top 5, songs Goodbye November

Stii, asemeni tie si eu am dubii despre noi, poate pentru ca tu ma vezi mai rar decat te visez eu iar eu la randu-mi pentru dubiul tau, te iubesc doar o data, fugitiv. Si da, nu ti se pare atunci cand plec mult prea devreme, si da nu mi se pare atunci cand ma zaresti intorcandu-mi capul inainte de a-ti pasi pragul. Poate asa va fi mereu, poate asa...

1. Monoral-Kiri
S-ar putea sa fie japonezi oamenii astia, cert e ca n-am istorie pentru ea, e doar primita cu cateva minute in urma. Si imi place.

2. Cat power-The Greatest
De la Kar Wai Wong pleaca toate framantarile astea si de la stilul asta nebun de a-ti sapa cate o capodopera printre sinapse.

3. Zinoba-Life's what you make it
Ei bine aceea este o nota grava iar mie imi place la nebunie.

4. Pink Floyd-Comfortably Numb
Relax.
I'll need some information first.
Just the basic facts
Can you show me where it hurts?

5. Pierre van Dormael-Mr. Nobody
Si cu asta basta.
Goodbye November, see you next year!

Logica inutila

Mereu mi-a fost urat de poeziile puse ca palestele pe bloguri, altele sunt frumoase dar pe blogurile de poezii nu intru si a doua oara, altele sunt puse pentru ca cel in cauza nu stie cum sa umple paginile. Iata ca am ajuns sa pun poezii pe blog, poate o sa-mi fac o categorie deosebita pentru Paler care ma izbeste de un zid cu sinceritatea lui prea, parca prea. Nu-mi gasesc cuvintele desi cred ca nici ele nu se gasesc. Poate daca le rog, imi vor iese pe gura mai usor.

Logica inutilă

Aşa se întâmplă logic,
plecăm şi sosim undeva.
Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viaţă,
poate nu trebuia să plecăm, dar problema nu-i asta,
ci faptul că sosim undeva, totdeauna sosim undeva,
poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie,
nu sosim unde-am vrut
dar sosim undeva şi câtă vreme sosim undeva
totul e logic
chiar dacă logica şi fericirea sunt lucruri total diferite,
totuşi am plecat şi am sosit undeva,
am greşit drumul, dar am sosit undeva,
dar când nu mai sosim nicăieri
totul devine ilogic. Spre ce ne ducem
dacă nu sosim nicăieri?

Playing for Change

Bestiala asta!

MS dupa tequila

As fi vrut sa scriu asta de dimineata cand am venit de la tine dar se juca tequila aia in mine ca nebuna si am preferat sa nu ma joc si eu cu ea, macar una dintre noi sa se comporte rational cu cealalta. Apoi dupa ce capul mi-a atins perna pentru cateva minute am avut proasta senzatia ca mi-am revenit si am dat sa ma scol din pat, dar am impresia ca la mine in corp stomacul si capul sunt tovarasi de o viata, asa ca daca nu te loveste unu, te loveste sigur celalalt. Iar apoi sentimentul mi-era totuna, ori stateam in pat si ma invarteam de-acolo cu el prin toata camera, ori ma ridicam brusc si infruntam aceasta situatie ca un barbat, ma ameteam putin dar poate dupa asta…rasarea linistea. Except that i’m a woman si am ramas in pat.

Hai ca mi-am dat seama de-o chestie fantastica. Cat timp stateam eu acolo prihanita asa in pat, cred ca daca ai chef poti sa-ti si imaginezi ce fata aveam, mi-am dat seama ca memoria selectiva e data dracu’ in anumite situatii.

Hai sa luam asa, 10 februarie 2008, o zi normala la munca, cand vii acasa te uiti la un film. Nu te impresioneaza asa in mod deosebit, dar la un moment dat se rupe asa din contextual banalului lui, de film, o imagine mai simpatica, la care ti se indoaie asa falcutele si ranjesti. Sec, nu foarte exagerat, se termina filmu, te speli pe dinti…bla. Trece timpul, viata e frumoasa, intre timp termini si facultatea, mai cresti putin, termini si masteru, viata e ciudata, viata e frumoasa, viata e, viata e. Si ajungi intr-o dimineata acasa ametita de cap dupa o partida de boltz cu tequila si ce crezi ca face memoria selectiva?? C-asa se intampla in situatiile astea, nu e ca si cum te intrebi “bai, oare daca sunt ametita, mai functioneaza lucrurile astea in cap la fel?” nu, tu nu iti pui intrebari, dar ea apare de undeva aratandu-ti ca ea e acolo.

Si imagineaza-ti asa, stiu ca era mai simplu sa-ti dau sa vezi secventa dar nu mai retin filmul, retin doar secventa, e bine si asa. Ma intreb daca nu retineam secventa asta ce-mi aducea MS? Hai sa nu ne mai gandim. Vorba Violetei de aseara “haide sa stam si noi de vorba putin”. Era un el si o ea cocotati pe o banca in parc. El, un boemic din fire, pregatea de mult momentul “celor 3 cuvinte”, parca suna exact ca regula de trei simpla. Si pregateste el un cadru, o aseaza, o mangaie, o giugiuleste, si se pregateste omu’ cu “eu, vroiam sa, eu…”. Acuma, ea avea in manutele ei gingase o foicica sau mai multe. Si vine vantul naprasnic, care il exagerez eu, el era un vanticel doar, si-I zboara ei foicile din manute. Si ea se agita, fuge 5 metri dar foita se poticneste in picioarele unei tanti care i-o ridica si i-o da. Si ea din bucuria momentului ala ii spune femeii “oh, thank you so much, I love you!”. Urmatorul cadru a fost pe el. Si urmatorul cadru departe de ei.

Ei bine, asta a facut MS azi noapte cu mine.

Cand se lasa seara, peste Bucuresti

Recent descoperita, Maria Raducanu, devine un gand intimidant.

drumul spre Asybaris

Intotdeauna am considerat scrierile lui Paler de o sinceritate pe cat de autodistrugatoare pe atat de dureroasa, ca o rana deschisa mereu in care daca te uiti prea mult o sa inceapa sa zvacneasca.
Nu stiu cum e mai bine, insa cred ca intre adevar si minciuna trebuie sa existe intotdeauna un echilibru, caci prea mult adevar doare, iar minciunile sunt vestele noastre de ajutor cand vaporul se scufunda.
Si totusi nu le-as numi chiar veste, dar cel putin sperante naive (e pleonasm?) ca un vapor nu se scufunda asa usor. Iar in sperante, si scuzati-mi englezismul, THNKS GOD, credem. Doar ce mi-am dat seama c-am spus de fapt ca e bine sa credem in minciuni.
Ce ai prefera mai mult, un adevar care te ucide, sau o minciuna care te mentine la suprafata?
aici

new view

Azi am avut bucuria de a participa la un act de caritate pe care mama mea si o prietena de-a ei l-au initiat pentru o parte din copiii cu probleme de handicap ai unei scoli pe care nu intentionez s-o numesc aici.
Este de neimaginat sentimentul resimtit dupa o asemenea zi in care te pui disponibil la servirea unor copilasi care isi doresc asta cu toata inocenta lor. In ochisorii lor nu cred ca exista conceptul de rautate, pentru ca le vad inimile mult prea mici pentru asta. Uneori am impresia ca daca inimile noastre si-ar petrece macar cateva minute de vorba cu inime lor, toata energia noastra negativa pe care o luam din zbor in urma contactului asta pragmatic cu lumea reala, s-ar scurge undeva intr-o canalizare a rautatii. Iar efortul nostru este un minim, pana la urma am face totul pentru a ne salva rasa de la a se pierde undeva intr-un univers deja pierdut si el.
Pana la urma cred ca bunatatea nu se masoara in acte-care-nu-ranesc ci in acte-care-altruist-fac-bine.
A fost o zi interesanta si o experienta pe care sper s-o repetam.

top5, songs goodbye October

Cand se termina octombrie, se termina aproape tot zambetul tamp. Se intra intr-o rutina de frig si zambete congelate, soarele devine mai mult repetent decat corigent pentru ca el si zapada isi zambesc doar fals, iar pentru primavara, ei bine pentru primavara trebuie sa aducem plocoane la Maritul Soare, care nu vrea altceva decat rabdare. Iar timpul pentru noi inseamna luni de cancer din care iesim doar nevatamati.
Un playlist pentru un octombrie dulce si plecat:

1. Allo' Darlin-My heart is a drummer
Spune-mi c-ai simtit optimismul de octombrie cum iti zambeste dimineata, in cana de cafea.

2. The Bavarian Druglords-Leaf
Nebunia noastra muzicala se masoara intr-un playlist care ne face sa mustacim in autobuz, uitand de oameni si priviri.

3. Francoise Hardy-Tous les garcons et les filles
Iubire, paine si democratie!

4.Fatals Picards-L'amour a la francaise
Melodia asta s-a lipit de mine imediat dupa ce a reprezentat Franta la un concurs de Eurovision. Mi se pare extra lipici song!

5. Hooverphonic-Eden
Cine isi aduce aminte de melodia asta sa zica HA!

casa(a)

Am senzatia ca blogul asta a incetat de mult sa mai fie un loc unde sa-mi scriu framantarile. Cred c-a devenit un blog de interese si stiluri. Uneori, totusi, mai vin aici ca intr-o casa pustie pe care n-o mai poate vizita nimeni, decat eu; loc in care imi inmoi tocul peste praful gros, loc unde mai bate si vantul, din cauza geamului lipsa de la etaj, unde ma asez pe un fotoliu acoperit cu cearsaf alb si privesc peretii. Da, poate astazi o sa rad, poate o sa chicotesc cu locurile pustii ale vechilor tablouri, copii evident, niciodata nu mi-au placut originalele, poate o sa vorbim despre vremuri, despre timpi si timpuri, despre multe. Sau poate vom sta aproape muti, uitandu-ne unii la altii, gandindu-ne ca fiecaruia dintre noi, ne lipseste ceva.