Autobiografia lui Nicolae Ceausescu

Am reusit intr-un final s-ajung sa-l vad, dupa diversele recomandari ale baietilor de la capitala care l-au vazut mult mai devreme si cu insusi regizorul Andrei Ujica in sala.
Asta e, macar cineva le-a raspuns lor la intrebari si ei urmeaza sa-mi raspunda mie, acum.
De mentionat este ca filmul nu are o garderoba de "momente alese", cel putin nu momente alese de un Ceausescu pentru o autobiografie, dar are mai de toate momentele oricum alese de pe vremea comunismului.
Filmul incepe si se termina cu procesul Ceausestilor, secventa despre care as vrea sa ma simt in stare sa comentez mai mult. Unora li se pare un act condamnabil, altora li se pare o dreptate. Cum ar fi stat lucrurile acum fara moartea inregistrata, habar nu am, probabil ca altfel sau posibil ca numarul de victime din '89 sa fi facut in acest caz diferenta.
Mie filmul nu mi s-a parut chiar despre Ceausescu. Cred ca un film autobiografic despre un Ceausescu, in mintea mea, ar fi reprezentat un reportofon intre 4 pereti in care destainuirile despre viata omului Ceausescu sa rasune in toate difuzoarele alea din cinema.
Filmul este de departe o autobiografie a poporului roman, care condamnat sa-si duca soarta, priveste astazi filmul si rade inrosindu-se pe sub mustati.
Un popor care atata timp cat a avut ce sa manance l-a venerat pe stimabilul, acelasi popor se ridica sa miroasa libertatea, cand nu mai gaseste nimic in camara.
Grav este ca pupat dintr-asta in popou se intampla si astazi in tara, numa ca astazi suntem putin mai destepti si mai presus de libertate nu mai exista decat cerul deasupra noastra.
Inca o data, aceasta a fost Epoca de Aur, despre care poate astazi am aflat putin mai multe.