Din comoditate, va spun ca n-am cum sa incadrez acest film in lista celor din care ne luam portia de fotografie bine meritata, pentru ca n-am cum sa v-o si demonstrez, adica ar trebui sa-mprumut filmul, sa cropez din el mega imaginile si apoi sa vi le postez aici.Multa munca care ar dura iar eu inca am bronsita, va rog sa apreciati c-am iesit pe seara, desi mi-s bolnavuta.
Am iesit sa privesc Orangelove, o poveste despre subiectul careia putem deschide maxim 2 fraze: doi tineri indragostiti, un el fotograf inrait si o ea studenta la Conservator isi gasesc un apartament de inchiriat acceptand un joc nebunesc de-al proprietarului, sa nu paraseasca perimetrul casei pana cand acesta va muri, in urma decesului, apartamentul ramanandu-le lor. Au voie sa iasa o singura data insa nu se mai pot intoarce.
Povestea in sine este intr-un mod foarte ambiguu prezentata, pentru ca nu exista actiune propriu-zisa decat monitorizari efective ale vietii in doi, iar putinele informatii ne sunt date in treacat (dac-ar exista un procedeu regizoral prin care sa se dea informatii subtil si vag, asa ar trebui numit), in schimb avem parte doar de momente lungi de tacere incheiate cu alte momente de tacere si vagi izbucniri ale personajelor.
Poi mie din start mi s-o parut ceva dubios, si va spun si de ce. In primul rand pentru ca recunosc imi pusesem problema unui film care trateaza iubirea si ma asteptam la un mod de abordare diferit mercantilului, apoi pentru ca citisem titlul si mi-o aparut un deja-vu fantastic al fostului Blue Valentine despre care nu stiam decat cam pe atat inainte sa-l privesc, dar de la care in final am aceiasi reactie. In fond actiunea in cele doua filme daca prin absurd le-am putea compara, este la fel de stinsa, reflectoarele sunt puse pe interior, pe exteriorul albastru din Blue Valentine care este acolo ca si motiv pentru a-i inlatura din ce in ce mai mult pe cei doi, pe cand portocalele din Orangelove mi se par calde si mai mereu impacate cu iubirea. De altfel exista si un moment de maxima frenezie cand se ridica parca tavanul acelui apartament in care atmosfera devenea clocita apasata si intra soarele portocaliu care topeste duritatile, incalzeste articulatiile si-i apropie din nou pe ei.
Ce trebuie voi neaparat sa stiti este ca acest film nu e deloc facut ca sa va spuna ceva ce nu stiati deja, spun asta pentru ca sloganul filmului pe care ulterior il vad este "ce stii tu despre iubire?". Nu, voi nu trebuie sa va tineti strans de poveste ci doar sa va lasati purtati de ea, in fond filmul este facut nu pentru succesuri nelimitate in salile de cinema ci pentru munca de imagine si de regie absolut senzationala, pentru muzica fina si bineinteles pentru linistea pe care toate acestea insumate trebuie s-o lase in voi. Touché!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu