"1990-imediat dupa revolutie" "o lamaie, va rog!" sau asta mi-am zis in gand dupa cadrul de deschidere al Ursului lui Dan Chisu. Adica, sa ne fie cu inteles, de nu se intampla totul in timpul Ceausescului se intampla imediat dupa si de nu e imediat dupa, trebuie cumva sa se aminteasca despre, caci doar " au murit copiii aia nevinovati in piata, domnule?". E opinia mea personala c-ar trebui sa lasam timpurile vechi sa se odihneasca si sa ne indreptam increzatori spre alte orizonturi inspirationale. Eu una, cel putin, sper sa se intample asta. Si acum va spun sincer ca am pasit sala de cinema cumva neincrezatoare in film, asta dupa experienta fioroasa prin care am trecut la vizionarea lui Websitestory, filmul de debut in regie al lui Chisu, despre care nu gandesc stramb, dar care eliberind o odoare greoaie de adulmecat iti lasa spasme la auzul numelui aceluiasi regizor.
Ursul, in schimb, e comestibil, caci intruneste in mod vioi cativa actori cunoscuti publicului (Magda Catone, Claudiu Bleont, Serban Pavlu) pe langa care stau alti actori jucand acelasi meci sprinten de-a gasca-de-circ.
Si ursul trebuie vandut, dar circarii prefera sa pastreze animalul decat sa-si primeasca leafa, iar fuga spre recuperarea lui ii pune in roluri inimaginabile de prosti, in ideea prosti-da'-inimosi. Adevarat este ca tot filmul se vrea o pastisa a prostimii romanesti, numai ca de data asta diferenta e notabila si de sunteti acolo in salile de cinema simtiti negresit asta, niste romani imbracati in circari alergand dupa un urs furat, punindu-li-se in brate un dialog aproape caraghios, fiind partasi desi neprezenti la o nunta de tigani pe muzica fix-pe-fix a lui Bregovic, mai rar, ce-i drept.
