Nu stiu cum e mai bine, insa cred ca intre adevar si minciuna trebuie sa existe intotdeauna un echilibru, caci prea mult adevar doare, iar minciunile sunt vestele noastre de ajutor cand vaporul se scufunda.
Si totusi nu le-as numi chiar veste, dar cel putin sperante naive (e pleonasm?) ca un vapor nu se scufunda asa usor. Iar in sperante, si scuzati-mi englezismul, THNKS GOD, credem. Doar ce mi-am dat seama c-am spus de fapt ca e bine sa credem in minciuni.
Ce ai prefera mai mult, un adevar care te ucide, sau o minciuna care te mentine la suprafata?
aici
2 comentarii:
teoretic, adevarul care ucide!
(vorba aia, daca 'mori', sa fie macar sincer...)
problema intervine la capitolul practica; tind sa cred ca umanul din noi functioneaza mai mult dupa principiul de 'minciuna care te mentine la suprafata'...
PS: eu imediat termin Viata pe un peron...
Viata pe un peron mi s-a parut ca n-are ceva, probabil ca n-avea "viata in fata mortii" din Desertaciunea...
Cartile lui Paler mi se par prapastii de sinceritate si adevar. Toate au ceva frumos, de fapt.
Trimiteți un comentariu