2010/12/30

top 5, songs i really can't stay, but baby it's cold outside

Ah, si asa a trecut Craciunul de ca si cum nici nu s-a intamplat si n-a lasat in urma lui decat bucurii sau nostalgii de care ne vom aduce aminte cel mai sigur, abia la anu. Nu va intreb ce-ati facut in ultimele zile pentru ca imi imaginez c-ati tot mancat bomboanele din pom, asta si mult (ne)asteptatele vizite inaintea anului nou, cele ramase de la Craciun, curtoaziile din dotare si micile reprize de frig in care daca nu v-ati transmis inca ce aveati sa va spuneti pe anul asta, ati face bine sa va grabiti.
Topul asta mi-a fost inspirat de song-ul Baby it's cold outside al lui Dean Martin.

1. Dean Martin's Baby it's cold outside (Glee)
Am preferat sa va dau varianta din musical pentru ca mi se pare mie un duet mult mai lipicios pentru mood-ul meu, mai mult decat originalul lui Mr. Dean.

2. Carl Orff-Gassenhauer
Tema Badlands-ului mi-a devenit desteptator dimineata. Si tup tup, cum ne trezim noi in fiecare dimineata pregatiti pentru zapada, frig, zapada, friiiig, friiiiig, friiiiig.

3. Angus and Julia Stone-For you
Nu-s chiar fan al vocilor de genul Juliei Stone dar in cazul nostru a fost dragoste la prima vedere. And when you believe in love at first sight...you never stop looking.

4. The Rolling Stones-My girl

I guess you say what can make me feel this way....what what what?? My girl! My girl! My girl!

5. Katie Melua-I cried for you
You're beautiful so silently
It lies beneath a shade of blue
It struck me so violently
When I looked at you

Si cu asta basta. Ne vedem in 2011.

2010/12/28

Cele mai bune, vazute in 2010


Inception, Christopher Nolan-2010


Dancer in the Dark, Lars von Trier-2000


Burn After Reading, Ethan and Joel Coen-2008


Heima, Dean Deblois-2007


Mr. Nobody, Jaco van Dormael-2009


Noviembre, Achero Manas-2003


The Bothersome man,Jens Lien-2006


El camino de los ingleses,Antonio Banderas-2006


Nunta in Basarabia, Nap Toader-2009

I can't stop listening to this

2010/12/26

La vida de los peces


Sunt atat de multe momente de tacere in filmul asta incat ai senzatia ca si tacerea iti vorbeste. Iar personajele comunica atat de bine numai cu privirea si cu expresia lor faciala incat uneori e nevoie doar de atat.
Iar cand a fost cazul, momentele de dialog mi s-au parut atat de potrivite pentru spaniola iar monologul Blancai Lewin de la final mi s-a parut atat de sensibil si atat de "greu" incat am intrat in stare, toti am intrat in stare daca macar o data am trecut prin asta. Nu mai spun de final, care este lucrat atat de minutios incat iti lasa loc sa speri, sa crezi, sa te indoiesti, sa continui, sa treci prin toate starile pana sa-l chiar vezi.
Povestea trateaza o iubire veche dintre Andres si Bea care se revad dupa multi ani la petrecerea aniversarii unui prieten comun. Amandoi nefericiti in vietile lor isi marturisesc tot zbuciumul anilor care i-au despartit, sperand poate la o impacare cu ei insisi, sau poate la o impacare cu trecutul.
Concluzia e ca empatizarea cu trairile lor mi se pare atat de fireasca si mi se pare un punct atat de ochit de regizorul Matias Bize, poate si de asta cred ca spaniola a fost ideala in cazul de fata.

A fost Craciun

Bucuria de azi e o ultima datorie pe care inca o am in fata copilariei mele.

2010/12/24

I dreamed a dream on Christmas Eve

Daca sarbatorirea Craciunului nu inseamna cum sa stii sa dai iubire si cum sa vrei s-o primesti, nu mai inseamna nimic altceva.
Va urez un Craciun minunat!

2010/12/21

Wristcutters: A love story


Filmele afterlife sunt in ultima vreme bunul gust al cinematografiei care iti mai dau un ragaz pentru niste ganduri. Adica haide sa ne fie cu intelegere, niciun imbecil nu s-a gandit pana acum la sinucidere, iar asta ar trebui sa iti puna pana si tie un semn de intrebare.
Wristcutters e o poveste de dragoste exact cum ii spune si titlul, despre niste oameni ajunsi dincolo in urma sinuciderii lor din diverse motive. Si pentru ca Sfantul Petru isi luase concediu, subalternii lui iata ca produc diverse erori in trimiterea oamenilor la locul pastrat afterlife-ului lor.
Dupa ce se desparte de Desiree, Zia recurge la actul sinuciderii taindu-si venele. Ajunge intr-un taram fara culoare (sunt sigura ca stiati partea asta), unde strazile sunt pustii si pline de praf, unde masinile sunt ruginite si vechi samd. Conformarea afterlife-ului sau este zdruncinata de aflarea sinuciderii iubitei lui care ipotetic ar fi facut asta pentru a veni sa-l caute. Asa ca Zia da de Eugene si pleaca impreuna intr-un drum al cautarii lui Deziree. Pe drumul lor o gasesc pe autostopista Mikal careia i se facuse o eroare de dosar si care incearca sa-si recupereze viata.
Zia si Mikal se intalnesc in viata de apoi si se indragostesc unul de celalalt. Cineva a zis "no shit?!", i can smell it. Numai ca regizorului Goran Dukic nu-i este de ajuns o iubire afterlife si o forteaza in fata unei extreme aproape previzibile.
Personajul Eugen Hutz este interpretat de vocalul cu acelasi nume al binecunoscutei trupe de punk Gogol Bordello.

2010/12/20

Everything amazing and nobody's happy

Ar trebui sa vedeti asta!

2010/12/15

Autobiografia lui Nicolae Ceausescu

Am reusit intr-un final s-ajung sa-l vad, dupa diversele recomandari ale baietilor de la capitala care l-au vazut mult mai devreme si cu insusi regizorul Andrei Ujica in sala.
Asta e, macar cineva le-a raspuns lor la intrebari si ei urmeaza sa-mi raspunda mie, acum.
De mentionat este ca filmul nu are o garderoba de "momente alese", cel putin nu momente alese de un Ceausescu pentru o autobiografie, dar are mai de toate momentele oricum alese de pe vremea comunismului.
Filmul incepe si se termina cu procesul Ceausestilor, secventa despre care as vrea sa ma simt in stare sa comentez mai mult. Unora li se pare un act condamnabil, altora li se pare o dreptate. Cum ar fi stat lucrurile acum fara moartea inregistrata, habar nu am, probabil ca altfel sau posibil ca numarul de victime din '89 sa fi facut in acest caz diferenta.
Mie filmul nu mi s-a parut chiar despre Ceausescu. Cred ca un film autobiografic despre un Ceausescu, in mintea mea, ar fi reprezentat un reportofon intre 4 pereti in care destainuirile despre viata omului Ceausescu sa rasune in toate difuzoarele alea din cinema.
Filmul este de departe o autobiografie a poporului roman, care condamnat sa-si duca soarta, priveste astazi filmul si rade inrosindu-se pe sub mustati.
Un popor care atata timp cat a avut ce sa manance l-a venerat pe stimabilul, acelasi popor se ridica sa miroasa libertatea, cand nu mai gaseste nimic in camara.
Grav este ca pupat dintr-asta in popou se intampla si astazi in tara, numa ca astazi suntem putin mai destepti si mai presus de libertate nu mai exista decat cerul deasupra noastra.
Inca o data, aceasta a fost Epoca de Aur, despre care poate astazi am aflat putin mai multe.

2010/12/14

top 5, songs winter came with todays morning


Azi au aparut primele semne de ninsoare iar dimineata am simtit-o ca o palma peste fata. In momentul asta nu mi-e dor de nimic vechi ce tine de vreme, pentru ca zburleala asta e placuta, cel putin in momentul aparitiei.
Si asa mi-a venit sa va dau ce am ascultat azi la mp3 cand am iesit din casa:

1. Carina Round-Backseat
And we filled each others footprints in the snow
Full of warm red alcohol
We were learning to make the world stand still
And it will, but untill

Do I lie in the backseat of your mind?
Do I lie?

2. Fistful of Mercy-Fistful of Mercy
Maybe it's soft inside of hard
Fistful of mercy
Maybe it comes from where we are
Land of the thirsty, hungry
Lion heart

3. Erica Jennings-It's a lovely day
It's a lovely day,
All the clouds are grey,
It's a lovely day for love.
It's a perfect day,
Don't be afraid,
It's a lovely day for love.

4. Damien Rice-I remember
I remember it well
There was wet in your hair
I was stood in stare
And time stopped moving

5.The National-Anyone's ghost
Didn't want to be your ghost
Didn't want to be anyone's ghost

2010/12/10

Yann Tiersen @SilverChurch Bucuresti [09.12.2010]

Mereu ma apuca nervii cand sunt pe autostrada, imi dau seama de fiecare data ca fac prea mult pana-n capitala, mi-e deja scarba de drumul ala lung si drept, plictisitor; il preferam plin de curbe, cu multi copaci cu afise si anunturi amuzante in stanga si-n dreapta. Mereu ajung obosita la orice concert, mereu trebuie sa-mi las aparatul in masina pentru ca nu-mi este permis nicaieri cu el, mereu mereu mereu. Mai de fiecare data-mi trece si uit. Probabil asta e partea de apreciat din tot drumul ala.

Aseara am ajuns la SilverChurch cu putin inainte de inceperea concertului. Am ascultat in deschidere Lonski and Classen, niste nemti cu figuri scandinave perfecte care mi s-au parut de cautat si ascultat. Pop german se definesc ei, iar mie mi s-a parut influentat de indie-ul englezesc dar totodata este mai putin sacadat decat ultimul si pare mult mai natural cantat de aceea nu ne-a fost asa greu sa fim acolo.

De foarte multe ori partea asta cu trupele din deschidere poate fi foarte plictisitoare si neapreciata de public, mai ales ca majoritatea asteapta capul de afis, de aceea cred ca misiunea unei trupe necunoscute intr-un tur cum a fost si Dust Lane Tour-ul cade undeva greu pe umerii berlinezilor care reusesc sa se promoveze cat sa fie ascultati in continuare. Cred ca asta este si provocarea lor, si nu numai a lor.

In jurul orei de 21:40 a aparut Yann Tiersen pe scena, insotit de inca 4 instrumentisti si 2 sau 3 vocali care se tot schimbau. Am vaga impresie ca si vocalul de la Lonski and Classen a urcat pe scena si cred c-am observat asta nu pentru c-as fi zarit excelent scena din locul in care gasisem eu o multumire sunet/view, ci pentru ca vocea lui m-a impresionat in cele 30 de minute de performanta. Cred ca va trebui sa ascultati ca sa ma intelegeti.
Asa ca am intrat cu forta in Dust Lane, album pe care reusisem sa-l ascult cu o seara inainte. Prima parte din show a fost oarecum de cunostinta, ne-am acomodat cu stilul, am aplaudat retinuti, am comentat etc.

Cred ca momentul culminant al serii a fost momentul in care s-a descotorosit de instrumentisti, si-a luat vioara in maini si a dat drumul la primele note din Sur le Fil. Am explodat, cativa dintre noi am inchis ochii si ne-am uitat cu puterea mintii pe tavanul ala imens din SilverChurch, altii au scandat puternic ceva gangurit nepregatit, unii au aplaudat nebuneste. A urmat song-ul de rezonanta de pe ultimul album, Fuck Me in care vocea feminina de pe cd a fost inlocuita perfect.
Intr-un moment a iesit, am scandat si aplaudat, s-a intors, ne-a multumit si ce a urmat a fost o frenezie a muzicii lui. Atat de psychedelic si elegant Tiersen s-a aplecat in fata noastra, intreg SilverChurch-ul a aplaudat si multumit.

Pentru prima data dupa un concert nu am simtit nevoia sa vorbesc cu lumea cu care eram acolo. Parca nu aveam ce sa spun. Parca inhalasem muzica si incercam sa nu respir ca sa nu iasa nimic din mine.

Dupa concert a inceput sa ploua in Bucuresti. Ne-am adapostit pentru un ceai si apoi am pornit spre Constanta. Autostrada era plina de ninsoare si eram constant loviti de fulgi mari care veneau de nu stiu unde, blocandu-ne orice se mai putea vedea pe drumul ala.

2010/12/09

Cat imi place!

asta o data



si apoi asta

2010/12/07

top 5, songs pyjamas all the way

Reteta contine alcool, prajituri cu ciocolata, toalele mamei din sifonier, cateva prietene apropiate si nemofturoase si cate o pereche de pijamale pentru ele. Nu stiu daca voi ati avut vreodata petreceri de genul asta, dar din punctul meu de vedere sunt unele dintre cele mai reusite.
Iar topul de astazi este in exclusivitate dedicat fetelor care planuiesc petrecerea:

1. Dion-Run Around Sue
E una dintre cele care nu dau niciodata gres din cauza lipiciului asa ca o recomand nu numai pentru petreceri dar mai mereu cand e nevoia de putina buna dispozitie.

2. Kings of Leon-Use somebody
E o bila aruncata la nimereala, iar ca sa nu fie asa selectam tot albumul si gata.

3. Suie Paparude-Cu zambetul pe buze
Da da da da da da da

4.Robin and the Backstabbers-Vanatoarea Regala
Il simt ca si moment pentru acceptarea evolutiei alternativului romanesc. Serios. Avem nevoie de putina rabdare si urechi pentru asta.

5. Skunk Anansie-Milk is my sugar
Mi-o amintesc topaind-o acum 5-6 ani. Cred c-ar merge perfect topaita in grup.

2010/12/05

The Bingo: Night on earth (1991)

Exista filme dementiale din punctul meu de vedere ca New York, i love you! in care se aduna multe capete ale cinematografiei si scriu povesti despre nimicuri atat de importante, sau Paris, je t'aime in care nimicurile devin exemple artistice simple, frumoase, inspirabile, si mai exista si vizionarea initial sceptica a unui film din '91 care le va inspira 20 de ani mai tarziu pe toate celelalte.



2010/12/03

blueberry thoughts

Astazi de dimineata am mancat placinta de mere. Mi-am spus ca prima data cand voi manca placinta o voi face cu lingurita, mi se pare atat de pofticios sa mananci placinta cu lingurita, incat a trebuit s-o incerc. Asta si intotdeauna asociere cu Blueberry nights, filmul din care am inteles ca viata se tine intr-o lingurita de placinta. Dac-o mancam cu cine trebuie. Si cand trebuie, cu siguranta. Ce bizara trebuie sa para asocierea dintre o lingurita de placinta si viata. De fapt viata comparata cu orice din ea, e de o bizaritate comica. Viata cred c-o poti discuta doar in contradictie cu lipsa ei. Sau poti eventual sa incerci, sa pui intrebarea si sa lasi timp ecoului sa ti-o intoarca.

2010/12/02

Inceput de iarna si inceput de inca ceva

In dimineata asta am simtit pentru prima data iarna. Si ma aflam pe undeva aproape de lacul din Constanta cand m-au bufnit primele regrete fata de o vreme in care nu aveam nevoie de zgribulire, nici de cisme, nici de nas turtit de frig. Pentru o clipa mi-am imaginat soldati pe un camp de lupta inghetati sau degerati de primele ninsori de dimineata si de frigul asta care le provoaca o sete venita din intestine. Le vad mantaua tocita si firele de otel din barba, le vad ochii plecati, maninile degerate, ninsori si ceata. Ma intreb ce vad ei prin aburul asta al iernii. Ma intreb daca se gandesc acasa sau doar sunt bezmeti de frig si singuratate.

Cred ca ma simt coplesita de o nevoie disperata de a ma exterioriza. Parca, gata, am luat o decizie, nu se mai poate tine nimic inauntru, trebuie dat totul afara.

Mi-e ciudat de strain sentimentul de a incerca share-ul asta de informatii si mai ales cu oameni pe care nu-I aleg eu pentru aceasta misiune grea. Parca ma aleg ei pe mine. Dar ma gandesc ca nu totul in viata trebuie sa-mi vina de la sine, uneori trebuie sa ma mai si fortez. Si apoi ma gandesc la compromisul vietii si la faptul ca majoritatea lucrurilor importante ajunge sa le aiba omul prin fortare. Care mai e stralucirea din toata afacerea asta cu viata? Ne fortam sa ne bagam in rand cu lumea, sa iubim, sa facem 2 copii, sa-I crestem, sa le oferim un mod bun, sau cel mai bun de viata, apoi imbatranim si hop murim. Si n-am facut nimic altceva decat sa ne fortam sa fim in rand cu lumea. Nu e toata viata asta o fortare din care iesim nauciti si obositi pentru ca standardele ne impun lupta, curajul, competitia? E atat de la moda competitia asta. Suntem un neam de suflete competitive noi. Glasul nostru urla in noi ca un lup de singuratate si melodrama dar suntem competitivi.

Acum ma gandesc ca mi-e foame. Ca am nevoia asta pur fizica de a-I da stomacului ceva sa inhaleze. Ma gandeam la o tigare, dar cred ca i-ar displacea total. Asa ca ma voi duce la bucatarie.

Mi-am taiat o rosie. Si n-aveam nicio pofta de a o combina cu orice vedeam prin frigider. Mi se pare c-ar trebui sa mancam doar putin si rapid cat sa scapam de sentimentul foametei. Nu exista pofta decat nascuta din obisnuinta. Daca ipotetic ne-am abtine sa mancam 4 luni ciocolata, in a cincea creierul ar uita gustul si ar n-ar mai simti, deci, nevoia lui. Si pe deasupra la toata nevoia asta bazica de a scapa de “ce nu-mi place dar imi face cu ochiul doar pentru ca e acolo” mai exista si Arta culinara. Care este nimic altceva decat o forma naiva de a uita ca alimentatia e inamicul numarul 1 al sanatatii. Ma gandesc c-ar trebui facut un reportaj competitiv (a propos) despre supermarketuri si carucioare pline vs. spital si sirene. Dar cred ca oamenii nu dau importanta pe reportaje, cred ca au nevoie sa le gandeasca ca mine intr-o dimineata prea friguroasa. Cine gandeste ca mine, mana sus.

Trebuie sa plec.