2009 in concluzii

Cea mai mare realizare: dubla expozitie Lipsa de galben Romania-Mexic. Cred ca si cea mai emotionanta zi din viata mea tot ziua expozitiei a fost.

Cea mai petrecareata petrecere: ziua mea in stil de bal mascat! A fost si una dintre cele mai minunate momente pentru c-am reusit sa-i strang cu mic cu mare si sa-i unesc mascati, nu oricum, de ziua mea. Ei mi-au colorat inima in 10 nuante de fericire. Prietenii mei pe care ii ador.

Cea mai reusita calatorie: Sighisoara, de departe. Pentru c-am pasit intr-o lume de poveste si pentru ca tot acolo am reusit sa ma indragostesc.

Cea mai mare pierdere: Dumnezeu sa-l odihneasca in mainile Lui, Regele a parasit scena!

Cea mai infricosatoare experienta: noaptea, pe Grind. Cand vroiau sa ma duca cca 100 de m prin buruieni de 2 m, cu luna ca un neon in cap, cu niste vajaieli dubioase si cu gandul numai la porci mistreti.

Cea mai de c...t experienta: trezirea de dupa anestezie.

Cea mai buna alegere la cumparaturi anul acesta: Stradivarius

Cel mai bun album: Florence and the Machine-Two Lungs

Cel mai romantic loc: Gura Portitei

Cel mai mare dor: pleaca spre Madrid.

Cea mai buna carte care mi-a trecut prin maini anul asta: Stephenie Meyer-New Moon

Cel mai bun ceai: Fruit Garden (Hang Out)

Cel mai mult am ascultat: Blue Foundation iar cel mai bun film strain, cu unul dintre cei mai buni actori ai acestei lumi, Heath Ledger, odihneasca-se in pace, The Dark knight.

Cel mai frumos vis neimplinit: o Amelie cu tenesi rosii pe un Chanselise de vara si un soundtrack ireprosabil de-al lui Yann Tiersen.

Poveste de Craciun (II)

Ultima oara cand fusese atat de linistit, in general lucrurile nu se intamplara chiar pe placul lui. Lenny avea impresia ca trebuie sa lupte pentru fiecare milimetru de implinire, iar toata calmitatea care il inconjura in statia din gara, il ducea cu gandul la vestea plecarii tatalui sau.
Inchise ochii pastrand putinele picaturi de apa sarata care ii invadasera neasteptat ochii.

Era iarna care avea sa-i ramana tanarului Lenny, toata viata, in minte. Era mahmur dupa o saptamana petrecuta prin baruri, telefonul suna isteric in timp ce Lenny isi facea de cap cu o femeie culeasa la nimereala dintre bunaciunile din bar. Cand a raspuns, cineva apropiat ii daduse vestea decesului tatalui. A plans ca un copil in bratele femeii care era dedesuptul lui si imediat dupa porni la drum in plina iarna.
Iarna luase stapanire pe intregul sat iar zapada acoperise cam tot peisajul familiar care-i mai aduceau lui Lenny amintirea copilariei. Isi jura ca nu va mai petrece nici o iarna in acel loc si in mare isi respecta promisiunea.
Si iata-l acum in plina iarna, asteptand autobuzul spre locul pe care nu ar mai fi vrut sa-l vada niciodata.

"Oamenii mari sunt oameni mici! Oamenii mari sunt oameni mici!". Lenny se trezi urland din visul sau si simti racoare pe spinarea transpirata. Se ridica din pat si privind la fereastra inghetata vazu o mare de alb pe care o tinea minte de anul trecut, peste aceleasi locuri.
Se schimba si iesi din camera, cautandu-i pe ai lui.
In casa nu era nimeni, dar de afara glasurile de copii erau atat de tipatoare incat Lenny deschise usa sa vada despre ce era vorba.
Cand frigul de afara intalnise pentru prima data pieptul vioi si transpirat al lui Lenny, mirosul de iasomie ii aparu tanarului exact ca in vis, invadandu-i narile mari. Albul ce-i umplea acum ochii si glasurile de copii pe care nici macar nu-i mai vedea in acea imensa ceata de zapada, adusera lacrimile in ochii copilului Lenny care pentru un ultim moment isi zari copiii jucandu-se zi zburdand de fericire.
Simti frigul cum il doboara pana cand corpul sau ajunse sa se lungeasca pe zapada atat de alba.
Vocilor copiilor sai il insotira pana tarziu, cand nimic nu se mai auzea din lumea pe care o lasa in acea dimineata.

Lenny arunca tigara langa picior si-o zdrobi cu bocancii lui mari si obositi. In sfarsit un microbuz isi facut aparitia, avand scris pe pancarda lipita de parbriz, destinatia la care vroia sa ajunga el. Se urca repezit si se aseza cu ochii la geam, reluand ultimele franturi din gandurile de pe peron.
Cand ajunse acasa isi intalni mama pe care o saruta cu atata dor si-si imbratisa tatal a carui amintire ii venea mereu in gand.

Cand Lenny raspunse la telefon, vocea femeii de la celalalt capat la firului ii spuse cu vocea tremuranda ca Andreea a nascut un baietel. Isi impacheta putinele lucruri scoase din geamantan, isi pupa mama si fugi ca un bezmetic inspre statia de microbuze.
Cand ajunse in fata spitalului, picioarele i se inmuiara, capul ii era stapanit de o vajaiala puternica, iar inima ii tasnea din piept ca a unui copil.
A doua zi de Craciun, Lenny avea sa fie tatic.

Strangandu-si in brate copilul, cu lacrimi in ochi, lui Lenny ii venea in minte o voce indepartata si atat de cunoscuta auzului care ii repeta fara incetare "Oamenii mari sunt oameni mici! Oamenii mari sunt oameni mici!".

Aceasta povestire este inspirata dintr-un caz real.

Poveste de Craciun (I)

Pentru a nu stiu cata oara in dimineata asta se auzea tropaitul infernal al telefonului de pe noptiera. Exact ca un ursulet de plus care se tara pe bucata de lemn uscat, ceasul investiga o noapte petrecuta departe de orice secret pe care Lenny l-ar fi putut ascunde. El insusi, tolanit ca un betiv pe patul plin de margele, refuza confruntarea directa cu intreaga dimineata.
Soarele restantier din ultima saptamana se juca pe corpul barbatului atingandu-i pielea alba si saturata de mirosul din camera. Toti porii tipului duhneau in incaperea plina de o dezordine crunta.

Dupa un sfert de zgomote tiuitoare, telefonul isi inceta ritualul sec si enervant de la acea ora. Lenny rasufla oarecum usurat de acest lucru.
Barbatul locuia intr-un cartier slab populat si rau famat de la marginea Paris-ului, unde in fiecare seara se auzeau alarmele boutique-urilor sau a masinilor prost parcate. Lucra ca spalator de vase la un restaurant din centru, lucru care ii umplea ziua cu minimum 2 ore pe drum pana la munca si apoi acasa. In ziua de salariu lua taxi-ul, pentru ca de obicei se trezea tarziu si ingropat intr-o mare de lazi de bere. Locuia singur, si asta nu-i dadea prea mari batai de cap cu aranjarea lucrurilor prin apartament, decat atunci cand venea acasa cu vreo femeie mult prea pretentioasa pentru gusturile sale. Il enerva la culme sa i se spuna ce sa faca cu viata lui si in mare evita sa ajunga de sarbatori acasa. Mereu ajungea a2a zi invocand fel si fel de motive stanjenitoare pentru parintii grijulii si oarecum normali avand in vedere comportamentul fiului lor.

"Sunt Lenny si sigur ma doare capul, lasati-mi un mesaj dupa bip si va sun eu candva" apoi se auzi un bipait care-l zgudui putin, urmat de mesajul pe care fara sa vrea il auzi semi treaz "tipule, sunt la Cafe ou soucre de juma de ora, ai plecat macar de acasa? Daca mai esti acolo suna-ma! Ai auzit Len? Suna-ma!". Se mai auzi un bipait dar nu asa de puternic pentru Lenny care masura acum cu ochii inchisi ultimele cuvinte auzite la telefon.

Afara era asteptat de frig pentru perioada asta a anului, iar dupa gerul de noapte trecuta se formase pe strazi un strat considerabil si alunecos de gheata.
Din blocul sumbru da navala afara un barbat de o statura medie, ciufulit in cap, imbracat gros dar cu pielea din jurul gatului la vedere, care isi astupa parca ridiculizat fata cu mainile deja rosii.
Se opri dupa cei 5 m facuti sa-si inchida parpalacul pana la baza gatului. Atunci i se descoperise fata uracioasa si mahmura.
Lenny facu cca 20 de minute pana la cafenea insa nu gasi pe nimeni acolo. Cel putin, nimeni cunoscut. Se scotoci in buzunare dupa ceva insa nu gasi nimic care sa-l multumeasca. Isi trecu mana prin parul valvoi si pleca inapoi spre apartament.

Cum noaptea trecuta nu apucase sa doarma decat vreo 2 ore, Lenny se hotara sa ramana acasa respingand toate apelurile care veneau cu intentia de iesire. Isi lua un film, 1 bere si se tolani in pat astepand sa adoarma.

Era aproape de pranz si Lenny intra cu bagajul imens in curtea parintilor sai. Acestia il intampinasera cu bucurie si-l poftira ca pe un musafir de onoare in sufrageria plina cu de toate. De la mancaruri la fel de fel de prajiturele si un brad imens impodobit ii umplura barbatului fata de bucurie. Un sunet de clopotei se auzi de la poarta iar doamna casei se indrepta sa vada cine venise in vizita neasteptata. Copii veniti cu colindu le cantara celor 3 cantecul de ajun si primind cativa banuti se indepartara cu vocile lor pure spre alte porti primitoare.

Dupa un ceas de vorba, la poarta se mai auzi o sonerie inceata. De aceasta data Lenny se ridica lasand-o pe mama sa nu se mai ridice de la masa.
Deschise usa casei si simti un adanc miros de iasomie invadandu-i narile butucanoase. Nu vedea nimic in fata ochilor si avu un moment de ezitare, insa cunoscandu-si destul de bine curtea parinteasca porni pe drumul care ducea la poarta. In jurul lui animalele scoteau niste sunete de suferinta pe care nu le pricepea, iar luminile care se vedeau din fata fantanii si apoi din centrul satului erau mancate de o mare de intuneric.
Lenny se simtea ca pe platourile de filmare ale unui film de groaza. Deodata zgomotele animalelor se auzeau mai tare si mai tare iar tanarul de atata spaima se intoarse brusc inspre calea de unde venise, insa nimic nu mai era acolo, parca nici nu se clintise din loc, pe orice parte ar fi mers era numai o poarta in zare care de-abia se vedea si cu o silueta asteptandu-l acolo.
Vru sa tipe dar simti un nod asa greoi in gat incat nu-i permitea sa scoata nici macar un sunet. Panica ii inlemni picioarele iar inima in piept batea atat de tare incat numai ea se mai auzea in sunetele acelea infricosatoare ale curtii.

Lenny se trezi brusc si isi potrivi cu privirea ceasul de la mana, vazand ca nu mai are timp de dormit. Se ridica si napustind peste geamantanul din coltul camerei, arunca acolo 1 pereche de pantaloni si 2 pulovere. Isi lua pasta de dinti si o carte de pe noptiera si pleca grabit lasand in urma lui o intreaga parada de tricouri si boxeri pe sub pat si peste tot in camera.
Ajunse la gara si nu gasi nici un autobuz care sa-l duca acasa. In fond era a doua zi de Craciun si pe strazi inca mai era pustiu, iar sansele sa gaseasca o masina sa-l duca la tara, erau slabe mai ales pe o vreme ca aia.
Isi aprinse o tigara si se propti cu spatele de un perete, asteptand orice miscare.

Reusi intr-un final sa ajunga la poarta debarasandu-se instantaneu de toate sunetele ce-l inconjurau. Acolo il astepta un baietel imbracat intr-un cojoc vechi pe masura lui si cu niste ochi mari care il priveau pesemne cu ura pe tanarul Lenny.
Inca speriat, niciunul dintre ei nu scoasera vreun sunet la intampinarea celuilalt.
Din casa se auzi un tipat ingrozitor iar parintii barbatului iesira cutremurati afara. Lenny fugea terorizat inspre ei in timp ce pe fata lui se citea o spaima nemaiintalnita.
Se napusi in casa si incuie usa repezindu-i cu brutalitate pe ai lui.

Va urma

Despre blind date!

Anul trecut impreuna cu don' Codruttzz am dat nastere la o categorie de scris pe numele ei 'La tranta cu sexele".
Asa ca fiecare dintre noi arunca o minge la fileu, si apoi pe tema incercam sa aberam fiecare in stilul lui propriu si personal.
Ce a fost de mult, dar ce a iesit acum...:)

Zambetul necunoscut,

, de Codruttzz

Las usor telefonul sa alunece ca pe un tobogan pana ajunge pe pat.
E greu de crezut ca de la o varsta mai poti face asa ceva…
Obisnuiam sa fac asta in liceu cand nici mijloacele de comunicatie nu prea ne ajutau…dar acum, la 27 de ani?
Parca mi-e putin ciuda ca am acceptat…da, ciudat, nu sunt si suparat…ma intriga acest sentiment…ma face parca sa traiesc, sa curga energie prin mine.
A trecut ceva timp…o relatie de lunga durata iti anestezieaza simturile, iti atrofiaza instinctele si te moleseste complet descupanindu-te serios in aceasta jungla a barbatilor.
Realitatea isi trage iar partea…a castigat iar lozul cel mare….potul ce gras la masa verde…e zdrobitoare.
Un “blind date”! Ce haios suna. Ce serios suna!
Gandul meu zboara la ce fel de femeie voi intalni? E bruneta? E blonda?
Zambeste cu acel zambet cu care m-am obisnuit? Rade cu aceeasi pofta? Viseaza cu aceeasi minte? Respira acelasi aer? O nebuloasa…
Un mister total tinand cont ca nici nu a vrut sa imi fie aratate poze cu ea…sa fie descrisa…sa comunice cu mine…a preferat sa lase mana destinului sa ne ghideze spre neprevazut.
Zambesc din nou. Incepe sa imi placa, incepe sa ma cuprinda euforia, incep sa traiesc.
Ma uit in sifonier si nu stiu ce sa aleg…alta data alegea altcineva pentru mine. Se pricea mult mai bine. Acum ma chinui sa inlatur acest gand care ma sacaie…pun mana repede pe ceva si ma imbrac. Stiu sigur ca nu trebuie sa imi lipseasca fularul gri si caciula cu “plete rasta”!
Ma bufneste un ras isteric si nu ma pot opri. Ce o fi fost in capul meu cand am spus ca dupa asta voi fi recunoscut?? Mamaaa….si rad iar!
Sunt gata! O ultima privire in oglinda din baie aburita inca de la dusul de mai devreme…sunt bine! Nu mai sunt ce am fost odata dar nici departe nu sunt…ma magulesc si eu asa…gandirea pozitiva si atitudinea care reiese din aceasta este totul. Sunt pregatit.
Masina aluneca usor pe soseaua uda de la topirea ghetei ce a transformat orasul intr-un mare sat de iglu-uri.
Ajung cu 15 minute mai devreme…ca de obicei. Simt cum nervozitatea ma cuprinde. Intrebarile incep sa curga…
O fi frumoasa? Slaba? Grasa? Cu pistrui? Blonda? Bruneta? Roscata….mmmmhhh ce bine ar fi sa fie roscata…nu am mai iesit cu roscate de mult…nu am mai iesit cu femei de mult…doar cu una…offff…
O fi mai inalta ca mine? Prea scunda?
Incetez…daca nu ar fi meritat macar o intalnire nu cred ca mi-ar fi povestit Adriana de ea…are ceva aparte inseamna.
Cum am intrat eu in acest joc? Stiu de fapt…dar mi se pare prea copilaresc ca sa il recunosc…am acceptat pentru ca mi s-a parut nastrusnic de frumos la o varsta asa frumoasa .
“sa va cunoasteti ca in secolul XVIII, pe nevazute, pe neauzite, deodata asa, sa vedem cum functioneaza acest mecanism stravechi” mi s-a zis. Cum sa nu accepti aceasta provocare? Acest joc, acest inceput de poveste parca…
Gandurile o iau razna dar ochii sunt fixati statuia aceea inca inghetata care priveste necontenit marea. Acolo trebuie sa apara si ea cu a ei esarfa albastra stransa de doua ori in jurul gatului.
Nu prea e lume dar parca orice fiinta care trece pe langa statuie imi taie rasuflarea…nu e ea…undeva, adanc in sufletul meu ranit, nu imi doresc sa apara. Imi doresc sa raman cu dezamagirea, transformata in o fericire interioara seaca, cu gandul ca femeia visurilor mele am pierdut-o si nu o sa mai fie nimeni ca ea…dar scutur din cap si ma gandesc ca asta nu e atitudine pozitiva…ce a fost a fost…sa ramana asa…
Inghit in sec cand observ ca…ratacit prin gandurile mele, dorinte si alte sentimente…o silueta in negru isi facuse aparitia in fata statuii…
Ii trag o injuratura printre dinti si ies repede din masina…
Ma deplasez deleghidat ca pe o banda de alergat dar parca nu ajung la final…dureaza o vesnicie sa ajung din strada …15 metri parcursi parca in 30 de minute…asa de incet curge timpul…
Statura medie, o caciulita neagra impletita ii acopera parul, un palton negru si esarfa albastra ii contureaza spatele frumos…totul terminandu-se cu o pereche de pantaloni si niste cizme.
“Buna seara” ma adresez usor incercand sa nu o sperii provocand exact ceea ce nu mi-am dorit.
“Uuuu…ce m-am speriat” spune domnisoara in timp ce se intoarce spre mine cu un zambet pe care nu stiam ca il merit.
“Salutare! Deci, tu esti Alex!” si isi mareste zambetul ca un fel de recompensa pentru prezenta mea acolo.
Zambetul ei scoate in evident o dantura frumoasa, nu perfecta, dar frumoasa . Zambetul ei primeste nota maxima. Este acel zambet care te determina sa zambesti inapoi, te forteaza sa fii fericit, te scoate din sarite cu naturaletea lui.
“Salut Elena!” zic un pic inecat.
Si mainile noastre se strang intr-un gest electrizant .
“Hai sa ne plimbam putin…vrei?” ma intreaba sigura pe ea stiind ca nu am cum sa o refuz.
Discutia incepe timid dar sigur. E clar ca niciunul dintre noi nu e tacut din fire. Fiecare povesteste, fiecare intreaba, fiecare rade…glumele se innoada ca parama in mainile unui marinar experimentat.
Singura trasatura a fetei care imi sare in evident este zambetul ei cu o singura gropita in obrazul drept. Ma uit la ea si este tot ce vad.
Nu e urata, nu e grasa, nu e mai inalta, nu e “papusa” dar e asa de naturala. Daca as putea sa musc din ea sunt convins ca ar avea gust de piersica. Zambesc continuu si gandurile mele o iau spre calea masculine…spre ce i-as face, cum i-as face…dar ma opresc…momentul e prea real sa ma gandesc la lucruri care i-ar strica gustul.
Nasul ei incepe sa se inroseasca, obrajii asemenea…si e timpul sa ne adapostim undeva.
Ideile ei nastrusnice ma amuza teribil dar nu o pot refuza desi prima reactie a fost sa schimb locatia…dar am zis ca merg pe mana ei.
Localul unde am intrat e unul comunist rau cu mese vechi si un aer greu inauntru dar acesta locatie va face ca amintirea acestei zile sa dainuiasca peste ani indifferent de finalul acestei povesti.
E caldura inauntru iar chipul ei incepe sa se dezmorteasca. Isi lasa usor paltonul pe scaun iar eu imi aduc aminte iar prea tarziu ca trebuie sa o ajut sa se dezbrace si sa ii trag scaunul…am pierdut momentul, dar asta e…trecem peste capitalizam in alte momente.
Maleta ei ii scoate in relief o pereche de sani frumosi. Mai mici decat speram dar frumosi . Cum or fi la atingere? Dar iar ma gandesc la lucruri pur sexuale si zambesc si ea realizeaza asta, face o conexiune si imi arunca mingea la fileu:
“Te asteptai la altceva?” si imi zambeste iar de data aceasta putin razbunator asa dar dulce ca mierea.
“Nici nu stiu despre ce vorbesti!” imi recunosc vina si zambesc si eu.
Isi da jos si caciulita lasand in aval un par frumos, brunet, putin ondulat care se potriveste perfect cu toate trasaturile ei. Daca as fi fost pictor pe ea as fi vrut sa o pictez.
Discutia aluneca usor, vinul rosu ne imbujoreaza la loc, zambetul ei inca nu imi da pace…
Mainile ei gesticuleaza usor, ochii ei caprui ma analizeaza discret.
Suntem in aceeasi situatie. Tatonam. Apreciem. Punem in balanta. Nimic mai normal. Suntem constienti de jocul nostrum strategic si parca ne intrecem. Vorbim de copilarie dar ochii nostrii se dueleaza ca doi indragostiti in pat cand se bat cu pernele. E fantastic de bine. Ma simt reimprospatat. Parca am mancat spanacul celebrului Popeye!
Doua ore speciale intr-o “carciuma”, vorba parintilor, deloc speciala la inceput dar cu semn de carte in varful ei la plecare.
Vreau sa fiu gentleman dar ea nu ma lasa. Achitam nemteste si plecam. Ma ofer sa o conduc si iarasi sunt refuzat…dar si cand sunt refuzat nu ma pot supara. Nu te poti supara pe soare ca rasare in fiecare dimineata…ma simt ca in liceu cand profesorul meu preferat imi punea 4 cu zambetul pe buze iar eu ieseam fericit de la ora de parca as fi luat un 10.
“Am petrecut o seara minunata…si mi-ar placea sa mi se mai intample de cateva ori in viata asta” recunosc placut impresionat de silueta ei iar acoperita de palton si caciulita.
“Si eu, trebuie sa recunosc, am simtit acelasi lucru” isi exprima gandurile cu un val de aburi Elena.
“Ma gandeam…” dar ma intrerupe scurt cu aratatorul mainii drept presat pe buzele mele putin inghetate.
“Stiu ce vrei, Alex!” si imi zambeste iar…
Nu mai resist sa vad buzele acestea zambind asa frumos stiind ca apoi nu le pot saruta patimas.
“Stii ce vreau?” ma intreaba cu o privire smechereasca si cu gropita in obraz.
“Ce?”
“Trebuie sa afli asta…”
Pana sa descifrez ce a vrut sa zica silueta ei deja inainta fulgerator de repede spre straduta lasandu-ma singur si in bataia vantului, nedumerit, trasnit de fulger parca, inmarmurit in mijlocul falezei.
Un vant puternic ii poarta inca parfumul acela special bun de pus in rama.
Se pierde in intuneric si zambesc . Sunt din nou fericit.

Povestea unui sconx,

, de Mona

Inainte de a incepe acest post-duet trebuie sa fac o singura precizare : detest blind date-urile.
Motive :
1. Pentru ca iti dau o stare de presiune cerebrala si fizica
2. Pentru ca te fac sa iti arunci sifonierul pe tine
3. Nici macar nu te gandesti la un Fat Frumos, iti inchipui numai capcauni urati si modalitati de scapare de ei.
4. Prietena ta cea mai buna va afla ca ti-ai dat a6a intalnire pe saptamana asta, pentru ca evident o suni sa-i zici sa te sune la ora x, ca sa ai motiv de plecare.
5. Niciodata nu esti atenta cum il cheama, pentru ca atentia o ai pe tine si pe felul in care iti pronunti numele. Toata viata ai facut asta, acum tre sa ii acorzi si atentie.
6. Ai senzatia ca oamenii din barul unde mergeti stiu ca sunteti la prima intalnire.
7. Te gandesti cum sa mimezi cat mai bine primul contact vizual si ti-e teama sa nu dai gres.
8. Si cel mai important, te oftici ca nu poti niciodata sa fii tu si atat la prima intalnire.

Pregatirea pentru un blind date.
Mereu am refuzat sa ma gandesc la cum va fi. “Probabil o sa vorbim despre furnici si despre cum fac ele sex, daca nu vom avea despre ce”, ma gandesc in timp ce imi aplic fondul de ten pe obraz.
Nu ma gandesc niciodata la ceva anume sa-i zic si mizez pe instinct. Pana la urma, trebuie si fata lui sa-mi zica ceva.
Cred ca ma uit de 4860 de ori la poza inainte sa hotarasc ca trebuie sa ma intalnesc si musai vorbesc de peste 3 ori cu el la telefon. E foarte important sa ma obisnuiesc cu vocea lui inainte de a-l vedea. Va imaginati un 2 metrii cu voce de cocostarc?! M-as strica de ras.
Deschid sifonierul. Aia nu, aia nu, mmm, nu, asta nu...Da!
We have a winner!
Nu incerc in general sa ma imbrac pompos de prima data pentru ca se simt fortarile in vestimentatie si nu vreau sa ii dau impresia ca am stat 4 ore sa ma pregatesc.
Am grija sa ma machiez impecabil. Fara graba si ordonat, mai sterg din cand in cand acolo unde vad ca exagerez. Apoi ma intreb stupefiata in oglinda “ oare daca ii dau sms si-i zic ca nu mai vin?”. (batai de inima) Imi trag un dos de palma in capul invechit si-mi continui machiajul.
Cat timp imi asez rimelul suav pe gene, imi mai vin in minte fel si fel de expresii de-ale lui si imi simt un zambet scurt in coltul stang al gurii.
Abia acum imi dau seama cat de mult imi doresc sa-l cunosc. :)

Minutele dinaintea intalnirii.
Am emotii. Ok?! Si ma uit din 10 in 10 secunde la ceas pe drum.
In general nu intarzii, nici un minutel. Mi se pare ca daca eu pot fi punctuala de la prima intalnire, el cu siguranta nu se bazeaza pe asta si va veni acolo cu cel putin 10 min.
Ma indrept usor spre punctul de intalnire.
Zaresc in fata mea un cuplu de batranei care ma privesc insistent. De fapt se holbeaza. Ma intreb, ori mi-am dat cu prea mult ruj, ori ei stiu ceva. Poate stiu unde ma duc. Imi zgaltai capul usor exact cum isi facea Tom in desene. Pentru luciditate, normal.
Continui.
Clar nu sunt pe tocuri. Emotii si tocuri?! No way.
“Trebuie doar sa trec de colt si cu siguranta il voi zari acolo”, gandesc eu ca o eroina.
Trag aer adanc si privesc spre locul de intalnire. Vad puhoi de baieti parca ca intr-un sir indian cum vin spre locul unde ma aflam eu. Pasesc stanjenita fara sa-i privesc cu atentie.
Au trecut. Am ajuns in fata barului unde trebuie sa ma intalnesc si nu e nimeni.
Ma simt oarecum dezamagita si putin de tot infuriata.
Ma uit cu privirea fixa in spatele meu, cautandu-l.

Momentul inalnirii
Din gasca de baieti care trecuse mai devreme unul se pare ca isi ia ramas bun. Vine fuga spre mine si zambeste clapaug. Stiu ca se foloseste mai mult la urechi expresia “clapaug” da’ asa ranjea omu.
Stiti cum e cand va spalati cu apa calda si e bine, va incalziti, va relaxati si dintr-o data vine apa rece la dus? Cam asa trecusem eu printre stari. De la dezamagire la multumire.
Ma uitam si cred ca-mi placea ce am in fata ochilor. Simturile mele erau pe balcon mai mai sa cada, atarnate de felul in care el se uita la mine. Imi placea si cred ca ma simteam si fastacita putin.
“-Erai printre baietii aia?” Il intreb in lipsa de altceva.
Iar el imi raspunde cu ranjetul lui deja simpatic “da, vroiam sa vad daca mi-ai atrage atentia pe strada, cred c-am trecut cu baietii de 20 de ori pana sa vii”.
M-a bufnit rasul. Cred ca pentru o clipa s-a oprit sa-mi masoare zambetul si a facut-o cu atat de multa atentie. M-am simtit ca privita de un vecin de la balcon in timp ce fac dus.
Cred ca ma asteptam la replica asta, « ai un zambet frumos ! ».
s-a rotit pe calcaie si mi-a deschis usa unde aveam sa intram, loc stabilit cu mare atentie cu 2 zile inainte la telefon.

Stop cadru! Visati? :))) Hai sa vedem exact cum s-a intamplat.
Trec strada si il zaresc uitandu-se destul de des la ceas. Ajung in fata lui si timida de privirea la care inca nu ma uitam cu atentie, incerc sa-i zic un « hey »banal.
Se uita atent la mine si-mi zice “ha, esti prima care nu a intarziat!”, apoi incepe cu un ras ca de mamifer stricat la stomac. Prilej care imi face prim cadru la lopatarii idiotului.
In momentul ala, intr-un plan imaginativ, arat ca o schizofrenica care isi pune mainile pe fata si isi manjeste de nervi rimeul si fardul si tusul si tot.
Apoi se uita suav spre el, in acelasi hal de manjita, si-i spune cat se poate de tentant “ intram, sconxule?”.
.......................................................................................

N-am vorbit despre furnici si nici despre cum fac ele sex, desi mi s-ar parea dibusie curata sa aud o asemenea poveste.
A fost simpatic, mi-a zis bancuri cu Basescu (:))), si-a scapat lingurita pe jos si s-a dus la baie sa si-o spele singur, s-a inecat de 2 ori cu ciocolata calda, a raspuns de 2 ori la telefon cu “da, da, da, da, da, nu, da, da”, s-a uitat de 3 ori la fundul chelneritei si pe ultima suta de metrii mi-a vorbit despre un film pe care-l vazuse el cu spermatozoizi.

Ei bine cam atat cu blind date-ul nostru.
N-o sa pot niciodata sa merg pe o finalitate serioasa si plina de dragoste in blind date-uri pentru ca niciodata nu ies.
Suntem ca popandaii captivati de orice mica greseala pe care o face celalalt, iar noi la randul nostru exageram. Fie prin mimica, fie prin tonalitate, fie prin continut.
Nu cred in blind date-uri, dar sper ca don’ codruttzz a crezut mai mult. :))

P.S.

Am ramas fara bomboane de pom!

Movie: 500 days of Summer

Stiu ca pare, dar nu este o poveste de dragoste. Este tocmai inversul ei. E un film din randul carora reusesti sa tragi niste linii si poate sa inveti si ceva.
P.S. Super coloana sonora!

Ganduri si povestiri

De anul trecut iata ca am mai reusit sa mai crestem putin. Am mai suspinat la un gand, am mai ros o acadea, o cearta, o bucurie si multe zambete.
Asta am facut cel mai bine. Am reusit sa furam zambetele, fara ca ceilalti sa se prinda.

Imi aduc aminte una dintre frumoasele discutii pe care le aveam vara aceasta cu prietenii mei, unii dintre oamenii la care tin eu cel mai mult. Si discutam despre timp si despre existenta lui. Atunci cadeam toti la comunul de acord ca timpul nu exista, ca este de fapt un concept si atat.
Faceam asta pentru ca eram toti la masa, ne simteam bine, filosofam cum facem noi de obicei despre nimicurile noastre importante, si parerile noastre curgeau fara ca viata sa ne influenteze in vreun fel, cugetarea.
Astazi si la sfarsitul acestui an, suntem putin mai saraci in pareri si nu mai avem aceeasi cugetare.
Poate pentru ca nu suntem toti in acelasi loc. In sfarsitul acesta de an, pentru noi, timpul exista.

Cred ca la sfarsitul acestui an mi-am dat seama ca din imperfectiune iese perfectiunea si ca toata transformarea asta ar trebui sa ma surprinda si sa ma bucure. Asa cum este si natural.
Mai stiu un lucru important, si anume ca lumea nu are spatiu pentru visele mele multe si ca viata mea si oamenii care ma iubesc sunt singurele cadouri pe care le pot primi vreodata de craciun fara sa simulez bucuria primirii lor.
Am mai aflat anul acesta ca nu stiu absolut nimic despre mine, dar si ca nici de asta nu sunt atat de sigura...
De fapt nu sunt sigura de nimic, dar tocmai asta imi da ceritudinea ca toate ma intristeaza pentru a ma bucura din nou.
Asa ca Stop! azi vreau sa va iubesc.

Cel mai citit post

Stiti ca-s bune site-urile astea de masurare statistica asupra vizitatorilor?
Adica, acum in momentul asta trebuie sa apreciez cel mai bun post de-al meu ca fiind cel mai citit anul acesta si site-ul ala ma ajuta.
In urma lui, trag eu concluzia ca noi romanii suntem tare romantici. Cel putin lumea care ajunge la mine pe blog, e.
Cel mai citit post de-al meu pe 2009 este ..... Cea mai frumoasa poezie de dragoste

Pentru prieteni

Din adancuri

Cand intr-o ecuatie avem 2 barbati si o femeie, amandoi incercand sa fie friendly sau chiar mai mult cu ea, detronarea unuia dintre ei inseamna o "razbunare" la adresa ei. El va spune mereu un banc sau va incerca s-o jigneasca subtil pe ea ca semn de gelozie si de invadare a teritoriului.
Cand intr-o ecuatie avem 2 femei si un barbat, intotdeauna femelele se vor ataca reciproc pana la refuz pentru atentia barbatului.
Nu stiu ce naste concluzia asta in voi, dar in mine numai un sentiment puternic de misandrism.

nimic

Cu stupoare constat pentru a nu stiu cata oara ultima urma de falsitate din oameni.
Singurul lucru pe care mi l-au adus a fost scarba si umilirea, iar ultimul si nu cel din urma obiect de valoare pe care-l castig este curajul unui plan mult prea important pentru mine. Un plan de viata, de la care eu n-am de gand sa ma abat.
Nu mai pot trai langa oamenii astia. Nu mai pot.

Concertul de Craciun

Am mers aseara la un super concert de Craciun organizat in incinta Teatrului de opera si balet Oleg Danovski. Dirijor a fost d-nul Radu Ciorei care mie mi s-a parut absolut incredibil. Dansul impreuna cu toti solistii au reusit sa faca un spectacol incredibil aseara, parodiind mari sonete si cantece ale marilor compozitori din toata lumea. Au trecut de la Beethoven la soundtrack-ul Dallas-ului, de la Rossini la Valsul Matei si la multe multe alte ingenuozitati muzicale.
Nu a fost numai un concert in spiritul Craciunului, a fost mai mult decat atat, pentru c-am reusit sa radem si sa aplaudam nebuneste pentru inca o cantare si inca una si inca una.
N-am crezut ca voi iesi razand vreodata de la un concert de opera. But i did.

Movie: Planet 51

Nu iti recomand filmu daca esti extrem de plictisit pentru ca e tare posibil sa te plictisesti mai tare.
E un film light asa, de o dupa-amiaza cand nu ai chef sa privesti ca tampitu la teveu si nu ai ce pentru ca nu e nimic frumos acolo. Exact cum zicea Woodie Allen "nu aruncati gunoaiele, din ele se fac show-uri teve", e, cam asa trebuie sa fie si starea ta ca sa dai drumu la Planet 51.
Tema e interesanta, ar fi plina de istoria anilor '50 din America, vorbeste despre nebunia de dupa evenimentul cu pricina, dar vazuta din cealalta perspectiva, adica din perspectiva extraterestrilor.
Ete si traileru.

Cum sa fii vaca in intersectie

Va zic eu, nimic nu poate fi mai enervant intr-o seara cand stai la coada la alimentara sa-ti iei un bilet, si se baga o femeie cam de varsta medie tupeista, exact cum sunt soacrele alea de baieti simpatici, care stiu ce odor au acasa si se dau tantose prin autobuze, supermarketuri si piete. Exact asta te poate enerva la culme.
Sa vina dupa tine la rand, sa se bage in fata ta si in momentul in care tu ii dai un cot subtil pentru a vorbi cu vanzatoarea sa iti mai atraga si atentie ca te-ai bagat in fata ei.
Da, de la alimentara imi luam bilet pentru ca era tarziu si nu mai era nici un chiosc de ziare, deschis.

Si ramai asa uimit, pentru ca ai inauntru un atac de revolta cu uimire, adica de unde atata tupeu?!
Si apoi iesi din alimentara inca uimit si revoltat si te indrepti spre statia de autobuz, afara ploua si e frig si asta cu siguranta ca nu poate decat sa-ti alimenteze furia de mai devreme, si observi o masina parcata prost pe locul unde trebui(a) sa opreasca autobuzul.
Si te intrebi tu asa in sinea ta, oare care a fost boul care a parcat fix pe semnul mare cat ceapa lu nea Ion "BUS".

Iar apoi aflii cu stupoare ca nu era vorba de un bou, ci de o vaca. Si mai mult decat atat, e vaca care iti starnise starea de mai devreme.
Mare e gradina ta Doamne!!!

Din intelepciunea feminina...

...asta ca sa fiu in tandem cu don' codruttzz.
Barbatii sunt ca politica, intr-un final oricum te vor dezamagi!

Pazvante Chioru

Habar n-aveti cine a fost Pazvante Chioru.
Dar puteti afla aici

Recenzie de weekend

Tam param pam pam, ce ati facut prin weekend? V-ati distrat? Sper c-ati facut-o si sper c-ati si inghetat bwahahahahahha!

Vineri seara am iesit in noul Pulse, cu prietenii pe care nu i-am mai vazut de la revolutie, vorba 'ceea, si am mai stat la o barfa usor inchisi in club de plictiseala. Habar n-am ce-a fost vineri in constanta si unde s-a scurs spuma din oras, da' in club nu era aproape nimeni, si daca mai aparea cate unu sigur era plictisit. Nici muzica n-a fost prea mijto, ca de, are si muzica mandria ei, pe cine sa destinda??!!

Apoi inspre noapte asa, am mers in....in...in Epoca Metalelor doamnelor si domnilor, in mijlocul negativismului, cum imi place mie sa spun. Nu mai fusesem de mult, de aproape 2 ani cred la lumea neagra si inchisa si underpamanteasca a constantei. Vroiam sa zic c-a fost chill, da' nu prea a fost. Am baut un ceai de Epoca si am plecat acasa.

Sambata a nins!!
Si am privit cu uochisorii pe geam O.O uaaaaaa!
Si seara am mers la party party in Friends, la ziua unui prieten unde am topait putin, desi cica n-am voie, da' nu se pune, ca m-am simtit bine si nu cred ca zice cineva ceva.
Duminica seara, pentru cunoscatori, piesa de teatru PeTrecerea Sufletului a fost amanata, din cauze obiective. Ne pastram biletele si mergem cand s-o mai juca, cert e ca eram tare entuziasmata s-o vad dar n-a fost sa fie.
Am aterizat la un ceai si-o pizza ca sa tot uitam de amaraciune.

Concluzia weekendului care doar ce-a trecut, de fapt e concluzia mea despre weekend, nu a lui despre mine, e ca in sfarsit incep sa ma comport ca un om normal si sa uit toata nebunia prin care am trecut.
Si inca un lucru mega important: nu trebuie sa mai pun mana pe operatie cand stranut!!!! aaaaaaaaaa :D stiu eu ce stiu!
Va pup!

Movie: Four Rooms

Saptamana asta va recomand un film suculent de mijto, din '95, semnat Quentin Tarantino. In opinia mea, desi nu pot spune ca-s o impatimita a stilului Tarantino, Four Rooms este poate cel mai reusit film al lui.
De remarcat este impresionabilul Tim Roth, pe care eu il mai urmaresc si in serialul de senzatie Lie to me.

Barbatii si cadourile

Aveam o discutie cu un purtator al sexului masculin despre cadourile din aceasta perioada a anului. Am observat ca in general barbatii, si nu vorbesc aici despre cel cu care imi purtam dialogul simpatic, fug de gesturile romantice recunoscute in public.

Nu-i vine greu unui barbat in momentul in care vine Craciunul, de exemplu, sa mearga cu bucurie asa cum merg femeile, prin magazine si sa caute cadoul ala parfect, de multe ori simbolic care sa umple ochii de bucurie, femeii de langa el.
Cine zice ca barbatii nu sunt in stare de asta, cred eu ca-i cam subestimeaza.
Numai ca barbatii sunt in stare sa faca cadouri frumoase si super simbolice cu pretul de a nu le recunoaste in public ingenuozitatea. Le e rusine, cred.

Zic eu ca ei se gandesc ca nu le prinde bine imaginii sau eu stiu cum sa zic, de preocuparea lor din pricina cadoului.
Un barbat mereu va spune "eh, treceam pe acolo si mi-a sarit in ochi si am zis, asta e pentru X-uleasca mea". Niciodata "daa, m-am gandit 10 zile pana sa merg sa ti-l iau, treceam zilnic de la munca si ma framantam in fata vitrinei daca e pentru tine sau nu". Nu. Niciodata.
Noi insa, ca sa fac asa o usoara comparatie, noi ne framantam si ne mai si dam de gol. Habar n-am de ce, pentru ca poate nu ni se pare un lucru de ascuns.

Si eu purtam discutia asta despre cadouri, nu neaparat despre ce va ziceam mai sus, ci despre ce prefera mai mult un barbat sa faca cadou, daca un lucru simbolic, gen o lumanare cu un mos craciun rasucit, sau o chestie practica.
Eh aici depinde. Pentru ca ambele se pot lua fie din graba si lipsa de inspiratie, fie din prea multa ingenuozitate si lipsa de material.

Cert e ca mereu un cadou primit, va avea o incarcatura in el. Fie ca este un cadou luat cu multe ganduri in spate, care va aduce cu el emotia si curiozitatea in ochii celui care-l ofera, fie un cadou luat la repezeala care reprezinta totusi un efort mai mult sau mai putin potrivit si care isi are la fel o curiozitate si o emotie in el.
Vorba unei reclame de la tv in care apare Teo, de la celebrul grup de stand-up comedy Deko, parca de Craciun ne tampim cu totii, primim o lumanare banala si ne miram la ea de cat de mijto e.

Am vorbit cam mult, dar ce vroiam sa zic, am zis.
Nu mai subestimati barbatii doamnelor, pentru ca si ei sunt in stare de cele mai frumoase cadouri si gesturi, chiar daca uneori sunt orgoliosi si mai duri asa.

Din piata, pe scena de balet

Astazi parc-as protesta putin impotriva frigului care ne tine mai mult in casa decat pe-afara. Imi ingheata nasul la fiecare pas pe care-l fac si nu prea ma incanta lucrul asta.

Dimineata cat ma duc la piata dau cu nasul numai de tigancuse care vand linguri de lemn si capace de fonta si nu-mi vine greu sa le inteleg, adica vor si ele sa castige un banut o data cu sarbatorile, administrandu-l cum stiu ele mai bine, nu ne intereseaza asta, numai ca tigancile in general, fie ele ca vand capace, oale sau ciorapi au un stil foarte agresiv de a-si prezenta produsele.
Rareori se mai opresc oamenii langa ele sa se uite cu atentie ce vand, iar cand se mai intampla sa se mai opreasca cineva, acel cineva este cu siguranta vreo babuta cu multa rabdare care nu se grabeste musai undeva.
Oricum este mult mai acceptata privirii o tigancusa care vinde ceva decat una care se izbeste de poseta vreunei trecatoare.
Asta e, ni i-a dat Dumnezeu si trebuie sa traim cu ei.

In piata azi am mai observat o gramada de lucruri de ornament nu neaparat scumpe si pompoase, ornamente de bucatarie si nu numai pe care mamaitzele le accepta ca si cadouri in aceste imprejurimi de sarbatori. Asta daca nu vreti sa acceptati varianta mall-ului care pe mine ma oboseste teribil. Mi-a ajuns o singura zi in mall la cadouri ca sa nu mai calc pe-acolo curand.
Cert e c-au aparut si brazii, fie ei micuti si rataciti, lumea e intr-o continua agitatie si asta parca imi da senzatia de caldura.
Parca cu cat se agita lumea mai mult cu atat se incalzeste planeta mai bine.

Inca mai putem respira relaxati pana la nebunia finala care cred c-o sa fie pe saptamana viitoare, asa ca diseara eu una am intalnire la Oleg Danovski pentru o piesa de balet care sper eu sa-mi incante ochisorii.
Va pup, pana data viitoare.

Convalescenta pe drumuri

De duminica incoa' sunt pe stilul de recuperare la foc rapid, adica sunt un "du-te vino", plus c-am inceput sa ma si preocup de cadourile pe care e musai sa le fac anul acesta. Inceputu-i mai greu si cum 'femeie fiind, mallurile le cutreieram...", totul va curge...
Marea dezamagire e ca obosesc repede dupa cateva ore bune de mers, dar cred eu ca-ntr-o saptamana sunt taman buna de un jogging in stil haiducesc. Asa tip-til prin tabacarie, cine vrea sa ma ajute sa tin pasul glorios, e asteptat in incinta parcului.

In seara asta m-am aventurat pe ritm romantic de vals in Oraselul copiilor, si-am asistat la un teatru de papusi de nota 20. Plus c-am ras amandoi de parca aveam 5 ani. Daca nu era asa frig ramaneam pana la muzica populara. Asteptam sa ne trimita ea acasa.
Marea de kitchisme ne-a inundat ochii dar asa e frumos domne. Si tigani? Si tigani... Si vin dar mai multa apa? Si el...
Oriunde ne-am afla, Romania, Indonezia sau Peru, in preajma sarbatorilor e bine sa ne simtim ca acasa. E tot ce conteaza.

Asa ca voi aveti grija de ce imi cumparati anul asta de Craciun, ca eu am grija sa ma fac bine pana atunci :D

Concluzia zilei

Istoria ne-a aratat mereu ca din istorie nu se invata nimic, niciodata. Asta e motivul pentru care ea se tot repeta.
Cred ca fiecare isi doreste sa aiba propriile lui greseli de pe urma carora oricum nimeni nu va invata.

Cacealmaua. Mandatul no 2

Ingrijorator c-a iesit Basescu deja nu mi se mai pare. Dupa ce a demonstrat-o prin atitudine azi noapte ca se poate umfla procentajul, azi aflam stirea bomba. Stire bomba pentru cine nu se astepta la meschinaria pdl-ului.
O sa mi se sopteasca vehement la ureche ca nu cunosc meschinaria psd-ului, ei bine cred ca nici voi tinerilor care protestati atat.

Mie una mi s-ar parea deplasat sa-l votez pe Basescu tocmai pentru ca sunt anti-psd. Adica, ce motiv mai e si asta?! Pentru ca-l am in cap pe Iliescu si am evenimentele mineriadelor, care sa ma scuze pustii de varsta mea care se antreneaza in fel si fel de comentarii pe bloguri si nu numai, dar habar nu aveti ce a fost la mineriade.
Voi daca aveti vreun habar, il aveti acum cand trebuie sa puneti stampila unde trebuie pe buletin. Si daca mai asociaza cineva mineriadele cu votul asta din 2009 cred ca ma ia nervii. Ce rahat de legatura sa existe intre 1990 si 2009. Iliescu?!
Bine ca-l scaldati pe Iliescu in noroi doar pentru mineriade, dar pentru mana care a condus Romania post-comunista, pauza.

Si cum spuneam mai sus, nu ma ingrijoreaza c-a iesit Basescu, pentru ca la diferenta mica de azi noapte, ma asteptam sa ma trezesc azi pe cu totul alte rezultate, ceea ce este cu adevarat ingrijorator este procentajul acela de 50% care a votat pentru el. Ceea ce din punctul meu de vedere inseamna o juma' de Romanie care il vrea pe el. Asta mi se pare ciudat raaau. E ca si cum iti doresti o Romanie fara guvern si cu tiganeala prin conducere.
Luciditate le doresc in continuare celor care ne conduc tara si multa dar multa rabdare celor care vor lucra cu ei.

Persona

Asta e un moment publicitar, dar tin sa va recomand o trupa din Timisoara care mie imi place mult mult de tot.
Ascultati-i aici

Sarbatori frumoase!

In seara asta am ascultat primul colind.
E suprem sentimentul pe care ti-l da cantarea asta in luna decembrie.
Te antreneaza la liniste, la bunatate si la iertare.
Ma gandeam mai devreme cand il ascultam cat de usor si firesc este sa iubim si atat. Ma intreb acum de ce nu ne este de ajuns doar sa iubim? Sa oprim totul in acel loc.
Ne complicam pentru ca in final sa ne simplificam atat de mult.
E mesajul pe care il da toata lumea si pe care nu am de gand nici eu sa-l las deoparte.
Va urez sarbatori cat mai pline de bucurie si lasati iubirea sa va patrunda asa cum va doriti si voi!

Concluzie de nefumator

Mai bine fumezi si ai parul imbacsit decat sa nu mai fumezi si sa te operezi de apendicita!

Un fleac...m-au ciuruit!

Uaaaa, tastez! Genial!
N-am mai privit un monitor de calculator de mai bine de o saptamana, de cand ma aflu in spital. Presimt ca v-a fost dor de mine, mie nu va mai spun. Cred ca ma declar alergica la ritmul de viata din spitale care numai ritm de viata nu poate fi denumit.
Nu ma intelegeti gresit, n-am vrut sa dureze asa mult, dar dupa 4 zile de tratat o infectie care nu-mi dadea pofta de mancare si care aparent era super enigmatica, un nenea chirurg se decide sa ma pipaie, apai si numai pipait nu poa sa-ti faca un chirurg cand iti masoara coastele si organele cu manutele lui de macelar.

Verdictul a fost apendicita acuta.
In aceeasi zi treceam dupa 4 zile de haos in spital, prin mainile acestui chirurg si prin emotiile unei taieturi care aparent stiu ca e banala pe langa altele, dar care ma dadea peste cap.
M-au ciuruit.

Urmeaza inca 3 zile de stat in spitale, fara somn si cu supa prin mate.
De-asta ziceam ca ma consider alergica la spital, pentru ca n-am reusit sa ma odihnesc decat vreo 2 ore pe fiecare noapte. Si experienta e mai mult decat sinucigasa.
Momentan sunt o leguma autentica, am facut ieri 10 minute la urcatul unor scari de bloc, din cauza celor 7 zile de stat numai in pat.
Azi pot sa zambesc si sa fac toate celelalte lucruri normale pe care voi le faceti zilnic fara sa le dati importanta.
Ma bucur c-am scapat de ce era mai rau si ca m-am intors acasa...