Asta a propos de proverbul cu sapatul gropii, ca atunci cand o sapi pentru altcineva mai mereu cazi in ea, numai ca de data asta iti sapi singur groapa si se nimereste sa-ti traverseze cineva curtea si sa pice.Sebastian este individul care va juca pana la capat cartonasul cu numarul 13. Asta este de fapt punctul unde regizoarea ne atrage cu disperare, pe scena unde se intampla toata intamplarea, adica in tampla. Sau foarte aproape.
Marele atu al acestei demonstratii de targ de carne vie este goarna din care se urla cu tensiune, iar oamenii cad pe podeaua manjita de suc de creier jucand cumva un rol macabru din care se vor trezi in palme undeva dupa cortina rosie, apoi trec pe la casierie si-si ridica banii si eventual se prezinta si data viitoare. Si ca sa puna punctul pe i Gela Babluani care ar trebui cumva aplaudata pentru subiectul asta atat de catchy si modul in care alege ea sa-l faca, ne transmite ca daca cumva din regie s-ar striga ca trebuie sa scapam de personajul principal, nimanui nu i-ar pasa daca s-ar trage un glonte in plus. Asta e de fapt marea tensiune, care creste si coboara cam de cate ori Sebastian isi ridica pistolul la tampla vreunui coechipier.
Montarea filmului fara culoare mi s-a parut mai mult decat potrivita cu tot sirul asta de emotii transmise ochiului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu