Că tot a venit 1 aprilie e vremea deci pentru o noua sesiune filmica in tandem sezonier...
Așa că ne adunarăm în număr de 18 să vă spunem ce filme ne-au păcălit, ne-au dat cu finalul peste ochi și cu putreziciunea lor pe la nas, ne-au dus cu zaharelu, ne-au fraierit mișelește, ne-au oferit cu totul altceva decat ne-au promis, atat în sensu ăl bun cât si în ăl rău :D (Adina)
Bă ce m-a păcălit The Mist, ce scatoalcă mi-am luat, ce final memorabil-împuțit, în lipsa ăstui final cretinoid catartic probabil că filmul s-ar fi disipat intr-o ceață neinteresantă. Bineînțeles mi-am luat-o și de la The usual suspects, dar cel mai tare și mai tare m-a păcălit Save the green planet, te paseaza nemilos de la o extremă la alta, te convinge că fiecare opțiune e valabilă și veridică, extratereștrii există, ba nu, ei sunt rodul unei imaginații infectate social, un ba da-ba nu care se oprește într-un zid de beton ce-mi facu un cucui dureros.Tot din cutia asiatica Symbol o treabă imprevizibilă, adică ce poate fi mai imprevizibil ca apăsarea unui buton sub formă de, mă scuzați, puță, declic ce nu știi ce-o să-ți aducă. Buried sau Cubul, în general filmele care presupun claustrare și spații închise au svâcu ăsta zefelmitor și deși le bănuiești traiectoria labirintică parcă tot îți aruncă un pumn de spuză în ochi.
Adina m-a îndemnat să vă vorbesc despre filme care m-au păcălit sau despre filme care m-au lăsat cu gura căscată (la modul bun). Scotocind prin cutiuţa cu amintiri am găsit o amintire plăcută despre The Game, semnat David Fincher. Când l-am văzut prima dată am avut impresia că regizorul mă ia peste picior, că îmi oferă un thriller ciudat, un joc în care şi eu şi personajul principal suntem nişte păcălici ghidaţi măiestros de un regizor talentat. Nu am bănuit nicio secundă că totul este un joc bine pus la punct, că totul este un teatru minunat perceptibil de foarte puţini.
La capitolul film care m-a prostit, care m-a dus cu zăhărelul încă de la primul teaser, trailer, poster, vă spun că am înghițit momeala întinsă de Skyline. Sincer mă aşteptam la un sf. de calitate, la un film cu extratereştrii foarte bun, plin de efecte speciale şi cu o distribuţie anonimă dar care se putea remarca. Ei bine după vreo 30 de minute eram debusolat dar speranţa că redresarea e posibilă nu a murit. Din păcate aproape de final speranţa a murit iar cu ea şi răbdarea mea. Sincer vă spun nu am fost păcălit de foarte multă vreme aşa de tare cum m-a păcălit acest film.
V-aş mai spune câte ceva despre Max Payne, Slipstream-ul lui Anthony Hopkins dar nu e momentul să o lungesc prea tare.
Da, mmmm pacaleli, poi ma gandeam la ele, dar totusi n-o sa va vorbesc despre un film care ma pacalise din prezentare si dezamagit/uimit dupa vizionare, pentru ca am o poveste mai nostima de dat din casa.
Asadar, se face ca eram acum ceva timp in urma intr-un concept de flirting-dating-something cu un El, si care intr-una din seri ma invita sa privim un film, stiind cumva de pasiunea asta a mea pentru vazut-placut-vorbit despre ele, filmele.
"Film??" zic eu cu privirea-mi sceptica, "nu vrei sa ne uitam mai degraba la un concert?" vazandu-l pe el, colericul, nu indeajuns de linistit pentru detaliile din viata lui, nu foarte curtenitor cu estetica asta cinematografica, "deci nu, insist, hai sa nu ne uitam la film".
Si acolo ma aflam eu dupa 2 ore, in fata ecranului, asteptand sa inceapa cel mai @_@ film din viata mea, neincrezatoare in capacitatea omului de a ma impresiona, izolata vizibil si cu cana de ceai de tei langa gura, doar-doar s-adorm in fata minunatului.
Ei bine si va spun, ca nu stiu cum mama naibi s-a intamplat, dar a fost prima ciocnire din viata mea cu Jim Jarmusch, Night on earth, despre care va pot vorbi astazi douazeci de minute, in epitete, fara sa respir!!
In ciuda faptului ca la scurt timp dupa asta intalnirile noastre au luat sfarsit, intotdeauna imi voi aminti de acest domn El asociindu-l cu mesieur Jarmusch si cu seara in care a reusit sa ma pacaleasca.
:D Happy Punked Day to you all!
Shutter Island
Teddy Daniels (Leonardo DiCaprio) pleaca in misiune pe o insula, intr-un spital de psihiatrie, pentru a gasi o criminala evadata. Este real sau totul se desfasoara in imaginatia lui Teddy?
Desi constructia imaginata de Scorsese iti ofera unele indicii (mai ales visele eroului principal), totul te indeamna sa vezi realitatea din punctul de vedere a lui Teddy. Bineinteles, experimentele pe oameni, mai ales in acea perioada, sunt o realitate demonstrata, asa ca de ce n-am fi avut de-a face cu asa ceva si aici?
Vorbim de un film extraordinar, cu un final care vine sa-i intareasca calitatile. Reuseste sa iti arate cat de tributar esti unor clisee si cat de usor ai putea fi influentat de modul de prezentare a lucrurilor.
Ador filmele cu final neaşteptat, cu twist de-ăla te bucuri că în sfârşit vezi o chestie la care nu te-ai gândit deloc. Primul film de gen pe care l-am văzut a fost Dot the I. Mult mi-a plăcut. Tare mult. Normal că nu zic despre ce e, că filmele astea trebuie văzute, nu povestite, că altfel păţiţi cum am păţit io cu Saw I. Am văzut fix scena explicativă, aşa că n-a mai avut nici un farmec să mă uit la tot. ;)) Din aceeaşi categorie mai fac parte: Next (cu Nicholas Cage), The Illusionist (cu Edward Norton), Awake (cu Hayden Christiensen)… uhm… că nu-mi mai vin acum… Filmele astea mi-au plăcut mult şi sper să regăsesc în lista asta şi mai multe care să-mi placă.
Deci, nu stiu sigur cand o sa postez, da' o sa o fac. promit. :)
SPOILERS. Citind propunerea Adinei m-am si intristat putin, pentru ca pregatesc de mult postarea "Filme care nu sunt ce par a fi", exact cu aceeasi idee. Insa pentru o cauza nobila imi rup de la blog colosala farsa de marketing Inglourious Basterds!
Acel blestemat tren blindat / Quel maledetto treno blindato / Inglorious Bastards a fost unul dintre filmele care mi-au marcat adolescentza: ochelarii de soare si jacka de motor a eroului principal, cum ii baga creionul in creier pe dupa ureche unui nazist si cum il ineca in solutie de developat pe altul... In acelasi timp, asteptam de mult ca Tarantino sa abordeze si alt gen (personal, il vedeam facand Alien 5 - cum ar fi fost?!), asa ca m-am bucurat sa aflu ca pregateste o varianta pulpoficţionată a lui Acel blestemat tren blindat (gen Angela Ciochina in varianta Skunk Anansie), mai ales ca ma punea in pozitia de connaisseur hârşit.
Buun, si ma duc cu Maria la film... si iesim stupefiati de cat de tare fusesem trasi pe sfoara! Nici gand de remake dupa ABTB (nu mai mult decat Ocean's Eleven e remake dupa Heat), chiar daca ambele pornesc de la aceeasi idee, a scursurilor armatei devenind eroi, care in ABTB era tema principala, pe cand in IB este doar un pretext. Legatura cu ABTB, trambitata inainte de premiera, fusese in realitate doar o smecherie geniala menita sa ascunda (acum pot s-o zic, ca am vazut toti filmul) ca, de fapt, este un film despre asasinarea lui Hitler - reusita! Dar cum altfel ar fi putut ditamai Tarantino sa faca filmul asta fara sa se afle imediat despre ce era vorba?
Ultimul film care s-a jucat cu mine si imaginatia mea a fost Buried. Personajul este prins intr-un sicriu, sub pamant. Am crezut ca scapa, am stiut ca nu scapa, am crezut din nou ca scapa... Ufff! Priviti trailerul. Daca aveti rabdare, desigur! Eu am avut rabdare 95 de minute. :D
Un alt film, pe care presupun ca l-ati vazut cu totii, si care s-a jucat cu imaginatia si nervii mei a fost The Black Swan. Prestatia actritei a fost nu de nota 10, ci de Oscar (unul binemeritat!), insa m-a bulversat... transformarea ei in lebada neagra a reusit sa ma pacaleasca de cateva ori. Un lucru l-am stiut cu siguranta, dorinta ei de a fi cea mai buna, de a-si face rolul perfect i-a fost calea sigura spre nebunie, dar si spre exceptional...
Mad man. Un film pe care am inceput sa il vad din greseala. Si una de tot rasul. Imi recomandase un prieten sa vad Californication. Mi-a povestit ca e vorba de un tip care face doar cum vrea el, ca face greseala dupa greseala si totusi nu ai cum sa nu-l ierti si sa nu iti placa... Ajunsa acasa ii povestesc surioarei mele dragi. Nu retinusem numele filmului si vroiam tare mult sa il vad. Ea, din descrierea mea, trage concluzia: Mad man! Asta e. Ok. Ma apuc si vad primul episod. Sunt in dubiu. Pana sa apuc sa imi dau seama ca filmul nu era nici pe de parte cel cautat, am fost prinsa. Si iata cum am vazut eu toate seriile. Genial film. Sa tot gresesc asa. Am vazut si Californication, zilele astea apare ultimul episod. E de vazut! Domnul Hank Moody e el insusi un 1 aprilie pentru toata lumea. Nu stii la ce sa te astepti din partea domniei sale.
Un alt film pe care l-am vazut din greseala (dar mi se cam intampla d-astea, hmm!) a fost The Shutter Island. Un film cu greutate, poate printre cele mai bune ale lui DiCaprio. Nu voi intra in detalii, vreau doar sa mentionez ca la final am ramas nu numai cu o migrena de toata frumusetea, dar si cu un mare semn de intrebare asupra a ce urma sa se intample: “Which would be worse, to live as a monster or to die as a good man?" Nu a fost nimic din ce ma asteptam sa fie si nici finalul nu a fost cum as fi crezut, de fapt inca ma intreb...
Filmul pe care trebuia sa il vad cand am ajuns la The Shutter Island era Inception. Mare diferenta, nu? Stiam eu ca era Leo pe acolo si gata. Dar na, m-am pacalit. Cat despre film, mi-a placut la nebunie, pana la ultimul nivel de vis si inapoi ca sa zic asa. Si mi-a placut tare mult la un moment dat cand intrebam in stanga si dreapta, in ce etapa e, al catelea vis? 3? 4? Da? Wow? Ba nu, e 3? A avut o precizie matematica, un film care te pune sa gandesti, sa calculezi, sa te faca sa fii activ in actiune. Moare acolo, moare si dincolo. Acolo se trezeste, scapa, altfel pa.
Un alt film care ar merge pe tematica noastra este The Invention of Lying. Nu ma asteptam sa fie atat de... sincer. Si cred ca vazand acel film, am realizat cat de importanta e minciuna in viata noastra. Si asta nu e pacaleala, avem nevoie sa fim mintiti!
Sper ca nu am plictisit prea rau (si daca da, pacaliti-ma ca nu), doar ca atunci cand e vorba de filme nu ma pot opri. Vorba mastii, "SOMEBODY STOP ME!"
Va doresc un aprilie cu zambet!
Booon! Văzui şi eu un film SF care mi-a plăcut. Un film în care oamenii hibernează şi maimuţele gândesc. Şi nu gândesc orişicum ci fac operaţii pe creier şi teste pe sălbaticii ăia de oameni. Pas mal pentru un film al anilor '60.
Dacă am reconsidera rezultatul evoluţiei, noi ăia din spatele unor laptopuri care mai au puţin şi crapă de-atâta praf în ventilatoare şi din cauza faptului că nu au mai fost închide de mult timp, am ajunge să trăim cu o piele de animal înfăşurată-n jurul mijlocului şi urlând cât ne ţin plămânii prin lanurile de porumb ale maimuţelor. Asta până când ajunge un echipaj din îndepărtata Terră, un om care a hibernat 2000 de ani într-o navetă spaţială făcută praf la aterizare. Şi ce rezolvă el? Descoperă că, de fapt, a făcut parte dintr-un cerc vicios, dintr-o farsă jucată de soartă şi a ajuuuuuuns ghici unde?! Nu pe o planetă unde maimuţele sunt în plină evoluţie, creaturi care consideră sălbaticii de oameni urâţi şi urât mirositori, ci pe aceeaşi planetă de pe care a plecat, în faţa maiestuoasei Statui a Libertăţii (ce mai rămăsese din ea) pe un tărâm unde libertatea sa era discutabilă, 2000 de ani mai târziu, blestemându-şi într-un final zilele şi rasa.
Phiu, greu a fost Adinuţo. Mult m-am gândit la un titlu şi-mi amintii de cinematografia de altădată... Cert e că m-a dus bine de nas o vreme (adică aproape tot filmul exceptând finalul), chiar am crezut că-i va găsi un nume noii planete.
Deși eram foarte sceptic să urmăresc un lung-metraj de producție maghiară, până la urmă la insistențele unui prieten cine-fanatic am făcut-o și am rămas plăcut impresionat de macabrul și grotescul atât de bine controlat și expus privitorului.
Filmul se numește Taxidermia și e o bijuterie vizuală. Firul acțiunii urmărește povestea a trei generații de maghiari puțin altfel: un campion la mâncat viteză morbid de obez, un taxidermist cu specializare pe feline domestice la fel de obeze și un bărbat care ejaculează foc. Atmosfera e una murdară, întunecată a la Delicatessen, însă aici are parte de tente mult mai sumbre. Dialogul e bine punctat cu doze concentrate de umor negru, iar finalul pune în fața privitorului o operă de vivisecție transformată în sculptură.
Însă cel mai bine e să urmăriți filmul, în cazul de față cuvintele sunt superficiale pe lângă bogăția imaginilor.
"pentru tema data m-am dus cu gandul la doua filme despre care o sa si vorbesc putin. in general nu prea imi plac filmele care te plimba cu zaharelul, care te pun pe niste sine, ca mai apoi sa te deraieze sau ceva de genu'. se mai intampla, ce-i drept, sa gasesti interesant schimbul asta de linii....asadar, filmele-pacaleala sunt: "the usual suspects" si "fight club"! primul, cu un final care mi-a placut, al doilea, cu un final care nu mi-a placut. poate e din cauza ca la momentul vizionarii in cazul primului nu aveam asteptari prea mari, pe cand in cazul lui "fight club" asteptarile mele erau mari! poate daca as fi citit cartea stiam la ce sa ma astept:)! in orice caz, "the usual suspects" cu kevin spacey in forma maxima, e exemplul clar cum un final reusit poate influenta perceptia generala despre un film si cum poate sa-i ridice cota! dincolo, "fight club" cu un final ce pare ca a plagiat "the usual suspects", nu face decat sa strice impresia general buna pe care mi-o produsese pana atunci vizionarea si sa ma faca sa afirm ca filmul este supraevaluat(aici am dreptate:)! in fine, astea sunt doar parerile mele, dar whatever you do, don't drop the soap!
"Fiind un fan al desenelor animate Dragon Ball Z care mi-au incantat copilaria o sa arunc cu oua stricate in filmul Dragonball:Evolution lansat in 2009.Film adaptat dupa popularele serii manga,anime Dragon Ball Z create de Akira Toriyama,foloseste materialul original doar ca material de inspiratie si astfel se ajunge la o chinezarie cinematografica made in SUA.O ecranizare care a fost mult asteptata distrusa inca din fasa odata cu alegerea distributiei,nu a respectat nici povestea, nici personajele, nici locul unde se petrec aventurile care te-a dus de nas pe toata perioada celor 84 de minute oferindu-ti un final in care "bad guy" adica Picollo(machiat,imbracat camuflat si cu o Masca in genul lui Jim Carey) supravietuieste.Un final ce da spre o a doua parte daca se va face vreodata.Dupa incasarile modeste pe masura ar trebui sa ii convinga pe producatori sa porneasca in cautarea celor sapte bile magice pentru a-l invoca pe Shenlong (dragonul magic din aur) sa le implineasca o dorinta arzatoare: un film mai bun. :))
Numa asa nu mi-l imaginam pe Goku:
"Initial a fost entuziasmul starnit de un trailer care promitea ca filmul sa ridice horror-ul la un nivel nemaintalnit. Mai ales ca semnatura regizorului avea greutatea unui monolit : Raimi.
Numele acestuia ma transpune instantaneu intr-o seara de vara, de mult trecuta, cand, in lipsa de altceva, zgaiam ochii la Italia 1. Berlusconi inca nu descoperise conceptul pay-per-view. Cel putin, nu in materie de televiziune. Am vazut atunci un film senzational pentru un adolescent abia iesit din anii cenusii ai raiului comunist … Este vorba de “Army of Darkness” …
Meritul lui Raimi a fost acela ca a reinventat stilul horror, inserand un soi de umor care dus la aparitia unui erou nou, “Ash”, interpretat admirabil de Bruce Campbell. Personajul ala a devenit, in ultima instanta, blestemul lui Bruce, acesta neffind capabil sa impiedice identificarea sa ulterioara cu eroul trilogiei “Evil Dead”. Pe undeva, nici Raimi nu a scapat de vina de a fi creat un personaj perfect, lucru ilustrat de “Drag Me to Hell” …
Apoi a fost dezamagirea ...
In 2009, am asteptat ca Raimi, venit dupa o calatorie banoasa in universul Marvel, sa demoleze stilul horror si sa-l reinventeze inca o data. De aici a venit marea dezamagire. Sau pacaleala, daca ar fi sa ne luam dupa senzationalul trailer care m-a facut sa tropai de nerabdare. Raimi nu a oferit o viziune noua ororii. Filmul sau a fost un funny-horror din care a lipsit ingredientul care, altadata, il facea perfect. Adica individul acela aparent prostanac interpretat de un actor pe care Raimi ar fi putut sa il aduca cu el la reintoarcerea in lumea intunericului, macar din recunostinta pentru succesul pe care i l-a garantat cu cateva zeci de ani in urma …
Am vazut “Drag Me to Hell” cu amaraciunea cuiva care isi dadea seama ca vazuse deja filmul, in parte pentru ca aveam senzatia ca este exact acelasi stil care facuse furori in anii ’80 si care nu se prea potrivea anului 2009, iar, pe de alta parte, pentru ca absolut fiecare scena interesanta a filmului fusese deja insearata in trailer.
Paradoxul este acela ca “Drag Me to Hell” este un film bun de tot, insa dezamagirea a fost imensa pentru ca aveam motive sa astept cel mai mare film horror din istorie. M-am ales cu o pacaleala … Ar mai fi “Season of the Witch” dar acela este prea prost pentru a fi luat in considerare … "
Pacaleala servita la rece ramane totusi o pacaleala la fel de mare. Stii ca ea este acolo inca din primele minute, insa vrei sa vezi de unde isi va face aparitia, iar asta nu schimba deloc concluzia. Este cazul lui Mr. Nobody, film care daca se vrea profund ori filosofic, atunci inseamna ca eu nu l-am priceput prea bine.
Una din ideile de baza ale acestui film se refera la faptul ca daca refuzi sa faci o alegere, atunci posibilitatile si consecintele iti raman la dispozitie. Asadar, daca nu alegi nimic intr-un moment critic al vietii, atunci ai posibilitatea de a avea trei neveste sau de a muri in trei feluri diferite (macar nu in acelasi Univers). O alta idee, interesanta in general, dar obositoare in cazul de fata, este cea a 'efectului fluture', sau cum este exprimata aici: 'daca pierzi numarul de telefon al persoanei iubite fiindca a inceput sa ploua atunci cand stateai cu hartia in mana ca un *insert name here*, atunci poti sa dai vina pe un brazilian pentru ca a stat acasa sa isi fiarba un ou in loc sa mearga la munca, contribuind astfel decisiv la formarea ploii fatidice.'
Nu va lasati pacaliti, Mr. Nobody este un film in care nu se intampla nimic.
Stiti cum pentru toata lumea amintirea primului film vazut la cinema e ceva magic, o experienta initiatica à la Cinema Paradiso (chiar daca se intampla la caminul cultural iar filmul cu pricina e O floare si doi gradinari sau Sandocan)?
Well, in cazul meu, pe la opt sau noua ani, taica-meu a aflat ca la cinematograful din oras rula “un se fe”; el fiind mare amator de s.f. – pentru premiul intai cu coronita in clasa intai mi-a facut cadou primul volum din seria Dune. Asa ca ne-am dus. Tin minte si acum cu cata nerabdare priveam panza alba si lumina proiectorului... . Numele filmului nu ne spunea nimic, nici unul din noi nestapanind suficienta engleza at the time. Filmul se numea Alien, si am rezistat stoic privind printre gene pana in momentul cand alienul cu pricina iese din burta nustiucui, dupa care m-am prelins incet spre scaunul din fata. Nici pana azi n-am vazut vreun film din seria asta.
eu am fost păcălit o lume întreabă a fost păcălită de un film anume.
nu e vorba despre o surpriză de tipul Doamne, nu-mi imaginam să fie atât de bun! (sau rău).
ci despre o păcăleală instituționalizată.
exact, filmul era cu și despre păcăleli.
despre cacealma, mai exact.
și personajele se cacealmizau „într-o veselie”, vorba ardeleanului sobru și mai greu de păcălit.
iar noi, spectatorii, încasam cacealmalele înzecit.
și, scenă după scenă, realizam cacealmaua totală care ni se servise.
Doamne, nu-mi imaginam ca o păcăleală să fie atât de bună!
a început prin a ne duce cu zăhărelul,
a continuat prin a ne fraieri,
și a terminat prin a ne păcăli.
una peste alta, ne-a oferit... exact ce ne-a promis.
noi suntem de vină că n-am prins de la început promisiunea.
l-am mai văzut de câteva ori, dar tot cu teama că voi fi păcălit și acțiunea se va desfășura altfel.
aaa, să nu uit: eu nu v-am păcălit – filmul chiar există, este Maverick.
este genul de film căruia, dacă i-aș dedica un articol, i-aș acorda 5 stele (din 5).
dar n-o să-i dedic vreun articol, pentru că la apăsarea butonului „Publică” cine știe ce surprize aș avea.
in fiecare an de Paste trec pe la parinti, ma-ndop cu friptura de miel pe care-o face maica-mea si ma uit la Isus din Nazaret de Franco Zeffirelli. il da mereu la televizor si lui taica-miu ii place, taica-miu e crestin.
si de fiecare data sunt sigur ca Isus minte, ca nu e Fiul Domnului. mai cu seama miracolele lui arata cam aiurea, pare teapa.
si mereu face taica-miu misto de mine, la sfarsitul filmului cand se dezvaluie ca Isus era pe bune Fiul Domnului. chiar si maica-mea rade ca nu m-am prins.
Pacalelile fac deliciul unui film, oricine a fost tras in teapa de cate un film pe care era absolut sigur ca-l ghicise din start sau macar pe parcurs, dar ca devenise cu totul previzibil. Ei bine tocmai cand am acel sentiment usor euforic cand simt ca stiu totul (cui nu-i place sa aiba dreptate) ca la sfarsit sa-mi pice falca de gresit ce gandeam, tocmai atunci un film imi place cu atat mai mult. Exemplu cel mai recent, fara s-o lungesc, ar fi "Biutiful" de Innaritu. Spre rusinea mea nu mai vazusem pana atunci vreun film de el, desi auzisem o gramada, iar cand am primit invitatia pentru "Biutiful" n-am ezitat. Sceptic fiind sau mai bine zis increzator in propria-mi putere, cam 90% din predictiile mintale facute pe parcursul filmului au fost gresite, evident am ratat toate fazele esentiale. In special finalul, si cu asta inchei, finalul deja ma adusese intr-o stare incat speram sa fie un film cu finish american, in care scapa toti, dar Uxbal n-a avut soarta asta. Inedit mi s-a parut finalul cu Ana in pat (care e genial) sau posibila revenire a lui Ige (Igei?) de care inca nu sunt convins. Era sa uit, nici gluma cu nasul n-o anticipasem. "Biutiful" m-a pacalit intr-un mod extrem de placut si va invit sa va pacaleasca si pe voi!
Am stat şi m-am gândit, şi-ar fi mai multe. O să mă sustrag din cercul suspecţilor uzuali şi filme pe buzele oricui, aşa că până la urmă am ales să scot în prim plan.. Les Diabolique (1955); un film fraţuzesc vechi, care are ş-un remake ceva mai recent (1996), pentru cei care strâmbă din nas la antichităţi desaturate. Sharon Stone şi Chazz Palminteri incluşi în cel din urmă menţionat.
Nevasta şi amanta unui bărbat bădăran, hotărăsc să-i vină de hac ăstuia. La scurt timp după actul comis, cadavru dispare şi întâmplări stranii le bagă în sperieţi pă ambele muieri.
Un film văzut în ambele variante, cu ani buni în urmă.. pe când savuram la greu HBOu'. Ţin minte că finalul m-a surprins într-un mod ceva mai profund faţă de altele (la acea vârstă), şi probabil de aia mi-a sărit printre primele în gând.
6 comentarii:
povestioara ta fuse tare delicioasa ;))
da da :)) multumesc, aka Mo' si barbatii, o epopee zbuciumata
Uneori filmele sunt ca parfumurile, atat de puternica ca reusim sa le asociem unor si tuatii, persoane, momente de neuitat. Eu nu voi uita niciodata cum un el care vroia f mult sa iesim si imi stia slabiciunea pt filme m-a scos la un Saw, al 2lea. Si de asemenea nu am vazut un om atat de terifiat de un film. Eu ma minunam si radeam el tremura langa mine... Nu voi uita filmul :D
Andres
:))))))) si nici pe el
se gasesc pe net si topuri cu filme cu twist la final!! :) eu de acolo mi-am luat cateva titluri de urmarit, gen: angel heart, primal fear si al saselea simt! De asemenea mai sunt pe langa cele enumerate de voi: skeleton key (pentru cei pasionati de thrillere), devil, repo men, the ghost writer...si ar mai fi... :)
numa ghost writer recunosc din lista, da' mie mi s-o parut un final asa telefonat la el.
Trimiteți un comentariu