Pentru a nu stiu cata oara incerc sa ii explic ca nu vreau sa-i inteleg asa. Pe toti ei. Primesc aceeasi replica despre prietenie pe care am mai auzit-o de 10 milioane 4 sute 70 zeci de ori: le accepti defectele asa cum sunt si incerci sa-i intelegi.
Nu pot. Eu nu sunt omul care poate accepta defecte. Poate pentru ca toata viata mea am incercat sa mi le corectez pe ale mele. Poate ca n-am reusit dar eu asta impresie mi-am lasat-o: ca trebuie sa-mi corectez greselile pe care nimeni nu e obligat sa le accepte. Nici macar nu e o problema de acceptare la mijloc. Asta as fi vrut sa inteleaga Sch aseara, ca nu e de ajuns sa ne acceptam prietenii cu defectele lor. La naiba ca daca noi ca prieteni nu le dam una peste ceafa sa si le corecteze n-o s-o mai faca nimeni. Exact cum zicea el aseara, ar trebui sa vorbim mai mult, sa nu ne mai suparam unii pe altii din tampenii si sa ne lasam ambitiile acasa. Asta apropos de faptul ca S mi-a zis aseara in masina ca mereu ii fac mizerie cand urc la el, si dupa ce i-am zis sa opreasca, am coborat, neacceptand apoi sa ma reintorc in masina la insistentele lui. Si apoi toata lumea avea impresia ca eu sunt mega suparata si ca dintr-o ambitie prosteasca ne putem certa definitiv.
Si da, dupa asta el a incercat sa-mi zica ca sunt prea incapatanata si ca n-are rost sa fiu asa ambitioasa cu ei, prietenii mei.. Vezi? Tu ai incercat sa ma corectezi pe mine iar apoi spui ca eu trebuie sa accept defectele prietenilor mei pe care nu trebuie sa le corectez.
Apoi am realizat pentru a nu stiu cata oara ca singura cale de a nu mai exista nevoile mele de a le arata lor ca trebuie sa fie mai deschisi in fata societatii pe care atat o detesta, ar fi sa ne cunoastem reciproc mai bine, intr-un fel eu sa le inteleg fuga de societate iar ei sa-mi ridice ancora pe care eu o infig in mijlocul lumii. Aceeasi clasica discutie despre cunoastere pe care am mai avut-o de nu stiu cate ori, in urma careia imi dau seama ca nimic nu se schimba. Poate pentru ca intr-un grup fiecare isi ia portia de cunoastere de care are nevoie de la ceilalti si atat.
Si aici intervin eu si incapatanarea mea stupida, de a le arata lor ca societatea nu e un lucru rau. Ca toate lucrurile frumoase care le plac le vor fi acceptare de societate, cu putina lupta, iar ca premiul final nu trebuie sa fie nicio izolare, dar o viata decenta cu zeci de carti publicate. Ca nu le trebuie un apartament jegos, plin de pachete de tigari, sticle de whiskey si sute de manuscrise incepute.
Ah, ce tare o sa mai rad peste catva timp de posturile astea despre probleme existentiale. Trebuie doar sa crestem. Sa crestem...
3 comentarii:
nu prea sunt de acord cu tine si o sa iti dau si un exemplu care, posibil, l-ai mai primit!!!
A iti corecta prietenii nu inseamna sa ii corectezi cand mananca in masina...ala nu e defect, aia e lipsa de atentie pentru un lucru ca nu iti apartine!!! A face mizerie mancand, nu e un defect!!
Defectul unui prieten este de exemplu, avaritia!! Cand il vezi ca iti calculeaza fiecare litru de benzina la masina lui desi tu l-ai plimbat cu a ta de o mie de ori fara sa ii ceri un leu!!! Asta, da, sunt de acord sa incerci sa o modifici dar faza ca ai coborat tu din masina, aia e simpla incapatanare :))
Si daca am izola toti oamenii care sunt avari, egoisti, rai, nepoliticosi etc, cine ar mai ramane pe lume sa iti tina companie? :))
Aaaa, da' nici macar n-am contestat faptul ca prietenii mei nu mai sunt prietenii mei pentru ca-i acuz eu de lipsa de socializare.
Ei raman oricum pe pozitie pentru mine, doar ca atat cat sunt pe langa ei o sa incerc sa le arat si partea din soare a paharului.
Si ma zbat ca nu vor sa inteleaga. Da' mie-mi place sa ma zbat. Face bine la celulita :)))
Care este pana la urma defectul lui S??
Trimiteți un comentariu