...naive

Trebuie sa va marturisesc ca am inceput sa simt frigul cum imi ingheata nasul carn dimineata cand plec la munca, si cum imi aspreste mainile seara cand ma intorc acasa. Si nu e deloc placut sa realizez ca va incepe vantul ala nedorit, cum numai la noi in Constanta se gaseste.

Si ca mai devreme sau mai tarziu va veni luna decembrie...cea mai deprimanta luna din an.

Cand totul este mult prea perfect, in aer e linistea aia sufleteasca, incep sa sune neamurile, incep sa curga cozonacii si kilele in plus dupa ei, totul in case miroase a fel de fel de preparate din carne de porc, cum se imbulzeste lumea la mine la munca...si nimic nu mai e pur cand incepi sa injuri ca-i prea multa agitatie si nu poti respira. ... dar dupa tot si toate, exista un lucru si mai deprimant...lumea (se preface ca) se iubeste, ca se uneste, ca tot craciunul asta si caldura din case ii aduna sa fie acolo toti... si nu ma intelegeti gresit, n-o consider deloc ipocrizie sau ignoranta, doar ca ... eu nu pot fi asa, nici de craciun si ma oftic.
De fapt intregul meu post de azi e un semn de oftica, pentru ca nu reusesc sa gasesc linistea pe care ar trebui s-o gasesc de Craciun.

Mi-as dori sa fie Craciunul o zi normala...in care pot face lucruri normale...

Asta ca un inceput la ce vroiam de fapt sa scriu, pentru ca subit mi-am adus aminte de craciun, si asta e...s-a ratat inceputul postului, sau nu s-a ratat, inca nu stiu... vroiam sa va vorbesc despre regrete. Chiar acum cateva minute am incheiat o discutie pe tema asta, in care o cunostinta imi spunea ca regreta ca nu s-a nascut intr-o lume perfecta, asta dupa ce o alta cunostinta mi-a spus ca regreta multe lucruri pe care nu le-a facut din prea mult precautie... Si lucrurile evident care se intampla la 40 de ani nu sunt identice ca cele la 20 . De aici s-a ajuns la ideea de iubire, la lipsa ei, la indragosteala de care iti amintesti cu usor regret pe la 40 de ani, dar care o regreti daca nu i-ai dat suficienta atentie acum 2 decenii, si tot asa...

Insa ideea centrala a discutiei s-a bazat pe faptul ca pe tot parcursul vietii alergam dupa oameni care au ceva de spus, si mereu avem impresia ca-i vom gasi tocmai dupa coltul urmator pe cei care vor vorbi pe limba noastra, si de aceleasi multe ori realizam ca alergam intr-un cerc, si ca mai mult poate e si cu sens unic... Continui sa va spun ca e un post de oftica pentru ca atunci cand acel "niciodata nu e prea tarziu" devine un "grabeste-te..." ..lucrurile nu mai par asa comode cum trebuiau sa para. Si indemnul meu de a inota in marea de oameni si de a gasi partea nostima sau interesanta mai degraba a calatoriei, in cautarea oamenilor asemanatori se transforma dintr-un sfat intr-o gluma buna.

Ceea ce nu gasim de ras azi, cu siguranta vom gasi peste 2 zile si tot asa. Iau totul in metafora din care am pornit si spun ca daca nu stii sa citesti busola ca lumea, e posibil sa mergi in directia gresita. Oricum...de oprit nu te-as sfatui, e posibil sa te ineci...

Voi incheia cu un citat din Cioran care mi-a placut la maxim : " Nevroza e o stare de hamletism automat. Ea acordă celui atins atribute de geniu, fără suportul talentului. "