In intimitatea camerei mele e prima data cand ma gasesc cu Andrzej Wajda despre care apuc sa citesc in numai cateva minutele pareri pro si contra, acelasi lucru apuc sa-l citesc si despre Tatarak, un film laudat pentru perspectiva si pentru rolul actritei Krystyna Janda care o joaca aici pe Marta, o sotie cultivata si rafinata de o varsta mijlocie a carui sot ii este profund devotat si umil atasat relatiei lor, in ciuda pierderii celor doi fii in timpul razboiului si a unui cancer de plamani pe care acesta evita sa-l comunice in calitate de doctor, sotiei sale.Marta se ataseaza nebuneste de Bogus care in varsta de numai 20 de ani raspunde atractiei femeii, intre cei doi ia foc o samanta imposibila si interzisa care provoaca scene de mari cumpatari autoimpuse ale maturitatii. De fapt intreaga aceasta iubire este numai un exemplu imposibil de urmat intr-o lume reala cu care Krystyna si Edward se confrunta, actrita jucand in filmul lui Wajda o perspectiva dubla a acestei interziceri amoroase.
Cand cele doua planuri se intretaie, cel fictional, Marta-Bogus si cel real, Krystyna-Edward Wajda gaseste aceasta solutie neslefuita de a o trage pe Krystyna de pe platoul de filmare in care o juca pe Marta in mijlocul momentului ei tragic, moment in care eu asteptam sa mi se revarse acolo lucrurile peste mine, moment pe care in final nici n-am reusit sa-l gust foarte tare, desi ideea in sine mi s-a parut impresionanta.
In spatele acestei regizari exista un puternic consimtamant simbolic al plantei al carui miros profund, obseva Iwaszkiewicz in cartea cu acelasi nume, este simbolul mortii.
O sa concluzionez prin a spune ca pentru mine acest film mi-a parut ca o nota de onestitate si emotie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu