Filmul asta este o fascinatie ingenioasa. Este tam-tam-ul unui experiment care demonstreaza. Este nimic mai mult sau mai putin decat un act demonstrativ al unui regizor care diagnosticheaza imbolnavirea omului, aici poet, cu iubire. Nu e de fapt un film despre tot ce se poate spune despre viata, e mult mai mult o pledoarie a unui om, a unui destin de a-I gasi un sens ei. Si dupa cum se bine spune ca “drumul spre rai e pavat cu ghinioane”, adevaratul sensul vietii e cel mai mic detaliu care-I scapa unei minti complete. Din acelasi motiv din care si cautarea disperata a lui aduce dupa sine sentimentul imperfectiunii, a dezamagirii si dezgolirii de sine. Nimeni nu a gasit pana acum sensul vietii in alta parte decat in goliciunea unor asternuturi, iar cei care nu gasesc o noima pentru propria lor minte in asta, inseamna ca au o problema de acceptare.
E foarte dificil sa vorbesc despre El lado oscuro del Corazon si sa ma prefac ca ma si pricep la asta. Scena de debut a filmului este cu Oliverio (barbatul) in pat cu o femeie, recitandu-I cateva versuri din Benedetti: “nu mă interesează dacă sânii unei femei sunt precum magnoliile sau smochinele/ dacă respiraţia ei, dimineaţa, miroase ca un afrodisiac sau ca insecticidul/ sunt capabil să suport un nas care ar cîştiga premiul întâi la o expoziţie de morcovi, dar cu un singur lucru sunt intransigent: nu pot tolera o femeie care nu ştie să zboare”. Sensibilitatea versurilor cauta de fapt reactia perfecta din gura ei, iar in lipsa acestei reactii Oliverio apasa pe un buton care deschide o trapa secreta a patului sau, aruncand intr-un gol lipsa mult cautatului sau ideal.
Un film ca acesta nu se priveste cu mintea, ci cu simturile, care se dezvolta aici ca niste antene in lumea lui Subiela, gata-gata sa recepteze realismul muzical, al versurilor lui Benedetti si un caricaturism atat de siropos si comic.
Oliviero isi petrece viata sa fizica intr-o letargie cronica in care zace cea mai incinsa dorinta pamanteasca. Ne intrebam daca isi va gasi, oare, Olivierio magistralul vietii? Trecand din bar in bar, spunandu-si vesnica poezie, o intalneste pe Ana, femeia ideala de frumusete si independenta care prin uniformizare cu magicul lui Subiela isi contesta vertiginos statului de prostituata. Pentru Olivierio, Ana, aceasta contradictie imperfecta a unui ideal, poate zbura.
Filmul are momente frenetic languroase dar care sunt completate intr-un mod nestingherit de relatia aceasta destul de bine construita, pe care Subiela o realizeaza la nivelul martor-protagonist si care permite emotia sa fie acolo, exact acolo unde trebuie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu