
Only with your fingers. Anything else will make me vomitous.
-Can I ask you, have you ever been in love before?
Aceasta este cea mai tare replica de agatat pe care am auzit-o pana acum in filme si nu am vazut putine. Cei care au urmarit Friends stiu despre ce vorbesc! Si replica nu e asa oricum, ci spusa de Joey si numai de Joey. Pentru a fi clar ce spun aici va invit sa urmariti clipul...pentru iubitorii de Friends va fi un reminder placut, pentru voi ceilalti, luati aminte!
Adina mă provoacă din nou la o sesiune cinefilă deosebită. De data aceasta ne-a propus să ne reamintim câteva replici şugubeţe pline de romantism capabile să cucerească o femeie sau de ce nu, mai multe. Ei bine trebuie să mărturisesc că subiectul m-a pus un pic pe gânduri dar după ce am scotocit prin cutiuţa cu amintiri, doar câteva mai par la fel de tentate.
Pentru începutîmi aduc aminte de vocea plăpândă a lui Johnny Depp din Don Juan de Marco care la un moment dat rostea plin de romantism următoarele cuvinte: „There are only four questions of value in life. What is sacred? Of what is the spirit made of? What is worth living for? What is worth dying for? The answer to each is the same. Only love." Înarmat cu o asemenea replică mi-e greu să cred că un don Juan al zilelor ar rămâne fără pereche.
Pentru a continua cu glucoza mă mai folosesc de Dracula :”I have crossed oceans of time to find you”, de un personaj (tipul ala din Love Actually îndrăgostit pe ascuns de Keira Knightley)al cărui nume nu l-am reţinut dar a cărui gest (îl puteţi vedea aici) a impresionat milioane de femeişi de Tom Cruise care a obţinut rezultatul dorit înainte de a utiliza toată artileria ( „Jerry Maguire: I love you. You... you complete me. And I just... Dorothy: Shut up, just shut up. You had me at "hello".
Replici de agăţat ar mai fi cu nemiluita, dar ca să nu mai lungesc vă mai spun că cea mai sinceră replică care mi-a trecut prin memorie a fost cea folosită de Billy Cristal în When Harry met Sally, un film cu un romantism pe gustul meu :” I love that you get cold when it's 71 degrees out. I love that it takes you an hour and a half to order a sandwich. I love that you get a little crinkle above your nose when you're looking at me like I'm nuts. I love that after I spend the day with you, I can still smell your perfume on my clothes. And I love that you are the last person I want to talk to before I go to sleep at night”.
Din umila mea experienţă cinematografică foarte greu am sustras un film în care să mi se fi părut o replică de agăţat trăsnită. Şi stătui şi mă gândii şi uite că-mi răsări în minte un film văzut recent care deşi nu m-a încântat mai deloc am reţinut o chestie care mi s-a părut oarecum originală (spun oarecum deoarece eu una n-am mai întâlnit-o). Despre ce vorbeşte Josephine? Uite că spune despre Just Go With It, un film slăbuţ cu un final previzibil. Ce a fost însă amuzant este replica eternă pe care personajul central masculin o foloseşte pentru agăţat: Nevasta mea mă bate, dar nu divorţez din cauza copiilor. Sunt nefericit! Eh, ceva de genul, înţelegeţi voi. Mai culmea era că omu era neînsurat, fără copii, dar inventa o familie pentru a aduce în pat femei. Şi mai culmea este faptul că, pentru el, chiar funcţiona!
Una dintre cele mai bune replici de agăţat auzită recent e în stand-up-ul lui Robin Williams - Weapons of self destruction - "Hey baby! Were your parents retarded? 'Cause you sure are special!"
Pe lângă cea de mai sus, dacă ar fi să răsfoiesc lung-metraje probabil una din cele mai memorabile replici îi aparţine maestrului Pacino în Scarface.
“You're good looking, you got a beautiful body, beautiful legs, beautiful face, all these guys in love with you. Only you’ve got a look in your eye like you haven't been fucked in a year.”
"grea misiunea adinei de asta-data, din punctul meu de vedere cel putin! prima replica care mi-a venit in minte de cum am citit mail-ul a fost asta: "suck me beautiful" provenita dintr-un american pie sau un alt film de genul asta. bine, in film nu era chiar replica de agatat, cei doi erau deja singuri intr-o masina pe unul din dealurile americii, dar la vremea respectiva mi s-a parut mai mult decat amuzanta replica. apoi m-am gandit la replica asta:"i give you a million dollars to sleep with your wife", dintr-un film cu robert redford si demi moore, din care doar atat am retinut. desi nici asta nu pare o replica de agatat(sau ma insel?!), lui robert redford i-a reusit! in fine, mi-a mai venit in minte asta: "there is a party in my pants and you are invited" din anchorman:the legend of ron burgundy. bine, lui steve carell nu i-a iesit chiar asa, dar celor care nu au vazut filmul nu vreau sa le stric placerea vizionarii! cam atat."
Tare mult mi-am batut capu pana sa gasesc o replica de agatat meseriasa si numa cum imi aduc aminte de comedia Hitch,chiar un film predestinat pentru asa ceva avand in prim plan un consiler anonim in relatii , un fel de « doctor love » (Will Smith) care ajunge sa se indragosteasca de-o jurnalista (Eva Mendez). Alex „Hitch” Hitchens,”
the date doctor” are o vorba:”Basic principles: no matter what, no matter when, no matter who... any man has a chance to sweep any woman off her feet. He just needs the right broom.”
Si atunci sa vedem ce poate,o replicacare mi se pare tare amuzanta : “I mean, you’re sending all the right signals – no earrings, heels under two inches, your hair is pulled back, you’re wearing reading glasses with no book, drinking a Grey Goose martini, which means you had a hell of a week and a beer just wouldn’t do it. And if that wasn’t clear enough, there’s always the “fuck off” sign that you have stamped on your forehead.”
O sesiune propusa de Adina aduce in discutie o tema care, pe mine, cel putin, m-a bagat total in ceata ... „Cea mai inspirata metoda de agatat” pe care am intalnit-o intr-un film ... Grea sarcina, pentru ca, in general, filmele care ma atrag nu abunda in astfel de scene ...
Prima chestie care mi-a trecut prin cap a fost pumnul in mutra si urarea „Welcome to Earth!” adresata de Will Smith extraterestrului doborat din „Independence Day”. Avand in vedere ca entitatea venita de peste mari si tari si spatiu a ramas in prejma vajnicului actor-rapper, presupun ca replica a avut succes ...
M-am gandit apoi la sarada pus la cale de Phil si Claire Dunphy intr-unul din episoadele „Modern Family” in care el joaca in mod catastrofal un personaj fictiv, Clive Bixby, insa hohotele de ras m-au impiedicat sa retin replicile ...
Am sormonit in memorie insa o astfel de scena refuza sa se materializeze in vreo amintire cat de cat demna de a fi mentionata. Si apoi, brusc, a aparut in mintea-mi imaginea sa. Zgarcit, egoist, invidios, mincinos si departe de a aduce cu un latino lover, cel mai de succes loser din istoria cinematografiei zambea stapan pe imaginea dezastruoasa pe care o avea despre sine ...
„My name is George. I'm unemployed and I live with my parents”
Inconfundabil, George Constaza in al 86-lea episod din „Seinfield”, „The Opposite”, experimenteaza opusul a tot ceea ce reprezinta, agatand cu o sinceritate debordanta ... Si ... successs !
Daca nici asta nu a fost o replica de succes, atunci, chiar nu stiu care ...
Păcat că nu-mi aduc aminte altele mai demne de menţionat la ora asta.. cu siguranţă le am stocate undeva prin tenebrele minţii, însă deadlineu mă presează. Am încercat să mă ajut folosind Googleu.. dar peste tot mi s-au părut îndulcite peste măsură şi fără haz.
Îl bag în lipsă de altceva mai bun, pe irezistibilu' Austin Powers în Goldmember (2002) cu:
"You might not be the best looking girl here, but beauty is only a light switch away" - hahaha >:))
Did I mention my leg is 44 inches(1.12m) from hip to toe, so basically we're talking about 88 inches of therapy wrapped around you for the bargain price of... (la unison ) 3000 dollars. Pretty Woman
Normal ca eu consider ca cele mai tari replici de agatat o femeie sunt cele pe care le cunosc eu personal :D (si pe care, tot normal, nu o sa vi le spun). Am fost fermecat insa de unele imagini sau cuvinte din filmele vazute de-a lungul vietii mele, cum ar fi indrazneata replica a lui Meg Ryan in Top Gun ("Take me to bed or lose me forever!") sau de mai recentul, superbul si ineditul buchet de morcovi pe care i-l ofera Ashton Kuther lui Natalie Portman in destul de criticabilul No Strings Attached.
Imi plac insa oamenii indrazneti si care isi declara inca de la inceput intentiile. In acest context, il aleg pe actorul meu favorit, Javier Bardem, si modalitatea lui de a se apropia de doua femei superbe in Vicky CristinaBarcelona:
„-You're asking us to fly to Oviedo and back?
-No, we'll spend the weekend.I'll show you around the city. We'll eat well, we'll drink good wine, we'll make love.
-Who exactly is going to make love?
-Hopefully, the three of us.
-Look, senior, maybe in a different life.
-Why not?Life is short. Life is dull.Life is full of pain.This is a chance for something special.”
Că tot a venit 1 aprilie e vremea deci pentru o noua sesiune filmica in tandem sezonier...
Așa că ne adunarăm în număr de 18 să vă spunem ce filme ne-au păcălit, ne-au dat cu finalul peste ochi și cu putreziciunea lor pe la nas, ne-au dus cu zaharelu, ne-au fraierit mișelește, ne-au oferit cu totul altceva decat ne-au promis, atat în sensu ăl bun cât si în ăl rău :D (Adina)
Bă ce m-a păcălit The Mist, ce scatoalcă mi-am luat, ce final memorabil-împuțit, în lipsa ăstui final cretinoid catartic probabil că filmul s-ar fi disipat intr-o ceață neinteresantă. Bineînțeles mi-am luat-o și de la The usual suspects, dar cel mai tare și mai tare m-a păcălit Save the green planet, te paseaza nemilos de la o extremă la alta, te convinge că fiecare opțiune e valabilă și veridică, extratereștrii există, ba nu, ei sunt rodul unei imaginații infectate social, un ba da-ba nu care se oprește într-un zid de beton ce-mi facu un cucui dureros.Tot din cutia asiatica Symbolo treabă imprevizibilă, adică ce poate fi mai imprevizibil ca apăsarea unui buton sub formă de, mă scuzați, puță, declic ce nu știi ce-o să-ți aducă. Buried sau Cubul, în generalfilmele care presupun claustrare și spații închise au svâcu ăsta zefelmitor și deși le bănuiești traiectoria labirintică parcă tot îți aruncă un pumn de spuză în ochi.
Adinam-a îndemnat să vă vorbesc despre filme care m-au păcălit sau despre filme care m-au lăsat cu gura căscată (la modul bun). Scotocind prin cutiuţa cu amintiri am găsit o amintireplăcută despre The Game, semnat David Fincher. Când l-am văzut prima dată am avut impresia că regizorul mă ia peste picior, că îmi oferă un thriller ciudat, un joc în care şi eu şi personajul principal suntem nişte păcălici ghidaţi măiestros de un regizor talentat. Nu am bănuit nicio secundă că totul este un joc bine pus la punct,că totul este un teatru minunat perceptibil de foarte puţini.
La capitolul film care m-a prostit, care m-a dus cu zăhărelul încă de la primul teaser, trailer, poster, vă spun că am înghițit momeala întinsă de Skyline. Sincer mă aşteptam la un sf. de calitate, la un film cu extratereştrii foarte bun, plin de efecte speciale şi cu o distribuţie anonimă dar care se putea remarca. Ei bine după vreo 30 de minute eram debusolat dar speranţa că redresarea e posibilă nu a murit. Din păcate aproape de final speranţa a murit iar cu ea şi răbdarea mea. Sincer vă spun nu am fost păcălit de foarte multă vreme aşa de tare cum m-a păcălit acest film.
V-aş mai spune câte ceva despre Max Payne, Slipstream-ul lui Anthony Hopkins dar nu e momentul să o lungesc prea tare.
Da, mmmm pacaleli, poi ma gandeam la ele, dar totusi n-o sa va vorbesc despre un film care ma pacalise din prezentare si dezamagit/uimit dupa vizionare, pentru ca am o poveste mai nostima de dat din casa.
Asadar, se face ca eram acum ceva timp in urma intr-un concept de flirting-dating-something cu un El, si care intr-una din seri ma invita sa privim un film, stiind cumva de pasiunea asta a mea pentru vazut-placut-vorbit despre ele, filmele.
"Film??" zic eu cu privirea-mi sceptica, "nu vrei sa ne uitam mai degraba la un concert?" vazandu-l pe el, colericul, nu indeajuns de linistit pentru detaliile din viata lui, nu foarte curtenitor cu estetica asta cinematografica, "deci nu, insist, hai sa nu ne uitam la film".
Si acolo ma aflam eu dupa 2 ore, in fata ecranului, asteptand sa inceapa cel mai @_@ film din viata mea, neincrezatoare in capacitatea omului de a ma impresiona, izolata vizibil si cu cana de ceai de tei langa gura, doar-doar s-adorm in fata minunatului.
Ei bine si va spun, ca nu stiu cum mama naibi s-a intamplat, dar a fost prima ciocnire din viata mea cu Jim Jarmusch, Night on earth, despre care va pot vorbi astazi douazeci de minute, in epitete, fara sa respir!!
In ciuda faptului ca la scurt timp dupa asta intalnirile noastre au luat sfarsit, intotdeauna imi voi aminti de acest domn El asociindu-l cu mesieur Jarmusch si cu seara in care a reusit sa ma pacaleasca.
Teddy Daniels (Leonardo DiCaprio) pleaca in misiune pe o insula, intr-un spital de psihiatrie, pentru a gasi o criminala evadata. Este real sau totul se desfasoara in imaginatia lui Teddy?
Desi constructia imaginata de Scorsese iti ofera unele indicii (mai ales visele eroului principal), totul te indeamna sa vezi realitatea din punctul de vedere a lui Teddy. Bineinteles, experimentele pe oameni, mai ales in acea perioada, sunt o realitate demonstrata, asa ca de ce n-am fi avut de-a face cu asa ceva si aici?
Vorbim de un film extraordinar, cu un final care vine sa-i intareasca calitatile. Reuseste sa iti arate cat de tributar esti unor clisee si cat de usor ai putea fi influentat de modul de prezentare a lucrurilor.
Ador filmele cu final neaşteptat, cu twist de-ăla te bucuri că în sfârşit vezi o chestie la care nu te-ai gândit deloc. Primul film de gen pe care l-am văzut a fost Dot the I. Mult mi-a plăcut. Tare mult. Normal că nu zic despre ce e, că filmele astea trebuie văzute, nu povestite, că altfel păţiţi cum am păţit io cu Saw I. Am văzut fix scena explicativă, aşa că n-a mai avut nici un farmec să mă uit la tot. ;)) Din aceeaşi categorie mai fac parte: Next (cu Nicholas Cage), The Illusionist (cu Edward Norton), Awake (cu Hayden Christiensen)… uhm… că nu-mi mai vin acum… Filmele astea mi-au plăcut mult şi sper să regăsesc în lista asta şi mai multe care să-mi placă.
Deci, nu stiu sigur cand o sa postez, da' o sa o fac. promit. :)
SPOILERS. Citind propunerea Adinei m-am si intristat putin, pentru ca pregatesc de mult postarea "Filme care nu sunt ce par a fi", exact cu aceeasi idee. Insa pentru o cauza nobila imi rup de la blog colosala farsa de marketing Inglourious Basterds!
Acel blestemat tren blindat / Quel maledetto treno blindato / Inglorious Bastards a fost unul dintre filmele care mi-au marcat adolescentza: ochelarii de soare si jacka de motor a eroului principal, cum ii baga creionul in creier pe dupa ureche unui nazist si cum il ineca in solutie de developat pe altul... In acelasi timp, asteptam de mult ca Tarantino sa abordeze si alt gen (personal, il vedeam facand Alien 5 - cum ar fi fost?!), asa ca m-am bucurat sa aflu ca pregateste o varianta pulpoficţionată a lui Acel blestemat tren blindat (gen Angela Ciochina in varianta Skunk Anansie), mai ales ca ma punea in pozitia de connaisseur hârşit.
Buun, si ma duc cu Maria la film... si iesim stupefiati de cat de tare fusesem trasi pe sfoara! Nici gand de remake dupa ABTB (nu mai mult decat Ocean's Eleven e remake dupa Heat), chiar daca ambele pornesc de la aceeasi idee, a scursurilor armatei devenind eroi, care in ABTB era tema principala, pe cand in IB este doar un pretext. Legatura cu ABTB, trambitata inainte de premiera, fusese in realitate doar o smecherie geniala menita sa ascunda (acum pot s-o zic, ca am vazut toti filmul) ca, de fapt, este un film despre asasinarea lui Hitler - reusita! Dar cum altfel ar fi putut ditamai Tarantino sa faca filmul asta fara sa se afle imediat despre ce era vorba?
Ultimul film care s-a jucat cu mine si imaginatia mea a fost Buried. Personajul este prins intr-un sicriu, sub pamant. Am crezut ca scapa, am stiut ca nu scapa, am crezut din nou ca scapa... Ufff! Priviti trailerul. Daca aveti rabdare, desigur! Eu am avut rabdare 95 de minute. :D
Un alt film, pe care presupun ca l-ati vazut cu totii, si care s-a jucat cu imaginatia si nervii mei a fost The Black Swan. Prestatia actritei a fost nu de nota 10, ci de Oscar (unul binemeritat!), insa m-a bulversat... transformarea ei in lebada neagra a reusit sa ma pacaleasca de cateva ori. Un lucru l-am stiut cu siguranta, dorinta ei de a fi cea mai buna, de a-si face rolul perfect i-a fost calea sigura spre nebunie, dar si spre exceptional...
Mad man. Un film pe care am inceput sa il vad din greseala. Si una de tot rasul. Imi recomandase un prieten sa vad Californication. Mi-a povestit ca e vorba de un tip care face doar cum vrea el, ca face greseala dupa greseala si totusi nu ai cum sa nu-l ierti si sa nu iti placa... Ajunsa acasa ii povestesc surioarei mele dragi. Nu retinusem numele filmului si vroiam tare mult sa il vad. Ea, din descrierea mea, trage concluzia: Mad man! Asta e. Ok. Ma apuc si vad primul episod. Sunt in dubiu. Pana sa apuc sa imi dau seama ca filmul nu era nici pe de parte cel cautat, am fost prinsa. Si iata cum am vazut eu toate seriile. Genial film. Sa tot gresesc asa. Am vazut si Californication, zilele astea apare ultimul episod. E de vazut! Domnul Hank Moody e el insusi un 1 aprilie pentru toata lumea. Nu stii la ce sa te astepti din partea domniei sale.
Un alt film pe care l-am vazut din greseala (dar mi se cam intampla d-astea, hmm!) a fost The Shutter Island. Un film cu greutate, poate printre cele mai bune ale lui DiCaprio. Nu voi intra in detalii, vreau doar sa mentionez ca la final am ramas nu numai cu o migrena de toata frumusetea, dar si cu un mare semn de intrebare asupra a ce urma sa se intample: “Which would be worse, to live as a monster or to die as a good man?" Nu a fost nimic din ce ma asteptam sa fie si nici finalul nu a fost cum as fi crezut, de fapt inca ma intreb...
Filmul pe care trebuia sa il vad cand am ajuns la The Shutter Island era Inception. Mare diferenta, nu? Stiam eu ca era Leo pe acolo si gata. Dar na, m-am pacalit. Cat despre film, mi-a placut la nebunie, pana la ultimul nivel de vis si inapoi ca sa zic asa. Si mi-a placut tare mult la un moment dat cand intrebam in stanga si dreapta, in ce etapa e, al catelea vis? 3? 4? Da? Wow? Ba nu, e 3? A avut o precizie matematica, un film care te pune sa gandesti, sa calculezi, sa te faca sa fii activ in actiune. Moare acolo, moare si dincolo. Acolo se trezeste, scapa, altfel pa.
Un alt film care ar merge pe tematica noastra este The Invention of Lying. Nu ma asteptam sa fie atat de... sincer. Si cred ca vazand acel film, am realizat cat de importanta e minciuna in viata noastra. Si asta nu e pacaleala, avem nevoie sa fim mintiti!
Sper ca nu am plictisit prea rau (si daca da, pacaliti-ma ca nu), doar ca atunci cand e vorba de filme nu ma pot opri. Vorba mastii, "SOMEBODY STOP ME!"
Booon! Văzui şi eu un film SF care mi-a plăcut. Un film în care oamenii hibernează şi maimuţele gândesc. Şi nu gândesc orişicum ci fac operaţii pe creier şi teste pe sălbaticii ăia de oameni. Pas mal pentru un film al anilor '60.
Dacă am reconsidera rezultatul evoluţiei, noi ăia din spatele unor laptopuri care mai au puţin şi crapă de-atâta praf în ventilatoare şi din cauza faptului că nu au mai fost închide de mult timp, am ajunge să trăim cu o piele de animal înfăşurată-n jurul mijlocului şi urlând cât ne ţin plămânii prin lanurile de porumb ale maimuţelor. Asta până când ajunge un echipaj din îndepărtata Terră, un om care a hibernat 2000 de ani într-o navetă spaţială făcută praf la aterizare. Şi ce rezolvă el? Descoperă că, de fapt, a făcut parte dintr-un cerc vicios, dintr-o farsă jucată de soartă şi a ajuuuuuuns ghici unde?! Nu pe o planetă unde maimuţele sunt în plină evoluţie, creaturi care consideră sălbaticii de oameni urâţi şi urât mirositori, ci pe aceeaşi planetă de pe care a plecat, în faţa maiestuoasei Statui a Libertăţii (ce mai rămăsese din ea) pe un tărâm unde libertatea sa era discutabilă, 2000 de ani mai târziu, blestemându-şi într-un final zilele şi rasa.
Phiu, greu a fost Adinuţo. Mult m-am gândit la un titlu şi-mi amintii de cinematografia de altădată... Cert e că m-a dus bine de nas o vreme (adică aproape tot filmul exceptând finalul), chiar am crezut că-i va găsi un nume noii planete.
Deși eram foarte sceptic să urmăresc un lung-metraj de producție maghiară, până la urmă la insistențele unui prieten cine-fanatic am făcut-o și am rămas plăcut impresionat de macabrul și grotescul atât de bine controlat și expus privitorului.
Filmul se numește Taxidermia și e o bijuterie vizuală. Firul acțiunii urmărește povestea a trei generații de maghiari puțin altfel: un campion la mâncat viteză morbid de obez, un taxidermist cu specializare pe feline domestice la fel de obeze și un bărbat care ejaculează foc. Atmosfera e una murdară, întunecată a la Delicatessen, însă aici are parte de tente mult mai sumbre. Dialogul e bine punctat cu doze concentrate de umor negru, iar finalul pune în fața privitorului o operă de vivisecție transformată în sculptură.
Însă cel mai bine e să urmăriți filmul, în cazul de față cuvintele sunt superficiale pe lângă bogăția imaginilor.
"pentru tema data m-am dus cu gandul la doua filme despre care o sa si vorbesc putin. in general nu prea imi plac filmele care te plimba cu zaharelul, care te pun pe niste sine, ca mai apoi sa te deraieze sau ceva de genu'. se mai intampla, ce-i drept, sa gasesti interesant schimbul asta de linii....asadar, filmele-pacaleala sunt: "the usual suspects" si "fight club"! primul, cu un final care mi-a placut, al doilea, cu un final care nu mi-a placut. poate e din cauza ca la momentul vizionarii in cazul primului nu aveam asteptari prea mari, pe cand in cazul lui "fight club" asteptarile mele erau mari! poate daca as fi citit cartea stiam la ce sa ma astept:)! in orice caz, "the usual suspects" cu kevin spacey in forma maxima, e exemplul clar cum un final reusit poate influenta perceptia generala despre un film si cum poate sa-i ridice cota! dincolo, "fight club" cu un final ce pare ca a plagiat "the usual suspects", nu face decat sa strice impresia general buna pe care mi-o produsese pana atunci vizionarea si sa ma faca sa afirm ca filmul este supraevaluat(aici am dreptate:)! in fine, astea sunt doar parerile mele, dar whatever you do, don't drop the soap!
"Fiind un fan al desenelor animate Dragon Ball Z care mi-au incantat copilaria o sa arunc cu oua stricate in filmul Dragonball:Evolution lansat in 2009.Film adaptat dupa popularele serii manga,anime Dragon Ball Z create de Akira Toriyama,foloseste materialul original doar ca material de inspiratie si astfel se ajunge la o chinezarie cinematografica made in SUA.O ecranizare care a fost mult asteptata distrusa inca din fasa odata cu alegerea distributiei,nu a respectat nici povestea, nici personajele, nici locul unde se petrec aventurile care te-a dus de nas pe toata perioada celor 84 de minute oferindu-ti un final in care "bad guy" adica Picollo(machiat,imbracat camuflat si cu o Masca in genul lui Jim Carey) supravietuieste.Un final ce da spre o a doua parte daca se va face vreodata.Dupa incasarile modeste pe masura ar trebui sa ii convinga pe producatori sa porneasca in cautarea celor sapte bile magice pentru a-l invoca pe Shenlong (dragonul magic din aur) sa le implineasca o dorinta arzatoare: un film mai bun. :))
"Initial a fost entuziasmul starnit de un trailer care promitea ca filmul sa ridice horror-ul la un nivel nemaintalnit. Mai ales ca semnatura regizorului avea greutatea unui monolit : Raimi.
Numele acestuia ma transpune instantaneu intr-o seara de vara, de mult trecuta, cand, in lipsa de altceva, zgaiam ochii la Italia 1. Berlusconi inca nu descoperise conceptul pay-per-view. Cel putin, nu in materie de televiziune. Am vazut atunci un film senzational pentru un adolescent abia iesit din anii cenusii ai raiului comunist … Este vorba de “Army of Darkness” …
Meritul lui Raimi a fost acela ca a reinventat stilul horror, inserand un soi de umor care dus la aparitia unui erou nou, “Ash”, interpretat admirabil de Bruce Campbell. Personajul ala a devenit, in ultima instanta, blestemul lui Bruce, acesta neffind capabil sa impiedice identificarea sa ulterioara cu eroul trilogiei “Evil Dead”. Pe undeva, nici Raimi nu a scapat de vina de a fi creat un personaj perfect, lucru ilustrat de “Drag Me to Hell” …
Apoi a fost dezamagirea ...
In 2009, am asteptat ca Raimi, venit dupa o calatorie banoasa in universul Marvel, sa demoleze stilul horror si sa-l reinventeze inca o data. De aici a venit marea dezamagire. Sau pacaleala, daca ar fi sa ne luam dupa senzationalul trailer care m-a facut sa tropai de nerabdare. Raimi nu a oferit o viziune noua ororii. Filmul sau a fost un funny-horror din care a lipsit ingredientul care, altadata, il facea perfect. Adica individul acela aparent prostanac interpretat de un actor pe care Raimi ar fi putut sa il aduca cu el la reintoarcerea in lumea intunericului, macar din recunostinta pentru succesul pe care i l-a garantat cu cateva zeci de ani in urma …
Am vazut “Drag Me to Hell” cu amaraciunea cuiva care isi dadea seama ca vazuse deja filmul, in parte pentru ca aveam senzatia ca este exact acelasi stil care facuse furori in anii ’80 si care nu se prea potrivea anului 2009, iar, pe de alta parte, pentru ca absolut fiecare scena interesanta a filmului fusese deja insearata in trailer.
Paradoxul este acela ca “Drag Me to Hell” este un film bun de tot, insa dezamagirea a fost imensa pentru ca aveam motive sa astept cel mai mare film horror din istorie. M-am ales cu o pacaleala … Ar mai fi “Season of the Witch” dar acela este prea prost pentru a fi luat in considerare … "
Pacaleala servita la rece ramane totusi o pacaleala la fel de mare. Stii ca ea este acolo inca din primele minute,insa vrei sa vezi de unde isi va face aparitia, iar asta nu schimba deloc concluzia. Este cazul lui Mr. Nobody, film care daca se vrea profund ori filosofic, atunci inseamna ca eu nu l-am priceput prea bine.
Una din ideile de baza ale acestui film se refera la faptul ca daca refuzi sa faci o alegere, atunci posibilitatile si consecintele iti raman la dispozitie. Asadar, daca nu alegi nimic intr-un moment critic al vietii, atunci ai posibilitatea de a avea trei neveste sau de a muri in trei feluri diferite (macar nu in acelasi Univers). O alta idee, interesanta in general, dar obositoare in cazul de fata, este cea a 'efectului fluture', sau cum este exprimata aici: 'daca pierzi numarul de telefon al persoanei iubite fiindca a inceput sa ploua atunci cand stateai cu hartia in mana ca un *insert name here*, atunci poti sa dai vina pe un brazilian pentru ca a stat acasa sa isi fiarba un ou in loc sa mearga la munca, contribuind astfel decisiv la formarea ploii fatidice.'
Nu va lasati pacaliti, Mr. Nobody este un film in care nu se intampla nimic.
Stiti cum pentru toata lumea amintirea primului film vazut la cinema e ceva magic, o experienta initiatica à la Cinema Paradiso (chiar daca se intampla la caminul cultural iar filmul cu pricina e O floare si doi gradinari sau Sandocan)?
Well, in cazul meu, pe la opt sau noua ani, taica-meu a aflat ca la cinematograful din oras rula “un se fe”; el fiind mare amator de s.f. – pentru premiul intai cu coronita in clasa intai mi-a facut cadou primul volum din seria Dune. Asa ca ne-am dus. Tin minte si acum cu cata nerabdare priveam panza alba si lumina proiectorului... . Numele filmului nu ne spunea nimic, nici unul din noi nestapanind suficienta engleza at the time. Filmul se numea Alien, si am rezistat stoic privind printre gene pana in momentul cand alienul cu pricina iese din burta nustiucui, dupa care m-am prelins incet spre scaunul din fata. Nici pana azi n-am vazut vreun film din seria asta.
in fiecare an de Paste trec pe la parinti, ma-ndop cu friptura de miel pe care-o face maica-mea si ma uit la Isus din Nazaret de Franco Zeffirelli. il da mereu la televizor si lui taica-miu ii place, taica-miu e crestin.
si de fiecare data sunt sigur ca Isus minte, ca nu e Fiul Domnului. mai cu seama miracolele lui arata cam aiurea, pare teapa.
si mereu face taica-miu misto de mine, la sfarsitul filmului cand se dezvaluie ca Isus era pe bune Fiul Domnului. chiar si maica-mea rade ca nu m-am prins.
