Asta pentru ca nu ai avut bunul-simt ca pana la varsta asta sa descoperi cine esti cu adevarat. Sau pentru ca parintii tai te-au neglijat ori, dimpotriva, te-au invatat niste tampenii care nu au mare legatura cu viata ta. Pentru ca scoala te-a uniformizat, si acum societatea iti amendeaza dur orice tentativa de a „iesi din rand“. Pentru ca, pana sa ajungi la maturitatea de a alege tu, responsabil, pentru tine, au decis altii ce trebuie si cum trebuie sa faci. Pana la o anumita varsta, trebuie sa fii ce si cum le trebuie altora. Si, daca experimentul lor cu tine a reusit si esti OK cu asta, nu mai este nimic de facut. Dar, daca revolta te sufoca, pentru ca intr-o zi iti dai seama ca ai fost un cobai, atunci ai o mare problema.
Te trezesti intr-o drama din care trebuie sa iesi singur, cumva. Dar nu oricum. Felul in care ai fost „modelat“ intra intr-o contradictie violenta cu ceea ce descoperi ca simti si ca-ti doresti cu adevarat. Si cu viata reala. Parintii, familia si scoala nu vor sa te ajute sa te descoperi, nu vor sa stie cu adevarat cine esti. Trebuie sa iesi un „produs“ uman care sa corespunda anumitor norme – prestabilite pe baza unei anumite conceptii despre ceea ce este normal si ce nu. Pentru ca efortul de a te ajuta sa te descoperi este prea mare, atunci exista mereu la indemna sabloanele, „Patul lui Procust“.
Continua sa existe milioane de parinti care-si fac din copii un fel de proiecte personale, ca si cum acestia ar fi niste papusi de lut in mainile unor „demiurgi“ ce creeaza toti dupa acelasi tipar prestabilit. Dar asta nu conduce decat la cresterea numarului divorturilor, la scaderea ratei natalitatii, la drame, discriminari absurde, singuratati si inadaptabilitati ce devin patologice, deseori cu finaluri tragice. De cate ori se sinucide un om care nu avea probleme psihice patologice, societatea este vinovata de inca „un proiect“ ratat.
Mamele nu inteleg decat sa-si servitoreasca, in general, barbatii si copii, facandu-i dependenti de un anumit sablon comportamental. Iesit din „cuibul“ familial, baiatul va cauta aceeasi „servitoare“ in persoana unei potentiale partenere. Iar libertatea lui trebuie sa fie superioara si absoluta, in timp ce libertatea femeii nu poate fi decat inferioara si conditionata de existenta celei masculine. Barbatul trebuie sa posede pentru a putea controla libertatea partenerei. El trebuie sa fie liber sa faca orice, iar ea are doar libertatea de a fi mereu zambitoare si dispusa sa faca numai ce are voie. Femeia trebuie criticata mereu pentru ceea ce nu poate sa fie, in timp ce barbatul trebuie laudat mereu numai pentru ceea ce este, defectele sale fiind „tabu“.
Barbatii care dau peste femei emancipate si libere, care nu accepta aceasta subordonare, fug de aceste relatii. Pe de o parte, fug de teama de a nu fi ei controlati, devenind dependenti – ca odinioara de propria mama – care, desi ii servitorea, ii si cenzura sever. Pe de alta parte, fug pentru ca le este teama de o fiinta pe care nu o pot controla in totalitate. Ei vor femei asa cum le trebuie lor, nu cum le trebuie si femeilor. Ar fi imposibil sa coexiste doua libertati totale, nu?
Asa cum entitatile care l-au format nu au fost interesate sa descopere cine este cu adevarat, tot astfel el nu vrea s-o cunoasca in mod real pe femeia pe care si-o doreste. Si ambii vor repeta eroarea in cazul copiilor lor.
articol preluat din One
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu