2009 in concluzii

Cea mai mare realizare: dubla expozitie Lipsa de galben Romania-Mexic. Cred ca si cea mai emotionanta zi din viata mea tot ziua expozitiei a fost.

Cea mai petrecareata petrecere: ziua mea in stil de bal mascat! A fost si una dintre cele mai minunate momente pentru c-am reusit sa-i strang cu mic cu mare si sa-i unesc mascati, nu oricum, de ziua mea. Ei mi-au colorat inima in 10 nuante de fericire. Prietenii mei pe care ii ador.

Cea mai reusita calatorie: Sighisoara, de departe. Pentru c-am pasit intr-o lume de poveste si pentru ca tot acolo am reusit sa ma indragostesc.

Cea mai mare pierdere: Dumnezeu sa-l odihneasca in mainile Lui, Regele a parasit scena!

Cea mai infricosatoare experienta: noaptea, pe Grind. Cand vroiau sa ma duca cca 100 de m prin buruieni de 2 m, cu luna ca un neon in cap, cu niste vajaieli dubioase si cu gandul numai la porci mistreti.

Cea mai de c...t experienta: trezirea de dupa anestezie.

Cea mai buna alegere la cumparaturi anul acesta: Stradivarius

Cel mai bun album: Florence and the Machine-Two Lungs

Cel mai romantic loc: Gura Portitei

Cel mai mare dor: pleaca spre Madrid.

Cea mai buna carte care mi-a trecut prin maini anul asta: Stephenie Meyer-New Moon

Cel mai bun ceai: Fruit Garden (Hang Out)

Cel mai mult am ascultat: Blue Foundation iar cel mai bun film strain, cu unul dintre cei mai buni actori ai acestei lumi, Heath Ledger, odihneasca-se in pace, The Dark knight.

Cel mai frumos vis neimplinit: o Amelie cu tenesi rosii pe un Chanselise de vara si un soundtrack ireprosabil de-al lui Yann Tiersen.

Poveste de Craciun (II)

Ultima oara cand fusese atat de linistit, in general lucrurile nu se intamplara chiar pe placul lui. Lenny avea impresia ca trebuie sa lupte pentru fiecare milimetru de implinire, iar toata calmitatea care il inconjura in statia din gara, il ducea cu gandul la vestea plecarii tatalui sau.
Inchise ochii pastrand putinele picaturi de apa sarata care ii invadasera neasteptat ochii.

Era iarna care avea sa-i ramana tanarului Lenny, toata viata, in minte. Era mahmur dupa o saptamana petrecuta prin baruri, telefonul suna isteric in timp ce Lenny isi facea de cap cu o femeie culeasa la nimereala dintre bunaciunile din bar. Cand a raspuns, cineva apropiat ii daduse vestea decesului tatalui. A plans ca un copil in bratele femeii care era dedesuptul lui si imediat dupa porni la drum in plina iarna.
Iarna luase stapanire pe intregul sat iar zapada acoperise cam tot peisajul familiar care-i mai aduceau lui Lenny amintirea copilariei. Isi jura ca nu va mai petrece nici o iarna in acel loc si in mare isi respecta promisiunea.
Si iata-l acum in plina iarna, asteptand autobuzul spre locul pe care nu ar mai fi vrut sa-l vada niciodata.

"Oamenii mari sunt oameni mici! Oamenii mari sunt oameni mici!". Lenny se trezi urland din visul sau si simti racoare pe spinarea transpirata. Se ridica din pat si privind la fereastra inghetata vazu o mare de alb pe care o tinea minte de anul trecut, peste aceleasi locuri.
Se schimba si iesi din camera, cautandu-i pe ai lui.
In casa nu era nimeni, dar de afara glasurile de copii erau atat de tipatoare incat Lenny deschise usa sa vada despre ce era vorba.
Cand frigul de afara intalnise pentru prima data pieptul vioi si transpirat al lui Lenny, mirosul de iasomie ii aparu tanarului exact ca in vis, invadandu-i narile mari. Albul ce-i umplea acum ochii si glasurile de copii pe care nici macar nu-i mai vedea in acea imensa ceata de zapada, adusera lacrimile in ochii copilului Lenny care pentru un ultim moment isi zari copiii jucandu-se zi zburdand de fericire.
Simti frigul cum il doboara pana cand corpul sau ajunse sa se lungeasca pe zapada atat de alba.
Vocilor copiilor sai il insotira pana tarziu, cand nimic nu se mai auzea din lumea pe care o lasa in acea dimineata.

Lenny arunca tigara langa picior si-o zdrobi cu bocancii lui mari si obositi. In sfarsit un microbuz isi facut aparitia, avand scris pe pancarda lipita de parbriz, destinatia la care vroia sa ajunga el. Se urca repezit si se aseza cu ochii la geam, reluand ultimele franturi din gandurile de pe peron.
Cand ajunse acasa isi intalni mama pe care o saruta cu atata dor si-si imbratisa tatal a carui amintire ii venea mereu in gand.

Cand Lenny raspunse la telefon, vocea femeii de la celalalt capat la firului ii spuse cu vocea tremuranda ca Andreea a nascut un baietel. Isi impacheta putinele lucruri scoase din geamantan, isi pupa mama si fugi ca un bezmetic inspre statia de microbuze.
Cand ajunse in fata spitalului, picioarele i se inmuiara, capul ii era stapanit de o vajaiala puternica, iar inima ii tasnea din piept ca a unui copil.
A doua zi de Craciun, Lenny avea sa fie tatic.

Strangandu-si in brate copilul, cu lacrimi in ochi, lui Lenny ii venea in minte o voce indepartata si atat de cunoscuta auzului care ii repeta fara incetare "Oamenii mari sunt oameni mici! Oamenii mari sunt oameni mici!".

Aceasta povestire este inspirata dintr-un caz real.

Poveste de Craciun (I)

Pentru a nu stiu cata oara in dimineata asta se auzea tropaitul infernal al telefonului de pe noptiera. Exact ca un ursulet de plus care se tara pe bucata de lemn uscat, ceasul investiga o noapte petrecuta departe de orice secret pe care Lenny l-ar fi putut ascunde. El insusi, tolanit ca un betiv pe patul plin de margele, refuza confruntarea directa cu intreaga dimineata.
Soarele restantier din ultima saptamana se juca pe corpul barbatului atingandu-i pielea alba si saturata de mirosul din camera. Toti porii tipului duhneau in incaperea plina de o dezordine crunta.

Dupa un sfert de zgomote tiuitoare, telefonul isi inceta ritualul sec si enervant de la acea ora. Lenny rasufla oarecum usurat de acest lucru.
Barbatul locuia intr-un cartier slab populat si rau famat de la marginea Paris-ului, unde in fiecare seara se auzeau alarmele boutique-urilor sau a masinilor prost parcate. Lucra ca spalator de vase la un restaurant din centru, lucru care ii umplea ziua cu minimum 2 ore pe drum pana la munca si apoi acasa. In ziua de salariu lua taxi-ul, pentru ca de obicei se trezea tarziu si ingropat intr-o mare de lazi de bere. Locuia singur, si asta nu-i dadea prea mari batai de cap cu aranjarea lucrurilor prin apartament, decat atunci cand venea acasa cu vreo femeie mult prea pretentioasa pentru gusturile sale. Il enerva la culme sa i se spuna ce sa faca cu viata lui si in mare evita sa ajunga de sarbatori acasa. Mereu ajungea a2a zi invocand fel si fel de motive stanjenitoare pentru parintii grijulii si oarecum normali avand in vedere comportamentul fiului lor.

"Sunt Lenny si sigur ma doare capul, lasati-mi un mesaj dupa bip si va sun eu candva" apoi se auzi un bipait care-l zgudui putin, urmat de mesajul pe care fara sa vrea il auzi semi treaz "tipule, sunt la Cafe ou soucre de juma de ora, ai plecat macar de acasa? Daca mai esti acolo suna-ma! Ai auzit Len? Suna-ma!". Se mai auzi un bipait dar nu asa de puternic pentru Lenny care masura acum cu ochii inchisi ultimele cuvinte auzite la telefon.

Afara era asteptat de frig pentru perioada asta a anului, iar dupa gerul de noapte trecuta se formase pe strazi un strat considerabil si alunecos de gheata.
Din blocul sumbru da navala afara un barbat de o statura medie, ciufulit in cap, imbracat gros dar cu pielea din jurul gatului la vedere, care isi astupa parca ridiculizat fata cu mainile deja rosii.
Se opri dupa cei 5 m facuti sa-si inchida parpalacul pana la baza gatului. Atunci i se descoperise fata uracioasa si mahmura.
Lenny facu cca 20 de minute pana la cafenea insa nu gasi pe nimeni acolo. Cel putin, nimeni cunoscut. Se scotoci in buzunare dupa ceva insa nu gasi nimic care sa-l multumeasca. Isi trecu mana prin parul valvoi si pleca inapoi spre apartament.

Cum noaptea trecuta nu apucase sa doarma decat vreo 2 ore, Lenny se hotara sa ramana acasa respingand toate apelurile care veneau cu intentia de iesire. Isi lua un film, 1 bere si se tolani in pat astepand sa adoarma.

Era aproape de pranz si Lenny intra cu bagajul imens in curtea parintilor sai. Acestia il intampinasera cu bucurie si-l poftira ca pe un musafir de onoare in sufrageria plina cu de toate. De la mancaruri la fel de fel de prajiturele si un brad imens impodobit ii umplura barbatului fata de bucurie. Un sunet de clopotei se auzi de la poarta iar doamna casei se indrepta sa vada cine venise in vizita neasteptata. Copii veniti cu colindu le cantara celor 3 cantecul de ajun si primind cativa banuti se indepartara cu vocile lor pure spre alte porti primitoare.

Dupa un ceas de vorba, la poarta se mai auzi o sonerie inceata. De aceasta data Lenny se ridica lasand-o pe mama sa nu se mai ridice de la masa.
Deschise usa casei si simti un adanc miros de iasomie invadandu-i narile butucanoase. Nu vedea nimic in fata ochilor si avu un moment de ezitare, insa cunoscandu-si destul de bine curtea parinteasca porni pe drumul care ducea la poarta. In jurul lui animalele scoteau niste sunete de suferinta pe care nu le pricepea, iar luminile care se vedeau din fata fantanii si apoi din centrul satului erau mancate de o mare de intuneric.
Lenny se simtea ca pe platourile de filmare ale unui film de groaza. Deodata zgomotele animalelor se auzeau mai tare si mai tare iar tanarul de atata spaima se intoarse brusc inspre calea de unde venise, insa nimic nu mai era acolo, parca nici nu se clintise din loc, pe orice parte ar fi mers era numai o poarta in zare care de-abia se vedea si cu o silueta asteptandu-l acolo.
Vru sa tipe dar simti un nod asa greoi in gat incat nu-i permitea sa scoata nici macar un sunet. Panica ii inlemni picioarele iar inima in piept batea atat de tare incat numai ea se mai auzea in sunetele acelea infricosatoare ale curtii.

Lenny se trezi brusc si isi potrivi cu privirea ceasul de la mana, vazand ca nu mai are timp de dormit. Se ridica si napustind peste geamantanul din coltul camerei, arunca acolo 1 pereche de pantaloni si 2 pulovere. Isi lua pasta de dinti si o carte de pe noptiera si pleca grabit lasand in urma lui o intreaga parada de tricouri si boxeri pe sub pat si peste tot in camera.
Ajunse la gara si nu gasi nici un autobuz care sa-l duca acasa. In fond era a doua zi de Craciun si pe strazi inca mai era pustiu, iar sansele sa gaseasca o masina sa-l duca la tara, erau slabe mai ales pe o vreme ca aia.
Isi aprinse o tigara si se propti cu spatele de un perete, asteptand orice miscare.

Reusi intr-un final sa ajunga la poarta debarasandu-se instantaneu de toate sunetele ce-l inconjurau. Acolo il astepta un baietel imbracat intr-un cojoc vechi pe masura lui si cu niste ochi mari care il priveau pesemne cu ura pe tanarul Lenny.
Inca speriat, niciunul dintre ei nu scoasera vreun sunet la intampinarea celuilalt.
Din casa se auzi un tipat ingrozitor iar parintii barbatului iesira cutremurati afara. Lenny fugea terorizat inspre ei in timp ce pe fata lui se citea o spaima nemaiintalnita.
Se napusi in casa si incuie usa repezindu-i cu brutalitate pe ai lui.

Va urma

Despre blind date!

Anul trecut impreuna cu don' Codruttzz am dat nastere la o categorie de scris pe numele ei 'La tranta cu sexele".
Asa ca fiecare dintre noi arunca o minge la fileu, si apoi pe tema incercam sa aberam fiecare in stilul lui propriu si personal.
Ce a fost de mult, dar ce a iesit acum...:)

Zambetul necunoscut,

, de Codruttzz

Las usor telefonul sa alunece ca pe un tobogan pana ajunge pe pat.
E greu de crezut ca de la o varsta mai poti face asa ceva…
Obisnuiam sa fac asta in liceu cand nici mijloacele de comunicatie nu prea ne ajutau…dar acum, la 27 de ani?
Parca mi-e putin ciuda ca am acceptat…da, ciudat, nu sunt si suparat…ma intriga acest sentiment…ma face parca sa traiesc, sa curga energie prin mine.
A trecut ceva timp…o relatie de lunga durata iti anestezieaza simturile, iti atrofiaza instinctele si te moleseste complet descupanindu-te serios in aceasta jungla a barbatilor.
Realitatea isi trage iar partea…a castigat iar lozul cel mare….potul ce gras la masa verde…e zdrobitoare.
Un “blind date”! Ce haios suna. Ce serios suna!
Gandul meu zboara la ce fel de femeie voi intalni? E bruneta? E blonda?
Zambeste cu acel zambet cu care m-am obisnuit? Rade cu aceeasi pofta? Viseaza cu aceeasi minte? Respira acelasi aer? O nebuloasa…
Un mister total tinand cont ca nici nu a vrut sa imi fie aratate poze cu ea…sa fie descrisa…sa comunice cu mine…a preferat sa lase mana destinului sa ne ghideze spre neprevazut.
Zambesc din nou. Incepe sa imi placa, incepe sa ma cuprinda euforia, incep sa traiesc.
Ma uit in sifonier si nu stiu ce sa aleg…alta data alegea altcineva pentru mine. Se pricea mult mai bine. Acum ma chinui sa inlatur acest gand care ma sacaie…pun mana repede pe ceva si ma imbrac. Stiu sigur ca nu trebuie sa imi lipseasca fularul gri si caciula cu “plete rasta”!
Ma bufneste un ras isteric si nu ma pot opri. Ce o fi fost in capul meu cand am spus ca dupa asta voi fi recunoscut?? Mamaaa….si rad iar!
Sunt gata! O ultima privire in oglinda din baie aburita inca de la dusul de mai devreme…sunt bine! Nu mai sunt ce am fost odata dar nici departe nu sunt…ma magulesc si eu asa…gandirea pozitiva si atitudinea care reiese din aceasta este totul. Sunt pregatit.
Masina aluneca usor pe soseaua uda de la topirea ghetei ce a transformat orasul intr-un mare sat de iglu-uri.
Ajung cu 15 minute mai devreme…ca de obicei. Simt cum nervozitatea ma cuprinde. Intrebarile incep sa curga…
O fi frumoasa? Slaba? Grasa? Cu pistrui? Blonda? Bruneta? Roscata….mmmmhhh ce bine ar fi sa fie roscata…nu am mai iesit cu roscate de mult…nu am mai iesit cu femei de mult…doar cu una…offff…
O fi mai inalta ca mine? Prea scunda?
Incetez…daca nu ar fi meritat macar o intalnire nu cred ca mi-ar fi povestit Adriana de ea…are ceva aparte inseamna.
Cum am intrat eu in acest joc? Stiu de fapt…dar mi se pare prea copilaresc ca sa il recunosc…am acceptat pentru ca mi s-a parut nastrusnic de frumos la o varsta asa frumoasa .
“sa va cunoasteti ca in secolul XVIII, pe nevazute, pe neauzite, deodata asa, sa vedem cum functioneaza acest mecanism stravechi” mi s-a zis. Cum sa nu accepti aceasta provocare? Acest joc, acest inceput de poveste parca…
Gandurile o iau razna dar ochii sunt fixati statuia aceea inca inghetata care priveste necontenit marea. Acolo trebuie sa apara si ea cu a ei esarfa albastra stransa de doua ori in jurul gatului.
Nu prea e lume dar parca orice fiinta care trece pe langa statuie imi taie rasuflarea…nu e ea…undeva, adanc in sufletul meu ranit, nu imi doresc sa apara. Imi doresc sa raman cu dezamagirea, transformata in o fericire interioara seaca, cu gandul ca femeia visurilor mele am pierdut-o si nu o sa mai fie nimeni ca ea…dar scutur din cap si ma gandesc ca asta nu e atitudine pozitiva…ce a fost a fost…sa ramana asa…
Inghit in sec cand observ ca…ratacit prin gandurile mele, dorinte si alte sentimente…o silueta in negru isi facuse aparitia in fata statuii…
Ii trag o injuratura printre dinti si ies repede din masina…
Ma deplasez deleghidat ca pe o banda de alergat dar parca nu ajung la final…dureaza o vesnicie sa ajung din strada …15 metri parcursi parca in 30 de minute…asa de incet curge timpul…
Statura medie, o caciulita neagra impletita ii acopera parul, un palton negru si esarfa albastra ii contureaza spatele frumos…totul terminandu-se cu o pereche de pantaloni si niste cizme.
“Buna seara” ma adresez usor incercand sa nu o sperii provocand exact ceea ce nu mi-am dorit.
“Uuuu…ce m-am speriat” spune domnisoara in timp ce se intoarce spre mine cu un zambet pe care nu stiam ca il merit.
“Salutare! Deci, tu esti Alex!” si isi mareste zambetul ca un fel de recompensa pentru prezenta mea acolo.
Zambetul ei scoate in evident o dantura frumoasa, nu perfecta, dar frumoasa . Zambetul ei primeste nota maxima. Este acel zambet care te determina sa zambesti inapoi, te forteaza sa fii fericit, te scoate din sarite cu naturaletea lui.
“Salut Elena!” zic un pic inecat.
Si mainile noastre se strang intr-un gest electrizant .
“Hai sa ne plimbam putin…vrei?” ma intreaba sigura pe ea stiind ca nu am cum sa o refuz.
Discutia incepe timid dar sigur. E clar ca niciunul dintre noi nu e tacut din fire. Fiecare povesteste, fiecare intreaba, fiecare rade…glumele se innoada ca parama in mainile unui marinar experimentat.
Singura trasatura a fetei care imi sare in evident este zambetul ei cu o singura gropita in obrazul drept. Ma uit la ea si este tot ce vad.
Nu e urata, nu e grasa, nu e mai inalta, nu e “papusa” dar e asa de naturala. Daca as putea sa musc din ea sunt convins ca ar avea gust de piersica. Zambesc continuu si gandurile mele o iau spre calea masculine…spre ce i-as face, cum i-as face…dar ma opresc…momentul e prea real sa ma gandesc la lucruri care i-ar strica gustul.
Nasul ei incepe sa se inroseasca, obrajii asemenea…si e timpul sa ne adapostim undeva.
Ideile ei nastrusnice ma amuza teribil dar nu o pot refuza desi prima reactie a fost sa schimb locatia…dar am zis ca merg pe mana ei.
Localul unde am intrat e unul comunist rau cu mese vechi si un aer greu inauntru dar acesta locatie va face ca amintirea acestei zile sa dainuiasca peste ani indifferent de finalul acestei povesti.
E caldura inauntru iar chipul ei incepe sa se dezmorteasca. Isi lasa usor paltonul pe scaun iar eu imi aduc aminte iar prea tarziu ca trebuie sa o ajut sa se dezbrace si sa ii trag scaunul…am pierdut momentul, dar asta e…trecem peste capitalizam in alte momente.
Maleta ei ii scoate in relief o pereche de sani frumosi. Mai mici decat speram dar frumosi . Cum or fi la atingere? Dar iar ma gandesc la lucruri pur sexuale si zambesc si ea realizeaza asta, face o conexiune si imi arunca mingea la fileu:
“Te asteptai la altceva?” si imi zambeste iar de data aceasta putin razbunator asa dar dulce ca mierea.
“Nici nu stiu despre ce vorbesti!” imi recunosc vina si zambesc si eu.
Isi da jos si caciulita lasand in aval un par frumos, brunet, putin ondulat care se potriveste perfect cu toate trasaturile ei. Daca as fi fost pictor pe ea as fi vrut sa o pictez.
Discutia aluneca usor, vinul rosu ne imbujoreaza la loc, zambetul ei inca nu imi da pace…
Mainile ei gesticuleaza usor, ochii ei caprui ma analizeaza discret.
Suntem in aceeasi situatie. Tatonam. Apreciem. Punem in balanta. Nimic mai normal. Suntem constienti de jocul nostrum strategic si parca ne intrecem. Vorbim de copilarie dar ochii nostrii se dueleaza ca doi indragostiti in pat cand se bat cu pernele. E fantastic de bine. Ma simt reimprospatat. Parca am mancat spanacul celebrului Popeye!
Doua ore speciale intr-o “carciuma”, vorba parintilor, deloc speciala la inceput dar cu semn de carte in varful ei la plecare.
Vreau sa fiu gentleman dar ea nu ma lasa. Achitam nemteste si plecam. Ma ofer sa o conduc si iarasi sunt refuzat…dar si cand sunt refuzat nu ma pot supara. Nu te poti supara pe soare ca rasare in fiecare dimineata…ma simt ca in liceu cand profesorul meu preferat imi punea 4 cu zambetul pe buze iar eu ieseam fericit de la ora de parca as fi luat un 10.
“Am petrecut o seara minunata…si mi-ar placea sa mi se mai intample de cateva ori in viata asta” recunosc placut impresionat de silueta ei iar acoperita de palton si caciulita.
“Si eu, trebuie sa recunosc, am simtit acelasi lucru” isi exprima gandurile cu un val de aburi Elena.
“Ma gandeam…” dar ma intrerupe scurt cu aratatorul mainii drept presat pe buzele mele putin inghetate.
“Stiu ce vrei, Alex!” si imi zambeste iar…
Nu mai resist sa vad buzele acestea zambind asa frumos stiind ca apoi nu le pot saruta patimas.
“Stii ce vreau?” ma intreaba cu o privire smechereasca si cu gropita in obraz.
“Ce?”
“Trebuie sa afli asta…”
Pana sa descifrez ce a vrut sa zica silueta ei deja inainta fulgerator de repede spre straduta lasandu-ma singur si in bataia vantului, nedumerit, trasnit de fulger parca, inmarmurit in mijlocul falezei.
Un vant puternic ii poarta inca parfumul acela special bun de pus in rama.
Se pierde in intuneric si zambesc . Sunt din nou fericit.

Povestea unui sconx,

, de Mona

Inainte de a incepe acest post-duet trebuie sa fac o singura precizare : detest blind date-urile.
Motive :
1. Pentru ca iti dau o stare de presiune cerebrala si fizica
2. Pentru ca te fac sa iti arunci sifonierul pe tine
3. Nici macar nu te gandesti la un Fat Frumos, iti inchipui numai capcauni urati si modalitati de scapare de ei.
4. Prietena ta cea mai buna va afla ca ti-ai dat a6a intalnire pe saptamana asta, pentru ca evident o suni sa-i zici sa te sune la ora x, ca sa ai motiv de plecare.
5. Niciodata nu esti atenta cum il cheama, pentru ca atentia o ai pe tine si pe felul in care iti pronunti numele. Toata viata ai facut asta, acum tre sa ii acorzi si atentie.
6. Ai senzatia ca oamenii din barul unde mergeti stiu ca sunteti la prima intalnire.
7. Te gandesti cum sa mimezi cat mai bine primul contact vizual si ti-e teama sa nu dai gres.
8. Si cel mai important, te oftici ca nu poti niciodata sa fii tu si atat la prima intalnire.

Pregatirea pentru un blind date.
Mereu am refuzat sa ma gandesc la cum va fi. “Probabil o sa vorbim despre furnici si despre cum fac ele sex, daca nu vom avea despre ce”, ma gandesc in timp ce imi aplic fondul de ten pe obraz.
Nu ma gandesc niciodata la ceva anume sa-i zic si mizez pe instinct. Pana la urma, trebuie si fata lui sa-mi zica ceva.
Cred ca ma uit de 4860 de ori la poza inainte sa hotarasc ca trebuie sa ma intalnesc si musai vorbesc de peste 3 ori cu el la telefon. E foarte important sa ma obisnuiesc cu vocea lui inainte de a-l vedea. Va imaginati un 2 metrii cu voce de cocostarc?! M-as strica de ras.
Deschid sifonierul. Aia nu, aia nu, mmm, nu, asta nu...Da!
We have a winner!
Nu incerc in general sa ma imbrac pompos de prima data pentru ca se simt fortarile in vestimentatie si nu vreau sa ii dau impresia ca am stat 4 ore sa ma pregatesc.
Am grija sa ma machiez impecabil. Fara graba si ordonat, mai sterg din cand in cand acolo unde vad ca exagerez. Apoi ma intreb stupefiata in oglinda “ oare daca ii dau sms si-i zic ca nu mai vin?”. (batai de inima) Imi trag un dos de palma in capul invechit si-mi continui machiajul.
Cat timp imi asez rimelul suav pe gene, imi mai vin in minte fel si fel de expresii de-ale lui si imi simt un zambet scurt in coltul stang al gurii.
Abia acum imi dau seama cat de mult imi doresc sa-l cunosc. :)

Minutele dinaintea intalnirii.
Am emotii. Ok?! Si ma uit din 10 in 10 secunde la ceas pe drum.
In general nu intarzii, nici un minutel. Mi se pare ca daca eu pot fi punctuala de la prima intalnire, el cu siguranta nu se bazeaza pe asta si va veni acolo cu cel putin 10 min.
Ma indrept usor spre punctul de intalnire.
Zaresc in fata mea un cuplu de batranei care ma privesc insistent. De fapt se holbeaza. Ma intreb, ori mi-am dat cu prea mult ruj, ori ei stiu ceva. Poate stiu unde ma duc. Imi zgaltai capul usor exact cum isi facea Tom in desene. Pentru luciditate, normal.
Continui.
Clar nu sunt pe tocuri. Emotii si tocuri?! No way.
“Trebuie doar sa trec de colt si cu siguranta il voi zari acolo”, gandesc eu ca o eroina.
Trag aer adanc si privesc spre locul de intalnire. Vad puhoi de baieti parca ca intr-un sir indian cum vin spre locul unde ma aflam eu. Pasesc stanjenita fara sa-i privesc cu atentie.
Au trecut. Am ajuns in fata barului unde trebuie sa ma intalnesc si nu e nimeni.
Ma simt oarecum dezamagita si putin de tot infuriata.
Ma uit cu privirea fixa in spatele meu, cautandu-l.

Momentul inalnirii
Din gasca de baieti care trecuse mai devreme unul se pare ca isi ia ramas bun. Vine fuga spre mine si zambeste clapaug. Stiu ca se foloseste mai mult la urechi expresia “clapaug” da’ asa ranjea omu.
Stiti cum e cand va spalati cu apa calda si e bine, va incalziti, va relaxati si dintr-o data vine apa rece la dus? Cam asa trecusem eu printre stari. De la dezamagire la multumire.
Ma uitam si cred ca-mi placea ce am in fata ochilor. Simturile mele erau pe balcon mai mai sa cada, atarnate de felul in care el se uita la mine. Imi placea si cred ca ma simteam si fastacita putin.
“-Erai printre baietii aia?” Il intreb in lipsa de altceva.
Iar el imi raspunde cu ranjetul lui deja simpatic “da, vroiam sa vad daca mi-ai atrage atentia pe strada, cred c-am trecut cu baietii de 20 de ori pana sa vii”.
M-a bufnit rasul. Cred ca pentru o clipa s-a oprit sa-mi masoare zambetul si a facut-o cu atat de multa atentie. M-am simtit ca privita de un vecin de la balcon in timp ce fac dus.
Cred ca ma asteptam la replica asta, « ai un zambet frumos ! ».
s-a rotit pe calcaie si mi-a deschis usa unde aveam sa intram, loc stabilit cu mare atentie cu 2 zile inainte la telefon.

Stop cadru! Visati? :))) Hai sa vedem exact cum s-a intamplat.
Trec strada si il zaresc uitandu-se destul de des la ceas. Ajung in fata lui si timida de privirea la care inca nu ma uitam cu atentie, incerc sa-i zic un « hey »banal.
Se uita atent la mine si-mi zice “ha, esti prima care nu a intarziat!”, apoi incepe cu un ras ca de mamifer stricat la stomac. Prilej care imi face prim cadru la lopatarii idiotului.
In momentul ala, intr-un plan imaginativ, arat ca o schizofrenica care isi pune mainile pe fata si isi manjeste de nervi rimeul si fardul si tusul si tot.
Apoi se uita suav spre el, in acelasi hal de manjita, si-i spune cat se poate de tentant “ intram, sconxule?”.
.......................................................................................

N-am vorbit despre furnici si nici despre cum fac ele sex, desi mi s-ar parea dibusie curata sa aud o asemenea poveste.
A fost simpatic, mi-a zis bancuri cu Basescu (:))), si-a scapat lingurita pe jos si s-a dus la baie sa si-o spele singur, s-a inecat de 2 ori cu ciocolata calda, a raspuns de 2 ori la telefon cu “da, da, da, da, da, nu, da, da”, s-a uitat de 3 ori la fundul chelneritei si pe ultima suta de metrii mi-a vorbit despre un film pe care-l vazuse el cu spermatozoizi.

Ei bine cam atat cu blind date-ul nostru.
N-o sa pot niciodata sa merg pe o finalitate serioasa si plina de dragoste in blind date-uri pentru ca niciodata nu ies.
Suntem ca popandaii captivati de orice mica greseala pe care o face celalalt, iar noi la randul nostru exageram. Fie prin mimica, fie prin tonalitate, fie prin continut.
Nu cred in blind date-uri, dar sper ca don’ codruttzz a crezut mai mult. :))

P.S.

Am ramas fara bomboane de pom!

Movie: 500 days of Summer

Stiu ca pare, dar nu este o poveste de dragoste. Este tocmai inversul ei. E un film din randul carora reusesti sa tragi niste linii si poate sa inveti si ceva.
P.S. Super coloana sonora!

Ganduri si povestiri

De anul trecut iata ca am mai reusit sa mai crestem putin. Am mai suspinat la un gand, am mai ros o acadea, o cearta, o bucurie si multe zambete.
Asta am facut cel mai bine. Am reusit sa furam zambetele, fara ca ceilalti sa se prinda.

Imi aduc aminte una dintre frumoasele discutii pe care le aveam vara aceasta cu prietenii mei, unii dintre oamenii la care tin eu cel mai mult. Si discutam despre timp si despre existenta lui. Atunci cadeam toti la comunul de acord ca timpul nu exista, ca este de fapt un concept si atat.
Faceam asta pentru ca eram toti la masa, ne simteam bine, filosofam cum facem noi de obicei despre nimicurile noastre importante, si parerile noastre curgeau fara ca viata sa ne influenteze in vreun fel, cugetarea.
Astazi si la sfarsitul acestui an, suntem putin mai saraci in pareri si nu mai avem aceeasi cugetare.
Poate pentru ca nu suntem toti in acelasi loc. In sfarsitul acesta de an, pentru noi, timpul exista.

Cred ca la sfarsitul acestui an mi-am dat seama ca din imperfectiune iese perfectiunea si ca toata transformarea asta ar trebui sa ma surprinda si sa ma bucure. Asa cum este si natural.
Mai stiu un lucru important, si anume ca lumea nu are spatiu pentru visele mele multe si ca viata mea si oamenii care ma iubesc sunt singurele cadouri pe care le pot primi vreodata de craciun fara sa simulez bucuria primirii lor.
Am mai aflat anul acesta ca nu stiu absolut nimic despre mine, dar si ca nici de asta nu sunt atat de sigura...
De fapt nu sunt sigura de nimic, dar tocmai asta imi da ceritudinea ca toate ma intristeaza pentru a ma bucura din nou.
Asa ca Stop! azi vreau sa va iubesc.

Cel mai citit post

Stiti ca-s bune site-urile astea de masurare statistica asupra vizitatorilor?
Adica, acum in momentul asta trebuie sa apreciez cel mai bun post de-al meu ca fiind cel mai citit anul acesta si site-ul ala ma ajuta.
In urma lui, trag eu concluzia ca noi romanii suntem tare romantici. Cel putin lumea care ajunge la mine pe blog, e.
Cel mai citit post de-al meu pe 2009 este ..... Cea mai frumoasa poezie de dragoste

Pentru prieteni

Din adancuri

Cand intr-o ecuatie avem 2 barbati si o femeie, amandoi incercand sa fie friendly sau chiar mai mult cu ea, detronarea unuia dintre ei inseamna o "razbunare" la adresa ei. El va spune mereu un banc sau va incerca s-o jigneasca subtil pe ea ca semn de gelozie si de invadare a teritoriului.
Cand intr-o ecuatie avem 2 femei si un barbat, intotdeauna femelele se vor ataca reciproc pana la refuz pentru atentia barbatului.
Nu stiu ce naste concluzia asta in voi, dar in mine numai un sentiment puternic de misandrism.

nimic

Cu stupoare constat pentru a nu stiu cata oara ultima urma de falsitate din oameni.
Singurul lucru pe care mi l-au adus a fost scarba si umilirea, iar ultimul si nu cel din urma obiect de valoare pe care-l castig este curajul unui plan mult prea important pentru mine. Un plan de viata, de la care eu n-am de gand sa ma abat.
Nu mai pot trai langa oamenii astia. Nu mai pot.

Concertul de Craciun

Am mers aseara la un super concert de Craciun organizat in incinta Teatrului de opera si balet Oleg Danovski. Dirijor a fost d-nul Radu Ciorei care mie mi s-a parut absolut incredibil. Dansul impreuna cu toti solistii au reusit sa faca un spectacol incredibil aseara, parodiind mari sonete si cantece ale marilor compozitori din toata lumea. Au trecut de la Beethoven la soundtrack-ul Dallas-ului, de la Rossini la Valsul Matei si la multe multe alte ingenuozitati muzicale.
Nu a fost numai un concert in spiritul Craciunului, a fost mai mult decat atat, pentru c-am reusit sa radem si sa aplaudam nebuneste pentru inca o cantare si inca una si inca una.
N-am crezut ca voi iesi razand vreodata de la un concert de opera. But i did.

Movie: Planet 51

Nu iti recomand filmu daca esti extrem de plictisit pentru ca e tare posibil sa te plictisesti mai tare.
E un film light asa, de o dupa-amiaza cand nu ai chef sa privesti ca tampitu la teveu si nu ai ce pentru ca nu e nimic frumos acolo. Exact cum zicea Woodie Allen "nu aruncati gunoaiele, din ele se fac show-uri teve", e, cam asa trebuie sa fie si starea ta ca sa dai drumu la Planet 51.
Tema e interesanta, ar fi plina de istoria anilor '50 din America, vorbeste despre nebunia de dupa evenimentul cu pricina, dar vazuta din cealalta perspectiva, adica din perspectiva extraterestrilor.
Ete si traileru.

Cum sa fii vaca in intersectie

Va zic eu, nimic nu poate fi mai enervant intr-o seara cand stai la coada la alimentara sa-ti iei un bilet, si se baga o femeie cam de varsta medie tupeista, exact cum sunt soacrele alea de baieti simpatici, care stiu ce odor au acasa si se dau tantose prin autobuze, supermarketuri si piete. Exact asta te poate enerva la culme.
Sa vina dupa tine la rand, sa se bage in fata ta si in momentul in care tu ii dai un cot subtil pentru a vorbi cu vanzatoarea sa iti mai atraga si atentie ca te-ai bagat in fata ei.
Da, de la alimentara imi luam bilet pentru ca era tarziu si nu mai era nici un chiosc de ziare, deschis.

Si ramai asa uimit, pentru ca ai inauntru un atac de revolta cu uimire, adica de unde atata tupeu?!
Si apoi iesi din alimentara inca uimit si revoltat si te indrepti spre statia de autobuz, afara ploua si e frig si asta cu siguranta ca nu poate decat sa-ti alimenteze furia de mai devreme, si observi o masina parcata prost pe locul unde trebui(a) sa opreasca autobuzul.
Si te intrebi tu asa in sinea ta, oare care a fost boul care a parcat fix pe semnul mare cat ceapa lu nea Ion "BUS".

Iar apoi aflii cu stupoare ca nu era vorba de un bou, ci de o vaca. Si mai mult decat atat, e vaca care iti starnise starea de mai devreme.
Mare e gradina ta Doamne!!!

Din intelepciunea feminina...

...asta ca sa fiu in tandem cu don' codruttzz.
Barbatii sunt ca politica, intr-un final oricum te vor dezamagi!

Pazvante Chioru

Habar n-aveti cine a fost Pazvante Chioru.
Dar puteti afla aici

Recenzie de weekend

Tam param pam pam, ce ati facut prin weekend? V-ati distrat? Sper c-ati facut-o si sper c-ati si inghetat bwahahahahahha!

Vineri seara am iesit in noul Pulse, cu prietenii pe care nu i-am mai vazut de la revolutie, vorba 'ceea, si am mai stat la o barfa usor inchisi in club de plictiseala. Habar n-am ce-a fost vineri in constanta si unde s-a scurs spuma din oras, da' in club nu era aproape nimeni, si daca mai aparea cate unu sigur era plictisit. Nici muzica n-a fost prea mijto, ca de, are si muzica mandria ei, pe cine sa destinda??!!

Apoi inspre noapte asa, am mers in....in...in Epoca Metalelor doamnelor si domnilor, in mijlocul negativismului, cum imi place mie sa spun. Nu mai fusesem de mult, de aproape 2 ani cred la lumea neagra si inchisa si underpamanteasca a constantei. Vroiam sa zic c-a fost chill, da' nu prea a fost. Am baut un ceai de Epoca si am plecat acasa.

Sambata a nins!!
Si am privit cu uochisorii pe geam O.O uaaaaaa!
Si seara am mers la party party in Friends, la ziua unui prieten unde am topait putin, desi cica n-am voie, da' nu se pune, ca m-am simtit bine si nu cred ca zice cineva ceva.
Duminica seara, pentru cunoscatori, piesa de teatru PeTrecerea Sufletului a fost amanata, din cauze obiective. Ne pastram biletele si mergem cand s-o mai juca, cert e ca eram tare entuziasmata s-o vad dar n-a fost sa fie.
Am aterizat la un ceai si-o pizza ca sa tot uitam de amaraciune.

Concluzia weekendului care doar ce-a trecut, de fapt e concluzia mea despre weekend, nu a lui despre mine, e ca in sfarsit incep sa ma comport ca un om normal si sa uit toata nebunia prin care am trecut.
Si inca un lucru mega important: nu trebuie sa mai pun mana pe operatie cand stranut!!!! aaaaaaaaaa :D stiu eu ce stiu!
Va pup!

Movie: Four Rooms

Saptamana asta va recomand un film suculent de mijto, din '95, semnat Quentin Tarantino. In opinia mea, desi nu pot spune ca-s o impatimita a stilului Tarantino, Four Rooms este poate cel mai reusit film al lui.
De remarcat este impresionabilul Tim Roth, pe care eu il mai urmaresc si in serialul de senzatie Lie to me.

Barbatii si cadourile

Aveam o discutie cu un purtator al sexului masculin despre cadourile din aceasta perioada a anului. Am observat ca in general barbatii, si nu vorbesc aici despre cel cu care imi purtam dialogul simpatic, fug de gesturile romantice recunoscute in public.

Nu-i vine greu unui barbat in momentul in care vine Craciunul, de exemplu, sa mearga cu bucurie asa cum merg femeile, prin magazine si sa caute cadoul ala parfect, de multe ori simbolic care sa umple ochii de bucurie, femeii de langa el.
Cine zice ca barbatii nu sunt in stare de asta, cred eu ca-i cam subestimeaza.
Numai ca barbatii sunt in stare sa faca cadouri frumoase si super simbolice cu pretul de a nu le recunoaste in public ingenuozitatea. Le e rusine, cred.

Zic eu ca ei se gandesc ca nu le prinde bine imaginii sau eu stiu cum sa zic, de preocuparea lor din pricina cadoului.
Un barbat mereu va spune "eh, treceam pe acolo si mi-a sarit in ochi si am zis, asta e pentru X-uleasca mea". Niciodata "daa, m-am gandit 10 zile pana sa merg sa ti-l iau, treceam zilnic de la munca si ma framantam in fata vitrinei daca e pentru tine sau nu". Nu. Niciodata.
Noi insa, ca sa fac asa o usoara comparatie, noi ne framantam si ne mai si dam de gol. Habar n-am de ce, pentru ca poate nu ni se pare un lucru de ascuns.

Si eu purtam discutia asta despre cadouri, nu neaparat despre ce va ziceam mai sus, ci despre ce prefera mai mult un barbat sa faca cadou, daca un lucru simbolic, gen o lumanare cu un mos craciun rasucit, sau o chestie practica.
Eh aici depinde. Pentru ca ambele se pot lua fie din graba si lipsa de inspiratie, fie din prea multa ingenuozitate si lipsa de material.

Cert e ca mereu un cadou primit, va avea o incarcatura in el. Fie ca este un cadou luat cu multe ganduri in spate, care va aduce cu el emotia si curiozitatea in ochii celui care-l ofera, fie un cadou luat la repezeala care reprezinta totusi un efort mai mult sau mai putin potrivit si care isi are la fel o curiozitate si o emotie in el.
Vorba unei reclame de la tv in care apare Teo, de la celebrul grup de stand-up comedy Deko, parca de Craciun ne tampim cu totii, primim o lumanare banala si ne miram la ea de cat de mijto e.

Am vorbit cam mult, dar ce vroiam sa zic, am zis.
Nu mai subestimati barbatii doamnelor, pentru ca si ei sunt in stare de cele mai frumoase cadouri si gesturi, chiar daca uneori sunt orgoliosi si mai duri asa.

Din piata, pe scena de balet

Astazi parc-as protesta putin impotriva frigului care ne tine mai mult in casa decat pe-afara. Imi ingheata nasul la fiecare pas pe care-l fac si nu prea ma incanta lucrul asta.

Dimineata cat ma duc la piata dau cu nasul numai de tigancuse care vand linguri de lemn si capace de fonta si nu-mi vine greu sa le inteleg, adica vor si ele sa castige un banut o data cu sarbatorile, administrandu-l cum stiu ele mai bine, nu ne intereseaza asta, numai ca tigancile in general, fie ele ca vand capace, oale sau ciorapi au un stil foarte agresiv de a-si prezenta produsele.
Rareori se mai opresc oamenii langa ele sa se uite cu atentie ce vand, iar cand se mai intampla sa se mai opreasca cineva, acel cineva este cu siguranta vreo babuta cu multa rabdare care nu se grabeste musai undeva.
Oricum este mult mai acceptata privirii o tigancusa care vinde ceva decat una care se izbeste de poseta vreunei trecatoare.
Asta e, ni i-a dat Dumnezeu si trebuie sa traim cu ei.

In piata azi am mai observat o gramada de lucruri de ornament nu neaparat scumpe si pompoase, ornamente de bucatarie si nu numai pe care mamaitzele le accepta ca si cadouri in aceste imprejurimi de sarbatori. Asta daca nu vreti sa acceptati varianta mall-ului care pe mine ma oboseste teribil. Mi-a ajuns o singura zi in mall la cadouri ca sa nu mai calc pe-acolo curand.
Cert e c-au aparut si brazii, fie ei micuti si rataciti, lumea e intr-o continua agitatie si asta parca imi da senzatia de caldura.
Parca cu cat se agita lumea mai mult cu atat se incalzeste planeta mai bine.

Inca mai putem respira relaxati pana la nebunia finala care cred c-o sa fie pe saptamana viitoare, asa ca diseara eu una am intalnire la Oleg Danovski pentru o piesa de balet care sper eu sa-mi incante ochisorii.
Va pup, pana data viitoare.

Convalescenta pe drumuri

De duminica incoa' sunt pe stilul de recuperare la foc rapid, adica sunt un "du-te vino", plus c-am inceput sa ma si preocup de cadourile pe care e musai sa le fac anul acesta. Inceputu-i mai greu si cum 'femeie fiind, mallurile le cutreieram...", totul va curge...
Marea dezamagire e ca obosesc repede dupa cateva ore bune de mers, dar cred eu ca-ntr-o saptamana sunt taman buna de un jogging in stil haiducesc. Asa tip-til prin tabacarie, cine vrea sa ma ajute sa tin pasul glorios, e asteptat in incinta parcului.

In seara asta m-am aventurat pe ritm romantic de vals in Oraselul copiilor, si-am asistat la un teatru de papusi de nota 20. Plus c-am ras amandoi de parca aveam 5 ani. Daca nu era asa frig ramaneam pana la muzica populara. Asteptam sa ne trimita ea acasa.
Marea de kitchisme ne-a inundat ochii dar asa e frumos domne. Si tigani? Si tigani... Si vin dar mai multa apa? Si el...
Oriunde ne-am afla, Romania, Indonezia sau Peru, in preajma sarbatorilor e bine sa ne simtim ca acasa. E tot ce conteaza.

Asa ca voi aveti grija de ce imi cumparati anul asta de Craciun, ca eu am grija sa ma fac bine pana atunci :D

Concluzia zilei

Istoria ne-a aratat mereu ca din istorie nu se invata nimic, niciodata. Asta e motivul pentru care ea se tot repeta.
Cred ca fiecare isi doreste sa aiba propriile lui greseli de pe urma carora oricum nimeni nu va invata.

Cacealmaua. Mandatul no 2

Ingrijorator c-a iesit Basescu deja nu mi se mai pare. Dupa ce a demonstrat-o prin atitudine azi noapte ca se poate umfla procentajul, azi aflam stirea bomba. Stire bomba pentru cine nu se astepta la meschinaria pdl-ului.
O sa mi se sopteasca vehement la ureche ca nu cunosc meschinaria psd-ului, ei bine cred ca nici voi tinerilor care protestati atat.

Mie una mi s-ar parea deplasat sa-l votez pe Basescu tocmai pentru ca sunt anti-psd. Adica, ce motiv mai e si asta?! Pentru ca-l am in cap pe Iliescu si am evenimentele mineriadelor, care sa ma scuze pustii de varsta mea care se antreneaza in fel si fel de comentarii pe bloguri si nu numai, dar habar nu aveti ce a fost la mineriade.
Voi daca aveti vreun habar, il aveti acum cand trebuie sa puneti stampila unde trebuie pe buletin. Si daca mai asociaza cineva mineriadele cu votul asta din 2009 cred ca ma ia nervii. Ce rahat de legatura sa existe intre 1990 si 2009. Iliescu?!
Bine ca-l scaldati pe Iliescu in noroi doar pentru mineriade, dar pentru mana care a condus Romania post-comunista, pauza.

Si cum spuneam mai sus, nu ma ingrijoreaza c-a iesit Basescu, pentru ca la diferenta mica de azi noapte, ma asteptam sa ma trezesc azi pe cu totul alte rezultate, ceea ce este cu adevarat ingrijorator este procentajul acela de 50% care a votat pentru el. Ceea ce din punctul meu de vedere inseamna o juma' de Romanie care il vrea pe el. Asta mi se pare ciudat raaau. E ca si cum iti doresti o Romanie fara guvern si cu tiganeala prin conducere.
Luciditate le doresc in continuare celor care ne conduc tara si multa dar multa rabdare celor care vor lucra cu ei.

Persona

Asta e un moment publicitar, dar tin sa va recomand o trupa din Timisoara care mie imi place mult mult de tot.
Ascultati-i aici

Sarbatori frumoase!

In seara asta am ascultat primul colind.
E suprem sentimentul pe care ti-l da cantarea asta in luna decembrie.
Te antreneaza la liniste, la bunatate si la iertare.
Ma gandeam mai devreme cand il ascultam cat de usor si firesc este sa iubim si atat. Ma intreb acum de ce nu ne este de ajuns doar sa iubim? Sa oprim totul in acel loc.
Ne complicam pentru ca in final sa ne simplificam atat de mult.
E mesajul pe care il da toata lumea si pe care nu am de gand nici eu sa-l las deoparte.
Va urez sarbatori cat mai pline de bucurie si lasati iubirea sa va patrunda asa cum va doriti si voi!

Concluzie de nefumator

Mai bine fumezi si ai parul imbacsit decat sa nu mai fumezi si sa te operezi de apendicita!

Un fleac...m-au ciuruit!

Uaaaa, tastez! Genial!
N-am mai privit un monitor de calculator de mai bine de o saptamana, de cand ma aflu in spital. Presimt ca v-a fost dor de mine, mie nu va mai spun. Cred ca ma declar alergica la ritmul de viata din spitale care numai ritm de viata nu poate fi denumit.
Nu ma intelegeti gresit, n-am vrut sa dureze asa mult, dar dupa 4 zile de tratat o infectie care nu-mi dadea pofta de mancare si care aparent era super enigmatica, un nenea chirurg se decide sa ma pipaie, apai si numai pipait nu poa sa-ti faca un chirurg cand iti masoara coastele si organele cu manutele lui de macelar.

Verdictul a fost apendicita acuta.
In aceeasi zi treceam dupa 4 zile de haos in spital, prin mainile acestui chirurg si prin emotiile unei taieturi care aparent stiu ca e banala pe langa altele, dar care ma dadea peste cap.
M-au ciuruit.

Urmeaza inca 3 zile de stat in spitale, fara somn si cu supa prin mate.
De-asta ziceam ca ma consider alergica la spital, pentru ca n-am reusit sa ma odihnesc decat vreo 2 ore pe fiecare noapte. Si experienta e mai mult decat sinucigasa.
Momentan sunt o leguma autentica, am facut ieri 10 minute la urcatul unor scari de bloc, din cauza celor 7 zile de stat numai in pat.
Azi pot sa zambesc si sa fac toate celelalte lucruri normale pe care voi le faceti zilnic fara sa le dati importanta.
Ma bucur c-am scapat de ce era mai rau si ca m-am intors acasa...

Sfarsitul unui calendar: 2012

Mayasii sunt astia care au facut ei un calendar, la vremea lor, oprindu-se ca si notare la anul 2012.
Omenirea in timp a reusit sa puna mana nu doar pe calendar dar si pe o gramada de interpretari care mai de care mai de temut.

Unii zic ca pana in 2012 ne vom confrunta cu schimbari bruste de clima, ca multi oameni vor muri din cauza foametei si a razboaielor, ca vom suferi pe capete dar ca in acelasi timp ne vom cruta in fata marelui final din 2012.
Pana si Pentagonul vine cu o nebunie de terorii, evident acesta fiind cel care asigura cel mai mult prezenta razboaielor si a crutarii umane prin aceasta "tehnica".

Exista oameni de stiinta, oameni inteligenti cu experienta si discernamant care nu gasesc un raspuns pentru omenirea de dupa 2012.
Evident ca oamenii astia nu ne pot spune adevarul. Ca se constata ca mereu omul sub influenta unei temeri, cum ar fi frica de Dumnezeu, care este cea mai cea dintre toate, reactioneaza mai umil, mai ascultator, oamenii tind mai mult spre curatari sufletesti inspre final.

Ceea ce ni se ascunde de fapt si sunt sigura ca toti istoricii isi explica pe ascuns teoria 2012 este ca mayasii au fost atacati de spanioli exact in momentul in care ajungeau cu acel calendar in anul cu pricina.
Adica ma, c-o veni sfarsitul lumii intr-o zi asta e, c-or sa ne omoare bolile astea nenorocite sau vreun razboi mondial, ala da final al lumii desi suna cam nebunesc, dar sa nu ne lasam infranti pana la urma doar de un calendar.
Mergeti totusi sa vedeti filmul, efectele am auzit ca-s de exceptie.

Movie: 9

Mi se pare cel mai bun film animat care l-am vazut in viata mea. E excelent realizat. Si infinit mai bun decat oricare alta animatie pe care ati vazut-o!

Seara fetelor

Aseara a fost una din putinele seri in care decidem sa alegem orice altceva decat un ceai intr-un bar.
Ma si plictisesc teribil dupa un timp sa merg intr-un loc unde toata lumea fumeaza iar eu imi folosesc mana dreapta jucandu-ma cu fel de fel de chibrituri sau servetele.
Asa ca aseara am iesit cu o prietena in fata cazino-ului, ne-am proptit cu botul inspre mare si am mancat ciocolata de casa si mandarine.
Cand am ispravit toate subiectele, am inceput sa numaram cuplurile care se perindau la ora aceea tarzie, pe faleza.
Si am avut 6 norocosi! O nebunie, cred ca mi s-a facut de plimbari romantice pe faleza.

Delinquent Habits in Romania

Pe 2 decembrie in Club Fabrica din Bucuresti vor concerta americanii de la Delinquent Habits.
Concertul va incepe de la ora 20.00, in deschidere va canta Bitza and Cast iar pretul biletului va fi de 25 de lei.

Dupa primul vot

Ma gandeam aseara cum ar fi aratat tabelurile daca ipotetic ar fi fost Antonescu in dreptul PSD-ului.
Cred ca deja Basescu se mai gandea la un referendum de criza, pentru 6 decembrie.

A inceput

O nebunie curata o sa fie si anul asta cu goana dupa dulciuri si mancare prin supermarketuri.
Spun asta pentru ca azi am vazut cu ochii mei pregateala mall-urilor si a supermarketurilor pentru sarbatori. Si chiar e o crunta nebunie, fiecare aduce ceva nou, un nou slogan, un pret nou dar parca toate sunt la fel de vechi ca acum 100 de ani. Pana la urma e aceeasi mancare, sunt aceleasi culori, aceleasi obiceiuri, doar preturile difera.

Si eu zic sa ne facem un plan rapid pentru craciunul asta, sa evitam porcul in general, sa evitam dulciurile din abundenta si mancatul mult si prost.
Sa incercam sa mancam putin si des.
Eu in perioada asta implinesc 2 ani de cand m-am lasat de carnea de porc si astazi mai precis 3 saptamani de cand m-am lasat de fumat.
Asa ca singura batalie adevarata o voi avea cu dulciurile de care imi este o reala groaza sa ma dezlipesc.

Saptamana asta am incercat nebunia cadourilor insa, de care nu mi-era asa dor, am avut triplu eveniment in familie: nunta de aur a bunicilor, ziua tatalui meu si...marele eveniment pe care il astept cu sufletul la gura, nunta de argint a parintilor mei.
:D asa ca va urez voua un weekend bestial, pentru ca eu stiu sigur ca-l voi avea!

Samanta de politica

Mereu cand ajung la salonul de cosmetica, mereu ascult povesti nemuritoare din gura unor femei a caror guvernare se invarte in jurul unei stiinte naive, babesti, la colt de strada.
Daca pana acum subiectele se rulau in jurul gatitului, a soacrei, sotului si a painii, ieri discutia s-a ridicat spre culmi inalte de unde toate femeile din acel salon si de la acea ora aveau rau de inaltime.
Am discutat despre politica.

Am aflat astfel ieri ca inca mai exista in Romania un mare procentaj de oameni care inca il vor mai vota pe Basescu.
Si ma intreb eu in sinea mea, oare de ce l-ar mai vota oamenii pe Basescu?!
Adica e la mintea cocosului ca de 4 ani de zile in Romania, mai mult s-a vorbit despre Basescu si despre actiunile lui nebunesti, decat despre orice altceva. Dar nu mi se pare normal.

Lumea cred ca inca nu intelege ce inseamna la aceasta ora, un presedinte intr-o tara.
Cred ca nu stim exact ce inseamna o functie de presedinte, care dupa parerea mea si sunt sigura ca nu numai a mea inseamna numai o reprezentare a tarii noastre, o eticheta, o imagine. Lumea inca are impresia ca presedintele care ne va scoate din rahat va fi unul ca Basescu, care nu are diplomatie, coloana si stofa dar care vorbeste pe intelesul fiecarui om de la tara.
Apai ce pretentii mai avem noi sa iesim din criza asta, care oricum nu a depins si nu va depinde niciodata de noi, adica daca aveam ceva de facut ca si tara pentru depasirea momentului de criza, trebuia s-o facem inainte sa ne loveasca criza, dar noi ne intrebam acum de ce am inverstit deloc in tara, cand ne-a lovit, cand nu ne mai putem ridica de jos.
Urat.
Apai cum sa lasam in sprijinul unui om ca Basescu, care nu a facut decat circ in fata oamenilor, viitorul acestei tari.
Nu va putea nimeni sa faca nimic, nici Basescu si nici oricine altcineva, e clar ca lucrurile nu merg in sus, dar macar sa nu lasam ca din mainile noastre lucrurile sa mearga in jos.

La ora asta in Romania exista 3 ramuri: oamenii care au mai mult de 1 neuron si care inca sunt lucizi in fata performantei pe care Romania trebuie s-o atinga la un moment dat, acestia vor vota orice inafara de Basescu, apoi sunt oamenii carora le pasa prea putin de toate demersurile din tara asta exclamand ca altii nu vor aduce nimic mai bun Romaniei decat a adus Basescu, adica ei nu raspund la intrebare printr-o afirmatie si printr-o negatie, ceea ce inseamna ca in capul lor lucrurile nu-s asa lucide, deci ar fi mult mai bine sa ramana acasa si nu mearga la vot, acestia il vor vota evident tot pe Base iar a3a categorie o reprezinta oamenii care nu vor nimic. Ei nu au pareri, ar tinde spre ceva, dar se abtin pentru ca nu mai cred deloc in Romania. Acestia sunt oamenii scarbiti care ar trebui sa-si gaseasca ideile si sa actioneze pentru ca din vina lor, nu vom reusi sa schimbam ceva in tara asta.

Nu ma intelegeti aiurea, nu-s politiciana vietii si nici nu ma uit la sinteze politice de 20 de ani, dar ma uit si eu ca tot omu la diverse franturi de emisiuni si mai prind cate o stire pe ici pe colo, si constat ca nu facem nimic daca ne fofilam, pentru ca nu rezolvam nimic.
Ar fi trist daca as zice la cei 23 de ani pe care ii am ca refuz sa votez si ca refuz sa-mi pese.
Nu e corect sa gandesc asa, nu e corect mai mult pentru ca eu cred ca in jurul meu si in cercurile unde ma scald si deci si printre oamenii care imi citesc blogul, exista cel putin 99% dintre acesti oameni care gandesc.

Asa ca faceti-va un bine, evitati sa stati in cercurile joase ca si nivel cultural al societatii, evitati sa mergeti la saloane de infrumusetare, mergeti duminica la vot si sperati ca vom putea ajunge intr-o buna zi, o tara!

2012, in cinema

De vineri avem intalnire in cinema, la cel mai tare film al momentului: 2012.

Rivalitatea intre femei

Rivalitatea intre femei e ca glicemia, daca incepe sa scada e din ce in ce mai rau.
Femeile cred ca sunt invatate genetic sa fie rivale din momentul in care pasesc pe campul de joaca. In acel moment probabil cea care e mai rautacioasa cu jucariile comune puse in tzarc castiga mai mult.
La gradinita are puterea sa fie invidioasa pe imbracamintele colegelor si pe rolurile mai importante din piesele de teatru pe care ea nu le joaca si celelelalte da.
Si invidia persista pana se agraveaza in timp.

Discutam de curand cu o tipa care-mi spunea ca rivalitatea intre femei nu este un lucru rau. Pentru ca te sileste sa vrei mai mult tot timpul : daca una se marita o sa vrei si tu, chiar daca nu recunosti, daca una nush ce job are, o sa vrei si tu mai mult. Intr-un cuvant, rivalitatea te duce pana la sa-ti doresti sa vrei sa iti extinzi potentialul pana sa ajungi la performante mari, mai mari oricum decat ale ei.
Si cred ca-n fond e un lucru bun. Pana la urma femeile ar trebui sa inteleaga o data pentru totdeauna ca nu se fac frumoase pentru barbatilor lor ci pentru celelalte femei. Si nici marile lor reusite nu-s datorate privirilor barbarilor.

Se pare ca rezultatele studiilor stiintifice demonstreaza ca rivalitatea intre femei nu este doar o simpla forma de competitie, ci se bazeaza foarte mult pe insatisfactii si temeri, justificate sau inchipuite, aduse in prim plan de o rautate tipic feminina.
Astfel fie ca e vorba de partener, de job, de imagine exista femei care ajung sa-si comenteze depreciativ suratele, pentru ca o subminare constanta e mai eficienta decat o confruntare directa.
Si asta deoarece aceste femei intuiesc in astfel de femei de care va ziceam mai sus, adversari de temut.

Asa ca putem zice deliberat ca...suntem femei si asta ne cam ocupa tot timpul.

Movie: Birds of America

Romance day

dA sucks

Azi am incercat sa-mi sterg contul de pe deviantart.
Sa nu incercati si voi ca ramaneti doar cu incercatu.

Can I delete my deviantART account?
Accounts cannot be deleted! We don't ever want you to leave, we'd miss you too much, sniff.

However, should you feel that you really really really REALLY must go, or you need to remove some personal information, please follow the instructions below.

Si dupa asta o sa cititi o serie de muuuuulte instructiuni pentru fiecare rahatel pentru care ati optat vreodata sa apara pe profilul vostru si pe care vreti sa-l stergeti.

Asa ca nu cautati niciodata in deviantart o optiune pentru a va arata lucrarile, e posibil sa vreti sa le stergeti intr-o buna zi si nu veti avea cum.

Get Trauma

Un clip realizat foarte mijto!

Archive-Bullets

Come touch me like Im an ordinary man, have a look in my eyes,
Underneath my skin there is violence, got a gun in its hand,
Ready to make sense of anyone anything.

Alive and kicking

Am ajuns acasa. Cat de bine e acasa.
Azi dimineata pe la 5 am lesinat in baie. Dupa 2 zile de dureri de cap, febra si tuse, am avut cadere de calciu. O nebunie.

Nu are sens sa va explic artistic cat de ciudat a fost cand nu m-am mai simtit tinand controlul picioarele mele. E foarte ciudat intr-un mod groaznic. Pentru ca se tot aud voci, oamenii te striga, te stropesc cu apa pe fata, reactia ta e zero, ti-ar placea ca ei sa taca, sa se faca liniste ca sa le poti spune ce simti, dar in acelasi timp te bucuri ca-i auzi pentru ca asta inseamna ca inca nu ti-ai pierdut cunostinta.
Cea mai motivatoare ramane insa vocea care se aude intr-un colt al mintii tale si care te implora sa rezisti.

Asa ca zilele astea ma instalez in continuare in fata serialelor mele, impreuna cu ceaiurile mele si cu servetelele mele.

i'm back

Aseara m-am intors din Bucuresti, plina de oboseala care intr-un final a rezultat a fi raceala. Sper sa nu fie gripa, si cel mai mult sper sa nu fie un anume tip de gripa.
Cert e ca bucurestenii merg prin oras cu masca pe nas si gura, si credeti-ma ca imaginile de pe strazi sunt ciudate.
Dar, poate peste 10 ani se vor scrie scenariile unor comedii reusite.
La fiecare farmacie se vand pe zi peste 100 de masti, dar nicio farmacista nu poarta masca.
mmm, strange world, strange people.

Movie: The Machinist

Sonar pe vremuri grele

La inceputul asta de iarna, ma simt ca un perfect Augusto Perez dintr-o negura uitata pe pamant romanesc. Si nu oricum ci cu buna intentie, caci fantezia ne vine ca un tovaras in zilele grele pline de foamete in care nu avem alte activitati de intreprins decat cele in care ne folosim ca instrument de capatai, insusi imaginatia, ea nebuna alergand prin toate colturile mintii noastre.
Asa sunt si eu, uitata undeva pe pamant dobrogean, in timp ce vantul imi bate cu palmele, obrazii astia rosiatici de frig.

Zilele trecute am mers la Sonar, un spectacol unpic comunist(ic). Spun asta pentru ca mintea mea mereu a corelat cuvantul "comunist" de ceva slab colorat, nici aproape de ceva sters, mai mult pal, uitat, sarac. Asa era si adunarea asta, unpic trista : copii de 14-15 ani jucand roluri de functionari la banci si plangandu-se de criza asta financiara, oameni mari recitand poezii in care nici macar nu mai credeau, oameni tineri cantand despre dragoste cu atata jale incat nici macar ei nu stiu daca au intalnit-o. Ma gandeam ca totul in folk se rezuma la iubire, iubirea de mama, iubirea de familie, de copii samd.
All is full of love.

Gata, v-ati luat portia de dragoste pe luna asta.
De-acum inainte vom vorbi numai despre politica, despre alegeri, despre imagine politica, aranjamente pe ascuns, vom tipari cani si brichete cu diversi candidati la presedentie, vom da la copii izmene si dulciuri, la mame 2 kile de zahar si inca o telecomanda tatilor. Si sa votam domnule cu....cu cine da mai mult.
Romania, tara mea de glorie.

Ce ati alege voi, ma gandeam, sa aveti bricheta si sa nu aveti tigari, sau sa aveti tigari si sa nu aveti cu ce sa le aprindeti?
Ma macina asta.
Cred c-ar trebui printata pe fiecare fluturas de vot, intrebarea asta, ca sa ne mai destresam si asa imi inghit si eu curiozitatea o data pentru totdeauna.

Movie : Vidocq

Sinceritate vs. Bun simt

Eu cred ca oamenii care se iubesc in general, astazi sau de demult si care rezista in timp impotriva crivatului, trebuie ori sa fie foarte sinceri, ori sa aiba mult bun simt.
E clar ca daca esti sincer, ai bun simt, ca-mi spunea cineva ca sinceritatea depinde de bunul simt pe care il ai in fata omului respectiv, dar sinceritatea nu vine DIN bun simt.
Sincer esti in primul rand pentru tine, si apoi pentru ceilalti vrand tocmai sa demonstrezi sinceritatea si in ei cu tine, nu numai in tine cu ei. De multe ori poti fi considerat sincer pentru ca spui adevarul de fiecare data despre tine si despre ce-o fi, dar adevarul asta poate fi interpretat ca o lipsa de bun simt pentru urechile care il aud.

Depinde de oameni.
Pentru mine personal, sinceritatea este intr-o cutie si bunul simt in alta. Nu ma intelegeti gresit, nu ma refer la cazurile generale cand din bun simt devii sincer, ma refer la sinceritatea clara cand nu exista masca aia care raspunde nevoilor tale de barbat/femeie in relatie si societate.
Toti gresim la un moment dat, pentru ca ne este mai simplu asa. Cei care zic ca nu gresesc, nu-s sinceri.

Acuma, din a2a categorie face parte majoritatea. Putini suntem intr-adevar sinceri cu partenerii nostrii.
Multi ajungem sa tinem cont in timp de bun simt si atat. Nu fac aia din bun simt, nu ii zic nush ce din bun simt, n-o insel tot din bun simt.
Si ajungi o paiata veritabila care sub ea ascunde adevarate dorinte, idei, adevaratul om.
Ni se intampla des, socul este atunci cand partenerul descopera prea tarziu adevarata identitate. Si iti reproseaza ca l-ai mintit. Dar tu nu l-ai mintit, ai avut doar mult bun simt sa-i ascunzi, ceea ce nu vroia sa auda.
Totul este un mare joc de cuvinte pe care il interpretam dupa bunul plac.

Pentru ce ati opta voi? Asta e o intrebare stupida, clar am opta toti pentru sinceritate. Si mai e stupida dintr-un simplu motiv, prea putini ne gandim sa pornim o relatie mizand pe sinceritate.

Marina and the Diamonds-I am not a robot

Mai, mie-mi place sa cred ca sunt oameni care-mi asculta melodiile pe care le postez aici, tocmai pentru ca sunt compatibila cu stilul lor de muzica.
Nu vreau sa fiti multi, numai cativa. Imi ajunge.
Saptamana asta ma concentrez pe Marina and the Diamonds.
Si pe multe altele, dar toate la timpul lor.

Crearea omului

Mai intai au fost creati oamenii in starea lor pura, fara nici un retus, fara nici o morala adusa firii lor. Oamenii lucrau, isi castigau painea de zi cu zi, traiau monotonia vietii zilnice ca un stil de viata, ca o viata insasi.
Dar erau seci. Erau lipsiti de idei, de motivatii, de aspiratii. Le lipseau gandurile.

Apoi au fost create gandurile pentru ei. Ca sa poata vorbi unul cu altul, sa poata judeca lucrurile care sunt de zis si cele care le pastreaza pentru ei, sa poata afirma ipoteze si sa munceasca apoi in materializarea lor, sa creeze idei pe care sa le sustina si sa-i poata influenta si pe cei care vor sa-i asculte, sa se ascunda, sa se macine, sa inteleaga puterea cuvantului si a gandului, si intr-un final sa-si gaseasca libertatea prin si in gandurile lor.
Oamenii erau acum stapani pe cuvant si pe inovatiile lor, dar nu-si atingeau aceasta stapanire a lumii ca un castig sau ca orice altceva, pentru ca nu cunosteau modul in care puteau face fata la lucrurile pe care le dobandeau.

Dar erau plini de cetitudini pe care nu le puteau argumenta, le lipsea sarea si piperul, le lipseau dorinta, emotia, nevoia, singuratatea si iubirea. Le lipseau toate trairile de care aveau nevoie.
Asa au fost create emotiile, sentimentele si toata suita de trairi.

Singurul lucru care mai era de facut, era sa se desparta acum oamenii si trairile lor in doua mari categorii. Sa puna Binele in dreapta si Raul in stanga. Dar era tarziu iar Creatorul era unul singur cu atatea de facut.
Inainte sa faca asta a avut nevoie de odihna. Si s-a dus in camera sa si s-a asezat in pat. S-a gandit ca in aceasta noapte, va vedea in vis cum o sa fie lumea si cum se vor descurca oamenii cu emotiilor lor in fata marilor alegeri ale binelui si raului.
I-a aparut in vis un batran care arata aproape la fel ca el, cu parul alb si lung, cu barba mare, cu fruntea plina de riduri dar cu ochii luminosi si atat de plini de viata.
Se pare ca acest mosneag era pe poteca pe unde mergea Creatorului in visul sau.

A simtit deodata o sete puternica si s-a gandit ca pesemne i s-a facut sete vazandu-l pe mosneagul care-si ingrijea gospodaria cu atata atentie si daruire.
S-a oprit in fata curtii sale care nu era imprajmuita de nici un gard, si l-a salutat pe batranul care de indata ce l-a vazut a inaintat cu pasi repezi spre el.
Din vorba in vorba s-au hotarat sa se aseze impreuna la un pahar de apa. Fiecare a inceput sa-si spuna preocuparile si trebuintele de zi cu zi.
Creatorul i-a spus noului sau amic despre grijile sale si i-a marturisit ca ceea ce viseaza acum trebuie sa-i explice modalitatea in care oamenii se vor descurca cu noile lor sarcini.
Batranul a zambit si s-a oprit uitandu-se fix in ochii Creatorului. Apoi i-a spus ca oamenii nu mai au nevoie de nimic altceva decat de ei. Creatorul s-a uitat mirat la batranul care parea ca stie mai multe decat avea de gand el sa faca.

Nu a inteles, iar cand a vrut sa-l mai intrebe o data, batranul l-a strans de maneca, si i-a intins inca un pahar de apa, spunandu-i ca drumurile lor se vor mai intersecta, pentru ca nu au altfel cum.
Creatorul s-a trezit din visul lui, care pe cat era de misterios, pe atat de linistitor l-a lasat.
S-a dus in camera sa de lucru, si a vrut sa se apuce de treaba cand a auzit la poarta curtii o voce de barbat.

Creatorul nu a mai aratat oamenilor in acea zi ce inseamna Binele si Raul, i-a lasat pe ei sa se descurce, insa le-a dat cele mai de pret lucruri de care aveau nevoie in viata lor : gandurile, emotiile si prietenii.

Amintiri din Epoca de Aur II

Mult mai slabut decat prima parte.

Noaptea, pe Grindul Chituc

Aseara am plecat cu scopul de a ne "rataci" sistematic inspre Grindul Chituc.
Si am oprit masina undeva in camp si ne-am aventurat prin grane spre plaja.
Deja vedeam un super film de groaza eu la ora aia, ma asteptam sa iasa vreun porc mistret ucigas sau o vulpe cu coltii mari si sa ne terorizeze, noi sa fugim ca bezmeticii inspre mare, sa ne asteptam ca animalele nu vor intra dupa noi in apa, iar ele sa se transforme brusc in balenute odioase si sa intre dupa noi in apa.

Ei, unde te mai duci acum?! As fi gandit probabil in timp ce as fi inchis ochii asteptandu-mi finalul tragic.
Mi-ar fi placut totusi sa scape cineva si sa fuga cu masina inspre populatia care ar fi veni a2a zi cu furci sa ne caute. Probabil c-am fi fost gasiti la malul marii cu muste pe noi, toti facuti bucatele.
La asta ma gandeam aseara cand am ajuns acasa.
Se putea nu?!

Realitatea a fost alta.
Am mers cu masina pana la malul marii, batea un vant rece de ne scula parul in cap, luna era mai mult ascunsa dupa nori dar cand reusea sa razbeasca in fata, dadea o lumina de parca aprindeam becul pe plaja.
Sch a facut baie in mare. Cand a intrat parc-am simtit eu miile de ace cum imi batatoresc pielea.
A iesit teafar din fericire si tot teferi am plecat spre casa.

My Tattoons

Am gasit pe facebook o aplicatie mijto!

Morning!

La semafor

Nu stiu daca v-ati gandit vreodata, ei bine nici eu pana astazi, dar noi oamenii ne pierdem foarte mult timp la semafor. Fiecare avem gandurile noastre, iar la semafor avem dispozitia sa fim numai noi cu ele. Si picioarele, ideal ar fi sa nu cadem din picioare, in caz de suntem pietoni.
Fie ca suntem in masina, in autobuz, la trecerea de pietoni suntem conditionati sa ne urmam activitatile din cauza a 75, 80 sau 95 de secunde pe care trebuie sa le asteptam mereu. Si ne enervam rau, ne enervam si mai rau daca intarziem undeva din cauza lui.
Si am impresia ca nerabdarea asta ni s-a accentuat de cand avem semafoarele astea cu cronometru.
Adica era mult mai simplu sa nu stim cat mai avem, nu mai stateam pe ace, mereu cand intarziam undeva nu-i mai spuneam persoanei care ne asteapta "bai, am prins 2 pe rosu cu 95!", am zice doar "am prins de 2 ori semaforul". Prea multe cifre care se scurg ne induc o stare de nervozitate.
Probabil din acelasi motiv nici nu se mai respecta prioritatea celuilalt cum trebuie; adica eram in masina intr-o zi si stateam la semafor cu 3 masini in fata mea si alte 3 in spate, cand la 10 secunde ramase aia din fata au inceput sa inainteze destul de mult.
La verde eram la mijlocul intersectiei.
Anyway, eu am zis ca de-acum incolo nu ma mai uit niciodata la secundele de la semafor, mai ales ca nu-s eu la volan niciodata.
Ma uit pe cer, in pamant, ma scormonesc in geanta sau dau pur si simplu un telefon.

Campanie antifumat

Campanie strict adresata barbatilor fumatori! (nu stiu de ce am simtit nevoia acestei precizari)

Movie: The Jacket

E povestea unui tip care sufera de amnezie si care trece prin niste intamplari mai putin obisnuite.
Prima replica care iti va capta atentia este "atunci am murit prima data; totul era alb".
Enjoy!

Lungs

Va recomand din toata inima albumul semnat Florence and the Machine.

Iesirea la suprafata

"-S-a intamplat ceva cu vocea ta", ii spuneam incercand sa temperez asaltul de raspunsuri pe care ni le dadeam cu sufocare unul catre altul. Mi-a spus ca n-are nimic, desi am citit exact opusul.
Stiu ca nu era constient de tonalitatea vocii si de felul in care imi rostea fiecare scurt cuvant prin care m-ar fi putut intoarce pe de-antregul catre el, dar s-a retras protejandu-ne pe amandoi. (Nu conta in momentul ala si cu siguranta mai aveam timp sa ne intoarcem asupra subiectului)

Simteam fiecare rasuflare ca o povara mult prea mare pentru mine. Imi pipaiam sangele in nas clocotind, pregatit ca eruptia unui vulcan nervos, dar care dupa el ar aduce linistea.
Ce vulcan erupe distrugand orice in urma lui si readuce apoi bucuria locurilor de altadata?

Cred c-am rasuflat din nou, facand cunostinta pentru a nu stiu cata oara cu opacitatea vocii lui.
Tacerea mea nu-i facea bine, dar nu ma ingrijora atata de tare atunci cand nu ma facea constienta de asta.
Acum ca stiam ma simteam datoare sa echivalez orice ingrijorare, teama si pierdere din el.
Habar n-am cat de bine imi iesea dar din cate am inteles din conversatia lunga si apasatoare, nu faceam eforturi majore, eu si vocea mea.

Am simtit deodata o durere in jurul tamplelor timp in care mi s-a fulgerat intreaga vedere. La scurt timp dupa asta, mi-am simtit ochii inlacrimati.
Cred ca simteam pentru prima data in ultima saptamana, o durere in capul pieptului ca si cum strangeam acolo un cufar de cuvinte pentru care nu gaseam cheia potrivita.

Ma simteam slaba in fata acestui impuls de a regla lucrurile, fardandu-le.
Eram slaba.

Cand am crezut ca stiu ce se intamplase, am avut tresarirea unui inotator care iese deasupra apei, sau a unui orb care incepe sa vada primele culori. Eram in partea opusa a camerei si ma vedeam deja parcurgand de cateva ori de-a lungul spatiul pe unde puteam trece.
Mi-am indreptat capul spre oglinda din colt si pentru prima data am simtit ca zambesc, desi buzele mele nu se miscasera deloc de la lasarea telefonului de la ureche.
Stiam.

In the Closet

Situatia se prezinta asa : sunteti la iubita acasa si in aceeasi seara ea va spune ca nu stie cat va sta sotul la intrunirea de afaceri. Nu vreti totusi sa credeti ca sotul va veni mai devreme acasa, si incepeti sa-i desfaceti sosetele (????) cu dintii.
In clipa urmatoare auziti cheia in usa de la intrare.
Cel mai aproape loc posibil este sifonierul. Nu mai e timp sa va ganditi daca e cel mai sigur loc, e in cale, sigur e pus acolo cu un scop.
Se aud pasii sotului intrand in camera care isi saluta jovial nevasta intinsa pe pat din cauza (?!) unei dureri de cap.
O picatura de sudoare va traverseaza fruntea cat timp simtiti pradatorul aproape de usa care va desparte.
Barbatul isi da sacoul jos si deschide usa sifonierului pentru a o pune la loc, sub ochii inspaimantati ai neveste-sii.
Restul... e in filmulet.

Seven simple rules of going into hiding

1. never trust a cop in a raincoat.
2. beware of enthusiasm and of love, both are temporary and quick to sway.
3. if asked if you care about the world's problems, look deep into the eyes of he who asks, he will never ask you again.
4. never give your real name.
5. if ever asked to look at yourself, dont.
6. never do anything the person standing in front of you cannot understand.
And finally 7, never create anything, it will be misinterpreted, it will chain you and follow you for the rest of your life.

Via : I'm not there (The Movie)

Intrebarea Evei

Azi am stat la o cafea cu Eva.
Eva este, inafara numelui fictiv, o persoana in care am incredere maxima, cred ca mereu am avut incredere in ea, si de fiecare data am sunat-o la orice ora pentru un sfat, o cafea, o plimbare, orice. Cred ca asta e si motivul pentru care pe blog va purta numele meu preferat de fata, nume pe care sper intr-o zi sa i-l dau propriei mele fetite.
Si azi ma suna Eva, cu o falca in cer si una in pamant. Avea nevoie sa vorbeasca cu cineva. A venit la mine, am facut 2 cafele fierbinti si ne-am aprins o tigare.
Parea abatuta.
Intr-un fel, privind-o, ma simteam si eu datoare sa-i spun atatea lucruri care mi se intamplasera in ultima perioada, dar pentru ca din motive obiective n-am facut-o, am lasat pe ea sa se descarce prima.

Eva fusese indragostita mai bine de 2 luni de zile de un prieten de-al iubitului ei. Vorbeam rar dar cred ca-i intelegeam starea perfect, pentru ca adesea nu reusea sa-mi exprime in cuvinte modalitatile in care si-l imagineaza alaturi de ea cu toate apucaturile lui si cu toate ticurile vicioase pe care le aveau amandoi. Ma surprindea uneori, nonsalanta cu care si-l imagina langa ea, atata timp cat iubitul ei era pe langa statutul de om important in compania unde lucra, dar si un tip extrem de good looking.
Totusi nu-i intelegeam mahnirea, aveam deja peste jumatate de ceas stand la tigari in fata cafelelor care doar ce se racisera si ea nu-mi spunea mai nimic.
Stiam ca fusese in Bucuresti pentru o saptamana la shopping, stiam ca facuse nu stiu ce curs de design interior, stiam mai toate preocuparile ei, insa toate astea nu-i furau privirea trista din ochi.

Am intrebat-o ce s-a intamplat. Cand mi-a auzit tonalitatea grava m-a privit rupta de toate obisnuintele ei cotidiene si in secunda doi si-a indreptat capul spre palmele pe care le tinea in poala.
Cred ca nu stia cum sa inceapa si lasa intentionat o pauza inaintea primelor cuvinte care pentru mine pareau din ce in ce mai misterioase.
Incepusem ba chiar sa simt o usoara nervozitate interioara, vroiam sa stiu atat de repede prin ce-a trecut pentru ca apoi si mai repede sa ma gandesc la cum sa-i ridic moralul. Ma simteam cred datoare sa fac asta, ba chiar eram.

Din cateva fraze urma sa inteleg ca tipul de care era indragostita ii marturisise c-o doreste la fel de intens cum il doreste si ea pe el.
Eva ma privea gesticuland in timp ce eu o priveam pe ea si mai confuza.
Stiam ca va veni si momentul in care trebuia sa-i spun ceva.
Imi povestea atat de suparata pe viata si pe ea insasi ca nu-l poate scoate din peisaj pe Henry (iubitul ei) dar ca nici nu se poate lasa pacalita de viata ei de lux uitandu-si inima.
"- Mona, pe Henry il iubesc, il ador si-i multumesc pentru toata iubirea lui, dar Roger parca ma completeaza, parca e exact picatura care-mi lipseste la tot balansul asta monoton al vietii mele!"

Cred ca mereu oamenii au incercat sa vorbeasca cu mine dintr-un singur motiv, pe care de altfel il simt si eu la mine, cred ca sunt extrem de empatica.

Tacuse.
Cred ca era momentul sa-mi aprins o tigare si sa incep sa vorbesc.
Pentru orisice motiv ma puneam in situatia Evei incercand sa-i rezolv ecuatia, postura in care m-as fi aflat si eu, la fel pentru orice alt motiv.
"-Eu cred..."

Ii sclipireau ochii in cap ca ai unui copil care primeste primul cadoul visat, ii vine sa rada, sa planga, sa multumeasca, sa sara de gat.
"-Eu cred....eu cred ca daca prin absurd am juca scenariul unui film de razboi, atat iubitul tau Henry cat si Roger ar trebui sa mearga ca orice barbati la razboi. Ma intreb pe cine ai astepta sa vina mai repede acasa."

S-a ridicat de pe fotoliul pe care zacea in fata mea, s-a dus pana la fereastra mare din sufragerie si si-a ridicat mana drepta in lateral sprijindu-si cotul de cea stanga, formand silueta perfecta a unei doamne care isi duce gandurile undeva in subsolul trairilor sale puternice. Avea de gand sa-mi dea un raspuns, desi eu una nu mi-l asteptam.
Stiam ce inseamna viata langa un iubit perfect ca Henry, si mai stiam ce inseamna picatura lipsa din ea.
Stiam ce inseamna sa fii indragostita si atat si mai stiam care sunt urmarile unei iubiri impartasite ca cea a lui Roger.

Desi am incercat sa glumesc cu privire la ultimele bancuri pe care le zicea Roger si de care eram la curent, n-am reusit s-o scot din starea ei. Bine, nici nu cred ca-mi propusesem asta, cautam doar un timp de ragaz pentru ideile mele.
As fi vrut atat de mult sa-i spun ce-as face eu in locul ei dar m-as fi considerat atat de responsabila de urmatoarele ei luni de agitatie sau chiar de viata ei.
Stiam ca are incredere in mine si poate mi-ar fi urmat sfatul, dar nici eu nu stiam daca ala era un sfat bun.
Aveam senzatia ca daca ii spuneam teoria cu "trebuie sa faci ce simti" mi-ar fi spart capul fara sa se uite.
Ii simteam presiunea ochilor asupra mea, de parca eu trebui sa-i spun ca unui copil ce trebuie sa faca si ea sa ma asculte indeaproape.

A sunat Henry, care era in drum spre apartamentul meu. Trebuiau sa mearga la mama lui sa ia cina acolo.
S-a imbracat repede si in timp ce descuia usa mi-a adresat o ultima intrebare "Tu ce ai face cu iubirea, daca intr-o zi ti-ar da-o Dumnezeu?".

Am inchis usa in urma ei si m-am gandit la cele mai scurte si amuzante raspunsuri pe care sa i le trimit repede prin sms.
Mi-am amintit totusi de ochii ei in timp ce imi adresa intrebarea.
Cu siguranta nu la un raspuns rapid s-ar fi asteptat, iar eu cu siguranta nu aveam nici cel mai mic habar ce sa-i raspund Evei.

Yann Tiersen-In Romania!

Yann Tiersen revine la Sala Palatului in noiembrie.

Cunoscut publicului pentru compozitiile rasunatoare din “Le Fabuleux Destin d'Amélie Poulain” si “Good Bye Lenin”, celebrul muzician francez Yann Tiersen revine in Romania pentru a concerta din nou la Sala Palatului, miercuri, 4 noiembrie 2009.

In 2003, Yann Tiersen isi incheia concertul Solo din Bucuresti in aplauzele publicului impresionat de virtuozitatea interpretarii si calitatea compozitiei “Good Bye Lenin” in fata pianului, a viorii si a renumitului acordeon.

A colaborat cu trupele franceze „Noir Desir”, „Red Cardell”, „Bastard”, si cu britanicii de la „The Divine Comedy”, trupa lui Neil Hannon.

Este membru in „This Immortal Coil”, trupa dedicata reinterpretarii pieselor „Coil”. Artistul canta in luna septembrie 2009 cu Orka, cvintetul experimental din insulele Feroe, intr‑un turneu in Germania si Polonia.

Via http://www.eventim.ro