We need to talk about Kevin [Lynne Ramsay, USA 2011]

Ar cam fi timpul sa va spun si eu La multi ani!, apoi sa va urez un an 2012 fara Melancholii, sa fiti sanatosi si fericiti si increzatori in Natura voastra, sa nu va pierdeti luciditatea si nici Simturile, fie ele perfecte sau imperfecte, si intr-un final va doresc sa fiti alaturi de mine anul acesta pentru disecarile noastre comune, cu un 2011 incarcat si cu asteptari mari de la noul 2012.

Prima mea experienta din acest an se indreapta catre drama lui Lynne Ramsay “We need to talk about Kevin”, o adaptare a romanului cu acelasi nume al lui Lionel Shriver din 2003, o productie asteptata cu sufletul la gura din pricina misterioasei Tilda Swinton despre care va vorbeam mai multe anul trecut intr-un post in exclusivitate dedicat rolului sau din Io sono l’amore.

“We need to talk about Kevin” este genul de film care nu-ti poate disparea prompt din minte, mai ales ca din titlul lui ne dam seama de importanta adolescentului Kevin, fiul Evei, care realizeaza ceva monstrous, lucru pe care-l descoperim abia la sfarsitul filmului.

In "We need to talk about Kevin", Tilda joaca rolul Evei, o mama, una din multele cele care traiesc o depresie post-natala, o forma controversata de depresie din acest ultim deceniu. Sigur ca pe parcursul primei ore din film, reusim sa intelegem si motivele depresiei sale, date pe care le notam exact cum o faceam in Martha Marcy May Marlene, in mod concomitent alternand trecutului indepartat un prezent-trauma, iar apoi un alt moment al trecutului. De fapt asemanarile dramei Marthei si a Evei sunt nascute din acelasi nucleu, psihismul centrandu-se pe singuratatea dinauntrul unei catastrofe.

O vedem pe Eva in mai multe stadii ale vietii sale: post-catastrofala, in decursul unui trai linistit dintr-un orasel mic din New England, in mijlocul mariajului sau pre-Kevin cu Franklin, iar in primele din aceste stadii ,ca pe o mama disperata de cresterea propriului ei fiu.

Un lucru clar este ca regizorul Ramsay se joaca cu imaginatia noastra pe aproape toata durata filmului, dandu-ne ocazia de a-l vedea pe Kevin la inchisoare, vizitat de propria mama, un prezent in care lipsesc toate personajele din trecutul povestit; un context aproape confuz pentru noi in care o vedem pe Eva la inceputul filmului ca intr-o balta de sange asemanatoare baii de rosii latin-americana, o Eva plesnita de una dintre vecinele sale dintr-un motiv pe care inca nu-l cunoastem, un Kevin care isi tortureaza mama cu atitudinea lui si care face lucruri nejustificabile surorii sale pana la un adolescent care morfaie aproape monstrous mancarea; toate acestea trambitand asteptarea unui final catastrofal.

“We need to talk about Kevin” este exemplul temerii fiecaruia din noi in legatura cu educatia data copiilor nostri si cu intreg comportamentul parental al zilelor noastre; un triumf adus lui Ramsay si Swinton, dar o experienta aproape socanta in timpul vizionarii.