Acceptare

Ieri aveam o discutie cu una dintre colegele mele de munca, femeie cu experienta, trecuta de 50 de ani, despre noua generatie care o ia pe sus pe cea veche.
Nu exista principii, noi nu avem limite. Daca inainte se marca mai degraba statornicia acum e tocmai invers, cu cat depasim mai multe limite impuse cu atat suntem mai pe val.
Lumea veche e fixata. Asta inseamna ca are fixuri. Intr-o lume noua fixurile sunt considerate minusuri ale personalitatii. Sau cel putin eu asa le vad. De fapt principiile sunt in general limitari ale personalitatii.
Ce inseamna asta, ca nu trebuie sa avem principii? Cred ca dam prea multa importanta "principiului" ca si sunet decat ca si ecou.
Caci din punctul meu de vedere atata timp cat nu exista un punct de vedere bine stabilit dupa care imi guvernez viata, totul este in regula.
Ei bine, explica-i tu asta unei femei care este dezgustata de generatia noua.
Ok, recunosc, nu inaintam in discutie cu vreo speranta de reusita asupra cugetarilor dumneaei. E o chestiune de acceptare si atat.
Mi se intampla sa am atat de multe discutii in ultimul timp din care sa concluzionez tocmai ce am spus mai sus "e o chestiune de acceptare la mijloc".