Pacalelilefac deliciul unui film, oricine a fost tras in teapa de cate un film pe care era absolut sigur ca-l ghicise din start sau macar pe parcurs, dar ca devenise cu totul previzibil. Ei bine tocmai cand am acel sentiment usor euforic cand simt ca stiu totul (cui nu-i place sa aiba dreptate) ca la sfarsit sa-mi pice falca de gresit ce gandeam, tocmai atunci un film imi place cu atat mai mult. Exemplu cel mai recent, fara s-o lungesc, ar fi "Biutiful" de Innaritu. Spre rusinea mea nu mai vazusem pana atunci vreun film de el, desi auzisemo gramada, iar cand am primit invitatia pentru "Biutiful" n-am ezitat. Sceptic fiind sau mai bine zis increzator in propria-mi putere, cam 90% din predictiile mintale facute pe parcursul filmului au fost gresite, evident am ratat toate fazele esentiale. In special finalul, si cu asta inchei, finalul deja ma adusese intr-o stare incat speram sa fie un film cu finish american, in care scapa toti, dar Uxbal n-a avut soarta asta. Inedit mi s-a parut finalul cu Ana in pat (care e genial) sau posibila revenire a lui Ige (Igei?) de care inca nu sunt convins. Era sa uit, nici gluma cu nasul n-o anticipasem. "Biutiful" m-a pacalit intr-un mod extrem de placut si va invit sa va pacaleasca si pe voi!
Am stat şi m-am gândit, şi-ar fi mai multe. O să mă sustrag din cercul suspecţilor uzuali şi filme pe buzele oricui, aşa că până la urmă am ales să scot în prim plan.. Les Diabolique (1955); un film fraţuzesc vechi, care are ş-un remake ceva mai recent (1996), pentru cei care strâmbă din nas la antichităţi desaturate. Sharon Stone şi Chazz Palminteri incluşi în cel din urmă menţionat.
Nevasta şi amanta unui bărbat bădăran, hotărăsc să-i vină de hac ăstuia. La scurt timp după actul comis, cadavru dispare şi întâmplări stranii le bagă în sperieţi pă ambele muieri.
Un film văzut în ambele variante, cu ani buni în urmă.. pe când savuram la greu HBOu'. Ţin minte că finalul m-a surprins într-un mod ceva mai profund faţă de altele (la acea vârstă), şi probabil de aia mi-a sărit printre primele în gând.
Hollywood-ul este cultivat la publicul sau printr-o simpla identificare, si asa a fost mereu si probabil ca asa va ramane, a preludiului actului sexual; filmele sunt create astfel pentru a-i starni pe oameni, ei doi umar langa umar incalziti si infierbantati. Isi punea cineva o intrebare excelenta cu privire la asta, si anume ce naiba fac tinerii astia dupa ce ies de la un film ca Batman-Inceputuri?
Si asa ridicam spranceana mea ciupita de invidie ca un decent mizantrop crezandu-va entuziasti cu cinemaurile voastre independente, saracite de pofta ochiului manjit si mercantil care nu va vindeau gogoasa americana, sau cel putin nu doar pe ea si nu-mi mai ramasese decat speranta unui vis ingust ca intr-o reverie, un cinema la colt de strada, o sala mica cu pereti crapati, cu scaune decente, cu oameni singuratici notand ceva-uri prin agende, privind in ochi artistul si nu curentul.
Nu, la noi nu se intampla inca fenomenul "cinema" aproape de ascunsele noastre dorinte, dar se gasesc alternative solide care ne aduna: Miscarea Culturala Constanta prezinta Filmul de Joi, in fiecare joi.
De 8 martie dăm din casă, ce filme vizionează dragele noastre mume, surori, prietene, vecine, tușici, bunici și alte fomei care ne trec pragul (de nervi :D). 19 bloggeri și bloggerițe se destănuie și ne spun la ce filme se uită cu jind și după care actori suspină fomeile din viața lor. La mulți ani femeiuștilor, damelor, mamelor și restu care vă simțiți femei :D Enjoy! (Adina)
Doamne cât trag de sormea până o conving să vadă un film bun, dar merită efortul, uite așa a ajuns ea obsedată de Jared Leto și de Recviem for a dream, am plânsără în hohote dimpreună la Hatchiko, îi mai plac dulcegărele precum Amelieși Everything is illuminated, deci în ceea ce o privește pe sormea n-am nimic de obiectat, dar dacă e să întorc pagina la propoziția mama are mere, căruțe cu mere repetitive, mă apucă damblaua, n-o înțeleg pe mama, cum să te uiți frate la The Long Kiss Goodnight de mai bine de 10 ori sau la The day after tomorrow, ah da, mama are un apetit pentru apocaliptic nesățios, s-ar uita la I am legend zi și noapte, ca să nu mai zic că a văzut toate filmele cu Mel Gibsonși...Dolph Lundgren :D. În ceea ce le privește pe amicele mele practicăm ceea ce se cheamă filmu-fetiș, le sun: bă, uita-ți vă la Anticrist, după care ne întălnim la o cafea, ne uităm strabic una la alta și nu mai terminăm cu interjecțiile pe marginea ceștii :D.
Uite că veni 8 martie şi Adina mă rugă să vorbesc puţin despre oala cinefilă din care gustă femeile din viaţa mea. Încep şi eu cu prietena mea cu care impărtăşesc doar filme romantice sau comedii. Nu-i plac filmele politice, sf-urile sau cele de groază şi nici nu are timp şi răbdare să fac experimente cu filme obscure, aşă de multe ori ne uităm la filme diferite. Din ce am observat eu cu toţii avem un film sau două pe care le revedem cu plăcere ori de câte ori avem nevoie de un impuls, dar sincer nu înţeleg cum cineva are răbdare să vizioneze de mai multe ori la un film ca Persuation. Pentru mine e un film plictisitor, un film cu o poveste de dragoste desprinsă din cărţi şi dintr-o epocă trecută la care nu aş rezista să mă uit nici măcar 30 de minute. Pe lângă acest romantism de secol trecut am mai observat că A walk to remember sau Love Actully sunt remedii bine venite.
Ajungând la partea maternă vă spun că mama nu are un film preferat dar s-ar uita de 100 de ori la Pretty Woman. Cel mai adesea ea se multumeşte cu filmele difuzate de Pro Tv la opt seara şi dacă le-a mai văzut preferă un serial ca Whitout a Trace de pe Pro cinema. Dacă e să-i propun ceva acceptă fără discuţii atata timp cât nu e un film de groază. De cealaltă parte, mama prietenei mele se uită la filme pe care le găseşti pe Diva Channel dar nu refuză niciodată un film cu Steven Segal care este preferatul ei. Norocul meu este că atunci când merg în vizită fiecare are televizorul lui.
Pe lângă aceste doamne distinse vă mai spun că am o colegă de muncă ce nu mă mai lasă să-i recomand filme pentru că ea consideră că orice film cu violenţă are impact asupra stări tale psihice şi fizice.
Indiferent de gusturi eu le urez tuturor femeilor La Mulţi ani de 8 Martie!
In general, a auzi expresia asta ma face mai fericit decat insasi filmul in cauza, pentru ca reprezinta nimic altceva decat un preambul pentru doua ore linistite alaturi de femeia pe care o iubesc, departe de grijile jobului, de stresul provocat de facturi, drumuri distruse, politica si orice alta mizerie care da un iz amar vietii de zi cu zi …
Genul filmului are mai putina importanta, pentru ca ea are incredere in alegerile mele, desi, uneori, ne trezim, dupa cateva minute, ca ne uitam unul la altul si realizam ca ne pierdem timpul degeaba, cum a fost in cazul “Death Proof”, un film nascocit de Tarantino, pe care pariez ca l-a uitat déjà …
Ii plac filmele desprinse din zona glamour a vietii, asa ca a devorat cele cateva episoade ale singurului sezon al “Cashmere Mafia”. I-au placut iconicul “Devil’s Wears Prada”,”Confessions of a Shopaholic” si “Bride Wars”, pentru care a stat treaza la o ora mult peste limita sa de rezistenta. Mai ales pentru ca urma propria noastra nunta …
A adoptat emotional, fara reserve, cateii din “Marley and Me” si “Hatchiko”, si a fost emotionata violent de “If Only”(care mie nu mi-a spus mare lucru), sau “The Boy in the Striped Pyjamas” ,“Changeling” si “The Curious Case of Benjamin Button”. Pentru ea, cel mai bun film al anului 2010 a fost, fara vreo sansa de a ii schimba vreodata parerea, “Shutter Island” …
In general, de multe ori, nici nu conteaza filmul. Conteaza doua ore, in care suntem impreuna, departe de lumea nu doar dezlantuita, ci iesita de-a dreptul de pe orbita …
Asa ca,daca 8 Martie poate insemna si un film bun vazut impreuna, pentru noi, mai mereu este 8 Martie …
Despre mama am numai cuvinte de laudă, spre deosebire de alte mame nu mi-a îmbuibat capul cu filme proaste când eram mică (poate doar uneori mai căscam şi eu gura la Tânăr şi neliniştit de care s-a săturat şi ea după câţiva ani) deci nu am ce să-i reproşez. Avem şi un punct de intersecţie în ceea ce priveşte genul de filme preferate şi anume filmele după cazuri reale, cele istorice, etc., fapt care nu face decât să mă bucure că pot savura un film bun alături de ea (deşi asta se întâmplă foaaaaarte rar deoarece nu mai locuim de muuuult timp în aceeaşi casă). Deşi nu a făcut parte din elita societăţii s-a cultivat singură şi a ştiut să aleagă ce e mai frumos, mi-a insuflat pasiunea pentru lectură (de calitate) şi pentru filmele sănătoase. Că eu pe parcurs am "deraiat" şi am început să mă uit mai mult la drame şi la chestii ciudate e partea a doua...
înainte de toate, aș spune că mă enervează teribil sesiunile astea blogo-cinefile pe teme date. să presupunem că am glumit. îmi place să le citesc la alții, nu să fiu eu, însă, cel care trebuie să se dea de-a berbelacu’ în ditamai spectacolu’. pe de altă parte, nici nu pot refuza o astfel de invitație.
tema din episodul de azi este despre femei si filme.
despre filmele/serialele tâmpite și enervante pe care le preferă blondele, brunetele, nevestele, mătușile, condeierele de la birou, bunicile, amantel și celelalte femei din viața noastră. și uite cum m-am lungit eu aiurea și deja i-am pierdut pe drum pe cei câțiva cititori/curioși binevoitori.
asa stând lucrurile,
mi-am adus aminte de faimosul și îndrăgitul colin firth. (vă spun imediat și f pe scurt de ce)
nu cu mulți ani în urmă,
eram aproape exasperat de pasiunea pe care nevastă-mea și mătușă-mea - fara sa se fi vorbit între ele inainte - o aveau pentru un anume colin firth. un actor “f drăguțși un barbat adevarat”, cică. ambele văzuseră și rererevazuseră serialul realizat de bbc, placut dar un pic cam tâmpițel după gusturile mele (na că am atins și tema propriu-zisă!) – ‘pride and prejudice’.
de atunci,
cum îl vedeam pe firth, cum mă apuca febra/durerea de cap. iar televiziunile il programau pe domnul perfect gentleman (parca intentionat) weekend de weekend.
asa am ajuns sa urmaresc cu mare atentie prestatiile lui colin f si, culmea!, sa il indragesc! ba chiar mi se parea ca devine tot mai bun si mai puternic de la film la film. inebunisem eu de tot sau ce ma-sa era la mijloc?
pragul minim l-am atins anul trecut, cand, dupa un minunat si inubliabil ‘a single man’ m-am trezit că sufăr pentru colin firth care pierde oscarul în fața lui, măi să fie!, jeff bridges... anul ăsta, firește, îi țineam din nou pumnii englezului, după alt rol de 5 stele în ‘the king’s speech’. chiar dacă nu-i acordam șanse în fața rolului fără cusur reușit de bardem.
și cred că ar mai fi multe de spus despre talentatul domn, însă nu acum și nu aici.
Nu prea mă mai uit la filme cu altcineva în afară de prietenul meu, dar asta nu înseamnă ca nu vorbesc cu fetele despre ele. De exemplu, cea mai bună prietenă a mea, cu care de obicei merg la cinema la filmele cu Johnny Depp, cred că se uită la unele filme numai pentru bărbaţii care joacă. De când s-a îndrăgostit de fermitatea lui Christian Bale în Equilibrium, a reuşit să mă molipsească şi pe mine şi savurez orice film cu el. Avem gusturi asemănătoare când vine vorba de bărbaţi, aşa că de cele mai multe ori mergem împreună la filme când ne interesează vreun actor. Apoi, am altă prietenă care s-ar uita numai la filme de dragoste şi comedii romantice. Când simte nevoia să plângă, pac, îşi pune The Notebook şi lacrimile încep să curgă. Iar mama mea... ca orice femeie trecută de a doua tinereţe, savura filmele cu Steven Seagal. Acum nu prea se mai uită la filme.
Asa cum unii copii americani stiu sa-ti enumere numele tuturor presedintilor Statelor Unite, sora-mea stie pe dinafara actorii care l-au jucat pe Dr. Who din ’63 pana in prezent (sunt zece so far) si prezentatorii de la Nevermind the Buzzcocks. E dependenta de show-urile si serialele BBC. The more sci-fi, the better - Life on Mars, Torchwood, BBC’s Sherlock and so on. The coolest of the cool sunt, dupa parerea mea, sketchurileFry&Laurie, la care m-a convertit si pe mine.
In primul rand, e mama. Care se uita cam la orice film cu Patrick Swayze si Richard Gere. N-am intelesc cum poate o femeie sa suspine la aceleasi mutre de 25 de ani, de cand o cunosc eu, cel putin. Dar daca ma uit ca-i tot cu taica-miu, inteleg. Deci, orice e cu astia doi, merge!
Bunica, are o competite secreta cu Tanar si Nelinistit. Anul asta face 88 de ani, nu mai stie cate episoade are, dar tine cu dintii de avansul pe care-l are in fata serialului. Ii mai placeau Fetele Gilmore, ceea ce mi se pare o chestie chiar avantgardista pentru ea, si o apreciez.
Prietena mea cea mai buna este indragostita de House. La modul aproape erotic vreau sa spun. Cred, dar nu sunt sigura, ca urmareste cat de cat si actiunea... dar nu bag mana in foc c-ar cunoaste alte personaje din film. Cel mult o stie pe Cuddy, si asta doar pentru ca-i este rivala. Pe langa asta, ea este obsedata de filmele de groaza. Nu conteaza daca sunt bune, proaste, daca le-a mai vazut sau sunt noi. In facultate si la master am "invatat" impreuna. Cand la mine efectul cofeinei se ducea iar la ea abia se instala, ii puneam un film- o imbrobodeam ca era sa fac pe mine cand l-am vazut prima data- ma intorceam cu spatele si ma culcam. Ea ma tot zgaltaia, sa ma uit la faze, iar eu ii ziceam sa stea linistita, ca eu aud, si imi imaginez ce se intampla.
Intorcandu-ma putin in timp imi aduc aminte acum ca primul film la care m-au dus ai mei la cinema a fost The silence of the lambs si imi amintesc perfect cateva screenshoturi din el din perspectiva ochilor mei de copil. Mai in gluma sau in serios mereu ii luam pe ai mei peste picior din cauza asta, si privind acum ca filmul este din '91 adica de pe vremea cand eu aveam fix 5 anisori, imi ridic o spranceana catre mama pe care cred ca n-o deranja deloc sa-mi arate the best psychological thriller of all in perioada ceea.
Maica-mea, caci de fapt de asta ne-am adunat aici, e ziua ei si trebuie s-o rasfat cumva vorbind-o pe la spate, avea o mega obsesie imprumutata de la tata cred, pentru Al Pacino. Adica unde era Al Pacino pe sticla, era si mama si de multe ori eram si eu. Si obisnuiau ai mei sa inchirieze casete video, probabil stiti toti despre ce vorbesc, dar multe dintre ele se repetau iar maica-mii i se bulbucau ochii cand dadea peste filmul asta al lui Al Pacino: Sea of Love, despre care n-o sa va vorbesc, in schimb o sa va las melodia care se tot repeta in film si pe care mi-o amintesc si azi, din cauza re-re-revizionarii lui.
Pentru mine filmele sunt strans legate de sora mea, cred ca am petrecut sute de ore benoclandu-ne la tot felul de productii mai mult sau mai putin cunoscute. Pierdeam zile/nopti in sir cu maratoane de filme. De 8 martie nu pot sa scriu decat de bine despre ea :) Sormea e furnizoarea de filme, ea le alege, le culege, si mi-a inspirat pasiunea pentru cinema :d Plus ca suntem la unison cu orice parere aproape: Almodovar e tare, ne place Woody Allen, Bunuel, Bergman, m-a pus sa ma uit (din fericire) la Fellini, la filme dubioase la care nu m-as fi uitat nici sa ma tai singura (ex: la niste filme de Lina Wertmüller). Rar se intampla sa avem pareri diferite, de obicei desfiintam sau adoram un film, asa ca cel putin pe tema asta nu ne certam.
Dificil de gasit pe cineva care-mi imparta gusturile cinefile (noir, giallo, wushu), asa ca o sa ma axez pe ceea ce ma scoate din sarite la persoanele feminine din jurul meu: mizeriilegunoaiele peliculele siropoase, de la The Way We Were la How Do You Know cu pauza pentru The Notebook, Mr. Fix It si orice alta productie jenanta in care afisul e dominat de Jennifer Aniston, Kristen Bell, Rachel McAdams, Amanda Seyfried si Katherine Heigl din generatia noua, Meg Ryan si Sandra Bullock si toate celelalte pipite trecute de varsta mijlocie. Mi se intoarce stomacul pe dos ca nu suporta sa se uite cu mine la Animal Crackers, It Happened One Night, My Man Godfrey sau The Philadelphia Story, dar sar cu entuziasm cand aud de ceva situat intre Private School, Breakin' si An Education, Easy A. Lorelai, where art thou?
Exista DVD-uri care ofera, ca special features, comentarii ale cineastilor, care explica anumite scene, personaje sau idei; rostul acestor adaosuri este o experienta cinematografica mai bogata. Desigur, aceste bonusuri nu pot fi mutate de pe un DVD pe altul, fiecare referindu-se la filmul sau. Eu am insa ceva mult mai pretios: un special feature valabil pentru orice film, aplicabil la orice DVD. Se cheama The Ideal Partner To Watch A Movie With si este, sunt convins ca v-ati prins deja, sotia mea. Exista companioni de film care vorbesc prea mult sau, dimpotriva, nu scot absolut niciun sunet, ca si cum n-ar fi acolo, in vreme ce altora li se pare interesant sa faca caterinca, ceea ce poate fi OK la un film prost, dar, la naiba, caterinca la Kurosawa?! Maria, in schimb, rade cand e de ras (si prietenii stiu cum rade Maria!), vorbeste cand e de vorbit, tace cand e de tacut, se baga in mine cand apare violatorul din Deliverance, ma tzastaie cand fac o gluma groasa si, cu mutritza ei de inger, in timp ce stam comod in pat si ne uitam la film, pravale cate o judecata sobra de genul: "Criticii or sa-l desfiinteze!" sau "Scenariul prezinta deficientze de neiertat!"
In materie de gusturi nu pot sa spun ca ne suprapunem perfect, in schimb ne completam spectaculos: daca ea nu suporta Rescue Me ("Asta e un mos care se imbraca tinereste, dar pe mine nu ma duce de nas"), si eu am dormit copios la Last Station (Maria iubind literatura rusa) si mi-am indus coma artificiala la Julie & Julia (Mariei placandu-i Meryl Streep si retetele culinare surprinzatoare). In schimb, aria comuna este foarte mare, de la Breaking Bad si 24 la Michael Haneke si placerea vinovata Casino Royale, iar ca preferinte personale Maria poate bifa - si sa vedem daca va infirma sau completa - Eyes Wide Shut, Kill Bill, Inglourious Basterds, Black Swan, orice Chaplin.
Pe final, doua mentiuni: mama este si a fost intotdeauna fascinata de Pe aripile vantului si Dr. Jivago, pe care cred ca le-a vazut de mai multe ori decat am vazut Maria si cu mine la un loc episoade din Scrubs. Iar bunica mea, care are 94 de ani, tocmai imi spunea recent: "Ma uit acum la Rosalinda [de fapt Esmeralda, n.V.] si la Jug, dar dup-aia gata, cand s-or termina, nu ma mai intereseaza nimic". Bineinteles insa, stiu ca se alinta, pentru ca asa spune de 15 ani, de cand au aparut telenovelele!
După ce m-am gândit la provocarea Adinei, mi-am dat seama dintr-o dată că, de fapt, eu nu sunt atent la ce văd femeile din viaţa mea, ci mai degrabă le fac recomandări despre filmele mele favorite, care sunt urmate (doar de unele dintre ele, normal!) cu mare atenţie. Aşa că m-am pus pe treabă, am făcut un mic sondaj printre cele mai bune prietene, făcând un pic abstracţie de familie, şi au reieşit următoarele rezultate:
A. Sunt femei serioase, care apreciază filmele la fel de serioase, cum ar fi: Il Postino, o recomandare pentru „cei dispusi sa accepte lectii- lectii de dragoste, de poezie, de prietenie... de viata...” sau Everybody"s Fine, “despre asteptarile unui tata de la copiii sai, despre copiii care nu vor sa dezamageasca si despre cum fiecare membru al familiei are lumea lui complicata”.
B. Sunt femei cărora le plac comediile de calitate, precum clasica The Party, pentru ca e mereu "proaspată" si râd de fiecare dată la fel de sănătos!
C. În fine, se pare că mi-am construit viaţa în jurul femeilor romantice, care plâng la scenele din filmele preferate, care se înduioşează la ele (filme care au acelaşi efect şi asupra mea). Pentru ele, cele mai bune filme sunt Sweet November (chiar de două ori!), Once, Atonement, Splendor in the Grass, Gone with the Wind.
Nu ştiu dacă e ceva ciudat în ce am spus mai sus, poate doar faptul că eu nu ştiu adevăratele pasiuni (cinematografice) ale femeilor din viaţa mea.
P.S. Soţia mea a spus: „îmi plac filmele ce le alegi tu pentru noi, mi-au plăcut mult Lost şi filmele biografice, gen Ray, Walk the Line sau La vie en rose”. Pe soacră-mea nu am întrebat-o (se uită la OTV), nici pe maică-mea (se uită la Antena 2) :D.
Am o problema cu sora mea... Nu ar fi tocmai problema, insa faptul ca se uita la Poirot in nestire (a zis ca nu se uita in nestire, ya right!), ma dispera uneori. Si nu asta ar fi partea tragica, ci ca vine sa imi impartaseasca. Poirot in sus, Poirot in jos. De acord, e un film genial, bla bla, dar lasa-ma sa traiesc femeie!!! Apropos, cica ultimele serii sunt din ce in ce mai tari... nu ca m-ar interesa, dar poate sunt si fani in zona. Tot ea, draguta de soramea, ma tot prinde cu diverse seriale. Am vazut in urma stresului generat de nebunia ei cateva serii: Mad Men, Spartacus (seria 1 si prequel), Misfits... geniale de-a dreptul si cam neterminate. Dupa lungi incercari si tatonari ma uit la primul episod, imi spune sa mai vad unul. M-a prins filmul. Vreau mai mult. Vad tot. Si acest tot nu are final pentru ca, pam-pam!, nu s-au termiant filmarile, urmeaza si alte serii, episoade!
Cel cu care nu a reusit sa ma corupa, dar m-a stresat la culme este Glee. Am inteles, e tare, dar la fiecare faza tare, venea la mine "hai sa vezi ceva!" si doar ranjetul usor diabolic o trada. Am ajuns sa nu vreau sa vad acest film tocmai din cauza stresului generat... Pana voi vedea primul episod, ca dupa aia s-a terminat.
Si ca sa fie nebunia curata, sta alaturi de mine si revede acele filme. De ce? Nu pot sa inteleg. Cred ca e o mica maniaca! Dar fiind vorba de filme, o iertam.
Bine ca nu e luna barbatilor, ca l-as fi parat pe tata cu toate filmele lui antice "in batai": karate, kung-fu, Van Damme style, Rambo style, antichitate style, frantuzisme style. Filme vazute, revazute, fumate de mult!
Hmm, delicat subiect, sa vedem. Femei, 8 martie si filme. Filme, femei, si 8 martie. Incerc sa-mi dau seama care dintre formule ar fi cea potrivita (fara a obosi prin epuizarea tuturor permutarilor) si care este relatia dintre elemente. Prea complicat si probabil fara rost, unde sa mai pomenesti femei fara filme si cu atat mai mult femei de 8 martie fara filme, imagine la care adaugam o duzina de trandafiri si o cutie de bomboane, pentru a respecta canoanele occidentale, si c’est fini.
Revenind la cinemateca noastra, s-o luam asa. Maica-mea de exemplu, mi-e greu s-o incadrez int-o tipologie. Cand eram mic imi amintesc ca se uita la Dallas, apoi nu tin minte sa se fi uitat la vreo telenovela, iar in prezent se uita deopotriva la CSI New York, House, Grey’s Anatomy sau Dexter (dupa cum le nimereste, n-are obiceiul sa-si planifice vizionarea vreunui serial). Un all time favorite trebuie sa recunosc, spre rusinea mea, ca nu cunosc. Nu-i plac comediile de tipul Seinfeld sau Friends care au acel ras de fundal la orice faza mai amuzanta, adica cele care au „hăhăit” (mie-mi plac). Prietena mea si la capitolul filme imi pare un paradox personificat – lucru pe care nu uit sa i-l reamintesc zilnic. Asadar este innebunita dupa filmele lui Bergman, dintre care favoritul, daca nu ma insel, este Wild Strawberries (asta ori Face to face sigur), pe acestea insa le contrabalanseaza cu filme gen Sex and the City (la care am fost aproape tarat la cinema) sau seriale de tipul Gossip Girl sau Gilmour Girls (pentru a evidentia extremele). Numitorul comun sa spunem ca sunt filmele cu Paul Newman din a sa tinerete, dar carei femei nu-i place de Paul Newman in tinerete, nu?
Ce sa mai, la multi ani de 8 martie, cadoul din partea mea fiind Dangerous Liaisons.
Poate sunt printre cei fericiti, asa ca mari altercatii cu prietena pe alegerea unui film nu am avut. Am inceput si eu sa dau mai multa atentie cinematografiei europene in general, celei spaniole in particular si chiar si celei romanesti (apropo, aici trebuie facut ceva, este omniprezenta atmosfera prafuita, care iti creaza aceeasi senzatie, indiferent de film si subiect).
Nu reusim sa ne reconciliem in ceea ce priveste trilogia Stapanul inelelor. Sunt unele dintre putinele filme pe care le-am vazut de cateva ori bune, iar pentru ea unele dintre putinele pe care nu reuseste sau nu vrea sa le vada. De unde aceasta dragoste pentru hobbiti, elfi, etc.? Poate de la literatura pe care o citeam in adolescenta, poate de la modul in care e facut filmul, de la efectele speciale care mi se par fara cusur si acum. Avem de-a face cu o succesiune de filme cu o continuitate a firului epic, fiecare parte te face sa o astepi cu nerabdare pe urmatoarea.
Ilustrez, de sezon, cu Liv Tyler in rol de femeie elfa.
Imi plac comediile romantice cu conditia sa nu fie unul din cele 3-4 tipare retocite de mii si mii de ori, cu acelasi scenariu, acelasi dialog, aceeasi escalare a povestii. Deci daca nu este si prost jucata si previzibila ma pot uita cu placere.
Din pacate Irina (aka the girlfriend) la fiecare titlu de gen aparut spera ca va gasi sensibilitatea pierduta a Hollywood-ului. Asa ca m-a batut la cap sa ii aduc "When in Rome" sau "Letters to Juliet". Daca la "scrisori" nu am ajuns sa ma uit, a trebuit sa fiu martor cum Beth isi gaseste iubirea la Roma in timpul unei nunti, pleaca cu ea inapoi in America si de aici cursul firesc al asteptarilor. Nu zic ca e cel mai prost film...insa respecta atat de clar reteta incat plictiseste dupa 5 minute. Asta si replicile puerile ca de clasa 9-a. Am sperat ca Danny Devito va salva providential acest filmusor...dar pace si liniste.
Dintre toate prezențele feminine din proximitate cel mai ușor mi-e să analizez filmele jumătății mele mai bune. Topul ei începe cu povestea psihedelică a lui Aronofsky - The Fountain (urmărită şi de trei ori în aceeaşi zi), plasată undeva sus de tot ca mai apoi să coboare printre Han Solo, Grave of the Fireflies și seria The Girl with the Dragon Tattoo, The Girl Who Played with Fire & The Girl Who Kicked the Hornets' Nest alături de multe alte titluri. Un clasament mai mult decât decent la care se adaugă şi câteva serii pe măsură începând cu South Park şi terminând cu Boardwalk Empire, listă de preferinţe care se intersectează frecvent cu sistemul meu de valori aşa că aici nu am de adus obiecţii.
În ceea ce priveşte cosa nostra, dacă stau bine să cuget, nu găsesc nicio membră a familiei care să fi agreat produsele clişeistice obosite expulzate pentru gospodine de obicei în intervalul orar 14:00-20:00. În schimb pot cita o listă de filme româneşti cât de cât simpatice pe care o mare parte din generaţia X le-a tolerat, dacă nu chiar agreat într-o perioadă sau alta a maturizării cinefile. Titluri care mi-au fost recomandate de-a lungul anilor de aceste personaje feminine familiale. Filme simple precum Brigada Diverse, Nea Mărin Miliardar, Operaţiunea "Monstrul", sau chiar titluri superioare de import: Lawrence of Arabia, Spartacus şi On the Waterfront.
