Pentru ca o tin numai in povesti si amintiri si nu exista zi in care sa nu povestim mici chichite din trecutul nostru, sa incepem sa radem si sa ne aducem aminte cat de copii eram o data. Cat de frumos am crescut impreuna si ce principii ne-am format unul prin altul. Principii pe care le incalcam cu greu azi. Oameni care deveniti acum ajung sa-si dea seama ca fiecare la randul lui am incercat si reusit prin prisma propiilor noastre drumuri sa devenim aceeasi oameni cu aceleasi obiceiuri, cu aceleasi tactici, cu aceleasi ticuri dar cu un ambalaj diferit.
Si sunt zeci de situatii in care am fost pusi si am reactionat la fel si sunt sigura ca sunt alte mii de situatii in care ne asteptam sa avem aceleasi instincte.
Inchisi intr-o zi intreaga de dimineata pana seara si povestind, nu ne-am saturat.
E ciudat cum imi bate inima acum. La fel de puternic insa nu in acel sens de demult.
Suntem ca 2 elastice tinute de aceeasi mana, bilele de jos vor atinge pamantul insa mereu se vor intoarce in balans la mana care le tine.
Si peste tot si toate raman cuvintele, care ne apropie azi mai mult decat ne apropiau o data gesturile. Raman semnificatiile unor ani zelos de frumosi cand priveam rasaritul soarelui din umbra aceleiasi ferestre.
In final, cele doua bile isi termina numarul spre partea lui, vertical aplecate spre pamant…insa mereu isi vor aminti de mana a caror capete le tinea intotdeauna unite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu