Am senzatia ca blogul asta a incetat de mult sa mai fie un loc unde sa-mi scriu framantarile. Cred c-a devenit un blog de interese si stiluri. Uneori, totusi, mai vin aici ca intr-o casa pustie pe care n-o mai poate vizita nimeni, decat eu; loc in care imi inmoi tocul peste praful gros, loc unde mai bate si vantul, din cauza geamului lipsa de la etaj, unde ma asez pe un fotoliu acoperit cu cearsaf alb si privesc peretii. Da, poate astazi o sa rad, poate o sa chicotesc cu locurile pustii ale vechilor tablouri, copii evident, niciodata nu mi-au placut originalele, poate o sa vorbim despre vremuri, despre timpi si timpuri, despre multe. Sau poate vom sta aproape muti, uitandu-ne unii la altii, gandindu-ne ca fiecaruia dintre noi, ne lipseste ceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu