captured from Across the Universe, dir. Julie Taymor 20072011/04/29
Let's play art #1 Strawberry fields forever
captured from Across the Universe, dir. Julie Taymor 2007
2011/04/22
White Material [Claire Denis-Franta/Camerun-2009]
Un lucru este clar, White Material transeaza scenariul prin prisma regizarii lui, in doua: prima bucata parcursa o aduce in fata pe Maria (Isabelle Huppert) care stapaneste o plantatie de cafea intr-un tinut al Africii si peste al carei umar se aseaza camera pe tot parcursul celor 120 de minute si o a doua bucata care pozeaza conflictul civil al momentului si conotatiile rasiale care-l urmeaza.
Acuma, cele doua au in comun faptul ca Maria care joaca rolul leoaicei, o leoaica cu voce subtire dar tot leoaica, este tradata de sotul (Christopher Lambert) care cere ajutor taberei adverse, orasului-dusman de unde plecase ura asta rasiala si care cumva isi doreste s-o sileasca pe ea, leoaica, sa paraseasca plantatia.
Acuma, nu pot sa nu spun ca filmul avind o imbracaminte mult prea importanta in spate, nu poate fi pus deoparte in raft si uitat acolo, constiinta unei stradanii cu aportul acesta grandios de cultura, acumulat nu mi-ar permite sa il clasific mai jos decat este, insa de cele mai multe ori avem nevoie de unpic mai mult decat atat ca sa incepem sa aplaudam.
Si cand spun asta ma refer in mod clar la forma aleasa de Claire Denis care e statica si aproape sufocanta, care suna idem unui zumzait puturos al unei muste in plin soare, care aplauda o intriga interminabila pregatind un punct culminant telefonat parca, fara sclipire. Iar mie, ei bine mie mi-a lipsit licarirea, desi am simtit-o la milimetru de mine.
2011/04/19
Sesiune cinefilică de agăţat
Ne adunarăm 15 bloggeri și bloggerițe să vă înșiruim cele mai tari replici de agățat pe care le auzirăm prin filme și care ne țintuiră locului. Enjoy!(Adina)
Hm, în principiu aveam în minte geniala scenă din New York, I love you, dar și Matiuska s-a gândit la ea, așa că o să aleg una potrivită alizeului monden gerontofil care bate pe la noi:
- I will die soon, Venus. Can I touch your hand?
-That's one chat-up line I haven't heard.
- I'm impotent, of course.
-Thank Christ.
-But I can still take a theoretical interest.
-Have you been thinking about me?
-All the time I was in hospital.
-What did you think about me?
- I saw your body.
-Which part?
-Your hair. Your feet. Your legs, your behind, your eyes.
-My eyes?
-Your elbows. Your cunt.
-Oh, shut up. You can touch my hand.
Only with your fingers. Anything else will make me vomitous.
-Can I ask you, have you ever been in love before?
[she smiles]
"i dont know about you, but i found that shit very romantic!"
click aici pentru video complet
dupa parerea mea o fata care suge acadele in public incearca,
subconstient, sa fie violata. dar nu trebuie sa faceti cum vrea ea.
mai bine va bagati cu replica asta subtila si scapati fara cazier.
How You Doin'?
Aceasta este cea mai tare replica de agatat pe care am auzit-o pana acum in filme si nu am vazut putine. Cei care au urmarit Friends stiu despre ce vorbesc! Si replica nu e asa oricum, ci spusa de Joey si numai de Joey. Pentru a fi clar ce spun aici va invit sa urmariti clipul...pentru iubitorii de Friends va fi un reminder placut, pentru voi ceilalti, luati aminte!
Adina mă provoacă din nou la o sesiune cinefilă deosebită. De data aceasta ne-a propus să ne reamintim câteva replici şugubeţe pline de romantism capabile să cucerească o femeie sau de ce nu, mai multe. Ei bine trebuie să mărturisesc că subiectul m-a pus un pic pe gânduri dar după ce am scotocit prin cutiuţa cu amintiri, doar câteva mai par la fel de tentate.
Pentru început îmi aduc aminte de vocea plăpândă a lui Johnny Depp din Don Juan de Marco care la un moment dat rostea plin de romantism următoarele cuvinte: „There are only four questions of value in life. What is sacred? Of what is the spirit made of? What is worth living for? What is worth dying for? The answer to each is the same. Only love." Înarmat cu o asemenea replică mi-e greu să cred că un don Juan al zilelor ar rămâne fără pereche.
Pentru a continua cu glucoza mă mai folosesc de Dracula :”I have crossed oceans of time to find you”, de un personaj (tipul ala din Love Actually îndrăgostit pe ascuns de Keira Knightley)al cărui nume nu l-am reţinut dar a cărui gest (îl puteţi vedea aici) a impresionat milioane de femei şi de Tom Cruise care a obţinut rezultatul dorit înainte de a utiliza toată artileria ( „Jerry Maguire: I love you. You... you complete me. And I just... Dorothy: Shut up, just shut up. You had me at "hello".
Replici de agăţat ar mai fi cu nemiluita, dar ca să nu mai lungesc vă mai spun că cea mai sinceră replică care mi-a trecut prin memorie a fost cea folosită de Billy Cristal în When Harry met Sally, un film cu un romantism pe gustul meu :” I love that you get cold when it's 71 degrees out. I love that it takes you an hour and a half to order a sandwich. I love that you get a little crinkle above your nose when you're looking at me like I'm nuts. I love that after I spend the day with you, I can still smell your perfume on my clothes. And I love that you are the last person I want to talk to before I go to sleep at night”.
Din umila mea experienţă cinematografică foarte greu am sustras un film în care să mi se fi părut o replică de agăţat trăsnită. Şi stătui şi mă gândii şi uite că-mi răsări în minte un film văzut recent care deşi nu m-a încântat mai deloc am reţinut o chestie care mi s-a părut oarecum originală (spun oarecum deoarece eu una n-am mai întâlnit-o). Despre ce vorbeşte Josephine? Uite că spune despre Just Go With It, un film slăbuţ cu un final previzibil. Ce a fost însă amuzant este replica eternă pe care personajul central masculin o foloseşte pentru agăţat: Nevasta mea mă bate, dar nu divorţez din cauza copiilor. Sunt nefericit! Eh, ceva de genul, înţelegeţi voi. Mai culmea era că omu era neînsurat, fără copii, dar inventa o familie pentru a aduce în pat femei. Şi mai culmea este faptul că, pentru el, chiar funcţiona!
Una dintre cele mai bune replici de agăţat auzită recent e în stand-up-ul lui Robin Williams - Weapons of self destruction - "Hey baby! Were your parents retarded? 'Cause you sure are special!"
“You're good looking, you got a beautiful body, beautiful legs, beautiful face, all these guys in love with you. Only you’ve got a look in your eye like you haven't been fucked in a year.”
"grea misiunea adinei de asta-data, din punctul meu de vedere cel putin! prima replica care mi-a venit in minte de cum am citit mail-ul a fost asta: "suck me beautiful" provenita dintr-un american pie sau un alt film de genul asta. bine, in film nu era chiar replica de agatat, cei doi erau deja singuri intr-o masina pe unul din dealurile americii, dar la vremea respectiva mi s-a parut mai mult decat amuzanta replica. apoi m-am gandit la replica asta:"i give you a million dollars to sleep with your wife", dintr-un film cu robert redford si demi moore, din care doar atat am retinut. desi nici asta nu pare o replica de agatat(sau ma insel?!), lui robert redford i-a reusit! in fine, mi-a mai venit in minte asta: "there is a party in my pants and you are invited" din anchorman:the legend of ron burgundy. bine, lui steve carell nu i-a iesit chiar asa, dar celor care nu au vazut filmul nu vreau sa le stric placerea vizionarii! cam atat."
Tare mult mi-am batut capu pana sa gasesc o replica de agatat meseriasa si numa cum imi aduc aminte de comedia Hitch,chiar un film predestinat pentru asa ceva avand in prim plan un consiler anonim in relatii , un fel de « doctor love » (Will Smith) care ajunge sa se indragosteasca de-o jurnalista (Eva Mendez). Alex „Hitch” Hitchens,”
the date doctor” are o vorba:”Basic principles: no matter what, no matter when, no matter who... any man has a chance to sweep any woman off her feet. He just needs the right broom.”
Si atunci sa vedem ce poate,o replica care mi se pare tare amuzanta : “I mean, you’re sending all the right signals – no earrings, heels under two inches, your hair is pulled back, you’re wearing reading glasses with no book, drinking a Grey Goose martini, which means you had a hell of a week and a beer just wouldn’t do it. And if that wasn’t clear enough, there’s always the “fuck off” sign that you have stamped on your forehead.”
Scena o puteti vedea si aici la clip 3.
O sesiune propusa de Adina aduce in discutie o tema care, pe mine, cel putin, m-a bagat total in ceata ... „Cea mai inspirata metoda de agatat” pe care am intalnit-o intr-un film ... Grea sarcina, pentru ca, in general, filmele care ma atrag nu abunda in astfel de scene ...
Prima chestie care mi-a trecut prin cap a fost pumnul in mutra si urarea „Welcome to Earth!” adresata de Will Smith extraterestrului doborat din „Independence Day”. Avand in vedere ca entitatea venita de peste mari si tari si spatiu a ramas in prejma vajnicului actor-rapper, presupun ca replica a avut succes ...
M-am gandit apoi la sarada pus la cale de Phil si Claire Dunphy intr-unul din episoadele „Modern Family” in care el joaca in mod catastrofal un personaj fictiv, Clive Bixby, insa hohotele de ras m-au impiedicat sa retin replicile ...
Am sormonit in memorie insa o astfel de scena refuza sa se materializeze in vreo amintire cat de cat demna de a fi mentionata. Si apoi, brusc, a aparut in mintea-mi imaginea sa. Zgarcit, egoist, invidios, mincinos si departe de a aduce cu un latino lover, cel mai de succes loser din istoria cinematografiei zambea stapan pe imaginea dezastruoasa pe care o avea despre sine ...
Daca nici asta nu a fost o replica de succes, atunci, chiar nu stiu care ...
cea mai cea replică de care știu este din Forrest Gump (1994).
de care știu, nu pe care o știu.
de fapt, nimeni n-o știe – poate o va descoperi posteritatea, cine știe...
sunt sigur că nu ține doar la femei, ci și la bărbați.
adică mai ales la bărbați.
și, mai alesul mai alesului, la bărbații discutatori de chestiuni politice.
cine nu știe la ce mă refer, să (re)vadă filmul, atent la secvența din imagine.
chiar merită! (nu să fie atent la secvență, ci să vadă filmul).
în ceea ce mă privește, a fost printre chestiunile care m-au agățat definitiv de acest film.
Păcat că nu-mi aduc aminte altele mai demne de menţionat la ora asta.. cu siguranţă le am stocate undeva prin tenebrele minţii, însă deadlineu mă presează. Am încercat să mă ajut folosind Googleu.. dar peste tot mi s-au părut îndulcite peste măsură şi fără haz.
Îl bag în lipsă de altceva mai bun, pe irezistibilu' Austin Powers în Goldmember (2002) cu:
"You might not be the best looking girl here, but beauty is only a light switch away" - hahaha >:))
Did I mention my leg is 44 inches(1.12m) from hip to toe, so basically we're talking about 88 inches of therapy wrapped around you for the bargain price of... (la unison ) 3000 dollars. Pretty Woman
Normal ca eu consider ca cele mai tari replici de agatat o femeie sunt cele pe care le cunosc eu personal :D (si pe care, tot normal, nu o sa vi le spun). Am fost fermecat insa de unele imagini sau cuvinte din filmele vazute de-a lungul vietii mele, cum ar fi indrazneata replica a lui Meg Ryan in Top Gun ("Take me to bed or lose me forever!") sau de mai recentul, superbul si ineditul buchet de morcovi pe care i-l ofera Ashton Kuther lui Natalie Portman in destul de criticabilul No Strings Attached.
Imi plac insa oamenii indrazneti si care isi declara inca de la inceput intentiile. In acest context, il aleg pe actorul meu favorit, Javier Bardem, si modalitatea lui de a se apropia de doua femei superbe in Vicky CristinaBarcelona:
„-You're asking us to fly to Oviedo and back?
-No, we'll spend the weekend. I'll show you around the city. We'll eat well, we'll drink good wine, we'll make love.
-Who exactly is going to make love?
-Hopefully, the three of us.
-Look, senior, maybe in a different life.
-Why not? Life is short. Life is dull. Life is full of pain. This is a chance for something special.”
Integral aici
“Bond, James Bond”.
"Our love is like the wind. I can't see it, but I can feel it. " din A Walk to Remember
2011/04/17
Train de vie [Radu Mihaileanu, Franta-1998]
Interviu cu Radu Mihaileanu, preluat de aici:Î: Cum se poate arăta Holocaustul pe ecran?
R: Mi-am pus această întrebare tot timpul cît am scris scenariul. Ce se poate arăta care să fie la fel de puternic precum realitatea istorică? Pentru mine, în ceea ce priveşte Holocaustul, cel mai rău lucru nu a fost ceea ce se poate arăta, ci ceea ce era în mintea oamenilor. Şi cum să filmezi asta? Cum să filmezi ce se petrece în mintea unui tată care îşi priveşte fiul, ştie că va muri dar nu poate să-i spună? Aici, cinematograful este neputincios. Iată de ce am refuzat să filmez ceea ce se numeşte "inima fenomenului Holocaust". Despre lagărele de exterminare eu nu aş fi avut decît o imagine, şi nu adevărul. Eu am preferat să merg la periferia fenomenului Holocaust, utilizînd un limbaj poetic. Printr-un film noi propagăm memoria. Şi nu vreau ca un spectator să-şi spună: "Deci asta a fost, doar asta."
Î: Aţi avut ezitări în a trata Holocaustul sub forma unei comedii?
R: Eu, pentru că în România am fost foarte aproape de a ajunge la închisoare, şi pentru că ştiu prea mulţi oameni care au murit în închisoare, sînt un cineast politic. Dar nu vreau să fac numai filme politice. Ştiu că timpurile s-au schimbat şi că astăzi, dacă vrei să impui o idee, e mai bine să faci un spectacol. Cu ceva înainte de a avea ideea filmului, am văzut Schindler's List, care m-a tulburat, m-a emoţionat... Dar am rămas cu senzaţia că după acest film nu se mai putea vorbi despre Holocaust în acelaşi mod, fără ca aceasta să se întoarcă împotriva noastră... Că trebuia, fireşte, să continuăm să o povestim, dar cu spiritul nostru, al celor care nu am fost martori ai acelor timpuri. Şi apoi, această poveste a evreilor care se dau drept nazişti, nu putea fi decît o comedie. Am văzut imediat umorul evreiesc în posibilul conflict dintre bogaţii şi săracii comunităţii. Este clar că mulţi au acceptat cu greu modul meu de a vorbi despre Holocaust. De fapt, producătorilor mei le-a luat mai mult de un an pentru a găsi finanţarea necesară filmului, fiind refuzaţi de toate canalele TV, cu excepţia Canal+. Astăzi, aceleaşi persoane aplaudă filmul meu, sau pe cel al lui Benigni!
Î:Exact, nu putem să nu facem o apropiere între Train de vie şi La vita e bella, al lui Roberto Benigni...
R: Vă mărturisesc că în 1996 era vorba ca italienii să producă filmul meu şi i-am dat lui Roberto Benigni scenariul meu ca să îl citească... filmele noastre au în comun acelaşi concept "poetic". Dar nu am pretenţia că acest concept îmi aparţine. Alţii l-au tratat înaintea mea. Şi apoi, cine nu s-a inspirat din altceva? De aceea nu îi port pică lui Benigni pentru nimic în lume, cu atît mai mult că nu sîntem în competiţie, ci mergem în acelaşi sens. În schimb, ceea ce m-a scos din minţi a fost ceea ce s-a întîmplat la Cannes în acest an. Gilles Jacob a refuzat la început ambele filme, pentru că, în opinia lui, nu avem dreptul să facem o comedie despre Holocaust. Pînă la urmă, a acceptat filmul lui Benigni, cerîndu-i să adauge la începutul şi la finalul filmului vocea în "off" a copilului. Iar producătoarei mele i-a spus că ideea i-a venit văzînd filmul meu! Rezultatul: astăzi, toată lumea spune că filmul meu seamănă cu cel al lui Benigni. Admiteţi că altfel ar fi stat lucrurile dacă amîndouă filmele ar fi fost prezentate la Cannes.
2011/04/14
2011/04/08
Buna! Ce faci? [Alexandru Maftei, Romania 2010]
In conditiile in care nu de mult vazusem Legiunea straina a lui Mircea Daneliuc si care-mi lasase intiparita o lehamite perpetua asupra vizionarului si ma amuzasem teribil la review-ul lui Andrei Gorzo despre "vanzoleala inumana" care va sare, oricum, in ochi in timpul derularii lui, ma misc si eu sistematic si foarte tarziu pentru timpul lui, dar tot sistematic, inspre cinema, privind minunea Buna. Ce faci?
Citisem printr-o revista ca dupa proiectarea lui la IiFF de anul trecut, oamenii s-au ridicat in picioare aplaudind si scandind ca ei nu pleaca de acolo pana nu mai pun aia filmul inca o data.
Ai naibi astia cu stilul lor de a face comedii romanesti si al naibi asta Maftei care le taie miaul la tot norodul asta de narozi care nu au cadre, nu au imagini, muzica, sursa monstruoasa de binedispunere in fata unei idei atat batuta din palme dar atat de mieroase precum e asta.
Si daca esti acolo, in sala, razi ca n-ai ce face, n-ai cum sa te abtii. Te ia prin invaluire vizualul usor frantuz, te arunca pe un ton melodios inspre un joc actoricesc curat, inspre culoare impecabila si mai mult decat atat vine muzica, o revelatie ajustata, un Bach pe care nu aveti cum sa vi-l imaginati integrat suav pe o poveste ca asta.
E aproape de uluitoare performanta atinsa de filmul asta, care nu face altceva decat sa va arate fara ramuscari sa aveti incredere in filmul romanesc si in resuscitarea comediei lui si sa mergeti poate unpic mai descuiati cu voi prin salile de cinema.
Iar eu zic, negresit, sa va lasati purtati de val.
2011/04/05
2011/04/01
Sesiunea pacalelilor
Că tot a venit 1 aprilie e vremea deci pentru o noua sesiune filmica in tandem sezonier...
Așa că ne adunarăm în număr de 18 să vă spunem ce filme ne-au păcălit, ne-au dat cu finalul peste ochi și cu putreziciunea lor pe la nas, ne-au dus cu zaharelu, ne-au fraierit mișelește, ne-au oferit cu totul altceva decat ne-au promis, atat în sensu ăl bun cât si în ăl rău :D (Adina)
Bă ce m-a păcălit The Mist, ce scatoalcă mi-am luat, ce final memorabil-împuțit, în lipsa ăstui final cretinoid catartic probabil că filmul s-ar fi disipat intr-o ceață neinteresantă. Bineînțeles mi-am luat-o și de la The usual suspects, dar cel mai tare și mai tare m-a păcălit Save the green planet, te paseaza nemilos de la o extremă la alta, te convinge că fiecare opțiune e valabilă și veridică, extratereștrii există, ba nu, ei sunt rodul unei imaginații infectate social, un ba da-ba nu care se oprește într-un zid de beton ce-mi facu un cucui dureros.Tot din cutia asiatica Symbol o treabă imprevizibilă, adică ce poate fi mai imprevizibil ca apăsarea unui buton sub formă de, mă scuzați, puță, declic ce nu știi ce-o să-ți aducă. Buried sau Cubul, în general filmele care presupun claustrare și spații închise au svâcu ăsta zefelmitor și deși le bănuiești traiectoria labirintică parcă tot îți aruncă un pumn de spuză în ochi.
Adina m-a îndemnat să vă vorbesc despre filme care m-au păcălit sau despre filme care m-au lăsat cu gura căscată (la modul bun). Scotocind prin cutiuţa cu amintiri am găsit o amintire plăcută despre The Game, semnat David Fincher. Când l-am văzut prima dată am avut impresia că regizorul mă ia peste picior, că îmi oferă un thriller ciudat, un joc în care şi eu şi personajul principal suntem nişte păcălici ghidaţi măiestros de un regizor talentat. Nu am bănuit nicio secundă că totul este un joc bine pus la punct, că totul este un teatru minunat perceptibil de foarte puţini.
La capitolul film care m-a prostit, care m-a dus cu zăhărelul încă de la primul teaser, trailer, poster, vă spun că am înghițit momeala întinsă de Skyline. Sincer mă aşteptam la un sf. de calitate, la un film cu extratereştrii foarte bun, plin de efecte speciale şi cu o distribuţie anonimă dar care se putea remarca. Ei bine după vreo 30 de minute eram debusolat dar speranţa că redresarea e posibilă nu a murit. Din păcate aproape de final speranţa a murit iar cu ea şi răbdarea mea. Sincer vă spun nu am fost păcălit de foarte multă vreme aşa de tare cum m-a păcălit acest film.
V-aş mai spune câte ceva despre Max Payne, Slipstream-ul lui Anthony Hopkins dar nu e momentul să o lungesc prea tare.
Da, mmmm pacaleli, poi ma gandeam la ele, dar totusi n-o sa va vorbesc despre un film care ma pacalise din prezentare si dezamagit/uimit dupa vizionare, pentru ca am o poveste mai nostima de dat din casa.
Asadar, se face ca eram acum ceva timp in urma intr-un concept de flirting-dating-something cu un El, si care intr-una din seri ma invita sa privim un film, stiind cumva de pasiunea asta a mea pentru vazut-placut-vorbit despre ele, filmele.
"Film??" zic eu cu privirea-mi sceptica, "nu vrei sa ne uitam mai degraba la un concert?" vazandu-l pe el, colericul, nu indeajuns de linistit pentru detaliile din viata lui, nu foarte curtenitor cu estetica asta cinematografica, "deci nu, insist, hai sa nu ne uitam la film".
Si acolo ma aflam eu dupa 2 ore, in fata ecranului, asteptand sa inceapa cel mai @_@ film din viata mea, neincrezatoare in capacitatea omului de a ma impresiona, izolata vizibil si cu cana de ceai de tei langa gura, doar-doar s-adorm in fata minunatului.
Ei bine si va spun, ca nu stiu cum mama naibi s-a intamplat, dar a fost prima ciocnire din viata mea cu Jim Jarmusch, Night on earth, despre care va pot vorbi astazi douazeci de minute, in epitete, fara sa respir!!
In ciuda faptului ca la scurt timp dupa asta intalnirile noastre au luat sfarsit, intotdeauna imi voi aminti de acest domn El asociindu-l cu mesieur Jarmusch si cu seara in care a reusit sa ma pacaleasca.
:D Happy Punked Day to you all!
Shutter Island
Teddy Daniels (Leonardo DiCaprio) pleaca in misiune pe o insula, intr-un spital de psihiatrie, pentru a gasi o criminala evadata. Este real sau totul se desfasoara in imaginatia lui Teddy?
Desi constructia imaginata de Scorsese iti ofera unele indicii (mai ales visele eroului principal), totul te indeamna sa vezi realitatea din punctul de vedere a lui Teddy. Bineinteles, experimentele pe oameni, mai ales in acea perioada, sunt o realitate demonstrata, asa ca de ce n-am fi avut de-a face cu asa ceva si aici?
Vorbim de un film extraordinar, cu un final care vine sa-i intareasca calitatile. Reuseste sa iti arate cat de tributar esti unor clisee si cat de usor ai putea fi influentat de modul de prezentare a lucrurilor.
Ador filmele cu final neaşteptat, cu twist de-ăla te bucuri că în sfârşit vezi o chestie la care nu te-ai gândit deloc. Primul film de gen pe care l-am văzut a fost Dot the I. Mult mi-a plăcut. Tare mult. Normal că nu zic despre ce e, că filmele astea trebuie văzute, nu povestite, că altfel păţiţi cum am păţit io cu Saw I. Am văzut fix scena explicativă, aşa că n-a mai avut nici un farmec să mă uit la tot. ;)) Din aceeaşi categorie mai fac parte: Next (cu Nicholas Cage), The Illusionist (cu Edward Norton), Awake (cu Hayden Christiensen)… uhm… că nu-mi mai vin acum… Filmele astea mi-au plăcut mult şi sper să regăsesc în lista asta şi mai multe care să-mi placă.
Deci, nu stiu sigur cand o sa postez, da' o sa o fac. promit. :)
SPOILERS. Citind propunerea Adinei m-am si intristat putin, pentru ca pregatesc de mult postarea "Filme care nu sunt ce par a fi", exact cu aceeasi idee. Insa pentru o cauza nobila imi rup de la blog colosala farsa de marketing Inglourious Basterds!
Acel blestemat tren blindat / Quel maledetto treno blindato / Inglorious Bastards a fost unul dintre filmele care mi-au marcat adolescentza: ochelarii de soare si jacka de motor a eroului principal, cum ii baga creionul in creier pe dupa ureche unui nazist si cum il ineca in solutie de developat pe altul... In acelasi timp, asteptam de mult ca Tarantino sa abordeze si alt gen (personal, il vedeam facand Alien 5 - cum ar fi fost?!), asa ca m-am bucurat sa aflu ca pregateste o varianta pulpoficţionată a lui Acel blestemat tren blindat (gen Angela Ciochina in varianta Skunk Anansie), mai ales ca ma punea in pozitia de connaisseur hârşit.
Buun, si ma duc cu Maria la film... si iesim stupefiati de cat de tare fusesem trasi pe sfoara! Nici gand de remake dupa ABTB (nu mai mult decat Ocean's Eleven e remake dupa Heat), chiar daca ambele pornesc de la aceeasi idee, a scursurilor armatei devenind eroi, care in ABTB era tema principala, pe cand in IB este doar un pretext. Legatura cu ABTB, trambitata inainte de premiera, fusese in realitate doar o smecherie geniala menita sa ascunda (acum pot s-o zic, ca am vazut toti filmul) ca, de fapt, este un film despre asasinarea lui Hitler - reusita! Dar cum altfel ar fi putut ditamai Tarantino sa faca filmul asta fara sa se afle imediat despre ce era vorba?
Ultimul film care s-a jucat cu mine si imaginatia mea a fost Buried. Personajul este prins intr-un sicriu, sub pamant. Am crezut ca scapa, am stiut ca nu scapa, am crezut din nou ca scapa... Ufff! Priviti trailerul. Daca aveti rabdare, desigur! Eu am avut rabdare 95 de minute. :D
Un alt film, pe care presupun ca l-ati vazut cu totii, si care s-a jucat cu imaginatia si nervii mei a fost The Black Swan. Prestatia actritei a fost nu de nota 10, ci de Oscar (unul binemeritat!), insa m-a bulversat... transformarea ei in lebada neagra a reusit sa ma pacaleasca de cateva ori. Un lucru l-am stiut cu siguranta, dorinta ei de a fi cea mai buna, de a-si face rolul perfect i-a fost calea sigura spre nebunie, dar si spre exceptional...
Mad man. Un film pe care am inceput sa il vad din greseala. Si una de tot rasul. Imi recomandase un prieten sa vad Californication. Mi-a povestit ca e vorba de un tip care face doar cum vrea el, ca face greseala dupa greseala si totusi nu ai cum sa nu-l ierti si sa nu iti placa... Ajunsa acasa ii povestesc surioarei mele dragi. Nu retinusem numele filmului si vroiam tare mult sa il vad. Ea, din descrierea mea, trage concluzia: Mad man! Asta e. Ok. Ma apuc si vad primul episod. Sunt in dubiu. Pana sa apuc sa imi dau seama ca filmul nu era nici pe de parte cel cautat, am fost prinsa. Si iata cum am vazut eu toate seriile. Genial film. Sa tot gresesc asa. Am vazut si Californication, zilele astea apare ultimul episod. E de vazut! Domnul Hank Moody e el insusi un 1 aprilie pentru toata lumea. Nu stii la ce sa te astepti din partea domniei sale.
Un alt film pe care l-am vazut din greseala (dar mi se cam intampla d-astea, hmm!) a fost The Shutter Island. Un film cu greutate, poate printre cele mai bune ale lui DiCaprio. Nu voi intra in detalii, vreau doar sa mentionez ca la final am ramas nu numai cu o migrena de toata frumusetea, dar si cu un mare semn de intrebare asupra a ce urma sa se intample: “Which would be worse, to live as a monster or to die as a good man?" Nu a fost nimic din ce ma asteptam sa fie si nici finalul nu a fost cum as fi crezut, de fapt inca ma intreb...
Filmul pe care trebuia sa il vad cand am ajuns la The Shutter Island era Inception. Mare diferenta, nu? Stiam eu ca era Leo pe acolo si gata. Dar na, m-am pacalit. Cat despre film, mi-a placut la nebunie, pana la ultimul nivel de vis si inapoi ca sa zic asa. Si mi-a placut tare mult la un moment dat cand intrebam in stanga si dreapta, in ce etapa e, al catelea vis? 3? 4? Da? Wow? Ba nu, e 3? A avut o precizie matematica, un film care te pune sa gandesti, sa calculezi, sa te faca sa fii activ in actiune. Moare acolo, moare si dincolo. Acolo se trezeste, scapa, altfel pa.
Un alt film care ar merge pe tematica noastra este The Invention of Lying. Nu ma asteptam sa fie atat de... sincer. Si cred ca vazand acel film, am realizat cat de importanta e minciuna in viata noastra. Si asta nu e pacaleala, avem nevoie sa fim mintiti!
Sper ca nu am plictisit prea rau (si daca da, pacaliti-ma ca nu), doar ca atunci cand e vorba de filme nu ma pot opri. Vorba mastii, "SOMEBODY STOP ME!"
Va doresc un aprilie cu zambet!
Booon! Văzui şi eu un film SF care mi-a plăcut. Un film în care oamenii hibernează şi maimuţele gândesc. Şi nu gândesc orişicum ci fac operaţii pe creier şi teste pe sălbaticii ăia de oameni. Pas mal pentru un film al anilor '60.
Dacă am reconsidera rezultatul evoluţiei, noi ăia din spatele unor laptopuri care mai au puţin şi crapă de-atâta praf în ventilatoare şi din cauza faptului că nu au mai fost închide de mult timp, am ajunge să trăim cu o piele de animal înfăşurată-n jurul mijlocului şi urlând cât ne ţin plămânii prin lanurile de porumb ale maimuţelor. Asta până când ajunge un echipaj din îndepărtata Terră, un om care a hibernat 2000 de ani într-o navetă spaţială făcută praf la aterizare. Şi ce rezolvă el? Descoperă că, de fapt, a făcut parte dintr-un cerc vicios, dintr-o farsă jucată de soartă şi a ajuuuuuuns ghici unde?! Nu pe o planetă unde maimuţele sunt în plină evoluţie, creaturi care consideră sălbaticii de oameni urâţi şi urât mirositori, ci pe aceeaşi planetă de pe care a plecat, în faţa maiestuoasei Statui a Libertăţii (ce mai rămăsese din ea) pe un tărâm unde libertatea sa era discutabilă, 2000 de ani mai târziu, blestemându-şi într-un final zilele şi rasa.
Phiu, greu a fost Adinuţo. Mult m-am gândit la un titlu şi-mi amintii de cinematografia de altădată... Cert e că m-a dus bine de nas o vreme (adică aproape tot filmul exceptând finalul), chiar am crezut că-i va găsi un nume noii planete.
Deși eram foarte sceptic să urmăresc un lung-metraj de producție maghiară, până la urmă la insistențele unui prieten cine-fanatic am făcut-o și am rămas plăcut impresionat de macabrul și grotescul atât de bine controlat și expus privitorului.
Filmul se numește Taxidermia și e o bijuterie vizuală. Firul acțiunii urmărește povestea a trei generații de maghiari puțin altfel: un campion la mâncat viteză morbid de obez, un taxidermist cu specializare pe feline domestice la fel de obeze și un bărbat care ejaculează foc. Atmosfera e una murdară, întunecată a la Delicatessen, însă aici are parte de tente mult mai sumbre. Dialogul e bine punctat cu doze concentrate de umor negru, iar finalul pune în fața privitorului o operă de vivisecție transformată în sculptură.
Însă cel mai bine e să urmăriți filmul, în cazul de față cuvintele sunt superficiale pe lângă bogăția imaginilor.
"pentru tema data m-am dus cu gandul la doua filme despre care o sa si vorbesc putin. in general nu prea imi plac filmele care te plimba cu zaharelul, care te pun pe niste sine, ca mai apoi sa te deraieze sau ceva de genu'. se mai intampla, ce-i drept, sa gasesti interesant schimbul asta de linii....asadar, filmele-pacaleala sunt: "the usual suspects" si "fight club"! primul, cu un final care mi-a placut, al doilea, cu un final care nu mi-a placut. poate e din cauza ca la momentul vizionarii in cazul primului nu aveam asteptari prea mari, pe cand in cazul lui "fight club" asteptarile mele erau mari! poate daca as fi citit cartea stiam la ce sa ma astept:)! in orice caz, "the usual suspects" cu kevin spacey in forma maxima, e exemplul clar cum un final reusit poate influenta perceptia generala despre un film si cum poate sa-i ridice cota! dincolo, "fight club" cu un final ce pare ca a plagiat "the usual suspects", nu face decat sa strice impresia general buna pe care mi-o produsese pana atunci vizionarea si sa ma faca sa afirm ca filmul este supraevaluat(aici am dreptate:)! in fine, astea sunt doar parerile mele, dar whatever you do, don't drop the soap!
"Fiind un fan al desenelor animate Dragon Ball Z care mi-au incantat copilaria o sa arunc cu oua stricate in filmul Dragonball:Evolution lansat in 2009.Film adaptat dupa popularele serii manga,anime Dragon Ball Z create de Akira Toriyama,foloseste materialul original doar ca material de inspiratie si astfel se ajunge la o chinezarie cinematografica made in SUA.O ecranizare care a fost mult asteptata distrusa inca din fasa odata cu alegerea distributiei,nu a respectat nici povestea, nici personajele, nici locul unde se petrec aventurile care te-a dus de nas pe toata perioada celor 84 de minute oferindu-ti un final in care "bad guy" adica Picollo(machiat,imbracat camuflat si cu o Masca in genul lui Jim Carey) supravietuieste.Un final ce da spre o a doua parte daca se va face vreodata.Dupa incasarile modeste pe masura ar trebui sa ii convinga pe producatori sa porneasca in cautarea celor sapte bile magice pentru a-l invoca pe Shenlong (dragonul magic din aur) sa le implineasca o dorinta arzatoare: un film mai bun. :))
Numa asa nu mi-l imaginam pe Goku:
"Initial a fost entuziasmul starnit de un trailer care promitea ca filmul sa ridice horror-ul la un nivel nemaintalnit. Mai ales ca semnatura regizorului avea greutatea unui monolit : Raimi.
Numele acestuia ma transpune instantaneu intr-o seara de vara, de mult trecuta, cand, in lipsa de altceva, zgaiam ochii la Italia 1. Berlusconi inca nu descoperise conceptul pay-per-view. Cel putin, nu in materie de televiziune. Am vazut atunci un film senzational pentru un adolescent abia iesit din anii cenusii ai raiului comunist … Este vorba de “Army of Darkness” …
Meritul lui Raimi a fost acela ca a reinventat stilul horror, inserand un soi de umor care dus la aparitia unui erou nou, “Ash”, interpretat admirabil de Bruce Campbell. Personajul ala a devenit, in ultima instanta, blestemul lui Bruce, acesta neffind capabil sa impiedice identificarea sa ulterioara cu eroul trilogiei “Evil Dead”. Pe undeva, nici Raimi nu a scapat de vina de a fi creat un personaj perfect, lucru ilustrat de “Drag Me to Hell” …
Apoi a fost dezamagirea ...
In 2009, am asteptat ca Raimi, venit dupa o calatorie banoasa in universul Marvel, sa demoleze stilul horror si sa-l reinventeze inca o data. De aici a venit marea dezamagire. Sau pacaleala, daca ar fi sa ne luam dupa senzationalul trailer care m-a facut sa tropai de nerabdare. Raimi nu a oferit o viziune noua ororii. Filmul sau a fost un funny-horror din care a lipsit ingredientul care, altadata, il facea perfect. Adica individul acela aparent prostanac interpretat de un actor pe care Raimi ar fi putut sa il aduca cu el la reintoarcerea in lumea intunericului, macar din recunostinta pentru succesul pe care i l-a garantat cu cateva zeci de ani in urma …
Am vazut “Drag Me to Hell” cu amaraciunea cuiva care isi dadea seama ca vazuse deja filmul, in parte pentru ca aveam senzatia ca este exact acelasi stil care facuse furori in anii ’80 si care nu se prea potrivea anului 2009, iar, pe de alta parte, pentru ca absolut fiecare scena interesanta a filmului fusese deja insearata in trailer.
Paradoxul este acela ca “Drag Me to Hell” este un film bun de tot, insa dezamagirea a fost imensa pentru ca aveam motive sa astept cel mai mare film horror din istorie. M-am ales cu o pacaleala … Ar mai fi “Season of the Witch” dar acela este prea prost pentru a fi luat in considerare … "
Pacaleala servita la rece ramane totusi o pacaleala la fel de mare. Stii ca ea este acolo inca din primele minute, insa vrei sa vezi de unde isi va face aparitia, iar asta nu schimba deloc concluzia. Este cazul lui Mr. Nobody, film care daca se vrea profund ori filosofic, atunci inseamna ca eu nu l-am priceput prea bine.
Una din ideile de baza ale acestui film se refera la faptul ca daca refuzi sa faci o alegere, atunci posibilitatile si consecintele iti raman la dispozitie. Asadar, daca nu alegi nimic intr-un moment critic al vietii, atunci ai posibilitatea de a avea trei neveste sau de a muri in trei feluri diferite (macar nu in acelasi Univers). O alta idee, interesanta in general, dar obositoare in cazul de fata, este cea a 'efectului fluture', sau cum este exprimata aici: 'daca pierzi numarul de telefon al persoanei iubite fiindca a inceput sa ploua atunci cand stateai cu hartia in mana ca un *insert name here*, atunci poti sa dai vina pe un brazilian pentru ca a stat acasa sa isi fiarba un ou in loc sa mearga la munca, contribuind astfel decisiv la formarea ploii fatidice.'
Nu va lasati pacaliti, Mr. Nobody este un film in care nu se intampla nimic.
Stiti cum pentru toata lumea amintirea primului film vazut la cinema e ceva magic, o experienta initiatica à la Cinema Paradiso (chiar daca se intampla la caminul cultural iar filmul cu pricina e O floare si doi gradinari sau Sandocan)?
Well, in cazul meu, pe la opt sau noua ani, taica-meu a aflat ca la cinematograful din oras rula “un se fe”; el fiind mare amator de s.f. – pentru premiul intai cu coronita in clasa intai mi-a facut cadou primul volum din seria Dune. Asa ca ne-am dus. Tin minte si acum cu cata nerabdare priveam panza alba si lumina proiectorului... . Numele filmului nu ne spunea nimic, nici unul din noi nestapanind suficienta engleza at the time. Filmul se numea Alien, si am rezistat stoic privind printre gene pana in momentul cand alienul cu pricina iese din burta nustiucui, dupa care m-am prelins incet spre scaunul din fata. Nici pana azi n-am vazut vreun film din seria asta.
eu am fost păcălit o lume întreabă a fost păcălită de un film anume.
nu e vorba despre o surpriză de tipul Doamne, nu-mi imaginam să fie atât de bun! (sau rău).
ci despre o păcăleală instituționalizată.
exact, filmul era cu și despre păcăleli.
despre cacealma, mai exact.
și personajele se cacealmizau „într-o veselie”, vorba ardeleanului sobru și mai greu de păcălit.
iar noi, spectatorii, încasam cacealmalele înzecit.
și, scenă după scenă, realizam cacealmaua totală care ni se servise.
Doamne, nu-mi imaginam ca o păcăleală să fie atât de bună!
a început prin a ne duce cu zăhărelul,
a continuat prin a ne fraieri,
și a terminat prin a ne păcăli.
una peste alta, ne-a oferit... exact ce ne-a promis.
noi suntem de vină că n-am prins de la început promisiunea.
l-am mai văzut de câteva ori, dar tot cu teama că voi fi păcălit și acțiunea se va desfășura altfel.
aaa, să nu uit: eu nu v-am păcălit – filmul chiar există, este Maverick.
este genul de film căruia, dacă i-aș dedica un articol, i-aș acorda 5 stele (din 5).
dar n-o să-i dedic vreun articol, pentru că la apăsarea butonului „Publică” cine știe ce surprize aș avea.
in fiecare an de Paste trec pe la parinti, ma-ndop cu friptura de miel pe care-o face maica-mea si ma uit la Isus din Nazaret de Franco Zeffirelli. il da mereu la televizor si lui taica-miu ii place, taica-miu e crestin.
si de fiecare data sunt sigur ca Isus minte, ca nu e Fiul Domnului. mai cu seama miracolele lui arata cam aiurea, pare teapa.
si mereu face taica-miu misto de mine, la sfarsitul filmului cand se dezvaluie ca Isus era pe bune Fiul Domnului. chiar si maica-mea rade ca nu m-am prins.
Pacalelile fac deliciul unui film, oricine a fost tras in teapa de cate un film pe care era absolut sigur ca-l ghicise din start sau macar pe parcurs, dar ca devenise cu totul previzibil. Ei bine tocmai cand am acel sentiment usor euforic cand simt ca stiu totul (cui nu-i place sa aiba dreptate) ca la sfarsit sa-mi pice falca de gresit ce gandeam, tocmai atunci un film imi place cu atat mai mult. Exemplu cel mai recent, fara s-o lungesc, ar fi "Biutiful" de Innaritu. Spre rusinea mea nu mai vazusem pana atunci vreun film de el, desi auzisem o gramada, iar cand am primit invitatia pentru "Biutiful" n-am ezitat. Sceptic fiind sau mai bine zis increzator in propria-mi putere, cam 90% din predictiile mintale facute pe parcursul filmului au fost gresite, evident am ratat toate fazele esentiale. In special finalul, si cu asta inchei, finalul deja ma adusese intr-o stare incat speram sa fie un film cu finish american, in care scapa toti, dar Uxbal n-a avut soarta asta. Inedit mi s-a parut finalul cu Ana in pat (care e genial) sau posibila revenire a lui Ige (Igei?) de care inca nu sunt convins. Era sa uit, nici gluma cu nasul n-o anticipasem. "Biutiful" m-a pacalit intr-un mod extrem de placut si va invit sa va pacaleasca si pe voi!
Am stat şi m-am gândit, şi-ar fi mai multe. O să mă sustrag din cercul suspecţilor uzuali şi filme pe buzele oricui, aşa că până la urmă am ales să scot în prim plan.. Les Diabolique (1955); un film fraţuzesc vechi, care are ş-un remake ceva mai recent (1996), pentru cei care strâmbă din nas la antichităţi desaturate. Sharon Stone şi Chazz Palminteri incluşi în cel din urmă menţionat.
Nevasta şi amanta unui bărbat bădăran, hotărăsc să-i vină de hac ăstuia. La scurt timp după actul comis, cadavru dispare şi întâmplări stranii le bagă în sperieţi pă ambele muieri.
Un film văzut în ambele variante, cu ani buni în urmă.. pe când savuram la greu HBOu'. Ţin minte că finalul m-a surprins într-un mod ceva mai profund faţă de altele (la acea vârstă), şi probabil de aia mi-a sărit printre primele în gând.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)