Intalniri cu Grade # 3

Poulet aux prunes [ dir. Marjane Satrapi, Vincent Paronnaud, Franta, Germania, Belgia 2011]

Nasser Ali Khan este cel mai renumit violinist al vremurilor sale. Il gasim la inceputul filmului in cautarea unei viori, un Stradivarius- aia nu-I buna, aia nu-I nu stiu cum, aia nu suna bine pana la urma nicio vioara nu este pe placul lui Nasser Ali Khan. Asa ca Nasser Ali Khan se hotaraste sa moara.  Mi se pare normal, voua nu?

Ce face Nasser Ali Khan in sensul asta?  Nasser Ali Khan (daca vi se pare ca repet prea mult numele lui o sa ma opresc dar trebuie sa va obisnuiti cu el) isi duce propria greva - refuza sa se mai hraneasca asteptandu-si sfarsitul. 

Ei bine si acum sa va tineti bine, intram intr-o contorizare a ultimelor lui zile si ne initiem intr-un proces psihanalitic la nivelul spectator-personaj, al vietii celui mai artist dintre artisti si implicit al dramei sale. Va avertizez ca nu-I lucru de mantuiala asta cu dedesupturile unui artist, mai ales ca taramul pe care suntem pregatiti sa pasim este presarat cu vraja, cu personaje fantasmagorice care mai de care, cu creatii spectaculoase si cu dovezi clare de fantezie sufleteasca.

Acum fie vorba intre noi, Marjane Satrapi și Vincent Paronnaud dispun de toate recuzita vietii pentru filmul asta: au o substanta creatoare peste asteptari (in anul 2008 au ajuns la nominalizarile Oscar pentru animatia Persepolis), au parte de nume numai unul si unul ale cinematografiei mondiale: Mathieu Amalric, Maria de Medeiros, Isabella Rossellini, Chiara Mastroianni, Rona Hartner, Golshifteh Farahani si Jamel Debbouze, au una dintre cele mai emotionante coloane sonore care mi-au fost date sa aud ( compozitia Olivier Bernet) si toate acestea pentru a sarbatori cu trambite daca se poate, ce altceva decat iubirea.

Sigur ca filmul nu abordeaza iubirea stropind ecranul cu sirop de prune (traducerea ad litteram a titlului filmului este Pui cu prune), dar gaseste un mod fin, magic, plin de umor si visare, un mod tipic fantezist pentru asta si ne introduce intr-o lume de basm sofisticata.

Aflat in comepetitia Festivalului de la Venetia, Iubire persana a fost unul dintre mult asteptatele filme de anul acesta in Romania, la fel de asteptat ca sosirea scriitoarei si regizoarei Marjane Satrapi, la Bucuresti pe 10 februarie.

De la Marjane Satrapi ramanem cu cateva cuvinte frumoase despre el  “Era timpul să sărbătorim iubirea și omul și să le punem în centrul a tot ce există. E extraordinar să faci un film în Germania, cu acțiunea care are loc în Iran, cu Isabella care e italiancă, cu Maria, care e portugheză, cu Golfshifteh care e iraniană, cu Rona care e româncă, cu Serge Avedikian care e de origine armeană, cu Jamel, ai cărui părinți sunt marocani, cu Mathieu, cu Chiara... și la final să fie un film franțuzesc!”

Cele 5 cu moţ

Imi amintesc ca va spuneam intr-o recenzie veche un lucru pe care l-am citit de la Gorzo si care mi-a placut foarte tare, si anume ca daca privesti filmele asa cum trebuie, adica la cinema, fara intreruperi, ele chiar ti se intampla. Filmele ti se intampla oriunde, cu conditia sa nu le imparti cu mitocanii, fie ei in patul tau sau chiar in sala de cinema.
Mi s-ar fi parut incorect sa nu fac si un asa-zis top al celor mai adulmecatoare filme pe care le-am privit recent, asa ca iata-ma vorbind despre ele.
1.  Man on a ledge-si ma uit ca nu vorbeste nimeni despre el, mai mult decat permite calificativul sau, de fapt ce vrei sa vezi, te-as intreba, daca ai chef de un film de actiune care sa se filmeze pe marginea  balustradei unui hotel din Manhattan, care sa te tina in carti pana la generic, care sa-ti forteze asteptarile dar care spre deosebire de altele (si da ma refer la Haywire!!!) sa aibe un soundtrack, sa aibe mizanscena, sa simti ca esti la cinema nu la o repetitie de teatru de papusi?! As fi ales Man on a ledge exact cum acum cativa ani as fi preferat sa vad From Paris with love la cinema, decat orice alta comedioara hangoveriana.
2. 50/50- cuvintele ar fi prea putine pentru a-mi exprima regretul cu privire la cinzeci-cinzeci, regret pe care inca o data l-am flencarit aici, despre ce mi-a zis mie 50/50 si despre care era locul lui pe covorul rosu.
3. Incendies- cand privesti filmul lui Denis Villeneuve, timpul ti se opreste! Stiu ca citisem intr-un comentariu de-al Adinei asta pana sa reusesc sa-l vad, ca este "aproape filmul perfect". Te intriga, nu-i asa, sa stii ca exista un film aproape perfect pe care tu inca nu l-ai vazut? Un motiv in plus de a aprecia Incendies este acela ca si-a primit meritul pentru cel mai bun film strain in anul 2010. As zice sa va grabiti!
4. Beginners-cand il vad pe Ewan McGregor parca-l vad pe Jude Law la inceputul carierei, dar un Jude Law mai putin versatil. McGregor e genul de actor care poate fi inghitit de ceilalti colegi de platou mai grei, fara sa comenteze. Nu incep sa va spun de rolul lui din Haywire, de fapt cred ca mi s-a pus pata pe toti actorii din Haywire desi ei, saracii, n-au avut mare vina. Dar Beginners merita vazut pentru ca este o poveste comuna maltrata de sperantele noastre, de idealuri, vise, pierderi etc etc etc.
5. Cineva o sa zica ca-s patetica sa spun despre War Horse ca este un film cu moţ, dar privit din perspectiva unei altfel de asteptari, decat cea a modul militaresc contemporan de a-si trata filmele, Spielberg face un film de cursa lunga care prinde, inca. Si poate pentru ca unii dintre noi am ramas mai copii decat au ramas ceilalti, War Horse este o gura de aer proaspat, oricand binevenita.

Cele 5 dezastre

Cele mai dezastruoase filme ale momentului de la care m-asteptam la cu totul altceva:
1.  Underworld Awakening - evident cea mai proasta parte dintre cele patru. Nimic nu se termina mai josnic intr-un film cu asteptari mari de incasari, cand incepi sa apelezi la urmasi, cand clonezi unui vampiri, copiii-vampir pentru inca o bucata de succes in cinema. E atat de awakening incat trezeste si ultimul interes de a mai acorda credit unei viitoare parti 5, asta in mod cert. Si singurul lucru care m-a facut intr-adevar sa ma simt in joc cat eram pe scaunul din cinema, e alegerea 3D-ului destul de reusit.
2. Carnage - as vrea sa ma insel dar am impresia ca Polanski da semne de epuizare artistica, caci dezamagirea continua inca de la Ghost Writer. Carnage da o lectie fantastica, dar nu toata lumea reuseste s-o realizeze artistic incat sa nu para plictisitoare, nici macar mega-combinatia asta de oameni grei din distributie! Daca reusesti sa gasesti ceva apreciabil in film, sigur ca gasesti actorii si le dai full credit pentru ce-a iesit. Atat.
3. Haywire - filmul asta e ca un podium de celebritati: Michael Douglas, Antonio Banderas, Ewan McGregor, Aaron Cohen, Michael Fassbender, Channing Tatum si mai sunt cativa. Adica e sufocant, la un moment dat nu mai poti duce sa vezi o asa inhaitare proasta si te gandesti - oare a citit careva scenariul inainte sa-l accepte?? Cred ca e cel mai prost film al anului 2011, de departe cea mai proasta combinatie a anului trecut. Iar experienta din sala de cinema in fata unui film pe care absolut toata lumea il simte la un moment dat penibil, e una de tinut minte.
4. The teacher - niciodata nu i-am acordat prea mare incredere lui Cameron Diaz, dar au fost momente in cariera ei cand a reusit sa-mi surprinda asteptarile. Nu acelasi lucru se intampla si acum, si o spun strict pentru aportul pe care-l aduce ea, numai ea, Cameron Diaz pentru ca filmul este unul care stropeste cu bule dinspre sexualitatea ei (pentru unii apetisanta), pentru mine nu. Cameron Diaz e urata! Si cine vrea s-o mai ia sa faca un film despre fundul ei, ar trebui sa stie ca pana la fund ii vedem si fata! u r a t a!
5.  The Sleeping Beauty - probabil din prea mult teasing, asa cum mi se intampla in general, creditez filme pe care ar trebui sa le privesc doar cu coada ochiului. S-o vezi pe Emily Browning goala o data e acceptabil, dar s-o vezi de 10 ori goala la cei 1.50 inaltime ai ei cu fata de copil de 14 ani,  langa un nene de 70 de ani, e limpede cel mai dezgustator tablou de iarna. Nici nu vreau sa-mi mai amintesc!