O sa vedeti o scena si neaparat nu veti putea rata recuzita care se vrea evidenta: mere asezate cu atentie pe masa, un pat dezordonat, niste cearsafuri atarnate de un tavan absent din cadru, un pian si pasari, toate vor sa trimita mesajul de dezordine si nebunie.
Va aduceti aminte brusc de faptul ca filmul se numea Birds, Orphans and Fools si ca ati identificat cu succes primul cuvant din titlu. Bravo. Apoi va fac cu mana 3 personaje, 2 baieti si o fata, iar ocazional un mos cu fata de cretin care se tot stramba prin cadru.
Va asezati aparatul pe trepied si incepeti calatoria intr-o lume obscura a fotografiei cinefilice, o lume asezata carnavalesc acolo dar pastrata cu grija la naftalina: intai baietii, apoi fata...mmmm, o sa ramaneti mai mult timp la fata, e tunsa scurt, cu parul morcoviu, cu buze carnoase si ochi vioi, cu picioare lungi pe care veti vrea sa le pozati oricum. Serios acum, o sa va tot saturati de atatea fotografii si cand va va fi lumea mai draga veti fi mutati ca din oala pe niste ruine dintr-un mijloc de camp. Ii lasati sa se scalambaie pe cei trei in mod tipic scenariului si apoi atentia va va fi stoarsa de un ultim cadru acolo, cu cei trei imbratisandu-se in timp ce se pronunta cuvintele "Cause we are nothing but orphans". Din cate imi aduc aminte, suntem fascinabilii descoperitori ai celor 2 cuvinte din titlu. Iar in continuare mandrii spectatotori ai demonstratiei de ceea ce Jakubisko va vrea prin fools.
Vedeti voi, cumva in mod opus aranjamentlui acesta dezordonat este explicatia meticulos pusa la punct care vine si-l sustine fantastic de bine.
De altfel love triangle-ul asta despre care va ziceam, cu care sunt sigura ca sunteti familiari inca de la Visatorii lui Bertolucci, are handicapurile lui, ca orice love triangle. Fata intretine relatii intime cu unul dintre baieti, se simte aici cumva ruptura ca si intensitate de daruire dintre cei doi, care creste si creste pana ajunge la o extrema, pe care asa cum veti ghici o va impinge pe ea in bratele jucatorului cu nr. 2.
In spatele intregului scenariu exista alegoria acestui manifest politic al timpului plasat in Bratislava care descrie, din nou, intr-un mod carnavalesc finalul anilor 60 in Republica Sovietica.
Suntem transportati in timp, dintr-unul al visului, in care fostii copii sunt acum oameni maturi, portretul maturitatii fiind cu repeziciune si sacadat punctat de imaginea unor babe intinse pe campuri.
O sa aveti parte de un motiv imprevizibil pentru a ajunge la un final previzibil, iar intreg filmul vi se va parea scurs intr-un mod atat de linear si ordonat, cumva retoric total impotriva a ceea ce ati putut capta inca de la inceput.
Nici nu stiu daca imi doresc sa reprosez ceva filmului, nici macar nu stiu ce.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu