Drama A Separation (“Jodaeiye Nader az Simin”) a regizorului şi scenaristului iranian Asghar Farhadi a făcut un tur de forţă în anul 2011, fiind proiectată în cadrul festivalurilor de film de la Berlin, Hong Kong, Buenos Aires, Istanbul, Bucureşti, Cluj-Napoca, Sydney, Karlovy Vary, Sankt Petersburg, Erevan, Melbourne, Toronto, Fukuoka, San Sebastian, Oslo, Atena, Helsinki, Calgary, Riga, New York, Rio de Janeiro, Abu Dhabi şi Amsterdam, precum şi la Festivalul de Film Telluride, urmând să fie lansată în ediţie limitată în cinematografele din SUA pe data de 30 decembrie 2011 de către studioul Sony Pictures Classics.
Avându-i în distribuţie pe actorii Peyman Moaadi, Leila Hatami, Sareh Bayat, Sarina Farhadi, Shahab Hosseini şi Babak Karimi, “A Separation” a beneficiat numai de recenzii pozitive şi şi-a adjudecat o sarabandă de premii prestigioase, fiind declarat cel mai bun film al anului la Asia Pacific Screen Award şi la Durban International Film Festival, precum şi cel mai bun film străin independent la British Independent Film Award şi cel mai bun film într-o limbă străină la New York Film Critics Circle Awards. Participarea la competiţia de la Berlin a fost recompensată cu trofeul Ursul de Aur din partea Juriului Internaţional pentru Asghar Farhadi, premiul Juriului Ecumenic pentru acelaşi Asghar Farhadi şi trofeul Ursul de Argint pentru întreaga distribuţie.(sursa)
Filmul incepe cu scena din sala de judecatorie unde Nader si Simin se cearta dintr-un motiv care declanseaza dorinta unui divort: femeia vrea sa emigreze intr-o tara care sa-I poata oferi fiicei sale Termeh, posibilitatea unei alte educatii si implicit a unui viitor mai solid, pe cand barbatul Nader respinge hotarator optiunea emigrarii amenintind cu boala tatalui sau imobolizat intr-un apartament. Actionind ca o scena-declansator, imaginea din sala de judecata care este o incapere saracita, unde actorii isi spun replicile in fata camerei ca in fata fotografului, pregateste o intreaga drama a unui cuplu simplu, cu un mariaj armonios, locuind modest intr-un apartament elegant din Iran.
Dupa plecarea sotiei emancipate, Nader o angajeaza pe Razieh pentru a se ocupa de treburile gospodaresti si pentru supravegherea tatalui diagnosticat cu Alzheimer. Povestea lui Razieh ataca intriga filmului, amintindu-mi aproape hilar de telenovelele spaniole in care pericolul venea de obicei din aparitia unei servitoare de clasa inferioara care ba strica ba invia ceva in casele cu etaje din cartierele de lux ale Castilliei. Ei bine si aici se intampla cam la fel numai ca daca incercati sa raportati totul la o scara estetic arabeasca, cu o servitoare provenita dintr-un cartier sarac (iranian), o femeie care respecta cu sfintenie religia (islamica) care este casatorita cu un barbat violent (irachian) si insarcinata cu un copil, ei bine daca reusiti sa va imaginati toata povestea asta, atunci m-ati inteles.
De fapt camera care filmeaza pe tot parcursul peliculei, arata ca un martor intrat brusc in viata linistita a unei familii, de parca cineva chiar i-a surprins pe oamenii astia in cel mai de rahat moment al vietii lor. Ce se intampla cu Razieh si cu sotul ramas nu e prosteala telenovelistica, e lupta dintre adevar si minciuna, dintre moralitate si religie, dintre frica si vinovatie, dintre educatie si dreptate sub insemnul unui proces legal in urma caruia Nader este arestat. Nu sunt eu un mare privitor de filme iraniene si recunosc ca nu i-am privit pe actorii lui Ferhadi si-n alte filme, dar ce fac oamenii astia din rolurile lor mi se pare experienta traita in direct cu echipa de filmat in carca.
Una peste alta, e aproape uimitor cum un film de 120 de minute poate sa-ti tina o gramada de lectii despre viata si nici macar sa nu ajunga sa te plictiseasca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu