Le besoin pour l'existance

M-am asezat pe partea mea de pat, mi-am ridicat genunchii la nivelul buricului si mi-am bagat palmele intre ei. Nu mi-era frig desi am crezut ca atunci cand s-a aplecat asupra mea ar fi crezut asta.
S-a asezat in partea lui de pat intr-o pozitie putin mai masculina decat a mea. Ne-am privit indeajuns de mult incat am avut impresia ca reuseam perfect sa comunicam prin tacerea si bucata de covertura care ne despartea.
Nu aveam nevoie sa spun nimic, desi stiu ca isi repezea instinctele si in acelasi timp si le comprima in zambetul din coltul drept al gurii. Mi-ar fi placut sa taca la fel de mult cat aveam si eu nevoie s-o fac.
Nu cuvintele aveau un sens in acel moment, vorbisem mult prea mult pana atunci.
Am simtit brusc senzatia ca un nod mi se instalase in gatul uscat. Pana atunci nici nu realizasem ca era asa.
Am inchis ochii.
Ce a urmat apoi a fost le besoin pour l'existance.