Zborul

In ultima perioada, in grupul meu de prieteni, se discuta din ce in ce mai mult despre plecare. Despre neajunsuri sau ajunsuri in Romania, despre cum sa ne mutam la mama naibii impreuna si s-o luam de la zero. Fara ajutor din afara, doar cu fortele noastre proprii, sa ne avem unii pe altii si atat.
Recunosc ca la o prima impresie a subiectului m-ar tenta la maxim sa imi iau viata de la zero, sa cred ca pot face orice si ca am curaj pentru orice noua provocare departe de constanta. Da' nu stiu cat de tare vreau sa fac asta. Cred ca mai mult as face-o pentru prieteni decat as face-o pentru mine. Sau cel putin asa gandesc in minutul asta, poate peste un an o sa scap de teama de a fugi din cuib.
E foarte usor sa spunem ca ne putem muta maine in Maldive si ca ne va fi dor de casa dar in 2 luni ne punem acolo pe picioare propria noastra familie. E greu rau de tot. Pentru ca la un joc imaginar, o calatorie, poate dura maxim 10 zile sa zic, dar mereu ne intoarcem acasa. Eu nu pot sta intr-un loc strain mai mult de 10 zile pentru ca ma plictisesc. Niciodata insa, nu ma plictisesc cand sunt acasa. Poate pentru ca de aici n-am unde sa ma mai duc.
Si mai sunt piticii oameni importanti pe care-i lasam acasa si de care oricand ne va fi dor. Ala da dor!
Una peste alta, doi dintre prietenii mei se muta luna asta in Tenerife. Iar din coltul meu de om fricos, eu ii admir.
And i am so gonna miss them...
Dar despre asta cu siguranta ca vom mai vorbi.