Calatorie in inima rock-ului

Pentru ACDC istoria nu e scrisa! Se aude in chitara lui Angus Young si in vocile miilor de fani care nu obosesc.
Asta a fost aseara! Iti mai trebuiau 2 randuri de plamani sa simti macar ca reusesti sa contezi in fata acestori titani ai muzicii.
Eram 3 etape de varste in Piata Constitutiei si atat de multi dar parca tot nu era suficient. Cred ca la un moment dat m-am simtit prost ca suntem atat de putini pentru niste oameni care au vazut intreaga lume scandandu-le numele.

Cand au aparut pe scena a fost delir total. Cu pretextul unui joc de animatie s-a deschis ecranul din mijlocul scenei si a aparut o locomotiva imensa pe care scria ACDC.
La primul moment de glorie totala al serii, Back in Black inebunise toata lumea. Cred ca in toti era gandul ca asta e doar inceputul.
Au mai cantat vreo 2 melodii de pe Black Ice, dar sincer nimeni nu facea diferenta. Eu una nici nu ascultasem ultimul lor album si pun pariu ca erau multi ca mine, dar nu conta! Atmosfera era frenetica si daca nu cunosteai melodia.

Apoi s-a facut liniste. S-a auzit un tunet, au aparut 3 fulgere mari pe ecranele din fata noastra si a inceput chitara aia dementiala. Era Thunderstruck. Mi se zburlise pielea pe mine. Toata lumea urla. Eram cu mainile in aer. Ma proptisem pe un gard de langa un stalp de lumina, pentru ca altfel nu-i vedeam deloc. Urlam si urlam si urlam cu mainile in aer.
Angus Young la bustul gol. Angus Young isi da pantalonii jos, iar pe chilotii lui scrie mare ACDC. Toata lumea era in extaz. Am urlat pana n-am mai putut.
The Jack a fost cea mai potolita melodie a serii, iar noi cantan ca inebuniti she's got the jack!!! she's got the jack!
Shook me all night long ne-a prins cu garda jos. Ne-am napustit cu urletele pe ei. Nu putea nimeni sa creada ca oamenii astia chiar cantau melodiile adolescentei lor.
La TNT am inebunit! La propriu. Am gustat din plin din ragusala lui Brian Johnson.
Apoi ne-au facut cunostinta cu Rosie care era o tanti gonflabila atarnata de locomotiva, iar pe langa ea clopotul imens pe care scria ACDC. Mare, imensa Rosie tatuata, imbracata in roz cu ditai sanii dupa ea. E nebunie curata!

Urmeaza solo-ul de chitara al lui Angus Young. Dumnezeule cred c-au fost 20 de minute de solo si omul ala nu mai obosea. Vine aproape de noi pe scena aia lunga care ducea pana in mijlocul nostru, se tavaleste pe jos, incep artificiile sa tasneasca din scena, oamenii urlau si urlau si urlau. Se face pauza. Pe ecrane scrie mare ACDC. Noi scandam ca tampitii. Nu era asta finalul, nu avea cum.
Highway to hell!! Foc pe toate ecranele. Batea vantul intr-o nebunie. Oamenii cantau, Angus apare cu coarnele pe cap, mai face inca o data pentru a mia oara pasii lui, oamenii urlau.
We salute you! Tunuri pe ecrane. Deja tuna, aia nu mai era muzica, se auzeau tunete de parca urma ploaia secolului.

ACDC au iesit de pe scena exact cum au si intrat: rapid si fara nicio prezentare. Am ramas cu ochii atintiti spre scena stiind ca nu vor mai intra. Nu cred ca vroiam sa mai intre. Era gustul unei reusite pe care o vom pastra cu noi pentru tot restul vietii noastre.