Un papitoi e totusi un papitoi. Se agita mult, rade fara incetare, trezeste respingere in fata celor care nu au timp, e mult prea colorat imbracat si mereu nu are gust. Gust in aproape nimic, pentru ca parerea lui de foarte mult ori nu conteaza. Oamenii trec pe langa el, ii zambesc cu privirile lor reci si zidite in umbra unor masti de sticla pe care niciodata dimineata nu le zaresc in oglinda, zambesc fad si rapid si trec strada. Papitoiul isi face treaba pana la ora pranzului, apoi se opreste in fata unei brutarii, isi ia gustarea si se aseaza intre 2 ziduri inalte ale unor edificii mult prea importante. Nimeni n'o sa'l deranjeze, la fel cum nimeni nu'l va arata cu degetul.
Apoi isi regleaza masca lui din plastic, iese in strada, de data asta isi alege vitrina unui magazin luxos din oras unde stie ca'si va scoate banii pentru metroul de maine dimineata.
Papitoiul isi face numarul. Lumea trece, oamenii se grabesc, privirile sunt aproape lipsite de orice emotie, oamenii pleaca, isi duc mastile de sticla acasa, si le aseaza pe perna, oamenii vin, oamenii treci, oamenii pleaca.
Madridul este senzational.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu